Winston Pitters

Numele meu este Pastor Winston Pitters şi sunt originar din Florida, m-am născut într-un orăşel. Nu am dat semne de viaţă la naştere, eram albastru la naştere. Domnul m-a lăsat să trăiesc şi m-a adus înapoi. Ei bine, în decursul anilor, undeva în jurul vârstei de 14 ani, am devenit implicat în ocult. Un prieten de-al meu, pe atunci credeam că îmi era prieten, mi-a dat o carte despre invocarea, evocarea spiritelor demonice, principalităţilor şi puterilor de rang înalt. Ei bine, fiind curios, m-am implicat în ocult prin acea carte, desenând pentagrame şi făcând evocări şi invocând demoni. Am învăţat repede numele demonilor, am învăţat ce demon să chem ca să facă ceva anume.
Am devenit vrăjitor foarte repede, iar în cele din urmă, după ce mi-am croit drum la principalităţi, Satan mi-a făcut o vizită. Mi-a făcut o vizită şi m-a luat în împărăţia lui, şi m-a instruit el însuşi. Unul dintre lucrurile care m-a învăţat pe când deprindeam meseria, a fost că atunci când cineva este un adevărat copil al lui Dumnezeu, să nu-i trimit pe demonii lui împotriva lui să-l atace, fiindcă nu vor ajunge la el. Dar când cineva are ceva în viaţa lui, poate este influenţat de vorbire împotriva altuia, înjurături, jocuri de noroc, băutură, şi tot spune că este creştin, tot spune că este un copil al lui Dumnezeu, poate fi adormit în viaţa de rugăciune şi în timpul studiului biblic, în timpul de rugăciune. Dumnezeu cere 100% din timpul nostru, şi Satan este la fel, cere 100% din noi de asemenea. Iar el mi-a spus: prin orice uşă deschisă prin care poţi intra în viaţa lor, poţi să trimiţi demoni în viaţa lor.
Deci am progresat foarte rapid în ocult. Puteam să fac evocări, să invoc demoni după nume şi să le spun ce vroiam să facă, şi se făcea. Am fost implicat în ocult de la vârsta de 14 ani, exact zece ani, chiar zece ani. Când eram în ocult nu am fost într-o adunare de vrăjitoare. Nu am aparţinut unei adunări de vrăjitoare, pentru că nu aveam încredere în oameni. Nu am aparţinut niciunei forme formale de adunări de vrăjitoare.
Îmi făceam toate incantaţiile, evocaţiile în camera unde locuiam, în casa mamei mele. Părinţii mei nu au ştiut niciodată în ce eram implicat. Nu au ştiut niciodată. Copiii sunt implicaţi în wicca, păgânism, vrăjitorie, ocultism, satanism, chiar druidism, vampirism, băutul sângelui, lucruri ca acestea, iar părinţii nu ştiu, nu au idee ce fac copiii lor. Ei gândesc că copiii au camera lor şi au dreptul la intimitate. Dar dacă eşti un părinte creştin şi încerci să-ţi creşti copilul într-o manieră creştină, atunci trebuie într-adevăr să cauţi în camera copilului, trebuie cu adevărat să îi violezi intimitatea, fiindcă mingi de cristal, mese ouija…
Eu nu am folosit niciodată mingi de cristal, dar am folosit mese ouija ca să vorbesc cu spiritele. Erau momente când rămâneam până târziu în pat dormind, şi mă trezeam, şi simţeam prezenţa unei fiinţe stând aşezată la piciorul patului meu, şi puteam să văd urma sa în pat, acolo unde stătea.
Erau momente când puteam levita, atinsesem un punct în care puteam să levitez fizic cam la un picior şi jumătate deasupra podelei [45,70 cm., n.tr.], puteam să-mi încetinez bătăile inimii la treizeci de bătăi pe minut. Camera mea rămânea rece ca gheaţa pe timpul verii, ca şi iarna. Pe timpul iernii te aşteptai să fie rece camera, fiindcă pe vremea aceea nu aveam încălzire centrală, deci pe atunci te aşteptai ca iarna camera să fie rece, dar vara te aşteptai să fie cald. Camera mea rămânea rece ca gheaţa, ca un iceberg tot anul, şi nimeni nu ştia cu ce mă ocupam.
A trebuit să memorez numele demonilor, a trebuit să mă asigur că aveam numele exacte ale demonilor pentru farmecul respectiv. Iar Satan este sârguincios. El se asigură că ştii ce faci, înainte de a te trimite împotriva cuiva pe care îl urăşte, pe fiecare dintre copiii lui Dumnezeu îi urăşte. Vrea să se asigure că ştii ce faci. Ştie că o să piardă, ştie că este învins, dar dacă poate găsi pe cineva care spune că este copilul lui Dumnezeu, care nu Îi este credincios lui Dumnezeu, nu este sârguincios în viaţa sa faţă de Domnul, va folosi orice cale va putea, ca să intre în viaţa sa.
Am intrat în vampirism. Vampirii sunt reali. Oamenii râd, şi se uită la filme şi pot să spună că nu este ceva real. Vampirii sunt reali. Uneori când Satan venea la mine venea în forma unui vampir. Vârcolacii sunt reali. Vârcolacii sunt foarte reali. Nu este doar ceva ce vezi la televizor. Iar superstiţia referitoare la ei, despre cum poţi omorî un vârcolac şi cum poţi distruge un vampir, acestea sunt superstiţii. Vampirii pot să umble la lumina zilei, şi la fel şi vârcolacii se pot schimba când vor, nu trebuie să fie lună plină.
Realitatea din spatele faptului că o persoană este vârcolac este: dacă te uiţi în Scriptură la cartea Marcu, capitolul 5, vei găsi că aceiaşi demoni care au posedat un om, care au spus: „Numele meu este legiune”, când Isus i-a întrebat: „Care este numele tău?”, iar el a spus: „Numele meu este legiune, pentru că suntem mulţi”, sunt acelaşi tip de demoni care au abilitatea de a schimba o persoană care este 100% vândută lui Satan, într-un vârcolac sau o were-fiară.
Astfel de oameni au conştienţă, chiar când sunt în forma lor de fiară, după ce au fost transformaţi fizic de spiritele demonice care îi posedă, ei tot au conştienţa unei fiinţe omeneşti, pot să vorbească dacă aleg astfel, pot să-ţi vorbească. Bineînţeles, sunt tot sub controlul demonilor din cauză că sunt metamorfozaţi în acea fiară demonică, dar pot să vorbească, fiindcă persoana este acum schimbată într-o were-fiară, dar este tot om. Ei sunt 100% vânduţi lui Satan. Sunt câinii lui de pază, sunt cei care îi urmăresc pe oamenii ca mine, ca să se asigure că nu spunem ce se întâmplă pe tărâmul ocult.
Dar Satan vrea să crezi că toate acestea sunt fantezie, că toate acestea nu sunt reale, că el nu este real, că nu ai de ce se te îngrijorezi pentru copiii tăi, lasă-i să facă ce vor să facă, vor fi în ordine, au şi ei drepturi, iar tu nu ai dreptul să le invadezi intimitatea.
În ceea ce mă priveşte pe mine însumi, părinţii mei au făcut cum au putut mai bine ca să mă crească. Continuam să frecventez biserica, şi iată cum stăteau lucrurile: continuam să frecventez biserica, continuam să merg la biserică, dar tot practicam satanismul, tot practicam închinarea la Satan, tot practicam băutul sângelui, tot evocam demoni, tot făceam farmece, tot levitam, practicam telekinezia, practicam controlul minţii, puterea minţii, practicam telepatia, practicam meditaţia transcedentală, levitaţia, practicam kundalini, deschizând chakra, practicam toate acestea, religiile răsăritene. Practicam toate acestea fiindcă eram însetat după putere.
În plus Satan m-a împins să învăţ mai mult, mai mult, mai mult. M-a luat ca fiu al lui, mi-a spus că sunt Antihristul, mi-a spus că aveam să fiu următorul conducător al lumii, mi-a spus că avea să-mi dea câtă putere vroiam, că aveam să fiu cel mai puternic vrăjitor care a existat vreodată pe pământ. Eram vrăjitor şi aveam multă putere, dar umblam singur, fiindcă precum am spus mai devreme, nu aveam încredere în oameni.
Eram implicat în aşa fel încât odată am devenit mason şi am dat înapoi, fiindcă toate lucrurile acelea îmi aminteau de vrăjitorie, iar eu eram deja în ocult. Erau anumite lucruri în loja masonică care îmi aminteau de ocult. Masoneria este ocultă, este foarte ocultă. Cei de la nivelele de mai jos nu ştiu, dar cei de la nivelele mai înalte, cei care sunt în vârf ştiu că dumnezeul pe care îl slujesc ei nu este Dumnezeul Bibliei. Dar nu vor recunoaşte niciodată, şi nu-ţi vor spune niciodată că dumnezeul pe care îl slujesc ei nu este Dumnezeul Bibliei, pentru că ei vor să intri. Ei numesc aceasta unificarea frăţiei. Dar ceea ce înţeleg ei este: „Nu vorbi despre Dumnezeul tău, iar eu nu voi vorbi despre al meu; nu vorbi despre religia ta, iar eu nu voi vorbi despre a mea; dar vom veni împreună în loja masonică şi vom avea o frăţie care se extinde în afara familiei tale.” Se presupune că trebuie să ai grijă de frăţietatea masonică înainte de a avea grijă de familia ta naturală, de soţia ta, de copii tăi. Am fost contactat de ei.
Mai târziu m-a contactat un alt grup, pe care oamenii, în unele locuri îi numesc guvernul din umbră, spaniolii îi numesc Alombrados. Aceştia sunt numiţi Illuminati. Am fost contactat de Illuminati, de o ramură a Illuminati numită Nouveauté. Mi-au spus că aveam puterile, abilităţile şi competenţele necesare, puteam fi folosit. Ei mă puteau ajuta să-mi folosesc abilităţile şi lucrurile de acea natură.
Deci când au venit la mine sub deghizarea Nouveauté, am devenit curios, şi astfel în cele din urmă mi-au trimis o carte care avea mai mult de o mie de pagini. Dar în mijlocul cărţii pe care mi-au trimis-o, unul dintre capitole era: „Nu mai poţi să mai crezi în Dumnezeu. Nu există Dumnezeu.” Ei bine, indiferent în ce eram implicat, tot ştiam că există un Dumnezeu. Ştiam că există un Dumnezeu în virtutea faptului că mă închinam diavolului. Deci ştiam că există un Dumnezeu. Şi îl văzusem pe Satan şi îi văzusem pe demonii lui, deci ştiam că există un Dumnezeu, chiar dacă eu încă greşeam în ceea ce făceam. Deci am scăpat de cartea aceea.
Poate cu un an şi jumătate în urmă m-am mutat, acum locuiesc în Columbus, Georgia,, de trei sau patru ani. Ei obişnuiau să mă contacteze când locuiam în Florida. Când m-am mutat, înainte de a obţine o schimbare de e-mail când m-am mutat aici în Columbus, Georgia, am primit o scrisoare de la aceiaşi oameni, iar aceasta a fost înainte de a-mi schimba adresa de poştă electronică. Au continuat să mă urmărească, mă urmăreau tot timpul. Cu puţin timp în urmă, poate cu o lună în urmă, mi-a apărut în computer un mesaj, care spunea: „Te urmărim.” Ei bine, am făcut comentariul, am spus: „Dacă mă urmăriţi oficial, probabil că mă şi auziţi. Şi eu vă urmăresc pe voi.” Trebuie să ştii cine sunt ei.
Eram legat de principalităţi, nu eram legat doar de demoni obişnuiţi, făţişi, eram legat de principalităţi de rang înalt ale întunericului, de conducători ai întunericului acelui tărâm, de răutatea spirituală în locurile înalte. Eram legat de controlul minţii, de puterea minţii. Puteam să levitez, puteam să mişc obiecte cu mintea, bolduri, un creion. Uneori puteam să mişc, concentrându-mă suficient şi folosind puterile demonice, puteam să mut computere, să levitez mici calculatoare pe masă. Puteam să mişc obiecte prin cameră, să rostogolesc un măr care era de o parte a mesei, îl puteam face să se rostogolească de cealaltă parte a mesei şi să se oprească exact la margine.
Odată, ştiu că a fost ceva demonic, am făcut farmece în inimă şi în minte împotriva cuiva care mi-a greşit, şi dintr-odată tensiunea lui a crescut la peste 100 de bătăi pe minut, şi a început să asude, şi era un bărbat tânăr, cu sănătate bună, cu sănătate excelentă de fapt. Iar într-o zi obişnuită, ar fi trebuit să fie normală, aproape perfectă, fiindcă m-a nesocotit spunându-mi lucruri care nu mi-au plăcut, m-am concentrat asupra lui cam zece minute, şi el urma să aibă un atac de inimă, asudând într-o casă cu aer condiţionat, era plin de transpiraţie, hainele lui erau pline de transpiraţie, până mi-a cerut iertare.
Pentru lucruri de această natură, nu era nevoie să ating oamenii ca să le fac ceva, nu era nevoie nici să le ştiu numele, trebuia doar să ştiu cum arată şi să-i descriu demonilor. Iar când îi descriam demonilor şi le trimiteam un mesaj, tot ce vroiam să le facă, era împlinit.
Dar Dumnezeu m-a eliberat. Când m-a eliberat, m-a trimis la o biserică. Pastorul acelei biserici se specializase în eliberare, era specializarea lui. Erau specializaţi în eliberare. Şi ea nu a avut loc instantaneu, a durat mai multe ore noaptea. Şi vomitam, aruncând murdăria, a trebuit să renunţ la multe, au fost rupte blesteme de peste viaţa mea. Am fost implicat în ocult, am fost implicat cu masonii, Illuminati au încercat să mă contacteze, am fost implicat în religiile răsăritene, m-am plecat în închinare înaintea unor idoli dumnezei, şi lucruri de această natură. Mă închinam soarelui, lunii, şi stelelor, şi planetelor, oriunde puteam să găsesc putere. În loc să mă întorc la adevăratul Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, în loc să mă întorc la adevăratul Mântuitor al lumii, mă întorceam oriunde, numai acolo nu.
Motivul fiind că mi s-a spus de către una dintre bisericile principale din zilele acelea că Dumnezeu nu mai făcea semne, minuni şi miracole. Când eram tânăr mi s-a spus că Dumnezeu nu mai făcea semne, minuni şi miracole. Am fost înşelat de Pastorul Richard, el era mason de gradul 33. A murit între timp, dar el mi-a spus că Dumnezeu nu mai făcea semne, minuni şi miracole. Am raţionat în mintea mea mică, dacă Dumnezeu nu mai făcea, cineva făcea, pentru că tot auzeam despre etalări ale puterii. Şi astfel când am continuat să cer putere, Satan a venit şi m-a constrâns.
Deci am început să fac aceste lucruri. M-am dus la armată. Oamenii se jucau cu ocultismul, dar nu au vrut să meargă atât de departe cum am mers eu. Am continuat să-i împing mai departe. Obişnuiam să desenăm pentagrame. Noi mergeam pe teren în instructajul de bază, mergeam pe teren, iar eu desenam pentagrame, făceam invocări în instructajul de bază în armată, lucruri de genul acesta.
Satan îi face pe oamenii lui să postească şi să se roage lui. Şi pentru ce postesc ei? Căsătoriile să se rupă, soţii să fie necredincioşi soţiilor lor, soţiile să fie necredincioase soţilor lor, copiii lui Dumnezeu să fie necredincioşi bisericii, să se distrugă studiile biblice, să se distrugă întâlnirile de rugăciune în biserici, să se oprească toate acestea ca să nu mai aibă loc.
Eu am fost implicat nu în distrugerea bisericilor, ci în distrugerea familiilor. Cream dragoste acolo nu era nimic de iubit, dar cream ceea ce în satanism ei numesc farmece de dragoste asupra tinerelor pe care le vroiam. Făceam să se îndrăgostească de mine tinere care în mod normal nu ar fi făcut-o. Fiindcă aveam o stimă de sine scăzută, m-am gândit că poate aveam nevoie de magie, de vrăjitorie, ca să-mi dea ceea ce vroiam. Sau făceam un farmec asupra mea ca să-mi dea forţă supranaturală, să-mi dea forţă să fiu prietenul fetelor.
Adesea Îl întreb pe Domnul: „De ce, când cu un cuvânt ai fi putut să opreşti totul, de ce mi-ai îngăduit să trec prin aceste lucruri?” Şi văd acum că de acest gen de slujitor avea să fie nevoie, de acest gen de demascare avea să fie nevoie. El a spus: „Te-am lăsat să treci prin aceste lucruri pentru ca în timp să poţi demasca ce se întâmplă.” Pentru că oamenii care au avut experienţe au văzut vârcolaci, au văzut vampiri, au văzut lucruri de această natură. Dar oamenii spun: te uiţi prea mult la televizor, sau ai mâncat ceva noaptea târziu, şi nu sunt de acord cu tine, şi lucruri de genul acesta.
Vampirii sunt reali, au cu adevărat dinţi reali, sunt lungi şi sunt ascuţiţi, muşcă într-adevăr. Nu devii vampir fiind muşcat, aceasta este superstiţie. Cum devine cineva vampir? Dacă invită demonii să vină în el, ei îl vor transforma în vampir. La fel cum îl transformă în vârcolac, acelaşi gen de demoni care îl transformă în vârcolac, îl transformă în vampir. Deci aşa devine vampir, acesta este modul adevărat în satanism. Nu devii vampir, cineva nu te face vampir când te muşcă, nu te transformi în vampir fiind muşcat, nu te transformi în vârcolac fiind muşcat. Devii vârcolac când inviţi demoni în tine, când te vinzi 100% lui Satan şi inviţi demoni să intre înăuntrul tău, să preia controlul corpului tău fizic, să schimbe forma ta fizică de om într-o bestie sau un vampir. Vampirii nu se schimbă în lilieci, probabil ar putea, fiindcă demonii sunt destul de puternici ca să o facă, dar nu se schimbă în lilieci şi nu zboară prin împrejurimi. Vampirii sunt oameni. Ei au fost luaţi în stăpânire de spirite demonice, de principalităţi foarte puternice. Şi ştiu aceasta fiindcă făceam invocări, încercând să devin eu însumi vampir şi încercând să devin eu însumi vârcolac. Vroiam să fiu ambele. Atât de strâmbă era gândirea mea pe vremea aceea.
Dar Dumnezeu m-a eliberat. Toate acele spirite au fost scoase din mine, toţi acei demoni au fost scoşi, şi principalităţile, blestemele au fost rupte, farmecele au fost rupte. Şi trebuie să scapi de toate materialele satanice. Ele sunt uşi deschise pentru ca Satan să se întoarcă.
Există un singur Dumnezeu adevărat, Mântuitorul lumii, Domnul Isus Hristos. o singură cale care este corectă, iar aceasta este creştinismul. Orice altceva, şi ştiu aceasta din experienţă, orice altă religie nu este adevărată şi nu este reală. Sunt spirite demonice, ele pozează ca dumnezeul la care se închină aceşti oameni. Sunt spirite demoni, principalităţi, pozând ca dumnezeul la care oamenii se închină.
Şi ştiu aceasta fiindcă în trecut practicam proiecţia astrală. Puteam să mă proiectez astral dintr-o ţară în alta. Îmi părăseam corpul şi mergeam din casă în casă, oriunde vroiam să merg, sau din ţară în ţară. Mă duceam în domeniul spiritual, în al doilea cer, unde există un castel uriaş unde este împărăţia lui Satan. Iar în castelul lui este un tron. Când el stă pe tron, cheamă demoni de rang înalt, vrăjitoare şi vrăjitori de rang înalt. Ei se întâlnesc în domeniul spiritual unde Satan stă pe tron. Îi cheamă pe toţi vrăjitorii de rang înalt şi se întâlneşte cu ei, şi le dă ordine cu ce au de făcut, şi verifică progresul a ceea ce fac ei. Satan conduce din al doilea cer, iar împărăţia lui este foarte disciplinată, este condusă foarte strâns.
Acum, dacă creştinii ar putea fi la fel de credincioşi şi sârguincioşi şi disciplinaţi cum este împărăţia lui Satan, treaba ar fi fost făcută, Domnul S-ar fi întors, şi răpirea ar fi avut loc, iar noi am fi fost duşi. Dar uneori, noi ca creştini devenim superficiali. Devenim superficiali şi nu facem rugăciuni specifice, iar ei depind de ele. Satan are demonii lui şi principalităţile şi veghetorii răi care depind de noi, de faptul că nu facem rugăciuni specifice. Rugăciunile noastre trebuie să fie înfocate şi trebuie să fie specifice, şi trebuie să aibă ca ţintă distrugerea întăriturilor duşmanului, fiindcă altfel nu vor ajunge la tronul lui Dumnezeu. El te va auzi, dar ele trebuie să ajungă la tronul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că trebuie să pătrundă prin al doilea cer. Trebuie să treacă de toată ierarhia demonică din al doilea cer şi să ajungă la tronul lui Dumnezeu.
Ştiu aceste lucruri nu fiindcă mi-au fost spuse de către vreun om, ştiu aceste lucruri fiindcă am fost în domeniul spiritual şi am văzut. Am văzut demoni aruncând rugăciuni la pământ. Am văzut spiritele demonice de acolo dând un răspuns fals la o rugăciune, făcând să se creadă că Dumnezeu a răspuns unei rugăciuni, când nu Dumnezeu a făcut-o. Şi apoi am văzut rugăciuni care erau atât de fierbinţi încât au trecut direct şi au aruncat spiritele demonice, şi le-au îndepărtat din cale, şi au ajuns direct la tron, iar apoi răspunsul a venit. De îndată ce ele au ajuns la tronul lui Dumnezeu, răspunsul a venit.
Nu la toate rugăciunile răspunde adevăratul Dumnezeu, fiindcă nu toate rugăciunile sunt destul de fierbinţi sau destul de puternice ca să ajungă la tronul lui Dumnezeu. Există demoni care Îl imită pe Isus, şi care Îl imită în domeniul spiritual, imită paradisul, imită raiul, ca să-i facă pe oameni să creadă că au fost în rai. Satan este un înşelător, este perfid, îl urăşte pe om cu pasiune, nu are dragoste pentru omenire, nu are dragoste pentru niciun demon. Se iubeşte numai pe sine. Îi pasă numai de el însuşi şi de ce este bine pentru el.
Am avut contact cu OZN-uri. OZN-urile sunt reale. Acum ţineţi minte: tot ce a făcut Dumnezeu, Satan imită. Deci există OZN-uri demonice şi orice altceva imită Satan, încercând să-l înşele pe om. Deci el nu poate crea, nu este un creator, el perverteşte. Nu poate crea nimic, nu poate veni cu nimic original, el poate doar perverti ceea ce deja există. Deci forma de viaţă… Cuvântul Domnului spune în Evrei 11 că prin credinţă înţelegem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat planeta noastră, El a creat vieţile noastre, oriunde, în acest univers, oriunde altundeva. El a creat toate lucrurile. Există lucruri pe care nu trebuie să le cunoaştem încă din cauza stării noastre păcătoase şi a naturii noastre căzute.
OZN-urile sunt reale. Iar ceea ce plănuiesc ei este o falsă răpire. Ceea ce plănuiesc ei este să răpească oameni de pe pământ şi să facă Biserica să creadă că răpirea are loc, sau că extratereştrii au venit şi i-au luat pe cei dragi ai tăi, că acum se întorc să te distrugă, că acum trebuie să luptăm împotriva lor. Când adevărata răpire va avea loc, Satan va avea o armă cu care să lupte împotriva Domnului Isus Hristos.
El îi va lua pe acei oameni pe o altă planetă, ca Marte, Jupiter, Saturn. Vedeţi, să nu credeţi înşelăciunea că aceste planete nu sunt locuite, pentru că sunt. Există staţii spaţiale pe Marte, există staţii spaţiale pe Lună, sunt deja acolo, există staţii făcute de om acolo. Sunt acolo. Ei au o tehnologie ascunsă cu care călătoresc încoace şi încolo, iar ei folosesc aceste OZN-uri, cu tehnologie umană şi tehnologie extraterestră combinate, pentru a călători încoace şi încolo între aceste planete. Ei ştiu că Domnul vine. Ei încearcă să prevină răpirea, încearcă să prevină a doua venire a Domnului Isus Hristos, aceasta încearcă ei să prevină.
Unii dintre ei sunt în corpuri fizice. Când vor să fie. Vedeţi, este o altă dimensiune. Ei pot să fie vizibili sau invizibili, după cum doresc. Pot să apară ca oricare dintre prietenii tăi, dacă vor, se pot transforma în unul dintre prietenii tăi. Reptilieni, draconieni, gri, insectoizi. Ei vin ca să răpească şi să ia oameni care sunt în necunoştinţă de cauză cu privire la ceea ce se întâmplă cu adevărat. Răpirile care au loc… Ei încearcă să creeze o rasă hibridă.
Ceea ce se întâmplă cu adevărat este că sunt îngeri căzuţi care imită OZN-uri, ca şi OZN-uri roţi. Ei încearcă să facă să se întâmple din nou Geneza 6, încearcă să amestece sămânţa îngerilor căzuţi cu sămânţa omului. Prin toate acestea ei încearcă să creeze un supraom, o rasă hibridă, ca să poată avea un Mesia supranatural, Antihristul. Un conducător supranatural care va conduce lumea cu o putere supranaturală. Şi să creeze din nou uriaşi, o rasă hibridă, şi să înşele omenirea. Iar pe cei care nu vor să se plece, să-i facă sclavi. Indiferent ce rasă sunt, vor să-i facă sclavi. Sclavi în mine, în lagăre, ca să extragă resurse din mine pe această planetă, şi să extragă resurse din mine pentru ei, să extragă resurse din mine pe alte planete. Categoric, acesta este planul lor.
Dar planul lui Dumnezeu este să răpească Biserica şi să ducă Biserica în cerul de la mijloc unde Satan are împărăţia lui demonică, în cei şapte ani, trei ani şi jumătate de pace şi trei ani şi jumătate de necaz. Deci tratatul de pace de şapte ani va fi semnat cu acest conducător al întregii lumi, dar la mijlocul săptămânii va fi încălcat. Daniel, capitolele 7, 8, 9, 10 şi 11, spune că la mijlocul săptămânii va fi încălcat. Iar la trei ani şi jumătate din cei şapte ani ai tratatului de pace, el va sta în templul lui Dumnezeu şi va pretinde că este Dumnezeu. Iar evreii care vor fi încă în jurul lui vor spune: „Nu! Acesta nu este Mesia!” El va crea o imagine a unei statui şi va cere oricui să se închine înaintea imaginii imprimate. Una dintre poruncile care li s-au spus evreilor, a fost să nu se închine înaintea unei imagini imprimate. Când ei vor vedea imaginea că începe să umble şi să vorbească şi să discute, Apocalipsa 13, vor şti că acel om nu este adevăratul Mesia. El este violarea poruncii pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise.
Dar există OZN-uri, există cei drepţi, ei nu au păcătuit niciodată, sunt forme de viaţă care nu au păcătuit niciodată împotriva lui Dumnezeu, şi ei veghează şi apără voia Lui. Iar ei trăiesc vieţi sfinte şi trăiesc drept înaintea lui Dumnezeu. Ei veghează, ascultă şi apără voia Lui. Deci nu sunt numai extratereştrii cei răi şi spiritele demonice. Avem îngeri, şi apoi îi avem pe cei drepţi, pe care îi numim extratereştri, care Îl veghează, şi Îl apără, şi au grijă ca planurile Lui să fie împlinite.
Adevărul este, partea cea mai mulţumitoare este că vom câştiga. Ca copii ai lui Dumnezeu, vom câştiga. Vom câştiga, vom ieşi victorioşi, dar nu fără luptă. Războiul este real, Satan nu joacă un joc, mai are doar puţin timp, deci trebuie să facă ce are de făcut repede, dar copiii lui Dumnezeu trebuie să se ridice şi să înceapă să realizeze ce se întâmplă cu mişcările acestea care au loc. Devii desensibilizat când te obişnuieşti cu lucrurile acestea întâmplându-se. Când vezi toate filmele despre extratereştri, şi rase hibride, şi mutanţi, lucruri de această natură care au loc. Ei încearcă să te desensibilizeze pentru ca atunci când se va întâmpla, să nu te ia prin surprindere.
Şi astfel ei desensibilizează America, poporul american, lumea întreagă, ei desensibilizează lumea ca atunci când aceste lucruri vor începe să se întâmple, când extratereştrii vor începe să invadeze, iar oamenii vor începe să fie răpiţi, când vor veni extratereştrii şi vor începe să apară hibrizii demonici, când vor începe să apară încrucişări între om şi animale, când vor începe să apară încrucişări între om şi extratereştri.
Am văzut aceasta de atâtea ori în filme şi pe DVD până acum, conştienţi că acesta este jocul, aceasta este realitatea. Nu ne vom ridica ca să luptăm împotriva lor. Avem mintea prea amorţită ca să fim conştienţi de ceea ce se întâmplă. Bazaţi-vă pe Cuvântul lui Dumnezeu şi pe rugăciune, staţi înaintea lui Dumnezeu şi căutaţi faţa Domnului. Şi vom scăpa de aceste lucruri care vin asupra pământului.
Aceasta este mărturia mea. Am văzut OZN-uri şi am vorbit cu entităţi care erau drepte. Iar ele mi-au spus lucrurile care au loc, care se vor întâmpla.
Ei încearcă să creeze super-animale şi supraoameni, pentru ca să aibă o formă de hrană mai consistentă pentru supraoamenii pe care o să-i hrănească. Şi toate acestea, încercând să repopuleze această lume şi alte lumi. Dar există un cer nou şi există o lume nouă care va veni, dar nu vine prin om, vine de la Dumnezeu. Iar noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, trebuie să fim pregătiţi, fiindcă există un nou Ierusalim, un cer nou şi o lume nouă, iar noi suntem oamenii cei noi care vor trăi în acel cer nou, şi în acea lume nouă şi în noul Ierusalim. Amin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu