Experiente
LUCRARI EXTRASE DIN
EXPERIENŢE
CU
DUMNEZEU
DE V.H.
DUMNEZEU VORBEŞTE ÎNSĂ, CÎND ÎNTR'UN FEL, CÎND ÎNTR'ALTUL. DAR OMUL NU IA SEAMA. EL VORBEŞTE PRIN VISURI, PRIN VEDENII DE NOAPTE, CÎND OAMENII SÎNT CUFUNDAŢI ÎNTR'UN SOMN ADÎNC, CÎND DORM ÎN PATUL LOR. ATUNCI EL LE DĂ ÎNŞTIINŢĂRI, ŞI LE ÎNTIPĂREŞTE ÎNVĂŢĂTURILE LUI, CA SĂ ABATĂ PE OM DE LA RĂU, ŞI SĂ-L FEREASCĂ DE MÎNDRIE, CA SĂ-I PĂZEASCĂ SUFLETUL DE GROAPĂ ŞI VIAŢA DE LOVITURILE SĂBIEI.
DOMNUL ESTE LUMINA SI MANTUIREA MEA:
DE CINE SA MA TEM?
DOMNUL ESTE SPRIJINITORUL VIETII MELE:
DE CINE SA-MI FIE FRICA?
CUPRINS
ÎNŞTIINŢARE 1983 2
PARTEA ÎNTÂI 2
PĂCATE FĂCUTE CU VOIA 4
CURĂŢIREA AURULUI ÎN CUPTOR 5
PARTEA A DOUA 6
ÎNNOIREA LEGĂMÂNTULUI 6
CÂT A LUCRAT FIECARE PENTRU DOMNUL 8
PARTEA A TREIA 8
FEMEIA CONDAMNATĂ 8
BĂRBATUL CE A PRIMIT SALVARE 9
RĂSPLATA MAMELOR CREDINCIOASE 11
ÎNŞTIINŢAREA DIN ANUL 1988 11
CELE TREI CATEGORII DE COPII 14
ÎN AŞTEPTAREA STĂPÂNULUI 16
DRUMUL SPRE GOLGOTA 17
FEMEIA DE LA FÂNTÂNA 18
POARTA CEA STRÂMTĂ 18
ÎNCERCAREA CREDINCIOŞILOR 20
DOMNIŞOARA MODA 21
URIAŞUL SATAN 21
SÂNGELE DOMNULUI ISUS - ARMA PUTERNICĂ 21
LEGIUNILE DE DUHURI 22
ACŢIUNEA DUHURILOR 22
SUCIREA VEDERILOR 22
LUMINA (LAMPA) 23
POSTUL DE VEGHERE – RUGĂCIUNEA 23
SABIA ALBĂ 23
PĂMÂNTUL STRĂIN 24
HORNARUL 24
LUMINA DATĂ DE DUHUL SFÂNT 24
MÂNDRIA - MODA LUMII 25
URIAŞUL 25
LUPTA DUHURILOR ÎN FAMILIE 25
ÎNDREPTAREA VEDERILOR (DRAGOSTEA) 25
CAPUL PLECAT 26
VEGHEREA ÎN RUGĂCIUNE 26
URA DIN PARTEA LUMII – PRIGOANA 26
ÎNŞTIINŢARE PENTRU POPOR 27
LUCRARE CU PRIVIRE LA VENIREA DOMNULUI 28
MIREASA DE PE MUNTE 30
O ÎNTÂLNIRE DEOSEBITĂ CU DOMNUL 31
TATĂL MEU 34
CETATEA SFÂNTĂ 38
SULUL AURIU 42
SCHEMA RUBRICILOR DIN SULUL AURIU 43
ÎNŞTIINŢARE DIN PARTEA DOMNULUI ÎN AUGUST 1999 44
INSTIINTARE 01.12.2002. 45
ÎNŞTIINŢARE 05-01-2003 47
ÎNŞTINŢARE DATĂ DE DOMNUL ÎN DATA DE 22.06.02 48
OGORUL DE LUCRAT ŞI RĂSTIGNIREA FIRII PĂMÂNTEŞTI 49
LUPTA ÎMPOTRIVA DUHULUI DE AMĂGIRE DIN BISERICI 52
ÎNŞTIINŢARE 1983
Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul. dar omul nu ia seama
pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună
PARTEA ÎNTÂI
Mi se părea că mă găsesc în mijlocul unui popor foarte mare la număr: cât cuprindeam cu ochii erau numai credincioşi care stăteau în picioare înaintea Domnului. Deodată a apărut deasupra o lumină foarte puternică, cum apare fulgerul pe cer, cu deosebirea că fulgerul apare si dispare, însă lumina aceasta a rămas într-un nor luminos cam la trei metri deasupra poporului si din lumina aceea se auzea vocea Domnului ca un glas de tunet si tot poporul era cuprins de groază. Mie mi s-a îngroşat limba în gură si nu am mai putut mişca buzele de frica Domnului. Am vrut să repet cuvintele Domnului ca să nu pierd conţinutul lor, căci era de mare valoare, dar nu am putut vorbi. Totuşi, aproape de sfârşitul lucrării, am primit din nou putere şi am început să rostesc cu glas tare ce am auzit pe Domnul spunând. Atunci m-am trezit din vis, că eu vorbeam cu voce tare ce am auzit, dar au fost ultimele cuvinte. M-am ridicat şi m-am dus afară din salon şi am scris cuvintele Domnului ce le-am auzit, ca să nu le uit. Si iată care au fost aceste cuvinte: "Iată ce zice Cel ce e Viu în vecii vecilor, Acel ce era, este şi o să vină în curând către tine poporule. Cercetează-ţi căile şi umbletele, căci iată mersul tău nu-i bun şi umbletele tale nu îmi sunt plăcute, căci şchiopătezi pe cărare. Schimbă-ţi mersul şi intră în alinierea dreaptă şi înaintează după plan în vederea orânduirilor drepte înspre punctul de neprihănire şi sfinţenie, căci iată vine vremea, în scurt timp, şi nu-i mult şi va trebui să dai socoteală de nădejdea care este în tine, şi dacă astăzi nu-ţi iei hotărâri noi de trezire, sfinţenie şi apropiere de Mine, nu vei putea sta în picioare în ziua si vremea aceea. Dar cu cei ce se sfinţesc, Mă ascultă şi Mă preţuiesc, voi face în vremea aceea lucruri mari şi voi dovedi în faţa celor ce nu Mă cunosc că sunt copiii Mei, şi voi întări mărturia lor prin semne şi minuni. Da, Amin, da Amin, vin curând. Pregătiţi-vă că timpul e scurt, zice Cel ce-i viu în vecii vecilor, Cel ce vine în scurtă vreme şi va răpi Biserica."
După ce am scris aceste cuvinte, m-am întors din nou în salon în pat şi cugetam la tot ce s-a dat şi îmi făceam eu personal control asupra stării mele si mă întrebam: "Care sunt umbletele care nu-i plac Domnului?" si Duhul Domnului din nou a continuat lucrarea. Mă vedeam ca în mijlocul unui popor mare la număr. Cuvintele Domnului au produs aceleaşi frământări si întrebări în inima poporului, si se întrebau: "Care este mersul care nu e bun pe cărare, care sunt umbletele care nu sunt plăcute Domnului si care sunt hotărârile noi pe care le cere Domnul?" Poporul cerea ca Domnul să-i spună mai amănunţit tot ce nu era plăcut Domnului si ce hotărâri noi să ia. Duhul Domnului care cunoştea toate întrebările poporului, a răspuns, dar de data aceasta nu cu glas ca de tunet, ci cu glas mângâietor, ca de mamă ce îşi sfătuieşte copiii: "Iată mersul care nu este bun si umbletele ce nu îmi sunt plăcute si şchiopătarea ta, poporule, pe cărare: Legături străine, poveri străine şi mâini întinate."
A arătat câteva puncte din legăturile străine: vorbiri de rău, clevetiri, minciuni, cugete întinate si împotrivire la naştere de copii. Poverile străine sunt: ura, cearta, mânia, iuţimea, strigarea, murmurul, cârtirea si mândria; iar mâinile întinate: certuri, neînţelegeri în familie, lucruri neîngăduite, beţia, necurăţia, curvia, câştiguri mârşave, furtişaguri, lucruri extrase de la locul de muncă. Acestea sunt punctele de care poporul e vinovat în mai mică sau mai mare măsură. Domnul s-a oprit la fiecare din aceste puncte şi a arătat că unii zic că ei nu sunt vinovaţi, că ei se tem de Domnul si se păzesc de păcat. Da, în mare, ei se păzesc de aceste păcate, dar vrăjmaşul a reuşit pe nesimţite să întineze aproape tot poporul dacă nu direct, atunci indirect, şi fiecare ne-am făcut vinovaţi înaintea Domnului. Domnul a arătat că mulţi zic că nu sunt vinovaţi de vorbirea de rău si ei nu vorbesc de rău pe nimeni şi nu aduc vorbe de ocară la adresa nimănui, dar totuşi Domnul a zis că tot poporul în întregime, e vinovat de acest păcat, din pricină că noi purtăm vorbele din gură în gură, de la unii la alţii, câte o vorbă despre unele persoane, si de cele mai multe ori sunt vorbe neadevărate şi fără nici un temei. Noi nu ne dăm seama că prin aceste vorbe duhurile vătămătoare au scopul să aducă ponegriri şi dispreţ la adresa unor persoane şi astfel vrăjmaşul are câştig; dragostea şi iubirea care sunt legătura desăvârşirii, se răcesc între fraţi şi în schimb se dispreţuiesc si. se judecă unii pe alţii. În al doilea rând duhurile vătămătoare au scopul să arunce dispreţ şi ponegriri asupra lucrătorilor, asupra vestitorilor Cuvântului, asupra proorocilor si asupra tuturor acelora ce au o slujbă încredinţată din partea Domnului ca, auzindu-se anumite vorbe la adresa lor, să fie dispreţuiţi si să nu li se mai primească sfaturile, îndemnurile, orice cuvânt de învăţătură, si chiar Cuvântul Domnului dat prin prooroci să nu mai fie primit, din pricina acestor duhuri care prin vorbirea de rău aduc dispreţ si ocară asupra multora. S-a mai arătat că unii zic că ei nu vorbesc de rău si nu mint, ci spun numai ce au văzut făcând pe vreun frate sau pe vreo soră. Domnul a arătat că nici aceasta nu este îngăduit: dacă ai văzut tu personal pe cineva păcătuind, trebuie să ai îndrăzneală să-i spui tu personal că ceea ce a făcut nu este bine si apoi să te rogi împreună cu el ca Domnul să-l izbăvească din acea stare. Dacă nu procedezi aşa si mergi si spui la alţii si lui nu ai îndrăzneala să-i spui, tu personal eşti vinovat că nu te-ai descărcat de acel păcat spunând persoanei în cauză, ci ai spus la alţii întinând cugetele la mai mulţi. Dar dacă totuşi vrem să spunem ca un exemplu la alţii, ca să se păzească să nu cadă în cursa aceluiaşi păcat, nu-i voie să spunem numele persoanei care a păcătuit, ca să nu fie dispreţuită; căci dacă sufletul acela se cădeşte si-i pare rău, poate primi iertare, dar cei care îi ştiu căderea îl consideră tot căzut, nu-i mai preţuiesc şi-i privesc tot în groapa de cădere. De aceea s-a arătat, că noi trebuie să urâm păcatul, dar de suflet să ne fie milă; să-l ajutăm să se ridice. Nu e voie să i se spună numele dar să fim veghetori, să nu cădem si noi în aceleaşi lucruri. Pentru că nu s-a procedat după Cuvântul Domnului, tot poporul este vinovat de acest păcat.
Apoi s-a spus despre păcatul clevetirii: tot poporul în întregime e vinovat si de acest păcat; deşi unii zic că ei nu clevetesc si se tem de Domnul şi veghează asupra gurii ca să nu păcătuiască cu limba si în adevăr nu toţi clevetesc dar primesc în casă pe clevetitori. Domnul a spus că atunci când intră în casele noastre unii ce umblă cu clevetiri, noi trebuie să avem îndrăzneala să le ieşim înainte, spunându-le că în casele noastre nu-i loc pentru clevetiri si dacă vor să vorbim, atunci să vorbim din Cuvântul Domnului, să ne rugăm si să cântăm să vorbim între noi cu psalmi, cu vorbe duhovniceşti, aşa cum se cuvine unor copii ai lui Dumnezeu. Dar unii nu avem îndrăzneala să le ieşim înainte, ca să nu-i jignim, că au venit în casele noastre, si chiar dacă nu le dăm nici o atenţie când încep să-şi verse din inimă veninul clevetirii, totuşi zicem din când în când: "Da, se poate, aşa va fi" si dăm din cap în semn de aprobare sau râdem împreună cu ei. în felul acesta acceptăm păcatul si ne facem si noi vinovaţi întinându-ne cu acest păcat al clevetirii. Dacă noi i-am spune de la început: "în casa mea nu-i loc pentru clevetiri" si s-ar duce la altul care tot aşa i-ar spune, sau s-ar întâlni pe stradă cu altul care tot aşa i-ar spune, acestui duh i s-ar pune bariere în cale si nu ar înainta în popor aşa de mult. Dar pentru că nu am avut această îndrăzneală, duhul acesta a înaintat, întinând pe tot mai mulţi si a cuprins aproape pe toţi. Acolo unde se întâlnesc două sau mai multe persoane, se deschide drum acestui duh prin cuvintele: "Ce-ai mai auzit nou? Ai auzit cutare sau cutare lucru?" si aşa se dă loc acestui duh să înainteze si astfel tot poporul s-a făcut vinovat de acest păcat înaintea Domnului.
Apoi s-a arătat cum s-a făcut tot poporul vinovat si de păcatul minciunii. Deşi la fel, unii zic că ei nu sunt vinovaţi de acest păcat, că ei se străduiesc să spună numai adevărul si îşi trec cuvintele prin cântar, ei se păzesc de minciuni socotite mari, dar îngăduie minciuni mai mici si atunci folosesc vorbe cu două înţelesuri - minciuni mai rotunjite - o iau pe ocolite ca nici să nu mintă, dar nici să nu înţeleagă adevărul cei ce-i ascultă. Dar oricât de rotunjită ar fi o minciună si orice formă i s-ar da, tot neadevăr se numeşte si tatăl minciunii e diavolul; atunci când ocolim adevărul, luăm din ce este al lui si ne facem vinovaţi de păcatul minciunii. Domnul a zis că felul nostru de vorbire trebuie să fie Da-Da si Nu-Nu, si tot ce trece peste acestea, vine de la diavolul. Domnul ne pretinde nouă ca unui popor sfânt, să ne încadrăm în această linie dreaptă. Apoi a trecut la cugetele întinate si a arătat cum mulţi credincioşi de azi zic că dacă nu au săvârşit păcatul în faptă, ci numai în cuget le-a venit, nu e socotit păcat. Dar Domnul a arătat că orice păcat care te-a robit în cuget si l-ai acceptat, chiar dacă nu l-ai săvârşit în faptă, căci nu ti s-a dat ocazia ca să-ţi atingi scopul, te face vinovat de cuget întinat si a arătat câteva exemple: dacă cineva e robit în cuget să se ducă să ia un lucru neîngăduit, sau ceva ce nu îi aparţine si nu se teme de Domnul că îl vede, dar când se duce la faţa locului, nu-şi poate atinge scopul, fiindcă acolo este cineva si-i vede, si nu-şi mai înfăptuieşte planul ca să nu se zică: "Iată si pocăitul fură", păcatul este socotit ca si înfăptuit, că el asta a vrut să facă, numai că nu i-a izbutit. Tot la fel este când sunt neînţelegeri între credincioşi si în mânia lor le vin în minte cuvinte aspre, grele la adresa altora si ei zic cuvintele în gând (mincinosule, înrăitule, nebunule, prostule, îndrăcitule), dar se abţin să le pronunţe cu buzele, ca să nu îi audă cei din jur si să-i dispreţuiască zicând: "Iată ce cuvinte a spus pocăitul." Cugetul a fost întinat si cel în cauză se face vinovat că a ocărât un suflet răscumpărat de Sângele lui Isus Hristos. Domnul a spus că e cu neputinţă să nu vină aceste cugete străine, dar noi nu trebuie să le dăm loc să-şi facă cuib în cugetul si în mintea noastră, ci trebuie să cerem sângele Domnului să le îndepărteze de la noi si să ne dea putere să biruim aceste şoapte si gânduri străine ce vin în cugetul nostru. Aşa este si cu cei ce se, împotrivesc naşterii de copii. Chiar dacă nu înfăptuiesc păcatul si numai în cuget sunt întinaţi de murmur si cârtesc împotriva Domnului si rodul totuşi rămâne, dar nu-i primit cu bucurie, sunt vinovaţi de cugete întinate. Pentru aceste păcate, de multe ori, chiar prin aceşti copii pe care nu i-au primit ca pe o binecuvântare, părinţii vor fi încercaţi si vor avea mai multe necazuri şi ispite. Apoi a arătat Domnul poverile străine care ne apasă si ne trag la pământ de multe ori din pricina nevegherii noastre. Acestea sunt păcate făcute fără voie, dar care de multe ori ne înfăşoară aşa de repede, că nici nu ne dăm seama si vedem că am fost cuprinşi de o iuţime, de o mânie, sau de alte păcate în a căror cursă cădem fără să vrem. Domnul a arătat că noi trebuie să ne dăm toată silinţa ca să nu păcătuim, dar dacă totuşi se întâmplă, ca fără voie, să cădem în aceste păcate, ce de multe ori sunt socotite ca greşeli, să nu descurajăm, să nu ne pierdem nădejdea, ci să cerem Domnului iertare, căci sângele Domnului Isus pentru păcatele noastre s-a vărsat, ca să ne curăţească; să avem îndrăzneală că sângele Lui ne curăţeşte de orice păcat. Noi însă, să nu ne facem obicei a păcătui ca sângele Domnului să ne curăţească, ci să ne dăm toată silinţa ca să evităm păcatul, iar dacă totuşi am căzut, să îndrăznim, că avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, care mijloceşte pentru noi.
PĂCATE FĂCUTE CU VOIA
După aceea, Domnul a arătat despre mâinile întinate. Primul lucru cu care ne întinăm mâinile si nu le putem ridica în sus, sunt: certurile, neînţelegerile si ciocnirile de vorbe între soţ si soţie, părinţi si copii. Din această cauză noi nu suntem ascultaţi când avem în familie diferite cauze pentru care intrăm înaintea Domnului; nu primim răspuns pentru că ne-am întinat mâinile cu aceste lucruri. Dar pe lângă acestea, Domnul a spus că mai sunt si alte puncte care ne întinează mâinile si a arătat lucrurile neîngăduite. Fiecărui credincios, a spus Domnul, în momentul în care s-a produs în el naşterea din nou, i s-a dat cunoştinţa asupra binelui si răului, aşa încât el ştie ce e bine să facă si ce e rău. Dar pe lângă această cunoştinţă, i s-a dat si Cuvântul Domnului în care i s-a arătat ce este îngăduit si ce nu este îngăduit a face. îndreptarul învăţăturilor sănătoase ne este pus înainte, numai să mergem după el. Pe lângă Cuvânt, mai e la îndemână si vestirea Evangheliei, prin care Domnul ne aduce aminte tot mereu ce este îngăduit si ce nu este îngăduit să facem. Pe lângă toate acestea, mai avem si Duhul Sfânt, care ne călăuzeşte în tot adevărul si ne învaţă cum trebuie să trăim. Duhul Sfânt ne spune dacă un lucru este îngăduit sau nu este îngăduit să-l facem, dar dacă nu luăm seamă la şoaptele Duhului, El suspină în noi, iar de la o vreme nu ne mai înştiinţează.
Cu toate aceste lucruri prin care putem avea călăuzire, de multe ori unii credincioşi păcătuiesc cu voia. S-au arătat unele din păcatele acestea cu voia: orice credincios ştie bine si cunoaşte că nu trebuie să se poarte necuviincios şi totuşi se îmbracă după moda lumii şi după chipul veacului; acesta e un păcat cu voia. în Cuvântul Domnului scrie să nu te aşezi pe scaunul celor batjocoritori, dar unii totuşi se duc la petreceri, filme, teatre, ştrand si alte locuri unde e "scaunul celor batjocoritori". Acestea sunt tot păcate cu voia. Tot aşa, credincioşii mai ştiu că nu e voie să bea băuturi alcoolice si să fumeze, dar totuşi unii fac aceste lucruri - ei nesocotesc sângele Domnului Isus, de aceea vor fi pedepsiţi acum în trup, ca să nu fie pedepsiţi odată cu lumea. De asemenea, curvia si împotrivirea la naşterea de copii sunt tot păcate făcute cu voia. Aceste păcate sunt făcute având deplina cunoştinţă că nu sunt îngăduite si cei ce fac aceste păcate vor fi pedepsiţi; căci păcatele unora merg înaintea lor, iar ale altora merg după ei. De aceea suntem lăsaţi să trecem prin suferinţă mai mult sau mai puţin timp, cum găseşte Domnul cu cale, până ce zgura se dezlipeşte de pe noi. Dar dacă noi murmurăm si cârtim când Domnul ne trece prin cuptorul de curăţire, atunci aşa cum pe poporul Israel în loc de 40 de zile, l-a purtat prin pustie 40 de ani (ca să ne slujească de pildă nouă ca să nu cârtim si să nu murmurăm ca ei) Domnul ne va lungi si nouă suferinţa si în loc de câteva zile vom suferi o lună, în loc de o lună - un an, sau poate mai mult, până când nu mai cârtim si ne lăsăm curăţiţi. Atunci se sfârşeşte suferinţa şi se ridică pedeapsa când putem mulţumi Domnului pentru tot ce vine peste noi cu scopul de curăţire; altfel, atât timp cât vom murmura, suferinţa se va mări şi se vor mai adăuga zile la suferinţa noastră.
Apoi s-a mai arătat că un cusur pe care îl are poporul în vremea aceasta este câştigul mârşav. Domnul nu îngăduie ca acest popor sfânt al Lui, care în scurtă vreme va fi răpit, să se întineze cu acest păcat, agonisindu-si câştiguri mârşave. Domnul a spus că nu e păcat dacă un credincios, pe lângă munca de la serviciu, mai poate, prin muncă dreaptă, câştiga ceva. El e împotriva celor ce prin diferite metode, cuprinşi de lăcomie, ajung la aceste câştiguri mârşave cum ar fi: afaceri, negustorie, înşelăciune cu gura şi jocurile de noroc. S-a arătat, că dacă cineva se ocupă cu comerţul, să ceară pe lucrul ce-i vinde numai valoarea reală plus cheltuielile ce le-a avut şi socotind şi timpul pierdut pentru acel lucru; să nu ceară în loc de un preţ, 5-6 sau chiar 10 preţuri - aceasta este socotit câştig mârşav. Tot aşa este si cu cei ce pentru a câştiga mai mult, înşală pe altul. De exemplu: are ceva de vândut şi el ştie că lucrul ce-l vinde este stricat, slab, sau nu-i bun si vrea să scape de el dar si să câştige mult si îşi laudă marfa (că nu e lucru folosit, sau că e nou, chiar dacă nu e) si aşa îşi face câştig prin înşelăciune. Nu-i pasă că persoana păgubită â va blestema, va plânge si va striga înaintea lui Dumnezeu împotriva lui, când se va vedea înşelată. Aceste lucruri sunt păcate si chiar dacă cineva şi-a însuşit în felul acesta câştiguri mârşave, Domnul i le va sufla pe altă parte, fiindcă nu se poate să rămână cu ele şi de multe ori pierde dublu, căci i se adaugă si pedeapsa. Tot aşa e si câştigul prin loto - nu este plăcut Domnului; banii aceia nu sunt câştigaţi prin muncă dreaptă, si toţi care şi-au pierdut banii la aceste jocuri le pare rău după ei, şi-i blastămă pe cei ce îi câştigă. Domnul nu acceptă ca poporul Său să se întineze cu câştiguri mârşave. Câştigul celui temător de Dumnezeu este binecuvântat, pe când câştigurile mârşave sunt urâte Domnului. Domnul a mai spus să nu ne uităm cu jind la cel ce se numeşte credincios si totuşi îşi măreşte venitul prin aceste câştiguri mârşave şi nu are pierderi. Poate că nu i-a venit încă ziua să i le sufle Domnul, sau a fost trezit odată, de două ori, de trei ori şi, pentru că nu a luat seama, este lăsat în pace, dar nu va avea parte de răpire, şi este lăsat ca fecioarele ne înţelepte, trecând pe la judecată cu aceste câştiguri si dând socoteală de cum le-a agonisit. Apoi a arătat Domnul furtişagurile şi lucrurile extrase de la locul de muncă, în vremea aceasta, mulţi credincioşi s-au întinat si cu aceasta, socotind că e păcat numai dacă fură ceva de valoare mare, iar lucrurile mărunte nu le bagă în seamă. Dar dacă ei le iau, tot furt se numeşte. Astfel, chiar prin lucruri de nimic se fac ei de nimic în faţa Domnului, căci nesocotesc pe Domnul întinzând mâna la nelegiuire. A fura, e a lua Numele Domnului în desert (Pilde 30:9), că nu te încrezi pe deplin în El că poate să-ţi dea tot ce-ti lipseşte, fără să fie nevoie să furi; mai bine să rabzi, decât să nesocoteşti pe Domnul furând. Unii spun că ei nu fură, dar cumpără de la cei ce fură zicând că nu-i păcat, că au cumpărat pe bani. Dacă tu ştii că persoana respectivă nu poseda lucrul acela, ci la extras prin furtişag, e păcat dacă-i cumperi, căci te uneşti cu hoţul: el fură si tu primeşti. Tot aşa cu cei ce ei înşişi extrag lucruri, fie mari, fie mici de la locul de muncă, socotind că nu e păcat. Domnul vrea ca noi să fim un popor sfânt, o preoţie sfântă si El nu ne îngăduie nici nouă, nici copiilor noştri să ne hrănim cu lucruri de furat.
Domnul a spus că în lucrurile arătate tot poporul s-a făcut vinovat, că s-a obişnuit cu păcatul, îngăduind si una si alta, până ce a ajuns dezbrăcat de puterea cerească si întinat de nelegiuire. Din această cauză, starea poporului a ajuns cărticică: nici rece , nici în clocot, ci cum e mai rău, având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea, adică lipseşte puterea Duhului Sfânt din popor. De aceea nu mai lucrează Domnul ca la începutul credinţei în popor. La început, poporul s-a ferit de orice i s-a părut păcat, a păzit cu sfinţenie Cuvântul şi s-a silit să placă Domnului si în îmbrăcăminte si în purtare. Dar astăzi poporul a fost găsit îmbrăcat din nou cu ceea ce a dezbrăcat odată; ce a socotit odinioară păcat, astăzi nu mai este păcat si astfel, încetul cu încetul a luat înapoi ceea ce a părăsit odată. De aceea, în adunări lipseşte atmosfera dumnezeiască, iar harul e înlocuit cu programe. S-a arătat că din această cauză lucrătorii, vestitorii Cuvântului şi bărbaţii de slujbă nu mai sunt însoţiţi în lucrare cu putere, mărturia Cuvântului nu e însoţită cu semne şi minuni, cum ar trebui să fie, fiindcă si ei s-au întinat cu păcatul. Tot la fel şi unele vase de lucrare: pentru că nu şi-au păstrat curăţia, nu mai au limpezimea ce ar trebui si din această cauză, de multe ori amestecă paiele cu grâul; încep în Duhul şi sfârşesc în fire. Cei ce nu se trezesc şi înaintează în felul acesta, ajung la lucrări false sub influenţa altor duhuri.
CURĂŢIREA AURULUI ÎN CUPTOR
Apoi a spus Domnul: "Iată că bobul de aur pe care l-am pus în voi nu-şi mai are strălucirea din pricina zgurii care s-a lipit de el. De aceea îl voi trece prin foc pentru ca zgura să se dezlipească de pe el. Iată că voi trece cu un foc de curăţire prin popor, voi trece din casă în casă, din familie în familie, la tânăr, k bătrân" şi pe aceia ce se lasă curăţiţi si iau hotărâri noi de sfinţenie si de apropiere de Domnul îi va pune într-o stare după voia Sa, căci Domnul vrea să lucreze ca la începutul credinţei, cu semne si minuni, ca darurile Duhului Sfânt să împodobească Biserica în vederea pregătirii pentru răpire. Cei ce nu se lasă curăţiţi de zgură, vor fi lăsaţi la o parte ca fecioarele ne înţelepte si nu vor avea parte de răpire.
Domnul a zis: "Iată că răpirea poporului va fi în curând de tot", înainte de răpire însă, poporul va trece prin prigoană, că numai în prigoană se va dezlipi de tot ce e firesc si pământesc. Numai lipindu-se de Domnul, aurul îşi va căpăta adevărata strălucire si valoare. Nu de pe băncile adunării, stând comozi, vor fi răpiţi credincioşii, ci va trebui să vină ceasul să dea socoteală de nădejdea care este în ei. Domnul a spus că nu îngăduie încă prigoana, căci poporul Domnului nu e încă pregătit a intra în prigoane; e prea sleit de puterea dumnezeiască si dacă ar intra în această stare, mulţi ar cădea (s-ar lepăda) si nu ar putea rezista, căci numai prin puterea Duhului Sfânt va putea poporul trece prin prigoană. Cu puterea pe care o avem, nu vom putea rezista - poporul va trebui întărit prin puterea Duhului Sfânt pentru acea vreme. Celor ce se apropie de El cu hotărâri noi de sfinţenie şi neprihănire Domnul le va întări mărturia cu semne si minuni, dar aceasta va fi o vreme scurtă înainte de prigoană, pentru ca poporul Domnului să fie întărit spre a putea trece prin prigoană. Apoi s-a trecut de la această fază - ştiam că Domnul a trecut cu focul de curăţire prin popor, începând să lucreze, întărind mărturia robilor Săi prin puterea Duhului Sfânt, în Numele Domnului Isus se făceau vindecări, semne si minuni prin care poporul s-a întărit mult în credinţă. Când au auzit cei necredincioşi, s-a stârnit împotrivire, "căci aceste lucruri nu puteau să nu se vadă şi să nu se audă. Cei de afară căutau să le iasă înainte, dar nu puteau direct, căci lucrările erau prea temeinice şi vădite. Nu puteau să le spună că nu e îngăduit a vindeca (orbi, muţi, ologi) dar au căutat o metodă să le iasă în cale. I-au chemat pe aceia din popor prin care lucra Domnul şi i-au întrebat cu ce putere fac aceste lucrări si le cereau să nu se mai facă atâta vâlvă şi să se "retragă din lucrare. Ei au răspuns: "Suntem împuterniciţi de Dumnezeu pentru acesta lucrare, şi această putere vine de la El, nu de la oameni. Noi vom merge nu unde vrem noi, ci unde ne trimite Dumnezeu, nu la persoane pe care le alegem noi, ci pe care Domnul le alege". Atunci li s-a spus: "Bine, dacă sunteţi copiii lui Dumnezeu si nu sunteţi eretici, vrem si noi să ne lămurim de lucrul acesta, căci aşa este scris în Biblia pe care voi o aveţi: <De veţi trece prin foc, focul nu vă va arde; apa nu vă va îneca, iar dacă veţi bea ceva de moarte nu vă va vătăma>. Noi vrem să ne convingem că sunteţi copiii lui Dumnezeu. Vă vom băga în foc si dacă focul nu vă va arde si animalele sălbatice nu vă vor sfâşia atunci vom crede că sunteţi copiii lui Dumnezeu".
I-au dus în faţa unui foc mare si le-au zis: "Alegeţi: ori vă retrageţi si nu mai săvârşiţi nici o lucrare în Numele lui Dumnezeu, ori dacă nu, vă vom băga în foc." Atunci unii s-au întors, spunând că se retrag, că deşi ştiu ce este scris în Biblie, ei nu au încredinţarea că si cu ei se va întâmpla la fel. Atunci s-au ridicat câţiva credincioşi ce erau plini de Puterea lui Dumnezeu; când au început a vorbi se vedea că Duhul Domnului vorbeşte prin ei, căci erau plini de curaj si tărie. Ei au zis: "Noi vă spunem că suntem copiii lui Dumnezeu si nu ne retragem din lucrare chiar dacă am ajunge în foc. Noi nu îl slujim pe Domnul numai dacă nu vom arde, ci noi pe Domnul îl vom sluji chiar dacă vom arde, dar vă spunem si suntem pe deplin încredinţaţi că ochii voştri vor vedea pe unii trecând pe aici prin cuptor si nu vor arde, ca să ştiţi că suntem copiii lui Dumnezeu si atâta timp cât este suflare în noi nu ne vom retrage din lucrare ci vom mărturisi Adevărul."
Atunci au fost luaţi si băgaţi în foc, dar binecuvântat să fie Domnul, căci şi-a arătat puterea ca pe vremea celor trei tineri din Babilon. Flăcările focului se retrăgeau dinaintea credincioşilor, si n-au avut nici o putere asupra lor, nici chiar hainele nu le-au ars si au trecut neatinşi prin foc. Atunci i-au dus la animalele sălbatice înflămânzite înadins ca să fie mai fioroase. Pe credincioşi i-au dezbrăcat de hainele mai principale si i-au lăsat numai cu hainele de corp, ca să întărâte mai mult fiarele. Animalele au ieşit fioroase din cuştile lor şi s-au repezit spre credincioşi, dar ca la o poruncă, s-au oprit cam la trei metri de credincioşi. S-a întâmplat un lucru deosebit: un urs s-a ridicat în două labe si s-a îndreptat spre credincioşi, oprindu-se în faţa unei persoane. Toţi cei de faţă credeau că, desigur, ursul o va sfâşia, dar ursul a început s-o mângâie cu labele, iar cu capul s-a plecat si ca o pisică o mângâia pe picioare. Tot timpul, acea persoană vorbea în limbi prin puterea Duhului Sfânt, si ursul parcă înţelegea că-l mustră să se depărteze si s-a retras pe picioare înapoi, spre celelalte animale. Atunci au recunoscut si cei necredincioşi pe copiii lui Dumnezeu, iar cei credincioşi, toţi au fost întăriţi văzând aceste mari lucrări. Aceasta nu a fost prigoana propriu-zisă, ci vremea de care a spus Domnul că va dovedi chiar în faţa celor necredincioşi că suntem copiii Lui; prigoana, de acum avea să vină. S-au căutat tot mai multe motive si astfel a început prigoana atât de aprigă, încât credincioşii nu mai aveau voie nici doi cu doi să se strângă; cine călca legea era închis si pedepsit. Din ce era mai aprigă prigoana, credincioşii se bucurau, căci ştiau că Domnul a spus că nu va mai fi mult, iar când va fi mai greu El va veni si îi va lua. Pe ei nu-i mai lega nimic de pământ, ci stăteau cu mâinile ridicate în sus strigând: "Vino Doamne Isuse!" si erau bucuroşi căci ştiau că este ultima fază si urmează Răpirea Bisericii.
PARTEA A DOUA
ÎNNOIREA LEGĂMÂNTULUI
Până aici auzeam vocea Domnului vorbind, dar Domnul nu s-a arătat. Acum a apărut Domnul si a intrat în mijlocul poporului. Poporul nu mai stătea în picioare ca la adunare, ci şedea pe bănci. Domnul a trecut prin mijlocul poporului si s-a uitat la locurile care erau goale, apoi a întrebat: "Unde sunt persoanele cărora le este locul gol?" Unii au început să spună motivele pentru care fraţii nu vin la adunare: unul nu vine că e bolnav, altul e în spital, altul şi-a pierdut gustul duhovnicesc, altul nu vine că nu poate să sufere pe unii care predică si nu vrea să-i audă, altul are ură pe cutare frate, altul zice că se poate pocăi si acasă, altul s-a obosit pe cale, iar alţii se socotesc mai buni şi de aceea nu merg la adunare. Aşa s-au arătat pe rând motivele pentru care unii nu vin la adunare, dar Domnul a spus că unele locuri sunt goale deoarece, chiar dacă unii vin la adunare, locul lor tot gol se înregistrează, pentru că ei vin de formă, nu cu gând să se mântuiască; din contră, mai si încurcă pe alţii pe calea mântuirii si din tot ce se face în adunare nu iau nimic, nici un sfat, nici o învăţătură pentru mântuirea lor. Atunci Domnul a spus: "Iată, am venit pentru înnoirea legământului si pentru ridicarea celor căzuţi, căci aceasta e vremea când cei căzuţi pot să se ridice; se mai face strigare în milă pentru ridicarea lor." Domnul a luat în mână dosarele si a început a verifica starea fiecărui suflet în parte. Când Domnul deschidea dosarul cuiva, înaintea Domnului apărea si parcela fiecăruia de pământ, si I se arăta ce a rodit - nimeni nu putea să se scuze, sau să spună că nu-i aşa, fiindcă tot ce a rodit se vedea acolo. Domnul a zis că fiecare să se ducă să cheme pe cei căzuţi pe care îi cunoaşte, să cheme pe toţi cei ce nu vin la adunare, că aceasta-i vremea cercetării lor, când li se pune încă odată salvarea în faţă. Dar să li se spună la toţi, că atunci când vin vor fi întrebaţi: "Cine eşti?" si să nu răspundă: "Sunt un pocăit de atâţia ani", sau: "Am fost un vestitor al Evangheliei", sau că e baptist, penticostal, creştin după Evanghelie, sau adventist, sau alt titlu oarecare, că acestea nu au nici o valoare. Să spună doar atât: Sunt un suflet răscumpărat cu sângele lui Isus Hristos -vreau înnoirea legământului." Acesta este singurul lucru ce are preţ înaintea lui Dumnezeu. Ajungând la un dosar, a întrebat cine va merge să cheme acea persoană, si pentru că persoana îmi era cunoscută, am spus că voi merge eu. Domnul a deschis dosarul si în dosar se găsea si cartea de lucru a credinciosului. Domnul s-a uitat în cartea de lucru si a zis că persoana aceasta are 26 de ani lucraţi pentru care va primi răsplată; ani de pocăinţă avea aproape 35, însă nu erau înregistraţi decât 26 de ani lucraţi pentru Domnul. Restul timpului a fost timp risipit, ani pierduţi, pentru care nu va primi plată. A spus să-i zic să-şi înnoiască legământul, căci s-a găsit că nu mai rodeşte si nu cumva să se închidă dosarul găsindu-l ne rodind, că atunci, si ce a lucrat si toată neprihănirea i se uită. Atunci m-am dus si i-am spus ce mi-a zis Domnul si am stăruit mult ca să vină, dar nu a venit; m-am dus si a doua oară si mi-a zis că ştie tot ce-i spun şi-şi dă seama de situaţie, dar nu mai are dragostea si râvna de la început; s-a lămurit de toţi fraţii si toate lucrurile îi par fără nici un rost; să facă Domnul ce va crede, dar aceasta este starea. Era o stare de amorţire si deznădejde.
Am venit si am spus Domnului toate acestea; Domnul a spus din nou: "Du-te si spune-i că dacă nu va veni să-şi înnoiască legământul ca să aducă rod la anul viitor, i se va închide dosarul si ar fi mare paguba să piardă tot ce a lucrat până aici Să nu i se închidă dosarul cu cuvântul <n-a adus roadă>" în faţa Domnului a apărut apoi si parcela persoanei respective si se vedea că a adus roadă dar buruienile au crescut aşa de mari că au înăbuşit roadele ce nu mai puteau ajunge la coacere. Domnul a dat la o parte buruienile cu mâna si a găsit la capătul parcelei uri stâlp mic (aproximativ de 25 cm în lungime si lăţime), iar pe el era o piatră albă ca de marmoră, pusă într-un cui si pe ea era scris cu litere de aur ceva. Domnul a luat piatra si a zis: "Această piatră albă i-am dat-o în ziua când a încheiat legământul cu Mine; pe ea am scris cu litere de aur Numele Meu, si încă ceva: <Acest suflet a fost răscumpărat cu sângele lui Isus Hristos> Du-te si dă-i această piatră si spune-i să-şi aducă aminte de ziua când i-am dat-o si să nu nesocotească acest mare drept pe care îl are, că e de preţ si de valoare mare. Dacă nici acum nu va veni, atunci parcela va fi nivelată si dată altei persoane pentru a aduce roade." Atunci au apărut doi cai albi trăgând după ei un tăvălug; înainte de tăvălug era o maşină ca o grapă cu multe sape mărunte ce trecea înaintea tăvălugului si mărunţea si tăia tot ce se găsea în cale. Apoi trecea tăvălugul si nivela terenul. "Aceşti cai", a spus Domnul, "vor trece peste orice parcelă fără roadă a celor ce nu vin să-şi înnoiască legământul."
Atunci m-am dus a treia oară si am început a plânge chemând acea persoană; i-am dat si piatra albă si i-am spus tot ce mi-a spus Domnul. Atunci a început să plângă zicând: "Chiar Domnul ţi-a dat piatra ca să mi-o aduci? Domnul nu-i supărat pe mine că de atâta vreme n-am mai rodit? Domnul te-a trimis după mine?" Atunci parcă s-a trezit din somn si a început a plânge si mai tare zicând: "Dacă Domnul mă cheamă, atunci vin" si am plecat împreună. Când a văzut Domnul de departe că acea persoană vine, s-a bucurat foarte mult (cum se bucură păstorul când găseşte o oaie rătăcită - mai mult decât de cele 99 care nu s-au rătăcit). El a zis celor ce stăteau înaintea Lui: "Faceţi-i loc căci iată că vine" si toţi i-au făcut loc si a mers până în faţa Domnului. Domnul a întrebat-o: "Cine eşti si ce vrei?" Persoana a început să plângă dar nu a răspuns. Domnul a spus: "Nu mai plânge si spune cine eşti si ce vrei?", dar nici a doua oară nu a primit răspuns. Atunci Domnul a zis: "Iată că te întreb a treia oară si dacă nici atunci nu-mi vei răspunde caii albi vor trece peste parcela ta, o vor nivela si locul va fi dat altuia ca să aducă roadă." Când a întrebat a treia oară însă, persoana a început să plângă mai tare, dar tot nu a răspuns. Atunci Domnul a spus să treacă caii albi să niveleze terenul. Caii albi au si ridicat picioarele să plece. Atunci eu m-am aruncat înaintea Domnului, între persoana aceea si Domnul si am început să plâng si să rog pe Domnul: "Doamne, lasă-mă pe mine să răspund în locul acestei persoane pentru că a venit să-şi înnoiască legământul, dar nu poate vorbi de plâns" si Domnul a zis: "Dacă vrei să mijloceşti pentru această persoană, atunci spune ce ai de zis."
Am luat piatra albă din mâna persoanei si am ridicat-o în sus ca să vadă toţi, am pus mâna pe persoana aceea si am zis: "în ziua când a încheiat legământul cu Domnul a primit această piatră albă pe care este scris cu litere de aur numele lui Isus Hristos, si mai este scris ceva: <Acest suflet este răscumpărat cu sângele lui Isus Hristos> Preţul cu care a fost răscumpărat acest suflet este sângele Domnului Isus Hristos si Satan nu poate câştiga acest suflet nicidecum, fiindcă e atât de scump. Sufletul acesta aparţine lui Isus, fiindcă El l-a răscumpărat -Satan nu-l poate câştiga - e prea mare preţul plătit, deci aparţine Domnului Isus. Persoana aceasta a venit aici pentru înnoirea legământului, dar nu poate vorbi de plâns; ea recunoaşte că a întristat pe Domnul, că de atâta timp nu a mai rodit, dar vrea acum să-şi înnoiască legământul şi să aducă roadă." Cât timp am vorbit eu, persoana respectivă plângea cu sughiţuri şi dădea din cap în semn de aprobare la ceea ce ziceam. Domnul a întins mâna pe capul persoanei şi a făcut un semn că e graţiată; tot poporul s-a bucurat şi a bătut din palme de bucurie, că încă un suflet şi-a înnoit legământul si a fost graţiat.
CÂT A LUCRAT FIECARE PENTRU DOMNUL
Înaintea Domnului au urmat apoi si alte persoane. Când veneau pentru înnoirea legământului, Domnul deschidea dosarul fiecăruia si îi spunea starea cum a fost găsit si fiecăruia îi citea din cartea de lucru câţi ani avea lucraţi pentru Domnul. Unele persoane erau nemulţumite când le spunea Domnul câţi ani lucraţi au. La unii spunea 5, la alţii 10, sau 15, 20 - fiecare câţi avea lucraţi. Cei ce aveau mai puţini erau nemulţumiţi si întrebau: "Cum Doamne să am numai atâţia ani, căci din pruncie sunt pocăit", altul spunea că are 30 de ani de pocăinţă, altul din tinereţe e credincios - a îmbătrânit pe calea pocăinţei si se poate să aibă doar 5,10 sau 15 ani dintr-o viaţă de pocăinţă? Domnul deschidea dosarul si le arăta cartea de lucru spunându-le: "Atât ai lucrat pentru Mine - restul timpului l-ai pierdut si l-ai risipit pentru tine." Din toţi anii de pocăinţă se adună timpul cât am lucrat pentru Domnul si atât este socotit în anii de lucru. Domnul a spus că noi am încheiat legământul pentru toată viaţa si suntem datori să trăim în pocăinţă pentru că ne-a răscumpărat cu sângele Său, dar anii de pocăinţă se socotesc de când am încheiat legământul si până la sfârşit, iar anii de lucru pentru Domnul sunt scrişi separat în cartea de lucru a credinciosului.
S-a arătat un exemplu ca să putem înţelege cum se calculează anii de lucru: astăzi eşti pocăit pentru că ai datoria să fi pocăit, însă pentru Domnul nu lucrezi nimic - în cartea de lucru nu se scrie nimic. Dacă însă ai lucrat ceva: poate o jumătate de ceas te-ai rugat si ai mai făcut ceva o jumătate de oră, acesta este un ceas de lucru pentru Domnul; aşa se adună în fiecare zi ce-ai făcut pentru Domnul. Dacă mergi la serviciu, pentru tine o faci; sapi în grădina ta, faci mâncare, speli - tot pentru tine sunt aceste lucruri si nu vei primi răsplată pentru ele. Dacă însă ai lucrat ceva pentru Domnul, aceea va rămâne si vei fi răsplătit: dacă te duci în Numele Domnului să faci o faptă, să speli, să faci de mâncare, să îngrijeşti de nenorociţi, de orfani, de văduve, de bolnavi, sau orice vei face pentru un copil al lui Dumnezeu, lucrul acesta îl faci pentru Domnul si vei primi răsplată, iar lucrul se socoteşte în anii de lucru pentru Domnul. De aceea se cerea ca fiecare să intre la înnoirea legământului si să nu fie neroditor ci să aducă roadă măcar în ceasul al unsprezecelea; atunci când se încheie dosarul să se poată încheia cu cuvântul <Roditor>. Cei ce nu vor rodi nici acum si nu-şi vor înnoi legământul în vederea hotărârilor noi de trezire, sfinţire si apropiere de Domnul, vor pierde totul si toată neprihănirea le va fi zadarnică. Timpul e scurt si răpirea va fi în curând. Ferice de cei ce se trezesc si intră în înnoirea legământului. Domnul să ne ajute la aceasta, să nu fie spre mărturie ci spre mântuire, Amin.
PARTEA A TREIA
De data aceasta, Domnul nu a mai apărut în mijlocul poporului, ci chiar în partea din faţă a poporului, unde se găsea o masă mare, de forma amvoanelor din adunări dar, cum poporul era foarte mult si masa amvonului foarte lungă (ca o tribună), se părea a fi tare îngrămădiţi. După amvon erau mai mulţi bărbaţi (Domnul a spus că sunt bătrânii poporului, dar nu erau numai bătrâni, ci si tineri între ei) si mi-am dat seama că printre bătrânii poporului sunt număraţi si vestitorii Cuvântului si bărbaţii din comitet care se ocupă cu sfătuirea poporului. Domnul a zis: "Ce ziceţi voi? Tot poporul acesta (a arătat cu mâna spre popor) care vine la adunare, toţi care cântă la cor, toţi câţi sunt în faţă, toţi câţi frecventează regulat adunarea, toţi câţi merg la stăruinţă si toţi câţi se roagă si spun <Doamne, Doamne> vor fi mântuiţi?" Bătrânii poporului au răspuns: "Doamne, noi ştim că-i scris că mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi. Totuşi, noi credem că în atât popor, o parte destul de mare Te caută din sinceritate si nu din interes; vine la adunare cu dorinţa de mântuire si nu cu alte scopuri. Socotim că toţi acei care se silesc pe calea pocăinţei şi-şi păstrează viaţa curată, vor ajunge la mântuire."
FEMEIA CONDAMNATĂ
Atunci Domnul a zis: "Atât sunt de departe gândurile Mele de ale voastre si judecăţile Mele de judecăţile voastre, că nici nu vă puteţi da seama. Voi judecaţi după ce vedeţi; Eu nu judec după înfăţişare pe nimeni. Aţi rămânea uimiţi si uluiţi de aţi vedea cum judec Eu lucrurile, căci mulţi din cei pe care voi îi ţineţi aici aproape de masa amvonului, n-ar fi vrednici nici să se apropie, fiindcă le merge numele că trăiesc, dar ei sunt morţi de multă vreme; si mulţi pe care voi îi dispreţuiţi si nu-i lăsaţi nici să se apropie de masa amvonului, sunt sinceri cu adevărat. Ei stau la margini si la colţuri, loviţi de voi cu lovituri grele dar aceştia sunt copiii Mei. Pe dosarul multora pe care voi îi preţuiţi si-i daţi exemplu, este scris <Moarte> pentru totdeauna. Pe mulţi nu-i socotiţi prea credincioşi după felul cum arată în afară, dar totuşi unii din aceştia au sămânţă dumnezeiască în ei si se tem de păcat. De aceea gândurile Mele nu sunt gândurile voastre."
Poporul a zis atunci: "Doamne, arată-ne si nouă măcar un exemplu ca să ştim si noi cum priveşti şi judeci Tu lucrurile." Domnul, care era cu mâna întinsă spre popor, şi-a oprit mâna chiar asupra unei femei şi a întrebat: "Pe femeia aceasta din adunare o cunoaşteţi? Ce ziceţi, ar fi vrednică de mântuire?" La prima vedere, femeia aceea arăta a fi o femeie modestă, cam la 45-50 de ani, îmbrăcată modest, cu haine mai închise la culoare, potrivite după vârsta ei si era învelită frumos cu baticul legat sub barbă. Ei au răspuns: "Doamne, sora aceasta, de 40 de ani de când e pocăită, putem să spunem că e o soră credincioasă: a venit regulat la adunare, la rugăciune, a cântat în cor, a mers la stăruinţă, a mers pe la bolnavi, oriunde a fost lipsă a întins mâna, nu s-a certat cu nimeni, nu am avut necazuri cu ea în adunare, totdeauna s-a lăsat sfătuită şi în casa ei, cine a intrat nu a ieşit cu mâna goală. Noi am dat-o exemplu la surorile tinere în toate privinţele. De aceea noi zicem că sora aceasta, după felul cum a trăit si după silinţa dată, ar fi vrednică de mântuire." Cât timp au vorbit bărbaţii, femeia aceea stătea cu capul ridicat şi privea.
Atunci Domnul a luat dosarul ei si s-a uitat în el, apoi a privit la femeie. Când Domnul a privit-o ţintă, ea a plecat capul în jos si Domnul a zis: "Şi totuşi, pe dosarul ei stă scris <Moarte pentru totdeauna>." Bătrânii poporului s-au speriat si au zis: "Doamne, cum se poate? Sora aceasta, care noi ştim că este cea mai bună soră, are scris pe dosar aşa ceva? Nu se poate, e o greşeală. Poate e dosarul altei femei. Nu s-a făcut vreo greşeală?" Domnul s-a uitat încă o dată pe dosar si a zis: "<Moarte pentru totdeauna> fără nici o salvare, pentru un singur păcat nemărturisit." Atunci ei au zis din nou: "Doamne, sângele Tău s-a vărsat pentru toate păcatele; cum, pentru un singur păcat femeia aceasta este osândită la moarte? Care este păcatul acesta pentru care nu poate fi iertată?"
Domnul a zis: "Femeia aceasta Mi-a zădărnicit planul cu privire la ea si la familia ei. Ea a avut un singur copil, pe urmă s-a aranjat să nu mai aibă alţi copii. Ori de câte ori a întrebat-o cineva din adunare: "Soră, tu câţi copii ai?" ea răspundea: "Un singur copil mi-a dat Domnul", dar niciodată n-a spus că unul a vrut ea. Pe dosar stă scris că ar fi trebuit să aibă încă şapte, cu cel ce îl are opt, dar ei nu i-a trebuit decât un singur copil. Copiii ce a trebuit să îi aibă si nu i-a primit, îi cer astăzi osânda pentru că păcatul acesta ea nu l-a mărturisit, ci totdeauna repeta minciuna şi acum la cercetarea dosarului a fost găsită cu acest păcat nemărturisit. Vina ei rămâne si sentinţa e dată: moarte pentru totdeauna, fără nici o salvare. Dacă ar fi mărturisit păcatul si nu ar fi repetat păcatul minciunii şi se căia, putea fi salvată. Dosarul ei ar fi trecut pe la judecată, ar fi fost judecată în milă după faptele ei bune făcute în pocăinţă, căci mila biruieşte judecata. Ea a ascuns păcatul si nu l-a mărturisit ca să nu fie dispreţuită şi prestigiul ei să nu scadă: "Sora lăudată de fraţi, să facă aşa ceva?"
Atunci bărbaţii au zis: "Doamne, atunci puţine surori din adunare vor fi mântuite, căci puţine au 7-8 copii; cele mai multe au 2, 3 sau 4 copii. Toate surorile care au aşa puţini copii, nu vor fi mântuite?" Domnul a zis: "Depinde: dacă sunt vinovate de păcatul acestei femei - de împotrivire la naştere de copii - nu vor fi mântuite, dar dacă nu sunt vinovate de acest păcat, vor fi mântuite dacă şi-au păstrat viaţa în curăţie şi pocăinţă până la sfârşit." Bătrânii bisericii au spus numele unei surori si au întrebat: "Doamne, dar femeia aceasta va fi mântuită sau nu? Nici ea nu a avut 7 sau 8 copii - n-a avut decât 3 copii, dar fraţii din biserică au socotit-o cea mai credincioasă soră si diaconiţă bisericii." Domnul a luat dosarul, l-a deschis si a citit aşa: "Femeia aceasta nu-i vinovată de împotrivire la naştere de copii; ea a avut 3 copii si nu a mai avut alţii, în schimb, ea s-a îngrijit de orfani, de văduve, casa ei a fost un loc de găzduire pentru cei nenorociţi, pentru cei fără de adăpost si pentru cei lipsiţi. Uşa căminului ei a fost deschisă pentru călătorii care au vrut să poposească în casa ei; ea a dat pâine la cel flămând si haine la cel gol, de aceea a fost socotită ca o mamă în Israel şi o diaconiţă a bisericii. Dosarul ei s-a încheiat cu cuvântul <Mântuire>. Cununa ei e gata pregătită si împodobită."
BĂRBATUL CE A PRIMIT SALVARE
În partea dreaptă a apărut o uşă si pe ea a intrat un bărbat tânăr în jur de 30 de ani. Când l-am privit, am văzut că nu prea avea o ţinută corectă, ci semăna cu chipul veacului: era îmbrăcat cu haine mai elegante, avea părul mare si perciuni cam lungi. Când a intrat tânărul acesta, bătrânii poporului au zis: "Pe bărbatul acesta să îl judeci Doamne: el merită să fie osândit si nu femeia aceea. lată-i cum vine îmbrăcat în adunare: după chipul veacului si moda lumii. Oricât l-am sfătuit să se îmbrace cuviincios, nu ne ascultă si nu primeşte sfaturile si mustrarea. Este vinovat de neascultare, de nesupunere, de încăpăţânare, de mândrie si mai este vinovat si de împotrivire la naştere de copii>" El când a auzit cum îl osândesc bărbaţii aceea, a început a plânge, recunoscând că-i vinovat. Văzând pe femeia aceea cu mâinile legate cum stătea într-un colţ gata să fie dusă la închisoare, a început să plângă si mai tare si s-a aruncat cu faţa la pământ plângând. Bătrânii de la masă, s-au dus lângă el si cum stătea jos, îl apăsau cu mâinile pe cap si pe spate spunând: "Pe acesta osândeşte-l Doamne, căci este vrednic de osândă, că are atâtea păcate, pe când femeia aceea are numai un păcat. Pe el să-l osândeşti că el e vrednic de moarte." El cum auzea că-i cer osânda, si mai tare plângea. Atunci Domnul a deschis dosarul lui si s-a uitat în el. N-a zis nimic, dar s-a dus spre tânărul acela si i-a zis: "Vrei viaţa?" El nu şi-a dat seama ce vrea să-i spună Domnul; eu am înţeles că el credea că de va fi lăsat în viaţă va fi aspru pedepsit pentru păcatele lui. Tânărul a răspuns: "Nu mai vreau nimic, vreau să mor." Eu mi-am dat seama că el n-a înţeles că Domnul i-a pus salvarea în faţă si ca nu cumva să-l mai întrebe odată si el să refuze din nou salvarea, m-am dus repede lângă el, l-am scuturat tare de umăr si i-am zis: "Vrei viaţa?" si am strigat foarte clar să înţeleagă.
(Atât de tare am strigat încât cele unsprezece femei care erau cu mine în salon, s-au trezit din somn, dar pe mine nu m-au trezit ci au aşteptat până m-am trezit dimineaţa, ca să mă întrebe ce am visat. Numai Domnul a făcut lucrul acesta, pentru că le-am mărturisit lucrarea si cum se judecă mamele care se împotrivesc la naşteri de copii si Domnul le-a cercetat, că unele dintre ele şi-au mărturisit păcatul si a intrat frica în ele. Două din ele erau credincioase; lor le-am mărturisit toată lucrarea. Una din ele era o soră baptistă si chiar s-a bucurat si a zis că ea împreună cu soţul, ţine lecţii duminicale si se bucură că Domnul i-a descoperit adevărul, că ea, după învăţătura ce a primit-o, credea că nu-i păcat dacă împreună cu soţul se fereau să aibă mulţi copii.)
Tânărul care era cu faţa la pământ, a ridicat capul si s-a uitat la Domnul. El i-a zis: "Dacă vrei viaţa, ia-ţi hotărâri noi si încetează a mai păcătui. Schimbă-ţi mersul si nu te mai împotrivi la naşteri de copii că pentru tine este salvare, căci tu nu M-ai cunoscut îndeaproape." Bărbaţii de la masă au zis: "Doamne, acum nu mai înţelegem cum judeci lucrurile. Pe femeia aceea cu un păcat nemărturisit nu o ierţi - i-ai citit sentinţa de moarte pentru totdeauna - si bărbatului acestuia cu atâtea păcate la activul vieţii lui i-ai spus că pentru el este salvare. Dacă pentru el este salvare, pentru femeia aceasta de ce nu mai este salvare?" Domnul a răspuns: "Eu sunt drept în judecăţile Mele. Femeia aceea M-a cunoscut îndeaproape, a avut părtaşii cu Mine încă din tinereţea ei, Mi-a cunoscut mila si îndurarea si de aceea trebuia să ştie că sunt si un Dumnezeu aspru cu păcatul; trebuia să se fi temut a păcătui. Iar dacă totuşi a ajuns să facă păcatul acela, ar fi trebuit să-l recunoască si să-l mărturisească. Dar ea, măcar că M-a cunoscut nu s-a temut să-l ascundă si să poarte o minciună toată viaţa. De aceea nu va avea salvare. Dacă îşi mărturisea păcatul si nu-l ţinea ascuns, pentru ea putea fi salvare: dosarul ei trecea pe la judecată si faptele ei bune si pocăinţa în care a trăit ar fi biruit judecata si ar fi fost salvată. Bărbatul acesta nu M-a cunoscut înde-aproape. A venit la adunare si s-a pocăit, dar el n-a fost născut din nou si a făcut tot faptele firii vechi pentru că el s-a uitat şi-a luat exemplu de la alţii, zişi credincioşi, cu vechime în pocăinţă, care s-au întors din nou la faptele firii pământeşti si s-au purtat după chipul veacului. El, văzându-i pe cei cu vechime în pocăinţă purtându-se aşa, a făcut la fel: auzind că atât de mulţi, după ani de pocăinţă au ajuns să se ferească a avea copii, practicând diferite metode si zicând că nu-i păcat, a făcut si el la fel, dar păcatul acesta este mai mare pentru cei ce au fost pentru el un exemplu rău si un prilej de păcătuire. De aceea pentru el poate fi salvare dacă ia hotărâri noi si începe o adevărată viaţă de pocăinţă."
Domnul a zis: "Iată cum vor fi judecate femeile care deşi Mă cunosc, ajung să se facă vinovate de păcatul acestei femei care e condamnată la moarte: pe dosarul tuturor femeilor care fac acel păcat scrie <Moarte pentru totdeauna>. Vina aceasta nu se va putea şterge: va rămâne scrisă pe dosar. Dar dacă o femeie a făcut acest păcat, îşi dă seama de starea de păcat în care a ajuns, îi pare rău şi se căieşte, îşi mărturiseşte păcatul, face fapte de pocăinţă si multă milă, dosarul îi va trece pe la judecată si dacă mila va birui judecata, va putea să aibă salvare, dar parte de răpire nu va avea, nici nu va face parte din Mireasă. Tot aşa, dacă o femeie care M-a cunoscut ajunge să săvârşească un avort, în momentul când a săvârşit păcatul, pe dosarul ei se scrie vina si osânda <Moarte pentru totdeauna> Vina rămâne scrisă pe dosar, dar dacă femeia se trezeşte, îi pare rău şi se căieşte, îşi mărturiseşte păcatul, face fapte de pocăinţă şi multă milă şi va avea în rest câţi copii i se vor mai da, dosarul ei va trece pe la judecată şi se va judeca, iar dacă mila biruie judecata va putea fi mântuită, dar parte de răpire nu va avea nici parte de Mireasa Domnului. Cât despre cei vinovaţi (bărbaţi si femei) de păcatul bărbatului acestuia care s-a ferit să aibă copii (toţi care se împotrivesc prin orice metodă ar face-o: fie că se păzesc sau ţin zilele după calendar sau alte procedee - toate sunt metode diavoleşti), dacă se trezesc, îşi iau hotărâri să nu mai păcătuiască, vor avea în continuare copii câţi li se va da si se vor sili să-şi ducă viaţa în sfinţenie şi neprihănire, vor fi mântuiţi si vor putea avea parte şi de răpire si de Mireasa Domnului, pentru că ei nu s-au făcut vinovaţi de zădărnicirea pentru totdeauna a planului cu privire la naşteri de copii ca prima femeie, şi nici nu au vărsat sânge nevinovat. Dar dacă cineva continuă să se păzească a avea copii, rămânând în păcat şi nu îşi ia hotărâri de a nu mai păcătui, osânda va fi aceeaşi: <Moarte pentru totdeauna>."
RĂSPLATA MAMELOR CREDINCIOASE
Domnul a mai zis: "Mamele care au copii mulţi, aduc cuvinte aspre împotriva Mea, spunând: <Pe mamele cu mai mulţi copii, Domnul nu le mai are în vedere pentru că ele nu mai pot fi aşa pocăite: nu mai pot merge regulat la adunare din pricina copiilor, nu pot merge decât rar la rugăciune sau stăruinţă, nu pot să cânte în cor, nu mai pot merge niciunde să lucreze pentru Domnul, că ele trebuie să fie tot acasă între copii>. De multe ori îşi pierd nădejdea şi cad în deznădejde ca şi când pe ele Domnul nu le mai are în vedere. Ele aduc cuvinte aspre zicând că <Domnul iubeşte mai mult pe cele ce nu au copii, sau au numai 1-2 copii şi nu au necazuri aşa mari. Acelea pot merge regulat la adunare, la rugăciune, la stăruinţă, pot să cânte în cor, să lucreze pentru Domnul si de aceea au preţ mai mare înaintea Lui>". Domnul a zis să nu mai murmure mamele şi să nu mai aducă cuvinte aspre în faţa Domnului, fiindcă El judecă drept. La multe mame, care nu au decât un copil sau doi si s-au împotrivit la naşteri de copii, zadarnică le este truda si pocăinţă, că Domnul nu mai are nici o plăcere de ele, căci numai numele le merge că trăiesc la multe din ele. Multe vor fi cele ce vor trece pe la judecată din pricină că s-au împotrivit la naşteri de copii.
Domnul a mai spus că cele ce nu au copii (sunt sterpe) trebuie să lucreze pentru Domnul, fiindcă tot ce lucrează acasă, lucrează pentru ele si numai ce lucrează pentru Domnul va fi răsplătit. Ele trebuie să lucreze si în adunare, să cânte în cor, să meargă la rugăciune, la bolnavi, să îngrijească de femei văduve, de orfani si să ajute la mamele cu mulţi copii. Ele nu au poveri si numai în felul acesta vor câştiga ani de lucru pentru Domnul, pe când mamele care au primit mulţi copii de la Domnul, tot ce fac pentru- copii se socoteşte lucru pentru Domnul: nopţile nedormite sunt socotite osteneală pentru Domnul si când spală sau fac mâncare li se socoteşte lucru pentru Domnul. De aceea, cu cât au copii mai mulţi ele lucrează mai mult pentru Domnul si Domnul le va răsplăti osteneala. Multe mame, în ziua când se vor citi anii de lucru, vor avea mai mulţi decât unii vestitori de Cuvânt sau decât alte mame si surori care au mers regulat la adunare. De aceea a zis Domnul: "Siliţi-vă să lucraţi pentru Mine, că pentru aceasta veţi fi răsplătiţi. Cine va lucra mult, mult i se va răsplăti si cine seamănă cu lacrimi, va secera cu bucurie."
Aceasta a fost lucrarea din partea Domnului, care trebuie să fie răspândită în popor, fiindcă Domnul a spus că e dată pentru trezire, în vederea pregătirii si întâlnirii cu Domnul. Timpul e scurt si nu mai e mult - mai puţin decât ne gândim, si va fi răpirea Bisericii. Domnul a zis că lucrarea să fie încredinţată la bărbaţi destoinici care s-o răspândească în popor.
Domnul să ne ajute să luăm hotărâri noi de sfinţire si apropiere de El, aşa cum ni s-a cerut, să înaintăm cu grăbire la înnoirea legământului, că mulţi au călcat legământul pentru că nu s-au ţinut întocmai de Cuvântul Domnului, aşa cum au făgăduit în ziua când au încheiat legământ cu Domnul. Facă Domnul ca această lucrare să fie spre mântuirea tuturor celor ce vor auzi această lucrare, si să nu slujească de osândă nimănui,
Amin.
ÎNŞTIINŢAREA DIN ANUL 1988
În vara anului 1988, o familie de credincioşi din oraş au venit la noi si ne-au invitat să mergem cu ei la un cerc de rugăciune la Lugoj, unde în seara aceea se făcea o mijlocire deosebită în faţa Domnului pentru cauzele de boală a celor în suferinţă, pentru cei ce cereau acest lucru. Cei din familia respectivă ne-au spus că au o cauză deosebită pentru care vor să ajungă acolo si anume, au primit un telefon din Chicago S.U.A., că o nepoţică a lor e grav bolnavă de leucemie (cancer în sânge) si după toate intervenţiile medicilor specialişti din S.U.A., nu e nici un rezultat. Părinţii disperaţi au cerut să se facă rugăciuni pentru fetiţă si ungerea cu untdelemn în Numele Domnului pe o batistă pentru ea, iar batista să fie trimisă prin cineva care pleca din România în Chicago în ziua următoare. Deoarece soţul nu a putut pleca cu ei, m-am bucurat că măcar eu puteam să-i însoţesc, să simt alături de această familie cu cauza de boală, care de fapt au fost printre prietenii familiei noastre în România. Pe când să plecăm, fratele Ardelean Moisică, vecinul nostru, care zăcea bolnav în pat de mai mult timp, a trimis vorbă să aducem si cauza lui în faţa Domnului si să se facă si pentru el ungerea cu untdelemn în Numele Domnului pe o batistă. Era într-o vineri seara. Când am ajuns acolo, era strâns un număr destul de mare de fraţi si surori care au venit în faţa Domnului, insistând cu mijlociri si cereri cu lacrimi pentru cei bolnavi, ca Domnul să intervină, după planul si voia Lui, la cauza fiecărui bolnav în parte. După două ore de rugăciune, s-a făcut ungerea cu untdelemn în Numele lui Isus la cei bolnavi, apoi s-a făcut rugăciune si pe batistele trimise de cei bolnavi, care nu erau de faţă. Duhul Sfânt ne-a cercetat deosebit si am simţit prezenţa Domnului la rugăciune. Deşi nu s-a dat nici o descoperire prin Duhul Sfânt, am fost convinşi că Domnul a lucrat şi mulţi din cei bolnavi au fost vindecaţi. Am ajuns înapoi acasă, doar după miezul nopţii. Pentru că si soţul si copiii dormeau, m-am dus în altă cameră, căci simţeam nevoia să mă mai rog singură si nu am vrut să-i deranjez. Pe la ora două m-am culcat si pe la ora trei m-am trezit sub o cercetare adâncă a Duhului Sfânt. Auzeam vocea Domnului rostind cuvinte pentru popor, cu mare putere. Auzind atât de clar vocea Domnului, am luat un creion si am scris ce spunea Domnul. Lucrarea a fost întreruptă de 7 ori si firul ei a continuat până la a 7-a parte. De fiecare dată, când se întrerupea lucrarea, fiindcă nu ştiam că va mai continua, mulţumeam Domnului pentru că a găsit cu cale să ne sfătuiască, arătându-ne părţile negative care ne-au adus şchiopătarea si rămânerea în urmă. îi mulţumeam, că-n dragostea Lui ne-a arătat ce trebuie să facem să ieşim din starea de adormire si nepăsare, ca să putem avea parte cu El în ziua când îşi va răpi poporul Lui de pe pământ. Aşa, firul lucrării a continuat până la a 7-a parte si a durat până la ora 7 dimineaţa. Domnul mi-a spus să spun în popor cuvintele date, căci prin ele Domnul vrea să trezească poporul pentru a se pregăti, căci venirea Lui va fi în curând si Domnul îşi va răpi Mireasa la El. Eu m-am cutremurat înaintea Domnului si am zis: "Doamne, eu voi spune cuvintele Tale în popor, dar cea mai mare parte nu le vor primi pentru că sunt de mustrare si îndreptare. Dă-mi, Te rog, un semn că Tu mi-ai vorbit, ca să fiu pe deplin încredinţată de cuvântul Tău si apoi voi spune tot ce mi-ai spus, fie că vor primi, fie că nu vor primi, chiar dacă ar trebui să sufăr ocară." Binecuvântat să fie Domnul, că EI mi-a răspuns atunci: "Iată îţi dau trei semne, nu unul cum Mi-ai cerut, ca să ştii că Eu ţi-am vorbit si să mărturiseşti cuvintele Mele. Iată primul semn: vindec fetiţa bolnavă ca să se cunoască îndurarea Mea, că sunt viu si trăiesc, dar iată pentru ce am îngăduit acest lucru: pentru că părinţii nu şi-au ţinut hotărârile luate. Au zis că de-i voi sprijini si vor ajunge acolo, Mă vor sluji ţinând cărarea dreaptă, temându-se de Numele Meu si nu se vor împotrivi planului Meu cu privire la familia lor. Dar după ce au ajuns acolo, nu s-au mai ţinut de hotărârile luate si s-au împotrivit planului Meu. Dar pentru că s-au căit si au vărsat lacrimi, M-am îndurat, ascult cererile lor si ale celor ce au strigat alături de ei. Dar de nu vor intra în ascultare si împlinirea hotărârilor si juruinţelor făcute, nuiaua va veni din nou peste ei. Al doilea semn e cu privire la cauza de boală a bărbatului adus în faţa Mea: iată punctele pentru care am îngăduit suferinţa" si Domnul a arătat cauzele. A cerut hotărâri temei¬nice si întregirea altarului familial si mi-a spus: "îţi dau un semn pe care îl vei vedea când vei ajunge în casa lor" si Domnul a spus tot ce i se cerea familiei respective să facă si Domnul îl va vindeca. Apoi mi-a dat al treilea semn, chiar cu privire la familia mea, care s-a împlinit după câteva zile. Toate aceste semne, Domnul le-a împlinit întocmai cum a spus, că El e Da si Amin, slăvit să fie Numele Lui. Nouă ne rămâne ca să împlinim ce El ne-a cerut, intrând în ascultare de Cuvântul Său.
I. în prima parte, Domnul a arătat starea de aţipire si nepăsare în care se găseşte poporul în vremea aceasta. Aproape nimic nu-i mai mişcă să se trezească. Nici măcar semnele Apocalipsei ce se împlinesc sub ochii noştri, pe mulţi nu-i mişcă deloc din nepăsare.
II. În a doua parte, Domnul a arătat pricinile care au dus poporul în această stare de aţipire (de căldicel), care e cea mai rea stare: încuscrirea cu neamurile, dumnezeii străini si îmbră¬ţişarea Baalului, înlocuind în familie altarul Domnului cu altarul Baalului din vremea de acum si astfel, primind pe Baal, mulţi şi-au spurcat templul, trupul care este templul Duhului Sfânt. Domnul ne-a cerut întoarcere, căinţă, recunoştinţă si cereri udate cu lacrimi, până nu-i prea târziu.
III. În a treia parte, Domnul a arătat că poporul şi-a schimbat podoabele de preţ cu podoabe străine, veşmântul alb cu cel zdrenţuit, hrana aleasă cu pâine mucegăită si apa limpede cu apă tulbure. Domnul cerea să ne venim în fire, până nu e prea târziu, că altfel nu vom avea parte de răpire.
IV. în a patra parte, Domnul s-a ocupat de familiile noastre, arătând că trebuie să ne înfăţişăm la altar cu copiii noştri, cerând peste ei Numele Domnului şi punându-i la adăpostul Numelui Său mare şi-a sângelui Său Sfânt, ca nici unul dintre ei să nu lipsească la numărătoarea aleasă.
V. în partea a cincea. Domnul ne-a spus că El vrea cu orice preţ să fim ai Lui si văzând pornirile noastre de a ne depărta de El, ne pune îngrădituri si bariere în cale, prin încercări, probe si suferinţe, cu scopul de a ne ţine aproape de El căci de ne-ar lăsa în voia pornirilor noastre, mulţi ce fac alergări iuţi, s-ar pierde în pustie. Dar Domnul a spus că ce e mai dureros, e că în loc să-l mulţumim că ne iubeşte si de aceea ne si pedepseşte, noi murmurăm, cârtim si în felul acesta focul de pe altar s-a stins la mulţi.
VI. în a şasea parte a lucrării, Domnul s-a ocupat si de bătrânii poporului dintre care fac parte si bărbaţii de slujbă, care sunt chemaţi să judece după adevăr si nu după înfăţişare, sau cunoscând din auzite pricinile poporului, căci altfel Domnul va intra la judecată cu ei.
VII. în ultima lucrare, Domnul a cerut străjerilor să stea la postul de veghe, înţetegându-şi chemarea si păstrându-şi podoabele de preţ fără să se atingă de lucrurile străine, că cei ce nu-şi înţeleg chemarea de-a fi sfinţi pentru Domnul si nu-şi păstrează locul şi-şi schimbă podoabele sfinte cu cele străine, ajung la răscruci si se încurcă si pe ei, dar mai încurcă şi pe cei ce-i ascultă, că trâmbiţele lor nu mai dau sunet clar. Domnul cerea străjerilor predare totală în lucrare, căci altfel vor fi traşi la socoteală de Cuvântul Domnului. În continuare sunt redate cele 7 lucrări cu privire la popor, cu de-amănuntul, aşa cum te-a spus Domnul.
1. Trezeşte-te, trezeşte-te poporule! Treziţi-vă voi care aţi aţipit şi aţi căzut în împietrire şi necredinţă! V-am vorbit şi într-un fel şi în altul dar voi v-aţi obişnuit cu cuvintele Mele, zice Domnul şi nu vă mai mişcă nimic ca să vă treziţi din nepăsare şi împietrire. Dacă nu mai vreţi să ascultaţi când vă vorbesc prin cei puşi să vestească Cuvântul si să susţină mărturia adevărului, dacă nu vreţi să mai luaţi aminte şi să credeţi când vă vorbesc prin robii Mei proorocii, dacă nu vă mai mişcă nici lucrările pe care le fac în mijlocul vostru într-un fel sau altul prin izbăvirile si vindecările ce le-am făcut sub ochii voştri şi prin punctele de întristare şi jale ce te-am făcut în unele familii, credeţi măcar privind b semnele din fire ce se petrec pe pământ sub ochii voştri, căci aceste semne pe care le vedeţi pe pământ sub ochii voştri vă mărturisesc căci cuvintele Apocalipsei se împlinesc si Eu îmi grăbesc lucrarea pe pământ căci în curând voi veni si ce este al Meu voi lua la Mine, zice Domnul."
2. "Strânge-te de pe uliţi si din pieţele deşertăciunii poporule si veniţi-vă în fire voi care v-aţi încuscrit cu neamurile si aţi îmbrăţişat Baalul şi aţi spurcat templul care a fost sfinţit de Duhul Meu, închinându-vă la dumnezei străini, întoarceţi-vă cu căinţă si recunoştinţă si cu cereri udate cu lacrimi până nu-i prea târziu, că apele năvalnice vor veni, vor lovi în casa celui rău şi în casa zidită pe nisip si-i vor surpa temeliile. Se strigă: <Vai de cei ce nu au iertat, vai de cei ce nu au iubit si nu au răbdat, vai de cei ce şi-au căutat adăpost sub umbra copacilor falnici ca să se adăpostească de arşiţă si ploi, că nădejdea lor va fi spulberată, căci copacii lainici vor fi doborâţi la pământ şi adăpostul lor nu va fi de nici un folos >. De aceea, treziţi-vă si luaţi aminte fiecare, că sunteţi chemaţi să iertaţi, să răbdaţi si să vă iubiţi, aşa cum Eu v-am iubit, zice Domnul."
3. "Luaţi aminte şi treziţi-vă voi care aţi căzut în aţipire. Treziţi-vă şi veniţi-vă în fire voi care aţi schimbat podoabele de neprihănire cu podoabe străine, si veşmântul ales cu veşmântul zdrenţuit. Iată unii din voi aţi schimbat hrana aleasă cu pâine mucegăită si apa limpede cu apă tulbure. Treziţi-vă şi veniţi-vă în fire, că timpul care apare în faţă va aduce un întuneric gros. De aceea strângeţi-vă ulei în candelă şi candela să vă fie aprinsă, ca să nu pieriţi în întunericul ce va apare, căci străinul îţi va strica cuibul şi vei fi ca o pasăre alungată din cuibul ei, căreia i s-a stricat cuibul şi-i urmărită: zboară din creangă în creangă, cântându-si cântecul dorului de plecare, cântecul zborului înalt, unde nu va mai fi urmărită de mâna străinilor. Cocorul şi rândunica îşi cunosc, pe ceruri, vremea plecării lor, dar voi după toate semnele ce le vedeţi împlinindu-se sub ochii voştri, nu cunoaşteţi că se apropie vremea plecării voastre. Dezlegaţi-vă legăturile străine cu care mai sunteţi legaţi, că dacă nu, veţi rămânea legaţi cu ele jos si vi se vor topi ochii de plâns, când veţi vedea porumbiţa luându-şi zborul si voi veţi rămânea la plâns şi gemete, pentru că nu aţi preţuit vremea de trezire şi aţi nesocotit cuvintele Mele, zice Domnul."
4. "Adunaţi-vă copiii în jurul vostru si învăţaţi-i din Cuvântul Meu, zice Domnul. Spuneţi-le cuvintele Mele, înfăţişaţi-vă cu ei la altare, chemaţi-Mă si adăpostiţi-i sub Numele Meu, cerând sângele Meu să-i acopere, ca după ce vor trece apele năvalnice să puteţi face numărătoarea si să puteţi zice: <Nu lipseşte nici unul din câţi mi-a dat Domnul.>"
5. "Te miri poporule de ce ţi-am pus bariere în cale si unele îngrădituri? Te întrebi de ce te trec prin multe suferinţe, încercări si greutăţi? Iată că dacă nu ţi-aş fi ieşit în cale în felul acesta, ai fi fost ca o măgăriţă sălbatică lăsată în voie, care îşi ia drumul spre pustie, ţi s-ar fi uscat vlaga si ai fi pierit. Dar ţi-am pus zăbala în gură, ca să te strunesc şi să te opresc din pornirile tale şi din alergările tale iuţi care duc spre pustie, unde în loc de hrană aleasă, te-ai hrăni cu roşcove. Dar voi în loc să recunoaşteţi că vă iubesc şi de aceea vă ies în cale prin încercări si probe, punându-vă bariere si îngrădituri într-un fel şi altul, ca să nu vă depărtaţi de Mine şi să vă pierdeţi, în loc să recunoaşteţi si să vă întoarceţi cu căinţă şi smerenie, cârtiţi şi murmuraţi în încercări. Fiecare sunteţi chemaţi să descărcaţi poverile, să dezlegaţi brâele străine, să vă faceţi verificarea, să vă puneţi în rânduială si să recunoaşteţi că v-aţi atins de lucruri străine. Când v-am căutat, nu v-am găsit la altar cu focul aprins ca la început, ci aţi fost prinşi de frământări şi îngrijorări. Veniţi cu recunoştinţă şi hotărâri noi ca să căpătaţi tămăduire şi pe o parte şi pe alta, zice Domnul."
6. "Treziţi-vă si voi bătrâni ai poporului, care judecaţi pricinile poporului Meu după înfăţişare şi după cele auzite, nu după dreptate şi adevăr. Sunteţi chemaţi să susţineţi adevărul Meu şi să judecaţi după dreptate pricina poporului Meu, căci dacă nu veţi lucra după adevăr, voi intra Eu la judecată cu voi si veţi fi puşi în cântar şi din cântar în cuptor, şi iar pe cântar până se va dezlipi zgura de pe voi, ca să se vadă strălucirea aurului curat. Nu-i mult si un ciur va fi pus în popor si toată pleava şi partea uşoară va fi spulberată şi nu vor rămâne decât boabele cu greutate. De aceea înţelegeţi şi fiecare să-şi facă verificarea până nu-i prea târziu, zice Domnul."
7. "Treziţi-vă voi care trebuie să staţi de veghe pe ziduri. Vegheaţi ca să nu aţipiţi, nici să nu cădeţi de la locul de veghe unde v-am aşezat, că voi nu aveţi parte nici drept la împărţeala de jos, ci chemarea voastră e înaltă, ca să vă păstraţi podoabele de preţ si să nu luaţi nimic din lucrurile deşertăciunii, zice Domnul. Din pricină că unii nu şi-au păstrat alegerea si locul, din pricină că nu şi-au înţeles chemarea <Sfânt pentru Domnul> si s-au atins de unele lucruri străine, au ajuns la răscruci de drumuri si trâmbiţa lor nu a mai dat sunet ales, sunet desluşit, sunet clar, si din pricina asta si ei si alţii s-au încurcat în mers. Intraţi în lucrul încredinţat cu predare totală, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, ca trâmbiţele să fie lustruite din nou, si să dea sunetul ales si desluşit, căci lucrurile ce vor apărea si le veţi vedea curând, vă vor aduce aminte de cuvintele Mele, zice Domnul. Lucrurile ce vor apărea, vor ului de groază pe mulţi care şi-au schimbat veşmântul ales cu podoabe străine. De aceea fiecare să înţeleagă până nu-i prea târziu, că de nu, soseşte vremea când veţi fi traşi la socoteală de cuvintele acestea, zice Domnul.
Amin.
CELE TREI CATEGORII DE COPII
N-a trecut mult timp de la căsătoria mea, când mi-am dat seama că am să devin mamă. Ştiam din Cuvântul Domnului că fiii sunt o moştenire de la Domnul si rodul pântecului este o răsplată dată de El (Ps. 127:3). De orice fel ar fi fost binecuvân¬tarea, ar fi fost bine primită de noi, dar ca mamă, doream mai mult să fie fetiţă (ştiam că Domnul îmi va da mai mulţi copii, iar fetiţa fiind mare îmi va fi de ajutor). Soţul ar fi dorit să fie băiat - asta de obicei e preferinţa soţilor, dar gândul acesta l-am lăsat în grija Domnului, să ne dea El ce va vrea. în fiecare zi mă rugam să fie sub privirile Lui, la adăpostul Lui înainte de a se naşte.
Când am fost în luna a cincea de sarcină, Domnul mi-a dat un vis: mi se părea că mai multe femei, printre care si eu, stăteam la rând la o uşă, pentru a primi copii. Deodată, uşa s-a deschis si a ieşit o fiinţă îmbrăcată în alb ce a strigat: "Ascultaţi mamelor: ştiu că aţi venit aici ca să primiţi copii, dar înainte ca să intraţi, ca să vi se dea copii, trebuie să vă spun să vă gândiţi bine ce fel de copii vreţi să vă luaţi. Copiii sunt clasaţi în trei categorii si eu vă voi spune care sunt categoriile, iar voi să vă alegeţi din care categorie vreţi. Cum îi veţi alege, aşa îi veţi avea."
Prima categorie - copiii doriţi de părinţi.
Aceştia sunt copii născuţi din voia firii - orice părinţi fie credincioşi, fie necredincioşi, după ce se căsătoresc, aproape toţi doresc să aibă un copil sau doi. Aceasta nu înseamnă că aceşti copii sunt binecuvântaţi - depinde de planul lui Dumnezeu: pot fi binecuvântaţi, sau pot fi lipsiţi de binecuvântare, fiind un blestem pentru părinţi. Nu înseamnă că dacă sunt primiţi si acceptaţi cu bucurie, sunt si binecuvântaţi. Vor fi binecuvântaţi numai dacă părinţii îi primesc ca pe darul lui Dumnezeu si sunt cuprinşi în planul lui Dumnezeu de binecuvântare.
A doua categorie - copiii nedoriţi de părinţi.
După ce părinţii au un copil, doi, trei sau patru, nu-i mai doresc si n-ar vrea să mai aibă. Dar cu toate că se feresc si folosesc diferite metode, totuşi se întâmplă că, copiii vin. Aceştia sunt copii nedoriţi. Părinţii îi primesc doar că n-au ce face. Multe chiar din familiile credincioşilor cad în această extremă: nu ar vrea să aibă copii mulţi. Aceştia sunt copii nedoriţi, socotiţi povară în familie si nu binecuvântare, dar nu înseamnă că dacă părinţii nu i-au dorit si nu s-au bucurat de ei, ei nu vor fi binecuvântaţi de Domnul. Depinde totul de planul lui Dumnezeu cu privire la viaţa lor: pot fi binecuvântaţi sau nu. Dar părinţii care îi primesc cu murmur si cârtire, socotin-du-i o povară, vor fi îngăduiţi prin aceşti copii să fie încercaţi mai mult. Vrăjmaşul va avea mai mare putere să-i ispitească prin aceşti copii.
A treia categorie - copiii binecuvântaţi.
Aceşti copii se nasc nu din voia firii, nici din voia vreunui om, ci se nasc pentru că Dumnezeu are un plan de binecuvântare pentru ei - ei trebuie să se nască. Ei sunt trimişi cu un plan bine stabilit în familie si nu depinde dacă sunt întâi născuţi, sau nu. în vederea acestui lucru Domnul Isus a spus: "Oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte" (Matei 18:5). De aceea, oridecâteori primesc câte un copil, părinţii îl primesc ca pe un dar trimis de Domnul, si tot ce fac pentru acest copil, o fac pentru Domnul şi vor fi răsplătiţi pentru osteneala depusă. Chiar dacă vrăjmaşul va căuta să-i descurajeze pe părinţi că aceşti copii nu sunt bine¬cuvântaţi, căutând să-i îndepărteze de Domnul, în final ei vor fi binecuvântaţi si mântuiţi. Părinţii vor putea spune: "iată-ne pe noi şi pe copiii pe care ni i-a dat Domnul, fără ca să lipsească unul din numărătoare".
După ce ne-a spus care sunt cele trei categorii de copii ne-a dat voie să mergem ca într-un spital de maternitate, cu saloane pline de pătuţe pentru nou născuţi, în ele erau copii înveliţi în scutece albe. Şi ne-a zis: "Alegeţi acum ce copii vă place. Mamele au intrat toate si au început să-şi aleagă fiecare ce copil îi plăcea. Eu m-am dus să văd unde găsesc cele trei categorii de copii şi căutam să văd o etichetă pe care să fie indicată categoria copiilor, dar nu am găsit nimic. Nu era nică¬ieri nici o inscripţie. Am ajuns la un pătuţ în care era o fetiţă mică, tare drăgălaşă. Mi-a plăcut mult de ea si aş fi luat-o, dar la gândul că poate e numai alegerea mea, si pentru că nu avea mă un semn că face parte din categoria a treia, am plecat mai departe să caut copii binecuvântaţi. Nu m-am dus decât câteva paturi mai departe Şi am auzit fetiţa plângând foarte tare. Auzind-o că plânge, m-am întors să văd ce s-a întâmplat cu ea. Când am ajuns din nou la pătuţul ei, ea a. ridicat mâinile spre mine si oprindu-se din plâns a zis: "la-mă pe mine, ia-mă pe mine... fac parte din categoria copiilor binecuvântaţi." Atunci am zis: Tocmai copii binecuvântaţi caut si te iau pe tine dacă faci parte dintre ei." Am luat-o în braţe si am întrebat-o: "Cum te cheamă?" Ea a răspuns: "Pe mine mă cheamă Emanuela."
M-am trezit din vis si i-am spus soţului visul si că Domnul ne va da o fetiţă si o va chema Emanuela, după cum mi-a fost arătat în vis. Slavă Domnului că visul s-a împlinit întocmai în 22 aug. 1972 când Domnul ne-a dăruit primul nostru copil, Emanuela. O mare bucurie a fost pentru noi când am primit-o, mai ales că ştiam că face parte din categoria copiilor binecuvântaţi. Cu toate acestea vreau să spun cum am fost încercaţi prin ea când a fost mică: toată ziua era foarte bună, mânca şi dormea, iar când venea noaptea si trebuia şi noi să dormim fiindcă şi eu si soţul lucram, ea se scula şi toată noaptea plângea. Tăcea numai dacă era lumina aprinsă şi mă plimbam cu ea în braţe prin cameră. Cum şedeam jos, chiar dacă o legănam pe braţe, plângea şi ţipa de parcă era pusă pe foc. Aşa a ţinut până la vârsta de 5-6 luni într-o noapte mi-am pierdut răbdarea: am schimbat-o, i-am dat mâncare, ştiam că nu era bolnavă dar ea plângea întruna. Eu eram aşa de obosită că nu mai rezistam să mă plimb cu ea în braţe, pentru că eu trebuia să lucrez ziua si nu puteam să dorm ca ea. Pentru prima dată, i-am dat două palme la funduleţ, si am trântit-o în pătuţul ei zicând: "Acum plângi cât vrei că eu nu te mai pot plimba pe braţe că nu mai rezist." M-am dus în pat, dar nu puteam să dorm auzind-o cum plânge. Atunci mi-am pus perna pe cap să n-o mai aud. Deodată am auzit pe fetiţă strigând: "Mamă, de ce m-ai bătut că eu nu sunt de vină; nu am făcut nici un rău." Am tresărit si m-am sculat. Cum, fetiţa mea vorbeşte? Până atunci nu a vorbit nici un cuvânt, nici măcar primul cuvânt care-l spun copiii, "mama". Ea doar s-a uitat la mine si a plâns mai departe. Mi-am dat seama că Domnul m-a avertizat sau îngerul ei păzitor a strigat la mine. M-am pus să mă rog Domnului. să mă ierte că mi-am pierdut răbdarea, si Domnul mi-a vorbit foarte clar: "Femeie, de ce ai bătut fetiţa, că nu ea e de vină că plânge, ci nişte duhuri caută să-i tulbure somnul si liniştea, ca nici voi, părinţii, să nu aveţi odihnă, să vă tulbure si să vă facă să vă pierdeţi răbdarea. Iată ce vi se cere: scoală-te împreună cu soţul tău si rugaţi-vă pentru ea. Puneţi fetiţa în apa rugăciunii, faceţi o oră de rugăciune pentru ea noaptea. Ea va primi linişte în somn si voi vă veţi putea odihni, căci duhurile ce aduc neliniştea vor fi îndepărtate." Am sculat pe soţul, i-am spus totul si ne-am pus la rugăciune înaintea Domnului. Pe când noi ne rugam, fetiţa a adormit si nu s-a mai trezit până dimineaţă, slavă Domnului!
Am spus acest lucru pentru că ştiu că sunt mulţi părinţi încercaţi prin copii în felul acesta. Sfatul care noi l-am primit de la Domnul, îl dau si eu acestor părinţi să-l urmeze si vor avea rezultate bune. Slăvit să fie Domnul!
AMIN.
ÎN AŞTEPTAREA STĂPÂNULUI
Mi se părea în vis că eram într-o casă de rugăciune; se făcuse noaptea târziu şi foarte mulţi din fraţii şi surorile ce erau în adunare, au aţipit pentru că noaptea s-a lungit foarte mult. în casa de rugăciune era foarte mare deranj: dezordine si praf ca şi cum nu s-ar fi măturat de mai mult timp. S-a făcut ora foarte târzie (după apreciere ştiam că e aproape 4 dimineaţa). M-am mirat mult că deşi era vară, nu se vedea nici o licărire de lumină. Era întuneric beznă; m-am uitat pe geam şi nu se vedea nimic.
Seara, noi (toţi credincioşii din casa de rugăciune), am primit o poruncă să nu ne culcăm în timpul nopţii pentru că în noaptea aceea va veni stăpânul casei. Cu toate acestea noaptea a fost grea şi mulţi au adormit pe bănci. Eu mă simţeam atât de obosită că nu mai puteam - m-am gândit "ce-ar fi dacă m-aş rezema şi eu puţin de un perete şi aş aţipi numai câteva minute?", dar mi-a venit gândul că dacă cumva chiar atunci as adormi si ar veni stăpânul casei, veghea mea de până atunci n-ar fi avut nici un folos. M-am hotărât să nu mă culc orice ar fi si să lupt cu neputinţa şi somnul. Ca să înlătur somnul, am vrut să mătur prin casa de rugăciune, dar nu am găsit mătura. M-am apucat să ud florile din vază si să şterg praful ce era depus pe frunze; multe erau ofilite şi abia se mai simţea parfumul lor. Am pornit să şterg cu mâinile praful de pe pereţi. Peste tot erau păianjeni mari, multe scame şi praf pe jos. În jurul palmelor mele s-au făcut ca nişte mănuşi de scame şi praf. Aşa am măturat cu mâinile şi pe jos.
Deodată am auzit nişte paşi ce se apropiau de uşă. M-am uitat să văd cine era: era un om ce-mi părea cunoscut. A venit si a întrebat cu glas tare: "De ce au adormit atâţia?" I-am răspuns că noaptea a fost tare lungă şi veghea tare grea si mulţi n-au mai putut rezista şi au adormit. M-a întrebat: "De ce nu te-ai culcat şi tu?" I-am răspuns că noaptea a fost lungă si vegherea grea, dar aşa am primit poruncă să nu dormim. Atunci, cu severitate în glas m-a întrebat "Ce ai lucrat dacă nu te-ai culcat? Uite ce dezordine e aici." Am început a plânge zicând: "Prea mult nu am putut lucra, pentru că e greu să lucrezi noaptea când alţii dorm; n-am putut face mai mult decât atât: cu mâinile am şters praful si tot cu mâinile am măturat pe jos, că mătură nu am avut. Am mai udat florile şi le-am şters de praf." Atunci s-a uitat blând la mine si mi-a spus să nu mă tem că nu voi fi pedepsită, fiindcă totuşi am lucrat ceva. "Urcă-te pe trepte" mi-a zis, iar în faţă au apărut nişte trepte ce urcau în sus şi pe care eu am urcat. Tavanul casei era despărţit în două, iar de sus au apărut trei fire, ca cele de curent electric ce treceau peste casa de rugăciune. O voce a strigat: "Aşa vorbeşte Domnul: se va ridica în locul acesta un bărbat, un sol încins cu putere, din Duhul Sfânt, ca un fir de înaltă tensiune, prin care voi face o mare trezire în popor, că e vremea să vină stăpânul si mulţi au aţipit. Vreau să fac o trezire înainte de venirea stăpânului, ca să nu fie găsiţi aşa mulţi dormind." Am văzut pe un frate lucrător în adunare ce se gândea că el va fi omul de care se va folosi Dumnezeu şi a zis: "Eu sunt Doamne omul de care vrei să te foloseşti?" Glasul a strigat că nu este el, ci pe altul îl va ridica Domnul în poporul Lui. "Cât despre tine, şi tu eşti un fir de care vreau să mă folosesc în lucrare, dar înţelege chemarea ce s-a făcut: SFÂNT PENTRU DOMNUL. Orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de răutate să dispară, înţelege-ţi si preţuieşte-ti chemarea: ti se cere predare în slujbă. Pentru ce tu nu bagi în seamă florile de la colţurile grădinii, nu le cercetezi şi nu le preţuieşti; ţi se par neînsemnate şi te opreşti să te ocupi numai de florile din mijlocul grădinii, dar tu nu ştii că florile nebăgate în seamă de la margini au mai mult miros şi parfum în ele, dar din pricină că nu sunt îngrijite, nu pot să răspândească parfumul." "Cât despre firul din mijloc reprezintă .femeia (biserica vie) în care vreau să lucrez prin mărturia Duhului Meu la trezirea poporului Meu căci e scurt timpul: foarte curând Eu voi veni şi ce-i al Meu voi lua la Mine. Al treilea fir sunt vasele de lucrare prin care vreau să lucrez prin proorocii, vedenii şi înştiinţări, spre trezirea poporului, ca nu cumva la venirea Mea, mulţi să fie găsiţi dormind." Atunci am întrebat: "Dacă aşa de curând vine Domnul, de ce nu apar zorile şi e aşa de întuneric?" A deschis un geam si a arătat un nor foarte gros, zicându-ne: "Norul acesta gros şi negru vine cu o iuţeală mare si el împiedică să se arate zorile. Dar e scurt timpul si după ce va trece norul apar zorile. De aceea înţelegeţi: e mai puţin timp decât vă gândiţi si vine Domnul. M-am trezit strigând cu voce tare "Amin, Amin, vino Doamne Isuse!"
Pe când cugetam asupra acestui vis mi s-a dat prin Duhul Sfânt lumina să înţeleg această lucrare. Domnul vorbeşte de multe ori despre un om ca despre un popor si unui popor ca unui singur om. In această lucrare. Domnul nu se referea doar la trei persoane care reprezintă cele trei fire, ci Domnul alege în vremea aceasta trei categorii de persoane:
Persoane reprezentate prin primul fir - oameni plini de Duhul Sfânt, prin care El să lucreze cu putere pentru trezirea poporului că venirea Domnului e foarte aproape. Domnul va lucra cum a fost vestit prin Daniel 11:32, prin puterea ce se va da sfinţilor de a face mari isprăvi în vremea sfârşitului (Apoc. 11:4-6)
Biserica reprezentată prin al doilea fir (femeia) - în care trebuie să fie prezentă lucrarea Duhului Sfânt prin daruri duhovniceşti, cum scrie în Marcu 16:16. Străjerii si vasele de lucrare reprezenta te de al treilea fir pe care Domnul le va folosi pentru trezirea poporului prin lucrarea de proorocie, prin vedenii şi înştiinţări temeinice pentru zidirea poporului.
Bărbatul care a întrebat: "Eu sunt Doamne omul de care vrei să te foloseşti?" reprezintă lucrătorii zilelor noastre care cred că ei sunt cei pe care Domnul îi foloseşte în lucrarea de trezire. Ei se ocupă mai mult de florile aspectuoase dar fără parfum din mijlocul grădinii (cor, orchestră, fanfare şi alte formaţii). Acestea sunt frumoase pe dinafară şi preţuite în adunări, dar sunt lipsite de cele mai multe ori de parfumul Duhului Sfânt. Florile de la marginea grădinii sunt credincioşii nebăgaţi în seamă, socotiţi ca fără mare valoare şi dispreţuiţi, dar Dumnezeu a pus ceva din Duhul Sfânt în ei; prin aceştia Domnul a spus că se răspândeşte parfumul. Prin ei Domnul îşi face simţită prezenta Duhului Sfânt în adunări. Domnul cerea lucrătorilor zilelor noastre, dacă vor să fie folosiţi de Domnul, să-şi înţeleagă chemarea, să fie sfinţi pentru Domnul aşa cum s-a spus: orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire, orice răutate să dispară. Numai dacă vor ţinea cont de ceea ce le cere Domnul, ei vor putea să aibă însoţirea Duhului Sfânt în lucrare si vor avea rezultate de trezire si înviorare a poporului în vremea aceasta.
DRUMUL SPRE GOLGOTA
Când eram necăsătorită, aveam o prietenă bună, soră în Domnul, care s-a căsătorit cu un frate sincer, socotit exemplu între tineri în vremea aceea. Am rămas prieteni de familie, dar - ne întâlneam foarte rar, deoarece distanta între oraşul nostru si oraşul lor era foarte mare. Din pricina greutăţilor familiale ivite pe parcurs, au trecut ani de-a rândul si nu ne-am mai putut întâlni. Apoi am auzit că familia respectivă a emigrat în S.U.A. Câţiva ani nu am ştiut nimic de ei, nici unde s-au stabilit în America.
Într-o zi a anului 1984, am primit un telefon de la prietena mea din America, între alte discuţii m-a întrebat dacă putem să-i ajutăm în rugăciune, că au o problemă serioasă si dacă simţim alături de ei să aducem împreună cauza lor în fata Domnului. I-am răspuns că lucrul acesta trebuie să-l facem nu pentru că am fost prieteni, ci pentru că aşa ne-a învăţat Domnul: să plângem cu cei ce plâng si să ne bucurăm cu cei ce se bucură, într-o seară, am rugat mai deosebit pe Domnul să se ocupe de problema lor si dacă găseşte cu cale să le-o rezolve. Domnul mi-a dat un vis în noaptea aceea.
Parcă urcam dealul Golgotei cu dorinţa să ajung sus la Golgota. Pe umeri duceam un bagaj si deşi nu era uşor, mă gândeam că voi ajunge sus si acolo îmi voi pune jos bagajul si aşa urcam cu bucurie şi nu mi se părea greu de dus. în fata mea si după mine erau mulţi ce urcau spre Golgota. Deodată am văzut în fată nu departe de mine pe familia pentru care mă rugasem; urcau şi ei având două valize mari: una o ducea soţul, una soţia, dar abia le duceau de grele ce erau. Le duceau 2-3 paşi si le lăsau jos, apoi iarăşi le luau, dar nu le mai puteau duce. S-au uitat în jur să vadă dacă nu e cineva cunoscut să le ajute la bagaj. Văzându-mă că vin în urma lor au zis unul către altul: "Iată că vine sora V. - să o rugăm să ne ajute să ducem bagajele. Când am ajuns lângă ei mi-au zis: "Sora V. ştim că mergi la Golgota. Şi noi vrem să ajungem tot acolo, dar avem bagajele acestea aşa de grele că nu mai putem urca de nu ne ajută cineva ca să le ducem. Te rugăm ajută-ne să putem urca si noi. Nu trece ca preotul sau ca levitul pe lângă noi, fără să ne ajuţi. Măcar la un bagaj ajută-ne." M-am uitat la ei. Nu puteam trece fără să-i ajut. I-am întrebat ce au aşa de greu în valiză, dar mi-au zis să nu-i întreb despre asta, si să-i ajut dacă pot. Le-am spus să-mi dea din bagaj că vreau să-i ajut. Au deschis valiza si din ea au scos o periniţă mică de bebe cu tot trusoul unui nou născut: cămăsuţe, costumase, scutece, etc. Când am văzut ce-mi dă, am zis: "Cum, nişte haine de copil mic sunt aşa de grele că nu le mai puteţi duce? Daţimi-le mie ca să le duc eu." Când am întins mâna după ele si le-am luat nu mai era numai periniţa si hainele, ci era si un bebe mic în ele, în braţele mele. De sus de pe munte s-a auzit un glas ce a strigat: "S-a făcut numărătoarea în familia voastră -si sunt lipsă două numere din numărul hotărât. Pentru că v-aţi împotrivit planului ceresc cu privire la căminul vostru si 1-aţi zădărnicit, iată am îngăduit o lovitură peste inimile voastre, care v-a adus întristare, mâhnire si ocară. Acest foc e îngăduit din pricină că Mi-aţi zădărnicit planul si în foc va arde toată zgura de pe voi."
Când m-am trezit din vis, am înţeles care era cauza lor. Într-adevăr era o problemă grea si o povară în inima lor. După câteva zile sora m-a sunat din nou si le-am spus că sunt însărcinată să le spun lucruri aspre. Când am terminat de spus totul am auzit la celălalt capăt al firului pe sora plângând, apoi mi-a zis: "Aşa este situaţia. Două din fetele cele mai mari au plecat de la noi, găsindu-şi plăcerea în deşertăciunea acestei lumi." Eu le-am spus să-şi aducă aminte că din pricina lor au fost îngăduite aceste probleme în familie.
AMIN.
FEMEIA DE LA FÂNTÂNA
Nu pot uita niciodată minunata lucrare ce s-a petrecut în ziua când am avut binecuvântarea celui de-al doilea copil, Pavel.
Fiind foarte departe de părinţii, fraţii si surorile mele, foarte far ne puteam întâlni si mai ales să fim toţi împreună; ne întâlneam toţi doar la ocazii deosebite. Ivindu-se acest prilej, i-am chemat pe toţi la binecuvântare împreună cu câţiva fraţi de credinţă si prieteni de familie din Cluj si Turda. Binecuvântarea s-a ţinut la biserica din Micalaca - Arad. în timpul programului în adunare, Domnul a întins o masă boga¬tă pentru cei dornici - în rugăciune, în cuvânt, în cântări şi-n poezii s-a simţit prezenţa Duhului Sfânt. După terminarea programului din adunare, am poftit la masă pe cei invitaţi. Alături de ei au mai venit si alţii, spunând că vor să mai facă o rugăciune, apoi vor pleca. După rugăciune, au pornit nişte discuţii din Cuvânt, realizându-se o atmosferă plăcută si nimeni n-a mai plecat. I-am numărat: erau în jur de 60 de inşi si mâncarea era pregătită pentru circa 30 de persoane care erau invitate, îmi era jenă să-i poftesc la masă pe unii si pe ceilalţi nu; de altfel erau toţi copii ai Domnului si fraţi apreciaţi de noi. Mâncarea era puţină pentru 60 de persoane - oricât de puţin ar fi servit fiecare, tot nu ar fi ajuns. M-am gândit în sfârşit, să servesc musafirii, cerându-mi scuze de la ceilalţi că nu pot avea bucuria să-i servesc pe toţi. În timp ce eu mă frământam cu gândurile acestea, fiindu-mi foarte greu să le spun că nu am mâncare pentru toţi, a venit o soră si mi-a zis: "Vino până afară. Lângă fântână în curte, este o femeie ce se simte foarte rău si te cheamă să vorbească cu tine." Mi-a arătat-o din uşa camerei si m-a întrebat: "O cunoşti? E din rudenii sau din cei invitaţi?" I-am spus că nu o cunosc si am întrebat si pe proprietarul casei (fratele Stepan - la el locuiam pe atunci) si nici el nu o cunoştea. S-a mirat pe unde a intrat căci chiar el a încuiat uşa după ce au intrat toţi fraţii si surorile. M-am dus atunci la femeia de lângă fântână, întrebând-o ce vrea să îmi spună. Mi-a răspuns că e foarte obosită, se simte rău si e flămândă. Sta rezemată de fântână ca un om istovit si stors de putere. I-am spus că imediat pun masa si va servi si ea împreună cu noi. Ea s-a .uitat la mine pătrunzător si mi-a zis: "Pune-mi te rog mie întâi de mâncare si apoi dă celorlalţi." Când am auzit aceste cuvinte am tresărit; mi-am adus aminte de proorocul Ilie când a zis văduvei: "Pregăteşte-mi întâi mie si apoi vei mânca tu si fiul tău." (l Regi 17:8-13) M-am dus repede în bucătărie, am pus pe masă castronul cu supă, apoi felul doi si o farfurie cu prăjituri si am spus femeilor de la bucătărie: "Femeia aceasta va mânca întâi -Dumnezeu ne încearcă prin ea." Am chemat-o la masă; a mâncat foarte puţin din toate si am întrebat-o cum de a venit la noi. A spus că a văzut mai multe persoane intrând în curte si a intrat si ea că era foarte obosită si bolnavă. După ce a mâncat a zis: "Acum mă simt mai bine. Du-te si ocupă-te de musafiri; dă-le de mâncare si Domnul să înmulţească mâncarea să ajungă la toţi." A ieşit afară si s-a aşezat pe un scaun din nou lângă fântână. Apoi am invitat musafirii la masă si în timp ce ei mân¬cau, m-am dus să văd ce face femeia de la fântână si cum se mai simte. Dar femeia nu mai era niciunde. Nimeni nu a văzut să fi plecat; poarta era tot încuiată, dar femeia nu mai era. Am rămas cu toţi miraţi. Prima tură de musafiri au servit masa si nu s-a cunoscut de unde au mâncat 30 de persoane. Am servit pe ceilalţi 30, au mâncat si ei, si totuşi a rămas mâncare destulă pentru ca să mâncăm a doua zi noi si familia la care am locuit.
Aceasta a fost experienţa trăită cu Domnul, pe care n-o pot uita niciodată. De câte ori îmi aduc aminte, parcă trăiesc acele momente când Domnul a făcut această lucrare. Cine a fost femeia aceea? A fost chiar Domnul prezent prin ea sau a fost altă fiinţă? Nu ştiu care este răspunsul la aceste întrebări, dar ştiu că Domnul a înmulţit mâncarea. Prin această lucrare, Domnul mi-a întărit si mai mult credinţa si m-a învăţat din nou că ori de câte ori am făcut câte ceva pentru unul dintre cei mai neînsemnaţi copii ai Lui, pentru El am făcut. Domnul să mă ajute să fac cu bucurie această lucrare toată viaţa; să văd în cel mai neînsemnat frate sau soră pe Domnul Isus.
A Domnului să fie toată slava în veci de veci.
Amin
POARTA CEA STRÂMTĂ
În dimineaţa zilei de 17 aprilie 1995 m-am trezit adânc frământată de un vis care m-a pus pe gânduri, cu privire la viaţa de pocăinţă în călătoria noastră de pe pământ. Am văzut în visul meu pe o femeie (o soră) care se pregătea de călătorie, spunând celor din jurul ei că pleacă să ajungă la poarta cea strâmtă, prin care va trece spre cetatea cerească de dincolo de râu. Nu a luat cu ea decât un bagaj foarte mic, cu merinde, si a plecat. Drumul spre poarta cea strâmtă ducea printr-o piaţă în formă pătrată, la colţul pieţei pe unde se intra, era un portar care dădea bilet celor ce voiau să treacă prin piaţă cu scopul de a vinde sau cumpăra. La poartă, i s-a spus femeii: "Dacă vrei să treci pe aici trebuie să plăteşti." Ea a zis: "Eu nici nu cumpăr, nici nu vând nimic din piaţă, decât trec pe marginea pieţei să ajung la poarta strâmtă ce dă spre cetatea de dincolo de râu. A lăsat-o să treacă, si, în adevăr, a mers doar pe marginea pieţii, dar din când în când mai privea cu ochii la ce se vindea în piaţă. Cum mergea, a văzut jos pe unde trecea, nişte flori artificiale rupte din buchetul lor, si fiind astfel fără nici o valoare, erau aruncate pe jos. Erau câteva firicele mărunte, cu o tulpiniţă foarte scurtă. Femeia le-a luat în mână plecând mai departe. Se părea un lucru neînsemnat, căci n-a atras atenţia nimănui când le-a luat. Ajungând la poarta cea strâmtă a spus portarului: "Te rog deschide-mi vreau să trec spre cetatea de dincolo de râu." Portarul i-a zis: "Bine! Vei fi pusă la un test: dacă nu ai luat nimic din piaţa deşertăciunilor, vei putea trece pe poartă, dar de ai luat ceva, la testare se va arăta si nu vei putea trece." "N-am cumpărat si n-am vândut nimic", a zis ea, "doar bagajul acesta mic cu merinde, îl am. îl las si pe acesta aici." A aruncat si florile din mână, ce le-a luat de pe jos, vrând să intre pe poartă. Poarta era aşa de strâmtă, de lăţimea unei Biblii mijlocii (circa 20 cm), în pereţii porţii era aparatul ce testa. Când să intre, nicidecum nu a putut, căci s-a arătat la testare că a luat ceva din piaţă. Ea căuta să lămurească portarul că n-a luat decât florile acelea fără nici o valoare, si oricum le-a aruncat jos - de ce n-o lasă să intre? Portarul i-a spus categoric: "Nu poţi să intri, te-ai atins de lucrurile deşertăciunilor! Intră pe cealaltă poartă, e mai largă, pe acolo poţi intra." S-a dus la cealaltă poartă, dar si acolo i-a ieşit în cale un portar întrebând-o: "Unde mergi?" "Vreau să trec râul, să ajung la cetatea cerească", a zis ea. "Nici pe aici nu poţi trece spre cetatea cerească. Dar va trebui să treci prin unele încercări si probe care ţi se pun în faţă. După ce vei ieşi biruitoare prin aceste încercări, te vei întoarce prin piaţă, dar fără a lua nimic din ea. Apoi vei veni la poarta strâmtă si vei putea trece râul, ca să ajungi la cetatea cerească. Iată ţi se pun în faţă trei probe: alege pe care vrei dintre ele. Prima probă - pe drumul din faţă sunt lăsaţi liberi câţiva lei sălbatici. Ţi se cere să treci printre ei, cu credinţa că nu te sfâşie, în adevăr, dacă ţi-ai păstrat în inimă credinţă adevărată în Dumnezeu, ei nu te vor sfâşia, dar de ai o credinţă de formă, vor avea putere să te sfâşie." "Nu îndrăznesc să trec printre ei, credinţa mea e prea slabă în vremea asta." Atunci i-a arătat un alt drum pe care veneau mai mulţi bivoli răgind, cu capul în pământ, iar unii scurmau pământul cu picioarele, gata să atace când li se va da drum liber. "Treci printre ei, prin credinţă, că nu ţi se va întâmpla nici un rău." "Nu pot trece", a răspuns ea, "mă tem de ei, chiar dacă nu mi-ar face nici un rău. Când îi văd aşa furioşi, mă si înfior de frică." "Iată a treia probă: pe drumul ce duce pe lângă piaţă, să treci printre herghelia de cai, lăsaţi liberi, care vine în galop. Ei vor fi îngăduiţi, din când în când, să te lovească - ca să plăteşti, pentru că ai trecut prin piaţa deşertăciunilor." Femeia n-a mai avut de ales. A pornit pe drum, dar înainta foarte greu, drumul fiind nămolos. Intra în noroi până la glesne; de-abia trăgea un picior si se scufunda cu celălalt, iar caii veneau în goană si o loveau când unul, când altul cu copitele, pricinuindu-i multe dureri. Aşa cu greu a străbătut drumul, ajungând tot la capătul pieţii, unde era poarta pe care a intrat. Pe drum s-a întâlnit cu un frate ce a întrebat-o cum de s-a întors înapoi si n-a ajuns la cetatea de dincolo de râu. Ea a spus toate lucrurile cum s-au întâmplat si cât de greu se poate intra pe poarta strâmtă, precum si condiţiile ce se cer ca să poţi trece râul dincolo, în cetate. Auzind, fratele i-a zis: "Cum, si nu ai putut trece, cu toate că n-ai cumpărat nici vândut nimic în piaţă? Nu te-ai ştiut tu descurca, n-ai mai avut curajul să-i răspunzi nimic? Dacă ţi-a zis că nu poţi să treci, tu aşa ai lăsat? Trebuia să insişti mai mult ca să intri! Imposibil să nu fi putut trece, dacă erai mai îndrăzneaţă!" "Nu s-a putut intra cu forţa", i-a spus ea, "căci s-a făcut testarea, si n-a depins de curaj sau îndrăzneală." "Ai să vezi", a zis el "eu mă duc si trec cu carul încărcat prin poartă! Mai întâi trec eu prin poarta cea strâmtă, apoi trec carul prin poarta mai largă, si aşa trec cu tot ce am pe poartă." "încearcă şi vei vedea", i-a zis ea. Fratele şi-a pus în car lucrurile pentru călătorie, apoi copiii şi soţia, şi a plecat. Ajungând la poarta pieţei, a plătit biletul de intrare. A fost întrebat ce vinde sau ce cumpără? "Am să văd eu când trec, de ce am nevoie. Daţi-mi biletul să n-am neplăceri că n-am plătit." Intrând în piaţă cu carul, cum zicea el, de fapt era o căruţă cu doi cai, a cumpărat când una când alta, lucruri pentru familie, copii şi soţie, până a umplut carul, în sfârşit a ajuns la poarta cea strâmtă, spunând că vrea să intre pe poartă: el, soţia, copiii, caii şi carul. Portarul i-a spus: "încearcă să intri. Să ţi se facă testarea: dacă poţi să intri pe poartă, e ferice de tine." A încercat, s-a forţat, dar în zadar s-a umflat la testare, că nu a putut trece. Portarul i-a zis: "Nu poţi intra. Du-te la cealaltă poartă." Acolo l-a întâmpinat alt portar, zicân¬du-i: "Unde vrei să mergi aşa grăbit? Stai pe loc să vedem dacă poţi intra! în primul rând să vedem biletul, dacă ai plătit că ai trecut prin piaţă." Repede a scos biletul si I-a arătat. "Să vedem si ce ai cumpărat din piaţă. Ce aduci în car?" "Ei, ce să cumpăr? Ceea ce am avut nevoie pentru călătorie, pentru mine, soţie şi copii: mâncare, îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte lucruri nece¬sare." "Hai descarcă-le jos, la control, să vedem dacă toate sunt agonisite cinstit! Ai strâns cam mult, dar acum trebuie să le duci toate pe umăr, când treci poarta! Acum trebuie si copiilor să le facem un control, dacă pot trece poarta." I-a băgat pe toţi la un cabinet medical şi făcându-le consultaţie, a zis: "Sunt prea anemici si slabi. Aţi dat copiilor numai lapte, ceai si hrană uşoară, nu le-aţi dat mâncare consistentă si tare, ca să poată avea o creştere normală. Ei nu pot merge singuri pe picioarele lor până la cetatea de dincolo de râu, căci cad pe drum de anemici si slabi ce sunt." I-a consultat si la ochi si a zis: "Au probleme si cu ochii. Au vederea slabă si scurtă, nu se poate pleca cu ei aşa! Mergeţi cu ei înapoi şi le daţi hrană consistentă, bogată în vitamine si calorii, iar cu alifia aceasta, ce v-o dau, să le ungeţi ochii ca să primească vindecarea ochilor si astfel să poată vedea bine drumul ce duce la cetatea sfântă. Ocupaţi-vă mai mult de creşterea şi sănătatea lor, apoi veniţi să intraţi pe poartă!" Bărbatul care conducea carul a zis: "Nu înţeleg de ce mă opriţi? Am luat biletul ce mi s-a cerut pentru a trece prin piaţă, mi-am luat soţia si copiii. Am cumpărat lucrurile din car, ce-mi trebuiau pentru familie. De ce să nu mă laşi să intru? Ce mai trebuie să fac? Care e motivul de nu pot fi lăsat să intru?" Portarul i-a zis: "Domnul Isus când a spus: «Nevoiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă», a însemnat nişte puncte principale pentru cei ce vor să intre pe poartă. Cine le împlineşte intră, iar cine nu le împlineşte este oprit, nu poate intra. La poartă nu se ţine cont de ce spui tu c-ai făcut. Testarea va dovedi dacă, în adevăr, ai împlinit ce ţi s-a cerut. Care este omul care poate împlini totul?", a mai spus el, "dar uite, Domnul Isus a spus ce trebuie să împlinească omul, să poată trece prin poartă spre cetatea cerească. Nu poţi împlini tot ce scrie în Biblie, dar împlineşte ce a zis Domnul Isus aici si treci liber." A deschis Biblia la Matei cap. 5, citind tare de la versetul 37 în jos, continuând cu cap. 6 si 7, până la versetul 14 inclusiv (din cap. 7) Poarta cea strâmtă, împlineşte ce scrie aici şi nimeni .nu te va mai opri. Iar dacă nu împlineşti ce scrie aici, nimeni să nu se însele, crezând că va intra pe poarta strâmtă ajungând la cetatea sfântă. Verificaţi-vă fiecare ce aţi împlinit si ce nu aţi împlinit din ce stă scris aici. Felul vostru de vorbire a fost: "Da, da; si nu, nu? Ai putut tu să întorci şi celălalt obraz celui ce te-a lovit peste obrazul drept? Celui ce-a vrut să se judece cu tine, să-ţi ia haină, i-ai lăsat si cămaşa? De câte ori ţi-ai întors spatele celui ce-a vrut să se împrumute de la tine? Aţi putut voi iubi pe vrăjmaşii voştri şi să binecuvântaţi pe cei ce v-au blestemat? V-aţi rugat voi pentru cei ce vă urăsc şi prigonesc? Sau aţi iubit numai pe cei ce v-au iubit, cum fac ceilalţi din lume? Milostenia cum ai făcut-o? - în ascuns, să fie văzută de Domnul, sau ai vrut să fi văzut si de alţii? Ai intrat în odăiţă ca să te rogi în ascuns Tatălui ceresc? Vrei să ţi se ierte ţie greşelile, precum le-ai iertat si tu greşiţilor tăi? Când ai postit ai adus tu Domnului adevăratul post pe altarul Său? Unde ai strâns comoara ta? - acolo ţi-e si inima ta. Nu puteţi sluji la doi stăpâni! Aţi lăsat voi îngrijorările în grija Domnului, ca El să poarte de grijă? Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra! Cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide. Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea şi proorocii. De veţi face aşa veţi putea intra pe poarta cea strâmtă care duce la viaţă. Si mai este un cuvânt de verificare pentru fiecare, scris în Efeseni cap. 4, versetul 22 până la 32. Cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare, şi să vă îmbrăcaţi cu omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de-o neprihănire şi sfinţire pe care o dă adevărul. Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Cine fura să nu mai fure. Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire. Verifică-te!", a zis acelui frate, . "aşa ai făcut, sau te simţi condamnat în aceste lucruri? Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, si iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. Faceţi aşa, si veţi putea intra pe poarta strâmtă, veţi trece râul şi veţi ajunge în cetatea sfântă. Du-te; pune-ţi viaţa în rânduială după Cuvânt, si ţi se va da voie să intri pe porţi în cetate împreună cu cei răscumpăraţi prin sângele Mielului!" La aceste cuvinte m-am trezit din vis, însă acest vis m-a prelucrat şi mi-am pus şi eu multe semne de întrebare. Oare eu am împlinit ce cerea Domnul de la noi? în sufletul meu s-a trezit o dorinţă să încep o viaţă mai aproape de Domnul, zi de zi, ca la sfârşitul alergării de pe pământ, să pot ajunge la un rezultat bun - mântuirea si viaţa veşnică împreună cu Domnul în cetatea sfântă. Prin lumina care mi-a dat-o Domnul prin Duhul Sfânt, am înţeles că visul se referea la două părţi din popor. O parte, reprezentaţi prin femeia ce a plecat spre cetatea sfântă - sunt acea parte din popor care doresc să intre pe poarta strâmtă, care doresc să aibă parte de răpire. Dar si între aceştia sunt mulţi care din pricina unor lucruri care li s-au părut mic? si nu le-au considerat păcate, aceste lucruri îi vor împiedica la răpire, dacă nu le vor înlătura, rămânând jos. Iar bărbatul ce a vrut să intre cu carul, sunt majoritatea din popor, care cred că se poate intra în cer oricum, numai să crezi în Domnul Isus si vei ajunge în cer. Ei nu ţin cont de condiţiile puse în Cuvânt. Ei cred că, cu toate bagajele străine si poverile de păcate, se poate ajunge în cer. Cei ce trec prin poarta cea strâmtă, sunt cei care vor avea parte de răpire, iar cei ce nu-şi verifică aici viaţa, vor trece pe cealaltă poartă, pe la judecată. Domnul să ne ajute pe toţi să ne verificăm viaţa după Cuvântul Domnului si să ne judecăm noi, pentru a nu fi judecaţi odată cu lumea.
Amin
ÎNCERCAREA CREDINCIOŞILOR
În Cuvântul Domnului găsim scris în Iov 33:14-17 -"Dumnezeu vorbeşte însă când într-un fel când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le dă înştiinţări şi le întipăreşte învăţăturile Lui ca să abată pe om de la rău şi să-l ferească de mândrie." într-una din nopţi, Domnul mi-a arătat această înştiinţare, care am socotit-o de mare însemnătate pentru credincioşi şi ca să nu se piardă nimic din conţinutul ei, am notat-o când m-am trezit din vis. Domnul a arătat mai multe forme prin care vrăjmaşul vine să ne ispitească, dar noi avem cea mai puternică armă cu care putem să-l biruim: sângele Domnului Isus Hristos. Oricât de mare este lupta, când cerem sângele Domnului, vrăjmaşul pleacă ruşinat.
DOMNIŞOARA MODA
Am văzut în vis mai mulţi fraţi şi surori într-o odaie situată la un nivel mai sus: ca să ai acces în odaie, trebuia să urci nişte trepte din curte până la uşa odăii. Deodată am auzit pe cineva strigând de afară. Am ieşit în prag să văd cine strigă. Afară lângă trepte era o domnişoară foarte modernă: părul era legat în vârful capului şi apoi lăsat să cadă peste umeri, era vopsită pe buze, cu sprâncenele smulse şi faţa fardată. Avea o fustă roşie foarte scurtă si strâmtă, ce îi scotea în relief forma corpului, precum şi o bluză fără mâneci, cu un decolteu mare. în picioare avea nişte pantofi cu tocuri foarte ascuţite şi înalte. Nu mi-am amintit să o fi văzut vreodată; îmi era total necunoscută dar în privirea ei era ceva drăcesc. Pe un ton poruncitor, mi-a zis: 'Vino după mine că vreau să merg la tine acasă." Eu i-am răspuns: "Nu te cunosc cine eşti si cu tine nu vreau să merg nici un pas." Fraţii si surorile au ieşit să vadă si ei cine este, dar ea a strigat foarte poruncitor, ca un căpitan ce dă un ordin: "Veniţi după mine!" si a plecat înainte crezând că noi o vom urma. Noi am intrat în odaie si am încuiat uşa să nu poată intra la noi. Văzând că nu mergem după ea, a urcat scările să intre la noi si a strigat la uşă: "Deschideţi!" Noi am zis: "Nu deschidem căci tu eşti Satan, numai te-ai mascat în moda lumii ca să nu te cunoaştem, crezând, că o să mergem după tine." Atunci a rânjit drăceşte: "Aha, mă cunoaşteţi că sunt Satan si nu vreţi să-mi deschideţi? Atunci mă duc si vin în chipul si puterea Satanei să vedem dacă vă veţi putea lupta cu mine!" Noi am pus zăvorul pe dinăuntru si cu mâinile ne împingeam pe uşă să nu poată deschide uşa.
URIAŞUL SATAN
Deodată am auzit nişte paşi greoi care făceau să se cutremure pereţii odăii si treptele. Când a ajuns la uşă a început să forţeze uşa: avea o forţă extraordinar de mare, încât a rupt zăvorul si uşa a început să se deschidă puţin. Noi ne împingeam cât puteam pe uşă ca să nu-l lăsăm să intre în casă. Prin crăpătura uşii am văzut pe Satan cum arăta: era un uriaş mare ca un monstru, ochii îi erau roşii şi mari ca nişte mere, gura îi era ca la o fiară sălbatică, cu dinţii si colţii mari, iar trupul îi era din fier si lut amestecat. A început să râdă cu un rânjet drăcesc, ca si cum era sigur că ne va birui. Ne-am dat seama că cu puterea noastră nu-l vom mai putea birui luptându-ne cu el, si am început să strigăm: "In Numele Domnului Isus îţi poruncim Satano să pleci, că nu ai nici o putere asupra noastră, căci noi suntem copiii Domnului Isus." El a strigat: "Nu plec căci nu mă tem de nici un domn şi de nici un Isus, căci au mai fost destui si nu mă tem de ei." Credincioşii au strigat: "în Numele Dumnezeului Celui Viu, îţi poruncim Satano să pleci şi să-ţi fie frântă puterea." Satan a strigat din nou: "Nu plec fiindcă şi dumnezei au mai fost destui de-a lungul vremurilor. Nu mă tem de nici un dumnezeu." Din nou am strigat cu toţii: "în Numele Marelui nostru Preot Isus Hristos îţi poruncim Satano să pleci si să nu ai nici o putere asupra noastră." Satan a strigat batjocoritor: "Nu mă tem, nu plec, căci mari preoţi au mai fost destui si nu m-am temut de ei, au mai fost si alţi Hristoşi, dar nu m-am temut de ei."
SÂNGELE DOMNULUI ISUS - ARMA PUTERNICĂ
În timpul acesta forţa uşa tot mai puternic să intre la noi. Arunci, dintr-o dată ne-a venit cuvântul pe buze prin puterea Duhului Sfânt: "Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu să te mustre Satano si să te îndepărteze să nu ai nici o putere asupra noastră, că noi suntem acoperiţi cu sângele Său si apăraţi de El căci suntem copiii Lui!" Când am rostit sângele Domnului, dintr-o dată puterea i-a scăzut si a început să se retragă. Văzând lucrul acesta, noi am început să strigăm mai tare: "Sângele lui Isus Hristos, sângele lui Isus Hristos să te mustre Satano!" Cu un râs sălbatic, el a început a striga: "Asta e arma cea mai puternică - sângele lui Isus Hristos - cu care voi credincioşii mă biruiţi si mă ţineţi la distanţă, că de n-ar fi sângele lui Isus Hristos, ce-aş face eu cu voi! Cum v-aş pune la pământ pe toţi credincioşii si v-aş nimici! Dar aveţi această armă puternică cu care vă apăraţi." Auzindu-l pe Satan că el recunoaşte că sângele lui Isus Hristos e arma cea mai puternică, am strigat într-una: "Sângele lui Isus Hristos să te mustre!" iar Satana a rămas fără putere si a trebuit să plece, dar a zis: "Mă duc si iarăşi vin cu o legiune întreagă, să vedem dacă mă puteţi birui." Noi ne-am pus pe genunchi si ne rugam Domnului să ne acopere cu sângele Lui si să ne dea putere ca să putem birui puterea vrăjmaşului.
LEGIUNILE DE DUHURI
Pe trepte se auzea venind din nou uriaşul Satan, dar se auzeau mai mulţi paşi si un zgomot gălăgios; am înţeles că nu vine singur, ci cu trupa lui. A deschis uşa si a strigat: "Intraţi legiuni de duhuri; e ceasul nostru si al puterii întunericului." Satan ţinea uşa larg deschisă cu mâna si pe sub mâna lui intrau tot felul de duhuri în formă de lighioane si fiare sălbatice: lupi, vulpi, lilieci, câini, pisici, şerpi, broaşte, şoareci, şopârle, fluturi' păuni si alte feluri de duhuri, dar toate erau mici ca nişte miniaturi. După ce au intrat toate duhurile, Satan le-a dat ordin: "Porniţi la lucru. Acum e timpul nostru să atacăm familiile credincioşilor: faceţi tot ce vă stă în putinţă să-i biruiţi: intraţi în căminele lor si încercaţi să-i scoateţi din răbdare pe credincioşi, faceţi tot felul de lucruri rele pe care ei nu le pot suferi, iar dacă nu vor putea răbda, sunt biruiţi de noi. Căutaţi să aduceţi neînţelegeri si ceartă între soţi, luaţi pacea si rupeţi unitatea si iubirea dintre ei să nu mai aibă aceleaşi vederi si păreri: când soţul va zice una, soţia să zică alta. Destrămaţi dacă se poate familiile: soţului să nu-i mai placă nimic din ce face soţia, să-i bage vină la toate, soţia la fel soţului si astfel ei nu se vor mai putea uni în rugăciunile lor. Rugăciunile lor fiind împiedecate, ei vor fi biruiţi. Luptaţi mai ales împotriva mamelor ce au copii, făcându-le să-şi piardă răbdarea, să murmure, să cârtească, socotindu-i blestem si nu binecuvân¬tare. Pe copii făceţi-i să fie gălăgioşi, răi, neascultători, neastâmpăraţi, încăpăţânaţi, să facă tot ce nu pot suferi mamele: să se certe, să se bată, să nu asculte, să spargă vase, să taie cu foarfecele hârtii prin casă şi să verse mâncarea, apa etc.
ACŢIUNEA DUHURILOR
Legiunile de duhuri au intrat în acţiune; parcă erau un roi de albine: unele zburau pe sus, altele pe jos si făceau tot felul de lucruri care cu greu le puteau suferi părinţii. Duhurile care erau în formă de câini s-au dus la copii şi au început să se hârâie cu ei. Atunci copiii au început să se bată, să se muşte, să se hârâie exact ca si câinii. La alţii s-au dus pisicile: copii se certau, se zgâriau si se căţărau pe sus, vărsând vasele cu mâncare. Liliecii s-au aşezat pe capul unora si copiii au început să se tragă de păr unii pe alţii, pentru că liliecii şi-au băgat ghearele încâlcindu-le părul. Pe alţi copii s-au aşezat fluturi, şi dintr-o dată, părinţii nu se mai puteau înţelege cu ei; nu voiau să mai asculte, se luau de capul lor si plecau de acasă. La alţi copii s-au dus vulpile, cuprinzându-i un duh de minciună si viclenie. Pe capul unora s-au pus păuni, cuprinzându-i mândria. Cel pe care s-a aşezat broasca s-a făcut egoist, zgârcit, nevrând să dea nimic la fraţii lui, iar dacă părinţii nu-i împlineau voia, plângea si se mârâia. Peste copiii la care venea şarpele, se punea duhul de şiretenie si scandal. Fiecare duh căuta să-şi facă cât mai bine slujba. Copiii plângeau, se băteau, spărgeau vase, tăiau hârtii si chiar lucruri bune cu foarfecele. Mamele au început să plângă că nu se mai puteau înţelege cu copiii, murmurând si zicând că nu sunt binecuvântare, ci blestem pentru familie. Alţi părinţi se enervau si ziceau că vor scoate aceste duhuri cu bâta din copii. Deodată s-a auzit un glas care striga: "Mamelor nu vă pierdeţi nădejdea si răbdarea că altfel veţi fi biruite. Rugaţi-vă să vă dea Domnul putere si răbdare si veţi vedea că nu sunt copiii aşa de răi, ci duhurile vătămătoare îi provoacă pentru ca să vă pierdeţi nădejdea, să murmuraţi si să cârtiţi. Copiii voştri sunt binecuvântaţi." Duhurile insistau asupra copilului până o scoteau pe mamă din răbdare si zicea un cuvânt nepotrivit, apoi plecau la alţi copii, iar copilul respectiv rămânea liniştit de parcă era cel mai cuminte. A trecut cu greu timpul hotărât acestei încercări, iar legiunea de duhuri trebuia să se retragă.
SUCIREA VEDERILOR
Uriaşul Satan a rămas doar el singur, rezemat de uşă si se uita la noi. Noi stăteam pe genunchi să ne rugăm Domnului să ne păzească, să ne acopere cu sângele Lui împotriva vrăjmaşului care nu zicea nimic, nu se lupta cu noi, ci doar privea cum ne rugam. Din când în când deschideam ochii să vedem dacă nu cumva Satan vrea să ne atace în vreun fel.
Odată însă, când am deschis ochii, am văzut pe o soră (prietena intimă a mea) că era schimonosită la faţă, cu gura strâmbă, cu ochii mari, bulbucaţi, şi am zis către ea: "Sora M., eu te-am ştiut cu o faţă frumoasă până acum. Ce s-a întâmplat de te-ai schimbat aşa?" Ea mi-a răspuns: "Nu ştiu nimic să mi se fi întâmplat, dar ceva este totuşi: si eu pe tine te văd că ai un chip sluţit şi atâta apari de urâtă , că măcar că ţi-am fost prietenă, nu mă mai pot uita la tine." Atunci am început să ne uităm la fraţii si surorile din jur, să vedem cum sunt ei. Am rămas uimiţi uitându-ne unii la alţii, că toţi erau schimonosiţi, toţi aveau defecte, în timpul acesta, în loc să ne rugăm, noi ne miram unii de alţii, fără să ştim ce s-a întâmplat si nu ne mai puteam iubi. Uriaşul Satan a început să râdă cu un rânjet drăcesc: "Ha, ha, ha, v-am biruit! Asta-i opera mea. V-am sucit vederile ca să vă vedeţi cu defecte, schimonosiţi, si să nu vă mai iubiţi unii pe alţii ca la început!" Când am auzit că aceasta era lucrarea lui Satan, că a reuşit să ne schimbe vederile pentru că nu am vegheat îndeajuns în vederea rugăciunii, si ne-a biruit fără să lupte cu noi, am început să plângem, rugând pe Domnul să ne ierte pentru nevegherea noastră, luminându-ne din nou vederile, ca să vedem clar si să ne iubim ca la început. După ce ne-am rugat, am deschis ochii să vedem dacă tot aşa sunt cei din jur: ceva s-a mai schimbat, dar totuşi, nu ni se păreau atât de frumoşi ca la început. Iarăşi am început a plânge în rugăciune: "Doamne Isuse, Te rugăm să ne dai vederile clare ca la început." Si atât am plâns si ne-am rugat până am început să vedem bine pe cei din jurul nostru. Atunci am mulţumit Domnului că ne-a ascultat: simţeam iarăşi iubirea vie ca la început. Satan a plecat si a spus: "Mă duc si iarăşi vin." Noi toţi stăteam pe genunchi şi ne rugam.
LUMINA (LAMPA)
Faza aceasta s-a schimbat, si acum fiecare credincios avea în faţa lui ceva ca o lampă aprinsă. Ni s-a spus să veghem să nu ni se stingă lumina si fiecare se ruga veghind să nu i se stingă lumina. Atunci a venit din nou uriaşul Satan. A trecut pe la fiecare credincios şi a suflat puternic peste lampa fiecăruia ca să-i stingă lumina. Am văzut cum a trecut pe la fiecare credincios: la unii li s-a stins lumina la prima suflare, la alţii a trebuit să insiste cu suflarea lui puternică ca să le stingă lampa. Noi ne miram tare că la unii le stingea lumina atât de repede, iar la alţii din ce sufla, mai puternic le ardea lumina. Ne întrebam care este secretul, căci tot Satan sufla la toţi, şi totuşi la unii în loc să li se stingă lumina, li se aprindea si mai tare.
POSTUL DE VEGHERE – RUGĂCIUNEA
S-a schimbat si această fază si credincioşii au apărut într-un loc deschis, unde era o platformă în forma unei mese de piaţă, dar nu era fixată, ci ca o bandă cu lungimea de 50 cm si cam la un metru de la pământ. Capetele ei se sprijineau pe ceva, dar pentru că era tare lungă, nu am văzut pe ce. Pe platformă stăteau toţi credincioşii în genunchi, cu faţa spre răsărit, aşezaţi unul după altul aşa încât niciunul nu vedea faţa celuilalt. Am auzit o voce care a spus că acela este numit "Postul de veghere al rugăciunii" si a zis să veghem în vederea rugăciunii să nu ni se întrerupă legătura cu Domnul. Am început să ne rugăm cu mult zel la început, dar după o vreme a venit peste mine aşa o moleşeală, că nici nu mai găseam cuvinte să mă rog. Aducându-mi aminte că suntem la postul de veghe, mi-am dat toate silinţele să ies din starea de moleşeală, si am simţit din nou duh de rugăciune si prezenţa Duhului Sfânt. Nu după mult timp însă, a venit peste mine o împietrire si mi-am dat seama că am aţipit la rugăciune. Am început a plânge si a mă căi, până am simţit din nou harul Domnului revărsat în rugăciune. Totuşi, după un timp, m-am pomenit căci cu gura mea mă rugam, dar gândul îmi era în altă parte: m-am trezit spunând cuvinte fără să mă gândesc la rugăciune. Este adevărat că, cu toate aceste stări neplăcute din timpul rugăciunii, am avut si momente de părtăşie cu Domnul, simţind că sunt desprinsă de tot ce-i pământesc, iar rugăciunea a ajuns sus; firul rugăciunii era bine cuplat cu cerul, gândurile si simţurile erau concentrate sus si pe Domnul îl simţeam foarte aproape. Eram întristată că nu am putut veghea să nu existe acele stări neplăcute când am fost biruită în rugăciune.
Am stat să ascult dacă ceilalţi fraţi si surori se roagă, dar după cum auzeam rugăciunile. lor, mi-am dat seama că toţi aveau aceleaşi lupte în rugăciune. Am deschis ochii şi m-am întors spre persoanele din spatele meu (eram aşezaţi ca într-un şir) şi nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că la fiecare credincios pe umăr stătea un mic duh de-al Satanei. Nu era mai mare decât o şchioapă, parcă ar fi fost o miniatură. Şoptea întruna la urechile credincioşilor si în mână avea o foarfecă cu care vroia să taie firul de rugăciune. M-am uitat la mine la spate şi am văzut că si la mine era un duh de soiul acela si căuta să-mi taie firul de legătură.
SABIA ALBĂ
Atunci am început a lupta strigând: "A, tu eşti cel ce ne împiedici rugăciunea si ne întrerupi firul de legătură cu Domnul?" Dintr-o dată s-a schimbat şi nu mai era un duh mic, ci un soldat înarmat cu săgeţi si a început să lupte împotriva mea. Am strigat: "Sângele Domnului Isus să te mustre Satano care nu te ruşinezi să vii la rugăciune să ne întrerupi firul rugăciunii!" Când am rostit sângele Domnului, mi s-a dat în mână o sabie albă cu care loveam pe Satan şi mă apăram. Pentru că strigam întruna, Satan a trebuit să plece. Am strigat la fraţii si surorile care luptau si ei cu Satan, spunându-le să ceară sângele Domnului Isus Hristos si Satan va fugi. Toţi au strigat: "Sângele Domnului Isus Hristos să te mustre" şi toată trupa Satanei a sărit jos de pe platforma unde se aflau credincioşii.
PĂMÂNTUL STRĂIN
Ca să nu se lase învinşi, au început să scuture cu mâinile platforma, ca să cadă jos cei ce nu au luat seama să se ţină bine. Atât au scuturat, până ce unii credincioşi au căzut jos; alţii au strâns bine cu mâinile de platformă şi n-au căzut. Jos, cam la doi metri de platformă, era trasată o linie albă. Până la linie era loc să se ridice cine a căzut, dar dincolo de linie era scris "Pământul străinului". Cine ajungea acolo nu se mai putea întoarce. Uriaşul Satan punea şapte duhuri să păzească pe cel prins ca să nu se mai poată întoarce înapoi. Am văzut pe unii căzând, dar repede s-au ridicat, alţii au fost traşi de Satan pe pământul, străinului, si păziţi de şapte duhuri care îi ţineau robi. Cu mâinile căutau prin pământ ceva de mâncare si am zis: "Vai, au ajuns să mănânce roşcovele ca fiul risipitor." Printre ei au căzut si persoane cunoscute. Cineva striga: "Smulgeţi-vă de acolo si veniţi la locurile voastre", dar ei au spus că nu se mai puteau întoarce, căci şapte demoni îi păzesc si nu-i lasă.
HORNARUL
A dispărut si această scenă si a apărut din nou uriaşul Satan, îmbrăcat în haine negre si având după umăr un cerc de fier, cum au homarii, numai că nu avea la el perii de măturat hornul, ci tot felul de unelte de schingiuire si tortură: curele groase, lacăte, lanţuri, chei, cătuşe de diferite mărimi, cârlige, cleşti, suliţe si altele la care nu le ştiu denumirea. A venit zăngănind din ele si a zis plin de răutate: "Am primit permisi¬unea să vă prigonesc si să vă lovesc în carne." Ne-am dat seama ce ne aştepta si Într-adevăr a început prigoana împotriva credincioşilor. Mai întâi au fost luaţi cei socotiţi de el mai periculoşi (cei mai înflăcăraţi dintre credincioşi), cu gândul că ceilalţi se vor lepăda si se vor înfrica singuri. Slugile Satanei îi băga pe credincioşi într-o cameră de tortură si de afară se auzeau loviturile puternice, zbieretele şi gemetele credincioşi¬lor; îi batjocoreau în tot felul. Atunci, parcă un duh de frică a venit peste noi şi ne întrebam cum vom putea răbda o asemenea cruzime, dar un frate care a scăpat de acolo a trecut pe lângă noi şi ne-a spus în şoaptă: "Nu vă temeţi fraţilor şi surorilor. Nu vă fie frică, căci nu veţi simţi nimic. De la Dumnezeu se va coborî o putere în clipa aceea peste voi si loviturile vi se vor părea ca şi cum ar lovi în îmbrăcăminte. Bucuria ce am simţit-o în inimă în clipa când ei mă loveau, nu am simţi-o niciodată în viaţa mea în aşa măsură. Am simţit pe Duhul Sfânt într-o dublă putere care m-a întărit şi pe Domnul L-am simţit mai aproape ca oricând, îmi erau puse pe buze cuvinte la tot ce trebuia să răspund. "Această îmbărbătare ne-a dat curaj la toţi. Într-adevăr, aşa a fost şi când am trecut noi pe acolo. Am simţit o putere dublă cu care am fost îmbrăcaţi si nu ne-a mai fost frică deloc. Cântam prin Duhul Sfânt de bucurie si loviturile nu le-am mai simţit. Răbdarea si bucuria noastră îi întărâta mai mult pe cei ce ne chinuiau, dar noi eram bucuroşi că am fost învredniciţi să suferim pentru Numele Domnului Isus. De acolo, pe unii îi lăsau să plece după ce îi anchetau si-i torturau, iar pe. alţii îi băgau la închisoare. La închisoare, singura noastră nădejde de scăpare era venirea Domnului Isus: eram despărţiţi de familii, de copii, de toţi cei dragi, nu mai ştiam nimic unii de alţii. Aşteptam să vină Domnul. Ştiam că El va veni si ne va lua la H. Am început să strigăm cu toţii: "Vino Doamne Isuse, Tu eşti singura noastră nădejde; nimic nu ne mai leagă de acest pământ. Vino, vino Doamne Isuse, vino Izbăvire, vino Salvarea sfinţilor, vino si ne. ia la Tine." De sus a apărut un nor alb ce strălucea cu mare putere coborând spre noi. Ştiam că pe norul acela alb cobora Domnul Isus. Strigam si mai puternic cu mâinile ridicate în sus: "Vino Doamne Isuse, vino Izbăvire, vino Doamne Isuse si ne ia!" M-am trezit din vis strigând cuvântul acesta "Vino Doamne Isuse".
LUMINA DATĂ DE DUHUL SFÂNT
Stând si cugetând la tot ce s-a arătat în vis, la punctele de probă prin care trebuia să trecem, mă cutremuram gândin¬du-mă de vom putea ieşi biruitori prin toate aceste puternice încercări, înăuntrul meu simţeam încă puterea Duhului Sfânt clocotind si duhul meu striga: "Vino Doamne Isuse." în timp ce cugetam la această lucrare si căutam s-o memorez cât mai bine ca. să nu uit nimic, mi-am dat seama că era o înştiinţare. Deodată Duhul Domnului mi-a vorbit "Iată, vreau să-ţi fac de cunoscut lucrarea ce ţi-a fost arătată în vis. Această lucrare reprezintă încercarea credincioşilor prin unele din cele mai importante probe."
MÂNDRIA - MODA LUMII
I. Prima încercare este mândria, care vine prin moda lumii. Ea este înfăţişată prin domnişoara care vine la credincioşi în chipul veacului si zice: "Veniţi după mine." Nu mai vine subtil sau pe ascuns, ci foarte poruncitor strigă: "Veniţi după mine că nu-i păcat nici una, nici alta, căci Dumnezeu nu se uită decât la inimă." Aşa mulţi credincioşi zic că nu este păcat ceea ce odată socoteau păcat si îmbrăţişează tot ce apare la modă. Aceasta nu e altceva decât chipul veacului în îmbrăcăminte, chipul veacului în familie. Mulţi vor să se asemene cu lumea, să aibă lux si confort în locuinţe, să fie în pas cu lumea, să nu aibă nici copii mulţi (si aceasta este tot moda lumii). Chipul veacului este si în adunare: harul este înlocuit cu programe cât mai atrăgătoare, ca să placă oamenilor, dar lipsite de puterea lui Dumnezeu. "O mare parte din credincioşi sunt biruiţi de această primă probă de încercare", a spus Domnul, (ca nişte copii care au căzut la primul examen pentru că n-au înţeles cuvântul Domnului care spune că mândria merge înaintea pieirii, iar smerenia înaintea slavei. Prov. 16:18,18:12).
URIAŞUL
II. La a doua probă Satan nu vine mascat, ci în toată puterea satanică, ca să mişte de pe stâncă pe credincioşi. Mi s-a spus că aşa după cum Domnul Isus a fost ispitit de Diavolul timp de 40 de zile (Luca 4:1-13), tot aşa si noi, credincioşii, vom avea fiecare, diferite probe de încercare. Domnul Isus a postit si s-a rugat, a fost înarmat cu putere de sus si totuşi Satana a îndrăznit să-L ispitească pe El, Fiul lui Dumnezeu. Şi noi vom fi ispitiţi de Diavolul în mai multe feluri: la unii vine cu înălţarea, la alţii vine să-i îmbie cu slava si onoarea lumii, la unii le insuflă neîncrederea că vor fi mântuiţi chiar dacă luptă, iar la alţii vine cu necredinţa, ca să nege că au Duhul Sfânt, deşi L-au primit. Pe alţii îi atacă în cuget si în gând să nu creadă lucrările Duhului Sfânt (proorocii, vedenii, înştiinţări date de sus si alte lucrări). Dar noi îl vom birui numai prin sângele Domnului Isus si prin Cuvântul Său. Când suntem ispitiţi, trebuie să ne rugăm si trebuie să-l mustram pe Satan zicând: "Sângele Domnului Isus Hristos să te mustre Satan! Tu nu ai nici o putere asupra mea. Eu sunt un copil răscumpărat cu sângele Domnului si acoperit cu sângele Lui." Numai aşa vom putea ieşi biruitori.
LUPTA DUHURILOR ÎN FAMILIE
III. Satan vine să atace familiile credincioşilor cu toate duhurile întunericului: va căuta cu orice preţ să dezbine pe soţi, să nu mai fie dragoste si iubire între ei, să nu mai fie una, si astfel să dărâme altarul familial, bărbaţii să nu mai poată ridica mâini curate în sus si astfel problemele si cauzele familiale nu vor avea rezolvare. Dacă pe unii nu-i poate birui în acest fel, atunci Satan cu duhurile lui se luptă prin copii în diferite forme, atacându-i prin neascultare, răutate, încăpăţânare, obrăznicie, neastâmpăr, ceartă etc. Prin toate acestea Satan caută ca pe părinţi să-i scoată din răbdare, făcându-i să murmure, să cârtească înaintea Domnului, spunând că copiii nu sunt o binecuvântare si astfel Satan îi va birui si va avea câştig în multe familii. Dar a spus că problema acestor duhuri, nu se rezolvă prin bătaie, că de fapt copiii nu sunt vinovaţi, ci duhurile care se ocupă de ei îi îndeamnă să facă rele. Domnul a spus că părinţii trebuie să întregească altarul familiei cu post si rugăciune pentru copii, chemând Numele Lui peste ei, ca duhurile vătămătoare să fie îndepărtate de la ei si să fie acoperiţi cu sângele Domnului si să rămână la adăpostul Numelui Său sub binecuvântare, că de fapt copiii sunt o binecuvântare si nicidecum un blestem. Totuşi, când e nevoie, nuiaua nu trebuie cruţată, căci copiii lăsaţi de capul lor fac ruşine părinţilor.
ÎNDREPTAREA VEDERILOR (DRAGOSTEA)
IV. Domnul a spus că la această probă toţi credincioşii cad: Satan le suceşte privirile pentru că nu păstrează legătura directă cu Domnul si nu privesc ţintă la El. De multe ori privim la oameni şi atunci rămânem de ruşine, că orice om e numai om si are fiecare slăbiciuni si greşeli. Când un suflet se predă Domnului si se pocăieşte, pe toţi credincioşii îi vede sfinţi si curaţi: iubirea si dragostea frăţească e la înălţime, e în dragostea dintâi. Dar această dragoste trebuie păstrată în unirea Duhului, prin legătura păcii (Efes. 4:3). însă vrăjmaşul vine si ne arată slăbiciunile fraţilor, ca să nu-i mai preţuim. Greşeli si slăbiciuni vom vedea in fiecare şi alţii în noi, căci cu toţii suntem supuşi greşelilor şi dacă nu ne mai iubim unii pe alţii, vrăjmaşul are câştig de cauză, căci unirea păcii şi legătura Duhului e întreruptă intre credincioşi. De aceea Domnul zice în Apocalipsa 2:4-5 că am părăsit dragostea dintâi. Domnul vrea ca lumea întreagă să cunoască căci suntem ucenicii Lui prin faptul că ne vom iubi unii pe alţii şi vom avea dragoste între noi (loan 13:35).
CAPUL PLECAT
V. A cincea încercare era înfăţişată prin lămpile aprinse ale credincioşilor, în care a suflat uriaşul Satan cu putere Am întrebat de ce pe unele le-a stins de la prima suflare, iar altele se înflăcărau şi ardeau cu lumină şi mai puternică. Domnul a spus că nu a depins de felul în care a suflat Satan: el a suflat în toate la fel, dar faptul că unele au rămas aprinse şi s-au aprins mai puternic, a fost datorită poziţiei credincioşilor. Cei care au stat cu capul ridicat, Satan a suflat pe deasupra şi dintr-o dată a stas lumina. Pe cei care nu rămân în smerenie si sunt cu capul ridicat (mândri), când suflă vrăjmaşul cu încercarea, dintr-o dată 11 stinge. La cei ce stau cu capul plecat şi rămân în smerenie la picioarele Domnului, suflarea vrăjmaşului nu poate merge pe deasupra, ci pe dedesubt. La orice lampă sau felinar când sufli pe deasupra, stingi lumina însă, dacă sufli pe dedesubt, lumina arde mai puternic. Domnul a spus că cei ce stau cu capul plecat, smeriţi, orice încercare vine, nu-şi pierd nădejdea, nu cârtesc, nu murmură, ci primesc cu bucurie când trebuie să treacă prin felurite încercări, fiindcă ei ştiu că prin orice încercare vor trece, ies biruitori cu Domnul.
VEGHEREA ÎN RUGĂCIUNE
VI. A şasea încercare era cu postul de veghere în rugăciune. Domnul a spus că fiecare credincios va avea această luptă in rugăciune. Satan va veni prin diferite gânduri si va încerca să întrerupă sau chiar să taie de tot firul rugăciunii dar noi trebuie să veghem, să stăruim în vederea rugăciunii, ca să nu fim biruiţi. Să nu facem rugăciuni numai de formă, sau de pe buze, să nu o facem ca un obicei, căci atunci firul rugăciunii e întrerupt si degeaba aşteptăm rezultatul rugăciunii si rezolvări în familie si biserică. Domnul vrea ca rugăciunile noastre să fie făcute din inimă, nu de pe buze, si în rugăciune să avem îndrăzneală si credinţă că suntem copiii Domnului si dacă cerem ceva, ne ascultă, aşa cum a fost făgăduit, că tot ce vom cere de la Tatăl, în Numele Domnului Isus, El ne va da (Ioan 16:23). Cei ce nu vor veghea în vederea rugăciunii, vor fi biruiţi prin ispite de Satan. Din pricina ne vegherii în rugăciune, unii ajung pe pământul străinului ca fiul risipitor, si la unii starea de pe urmă e mai rea de şapte ori decât înainte si nu se mai pot întoarce fiindcă vrăjmaşul îi ţine robi păcatului. Deci prin rugăciune vom ieşi biruitori, dar numai cerând sângele Domnului în ajutor.
URA DIN PARTEA LUMII – PRIGOANA
VII. A şaptea încercare era arătată prin venirea uriaşului Satan cu uneltele de tortură - prigoana credincioşilor. Domnul a spus că, hotărât, orice credincios trebuie să treacă prin această încercare: să fie urât si hulit de lume (Ioan 15:18-20, 16:1-4). Credincioşii care nu vor să fie urâţi de lume si se poartă în aşa fel ca lumea să-i iubească, nu-s adevăraţi credincioşi. Cei ce nu vor să poarte ocara lui Hristos, nu-s vrednici de Domnul. Cine iubeşte tată, mamă sau fiu mai mult decât pe Domnul, nu-i vrednic de El (Matei 10:36-39). Dacă cineva se ascunde să nu se ştie la serviciu sau în societate că e pocăit si se ruşinează, si Domnul se va ruşina de el (Luca 9:26). Omul care în îmbrăcăminte si în umblare se poartă după moda lumii, ca să nu-l ocărască nimeni si să-l dispreţuiască că e rămas în urmă, acela nu-i ucenicul lui Hristos pentru că nu vrea să poarte ocara Lui. Pentru această categorie de oameni nu-i nevoie de prigoană ca să se lepede de Domnul. Ei în timp de libertate se leapădă de Domnul pentru că nu le place jugul ascultării şi ocara lui Hristos, nici nu le place să înveţe de la Domnul să fie blânzi si smeriţi cu inima. Dar, pe lângă ura şi ocara lumii, Domnul a spus că unii credincioşi vor trece hotărât si prin prigoană, pentru că va trebui să depună mărturie si să dea socoteală de nădejdea care e în ei, si trebuie să se împlinească numărul martirilor ce strigă de sub altar. Dar Domnul a spus că pentru timpul si vremea aceea îşi va îmbrăca poporul cu putere de sus, căci în starea aceasta nu putem rămâne în picioare în timpul prigoanei. Credincioşii predaţi pe deplin Domnului, vor fi umpluţi cu putere si vor avea părtaşii si experienţe deosebite cu Domnul, iar când va fi prigoana, ei nu vor simţi torturile si durerile, că vor fi plini de Duhul Sfânt. Domnul a spus să ne mângâiem cu făgăduinţa venirii Lui, că nu va mai fi mult si când va fi mai greu, Domnul va veni si ne va lua la El.
Timpul s-a apropiat, vremea-i scurtă si Domnul a cerut să fim treji si să veghem în vederea rugăciunii, ca să nu cădem în încercările ce vor veni, ci să ieşim biruitori în Numele Lui, cerând sângele Lui în ajutor, ca să avem parte cu El în ziua venirii Lui. Domnul să ne ajute pe toţi la aceasta,.
Amin.
ÎNŞTIINŢARE PENTRU POPOR
În data de 20 octombrie, 1993, cu ajutorul Domnului, am ajuns în Canada, în vizită la rudenii, împreună cu soţul, înainte cu două luni, Domnul ne-a vorbit prin Duhul Sfânt prin mai mulţi prooroci, că uşa ce a fost închisă înaintea noastră de mai multă vreme, Domnul o va deschide si vom intra pe ea, căci această lucrare e hotărâtă de El. Domnul a spus că El va veghea asupra copiilor noştri si-i va ocroti în absenţa noastră si mâna Lui ne va ocroti si pe noi în călătorie. Cu adevărat, uşa a fost închisă, căci ori si câte invitaţii ni s-au făcut pentru vizita în America sau Canada, nu ni s-au aprobat până acum. Dar lucrarea s-a adeverit, căci de data aceasta, ni s-a aprobat să plecăm în vizită.
La trei zile după ce am ajuns în Canada, Domnul mi-a descoperit printr-un vis de noapte această lucrare: mi se părea că eram într-o biserică necunoscută de mine, din Canada, unde poporul era adunat la serviciul divin. Eu mă uitam foarte mirată k forma de închinare a acestui popor, căci era cu totul deosebită de cum o ştiam eu din bisericile noastre româneşti. M-am mirat că atunci când s-au rugat, ei nu s-au pus pe genunchi. Rugăciunea lor mi s-a părut foarte rece, dar ei îşi manifestau bucuria bătând din palme. La fel, când s-a citit Cuvântul, mi s-au părut foarte indiferenţi. Când s-a explicat Cuvântul prin predică, ei iarăşi au bătut din palme si uneori chiar au râs. Pastorului i se părea lucru obişnuit si bun să folosească cuvinte care să-i facă să râdă si să fie veseli. La cântarea în comun, băteau tare din palme si unii se legănau că aproape ziceai că joacă pe ritmul cântărilor. Femeile erau aproape toate în capul gol, cu părul tăiat si coafat, având inele, brăţări, cercei si lănţişoare; multe din ele erau fardate si aproape toate erau îmbrăcate după moda lumii.
Domnul mi-a zis: "Vezi ce formă de închinare aduce poporul în faţa Mea? Mie nu-Mi place această formă de închinare, căci nu-Mi dau cinstea si respectul de Dumnezeu. Du-te si spune că astfel de închinare nu-Mi este plăcută, pentru că poporului nu-i place umilinţa si nici smerenia, ci şi-a lărgit cărarea ca să poată merge pe ea cu toate bagajele străine. Aduc o formă de închinare, dar prin trăire si purtare Mă tăgăduiesc. Du-te, spune poporului Meu pe care I-am strâns unul câte unul si i-am adus aici să-Mi slujească de mărturie între aceste neamuri spre slava Numelui Meu, să nu se ia după obiceiurile neamurilor din jurul lor acceptând forma lor de închinare, care nu-Mi este plăcută, ci ei să se închine în duh si în adevăr. Să rămână la aşezămintele drepte, care sunt puse de Mine de la început si să nu se ia după modul de vieţuire al neamurilor, îmbrăţişând chipul veacului acestuia. Scopul cu care i-am adus aici şi le-am purtat de grijă să nu ducă lipsă, a fost ca ei să fie ca o lumină, care să lumineze în întuneric şi neamurile din jurul lor să vadă lumină şi să vină la lumina Mea. Ei nicidecum să nu accepte obiceiurile neamurilor din jur, nici forma lor de închinare. Dar iată, în cercetarea făcută, cum a ajuns starea multora din popor în vremea aceasta:
Se văd frământări şi îngrijorări în mijlocul poporului. Mulţi duc poveri străine pe umerii lor, iar unii sunt legaţi cu legături străine. Mulţi aduc la altarul Meu doar o formă de închinare, iar orânduirile drepte care s-au pus la început, după care poporul să se înfăţişeze si să se închine la altarul Meu, le-au schimbat cu obiceiuri şi forme de închinare. De aceea nu se vede propăşire şi poporul bate pasul pe loc, căci harul si puterea Duhului Sfânt de lucrare lipseşte din mijlocul poporului. Sunteţi chemaţi să descărcaţi poverile străine, să rupeţi legăturile străine cu care singuri v-aţi legat, să dezbrăcaţi haina zdrenţuroasă si să vă îmbrăcaţi în haina de in subţire, să nu vă atingeţi de nimic ce-i necurat si să vă faceţi rost de o inimă nouă în care să locuiască îndurarea, mila si pacea. Cu căinţă, cu recunoştinţă si smerenie, să vă înfăţişaţi la altar ca să căpătaţi îndurare. Nu vă risipiţi timpul în zadar, că sunt gelos că altarul Meu stă dărâmat în multe din căminele voastre si mulţi aduc foc străin pe altarul lui Baal, risipindu-şi timpul în zadar. Nu mai găsesc plăcere în legile si orânduirile Mele drepte, ci-şi găsesc plăcerea în pofta ochilor si lăudăroşia acestei vieţi. Se strigă <Vai de cei ce stau cu altarul Domnului dărâmat în casele lor si ei aduc jertfe pe altarul străin, căci Nimicitorul va intra în casele lor si mulţi vor fi cei loviţi> - numai numele le va merge că trăiesc, dar ei vor fi morţi, în unele din cămine vor fi lăsate chiar semne de doliu, ca mărturie pentru mulţi, ca să ştie că sunt un Dumnezeu gelos pentru poporul Meu care-i pornit să se depărteze de Mine. Ei nu-şi mai găsesc plăcere în legile si orânduirile Mele, nici în Cuvântul Meu, ci îşi găsesc plăcerea în deşertăciunile şi plăcerile de o clipă a lucrurilor trecătoare. Intraţi cu căinţă şi recunoştinţă şi nu faceţi alergări iuţi în pustie în porniri nechibzuite, căci se strigă <Vai de cei ce strâng comori în zilele din urmă, căci nenorocirea va veni dintr-o dată>. Luaţi bine seama că se strigă <Vai de cei ce opresc partea Mea care este a orfanului, a văduvei, a nenorociţilor, a săracului si a celor ce duc lipsă, căci vă voi cere socoteală pentru partea Mea, zice Domnul, care aţi risipit-o în plăcerile voastre>. E vremea de trezire şi deşteptare, căci lucrurile ce vor veni vor îngrozi pe mulţi; căci trei curenţi puternici vor porni curând şi vor prinde tot globul pământesc si vor intra în toate continentele si mulţi vor vedea şi vor zice <Da, semnele Apocalipsei se împlinesc pe pământ>. Pentru poporul Meu e semn de trezire şi deşteptare că nu-i mult si se va auzi strigarea <Veniţi la Mine!> şi cei ce M-au înţeles îşi vor lua zborul sus, iar pentru cei ce nu M-au înţeles, va urma plânsul şi ceasul asprei judecăţi."
După ce s-au dat aceste cuvinte, am întrebat pe Domnul cu privire la altarul lui Baal, dacă vrea să-mi spună care este, că poate vor întreba unii din popor la ce anume s-au referit aceste cuvinte. Domnul mi-a răspuns clar: "Altarul lui Baal, care a intrat în casele multora, este televizorul. Pe altarul rugăciunii nu mai au timp să aducă un ceas de rugăciune, ci mulţi, de formă, stau câteva clipe la altar, dar si atunci au gândurile împrăştiate, iar la altarul lui Baal aduc ore întregi întinându-si cugetele. De aceea mânia Mi s-a suit până în nări împotriva celor ce fac aceste lucruri căci pe această fereastră, moartea a intrat în casele multora si va aduce moartea sufletească pentru mulţi."
AMIN
LUCRARE CU PRIVIRE LA VENIREA DOMNULUI
În noaptea de 28 octombrie 1993, Domnul mi-a arătat această lucrare. Am văzut mult popor adunat ca într-o adunare mare si mi s-a dat să înţeleg că reprezintă poporul Domnului de pe tot pământul, în faţa poporului era ca un altar pe care unii din popor aduceau jertfe Domnului, dar cei mai mulţi din popor stăteau tare nepăsători: unii erau întorşi cu spatele spre altarul Domnului si cu faţa spre uşă, alţii vorbeau între ei, iar alţii chiar râdeau între ei. Deodată perdeaua s-a tras si un sol al Domnului, care s-a arătat ca un înger foarte puternic, a ieşit în faţă si a strigat: "Venirea Domnului e foarte aproape! Pregătiţi-vă! Vegheaţi si nu vă depărtaţi de altarul Domnului. Aduceţi jertfe curate, căci venirea Domnului va fi în curând, curând de tot. Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului; nu vă atingeţi de nimic spurcat si necurat. Untdelemnul ce vi s-a dat în vase, folosiţi-1 pentru ungerea celor loviţi si răniţi din jurul vostru si strigaţi în gura mare: <Vine Domnul!> căci venirea Domnului este mult mai aproape decât voi vă gândiţi." Mulţi din popor s-au uitat unii la alţii, dar cei mai mulţi au rămas tot nepăsători, iar alţii au zis: "Tot aşa s-a spus de atâta timp si Domnul încă nu a venit. Cine poate şti când va fi venirea Domnului?" Alţii au început a dispreţui si pe cei ce au fost mişcaţi de cuvântul Domnului şi care au început să aducă jertfe pe altarul Domnului. Eu am început a plânge si am întrebat pe solul Domnului dacă vrea să îmi spună cât mai este până când vine Domnul? Mai este mult? Că e aşa de grea vegherea pentru că mulţi s-au obişnuit deja cu acest cuvânt: «Vine Domnul!» si dispreţuiesc chiar si pe cei ce îndeamnă poporul la veghere si pregătire, să-L întâlnească pe Domnul. A spus: "Nu este îngăduit să spun nimic mai mult decât atât, că venirea Domnului e foarte aproape, dar fiindcă insişti, o clipă te las să vezi cât e de aproape venirea Domnului."
A tras perdeaua la o parte şi am văzut pământul ca pe un ecran si la o distanţă mică, de câţiva metri, se vedea capătul: era pus ca un stăvilar (ca un hotar) ce nu putea fi trecut, iar de sus s-a coborât ca o lozincă pe care era scris "SFÂRŞIT" si s-a fixat în faţa pământului. Din cer se vedea coborând un oraş ca o cetate deosebit de frumoasă, cu turnuri înalte ce străluceau cu putere, ca aurul. Deasupra acestei cetăţi, plutea un nor alb ce reprezenta slava Domnului, ce umbrea cetatea, în partea din faţă, era ca un soare mare, ce strălucea puternic încât nu puteam să privesc bine cetatea din pricina strălucirii, înaintea cetăţii, venea în zbor un înger puternic cu o carte de aur în mână pe care era scris numărul l si a zis: "în cartea numărul l sunt scrise numele celor ce în curând vor fi răpiţi la Domnul, să-L întâmpine în văzduh." Apoi, a mai arătat o altă carte, pe care era scris numărul 2: "Aceasta e cartea vieţii unde sunt scrise numele celor mântuiţi, ce n-au parte de întâia înviere şi vor trece pe la judecată. Dar se striga: "Ferice de cei al căror nume e scris în cartea numărul l, căci ei vor avea parte de întâia înviere." Apoi mi-a zis: "Vezi cât e de aproape venirea Domnului? Aceste lucruri sunt gata să apară. Du-te si strigă: <Vine Domnul>. Fii un semn pentru alţii si pregătiţi-vă pentru răpire, căci Domnul vine în curând. Apropiaţi-vă de altarul Domnului şi aduceţi jertfe curate, iar vasele, în care s-a pus untdelemn pentru ungere, să fie puse neîncetat pe altar, ca untdelemnul din ele. să poată fi folosit pentru ungerea rănilor şi vânătăilor celor loviţi, căzuţi, răniţi şi bolnavi. Să strigaţi zi şi noapte deşteptare şi trezire în popor, căci venirea Domnului e foarte aproape!
Perdeaua s-a tras înapoi, îngerul a dispărut, iar eu am rămas plângând si strigând: "Vine Domnul. Pregătire căci venirea Domnului e foarte aproape. Deşteptare si trezire că vine Domnul!" Unii din popor au luat în serios cuvintele date, s-au apropiat de altar si aduceau jertfe Domnului. Alţii au început a dispreţui si a-si face semne între ei, că s-a mai găsit cineva să strige că vine Domnul, zicând: "Parcă noi nu ştim că vine Domnul." Au început să râdă dispreţuitor spunând: "Cine ştie când vine Domnul?" si s-au întors cu spatele spre altarul Domnului. Priveau afară pe geamuri si pe uşă si vorbeau între ei. Eu strigam întruna: "Vine Domnul. Nu luaţi cu uşurinţă semnalul dat că s-a arătat solul Domnului cu cartea numărul l, gata să o deschidă si să strige: <Răpirea Bisericii>."
Dintr-o dată, din nou ca pe un ecran, a apărut pământul. Multe lucruri au fost arătate, dar fazele treceau în grabă mare unele după altele. S-au arătat schimbări făcute în orânduirile pământului; în alte faze s-au arătat războaie, secetă, inundaţii, foc, dărâmături si strâmtorări mari prin care trebuia să treacă si poporul Domnului. Mulţi au căzut si foarte puţini au rămas în picioare ţinând mărturia Domnului Isus si Cuvântul Adevărului. Deodată s-a auzit un sunet de trâmbiţă si solul Domnului cu cartea numărul i în mână, s-a arătat strigând: "Fiţi gata să vă încolonaţi în rând, aşa cum vă veţi auzi numele strigat. Veniţi voi, cărora v-a plăcut să staţi aproape de Domnul pe pământ si aţi rămas lângă El în ascultare, umilinţă si smerenie! Veniţi, cei ce aţi purtat crucea zi de zi pe umeri cu lepădare de sine. Veniţi, cei cărora v-a plăcut jugul Lui si sarcina Lui v-a părut uşoară; n-aţi cârtit si n-aţi murmurat. Veniţi cei ce nu v-aţi ruşinat de Domnul si v-a plăcut să staţi aproape de El în ocări si dispreţ. Veniţi cei ce aţi vărsat lacrimi pe pământ si aţi îmbrăcat haina răbdării, dar prin toate nu v-aţi depărtat, ci aţi rămas aproape de Domnul găsindu-vă plăcerea în legile si poruncile Lui; v-a plăcut să staţi aproape de Domnul pe pământ. Acum veniţi si veţi fi pe totdeauna lângă El." Apoi a început să strige numele celor scrişi în cartea numărul 1. Am văzut cum se înrolau în rând cei ce erau strigaţi. Am cunoscut între ei surori si fraţi sinceri cere pe pământ au rămas lângă Domnul în umilinţă si smerenie, luptându-se lupta cea bună a credinţei, iar Domnul a depus mărturie prin Duhul Sfânt pentru ei, însoţindu-i în lucrare. Mulţi din cei ce nu şi-au auzit numele strigat au început a plânge, întrebând cum de ei nu îşi aud numele strigat, căci si ei au fost pocăiţi si au slujit pe Domnul, luptându-se toată viaţa să ajungă clipa răpirii, trecând chiar prin mari încercări si probe. La unii le-a răspuns: "Numele vostru nu este scris aici pentru că nu v-a plăcut să staţi aproape de Domnul. V-aţi lărgit cărarea depărtându-vă de Domnul. De aceea numele vostru nu este scris aici." La alţii le-a răspuns: "Voi n-aţi purtat haina răbdării, nu v-a plăcut jugul si sarcina lui Hristos. Aţi scuturat jugul si v-aţi luat o sarcină mai uşoară." Altora le-a zis: "Voi nu aţi purtat crucea zi de zi, nu v-aţi lepădat de sine si în încercări aţi murmurat si aţi cârtit. De aceea v-aţi pierdut dreptul de la răpire." La alţii le-a spus: "Voi nu aţi răbdat, nu aţi iertat si nu aţi iubit. Voi aţi vorbit de rău, aţi clevetit si aţi dispreţuit cuvintele Domnului când vi s-a spus să vă opriţi si să vă întoarceţi de la aceste lucruri care v-au depărtat de Domnul. Acum voi veţi trece pe la judecată. Voi pe pământ v-aţi ales locul, căci nu v-a plăcut să staţi aproape de Domnul, purtând ocara Lui, nici să mergeţi pe urmele Lui în umilinţă si smerenie." Atunci a început regretul si plânsul în popor.
O soră a întrebat: "Numele meu unde este scris? Eu din copilărie am slujit pe Domnul si am trecut prin multe cuptoare si încercări." Solul a spus: "Prin încercările prin care ai trecut te-ai clătinat, ai murmurat si n-ai rămas aproape de Domnul. De aceea numele tău este scris în cartea numărul 2 a celor mântuiţi." Ea a mai întrebat: "Dar soţul meu este scris în cartea celor mântuiţi?" Solul s-a uitat în carte spunând: "Numele lui este şters pentru că a hulit pe Duhul Sfânt. Pentru el să nu te mai rogi, că nu vei fi ascultată. Nici o mijlocire nu mai e primită pentru el, fiindcă a hulit pe Duhul harului." Din nou a întrebat sora: "Dar copiii mei? Am avut opt copii. Numele lor unde este scris?" Solul s-a uitat în carte si a zis: "Şase copii au numele scris în cartea celor mântuiţi, dar în dreptul numelui a doi dintre copii e un semn de întrebare. Se vede că au păşit alături de cărare. Pentru ei poţi să te rogi si să mijloceşti si de se va vedea recunoştinţă, întoarcere si hotărâri statornice, numele lor va rămâne scris. Dar de nu vor lua seama să intre în ascultare, numele lor va fi şters."
S-a ridicat altă persoană si a întrebat: "Numele meu de ce nu mi I-am auzit? Numele meu unde este scris? Eu am slujit pe Domnul si Domnul m-a pecetluit cu Duhul Sfânt si mi-a dat darul proorociei. M-am rugat pentru multe suflete, stăruind împreună cu ei si au primit Duhul Sfânt. Domnul a făcut si vindecări când m-am rugat pentru bolnavi. Am trecut prin cuptoare de suferinţă si încercări. De ce numele meu nu a fost strigat?" Solul a căutat în cartea numărul l zicând: "Numele tău a fost scris, dar a fost şters din pricină că nu ţi-ai păstrat locul aproape de Domnul si te-ai depărtat de El. în ultima vreme tu nu ai mai adus roadă si te-ai clătinat de pe temelie." A căutat apoi în cartea numărul 2, spunând: "Numele ti-a fost scris în cartea celor mântuiţi. Vei trece pe la judecată."
Mulţi au mai întrebat, plângând, de ce nu-şi aud numele, iar solul le răspundea la toţi, spunându-le motivele: "N-aţi rămas aproape de Domnul, n-aţi rămas în dragostea Lui, nu v-aţi iubit unii pe alţii, n-aţi răbdat si n-aţi iertat, n-aţi rămas în umilinţă, n-aţi rămas la smerenie si n-aţi rămas în ascultare de Cuvântul Domnului. Voi singuri v-aţi depărtat de Domnul. Aţi ştiut că vine Domnul dar nu v-aţi pregătit să-L puteţi întâmpina în clipa răpirii. Semnale după semnale au fost date, dar voi nu le-aţi luat în seamă. Acum nu se mai poate schimba nimic."
Solul s-a îndreptat spre mine spunând: "Du-te şi spune tot ce ai văzut si auzit, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, chiar de vei fi dispreţuită. Spune cuvintele Mele, strigă deşteptare si trezire în popor ca să nu ţi se ceară socoteală că ai tăcut şi n-ai mărturisit tot ce ţi-a fost spus şi arătat. Spune poporului să nu ia în chip uşuratic cuvintele acestea căci altfel te vor sluji ca mărturie. Cei ce se vor trezi si se vor pregăti, vor avea parte de răpire."
Eu binecuvântez pe Domnul si laud Numele Său, căci a găsit cu cale încă odată să ne trezească, pentru că ne iubeşte atât de mult si ne vrea viaţa. Domnul nu vrea să piară nici unul din copiii Lui, nici să rămână afară când El va veni. Domnul ne vrea în totul totului pentru El. Şi dacă Duhul si Mireasa zic: "Vino", Cuvântul Domnului zice: "Cine aude să zică: <Vino>." Amin, "Vino Doamne Isuse!"
AMIN.
MIREASA DE PE MUNTE
În vara anului 1969, Domnul mi-a arătat acest vis: mi se părea că eram la poalele unui munte şi acolo era o fată căreia i s-a adus haina de mireasă şi podoabele de preţ ca să se împodobească cu ele pentru a porni să urce muntele în întâmpinarea mirelui. Mirele venea de pe vârful muntelui să o întâlnească. Când fata s-a îmbrăcat în haina de mireasă, era atât de frumoasă încât n-am văzut o mireasă aşa frumoasă pe pământ: era de statură mai înaltă; haina albă, sclipitoare, se târa după ea pe pământ; în jurul gâtului avea mai multe şiraguri de mărgele albe şi sidefii precum şi un lănţişor de aur. La mâini avea câteva brăţări de aur lucrate cu multă măiestrie, iar pe cap avea o cunună de aur foarte frumoasă si un voal alb, foarte fin: nu te saturai să o priveşti. Cum urca pe munte, urcam si eu cu ea vorbind despre clipa când vom întâlni pe mire. Deodată a apărut mirele: venea de pe munte spre mireasă, zburând. Avea înfăţişarea unui tânăr foarte frumos. Avea părul auriu şi pe faţa lui se citea sinceritate, blândeţe şi atâta iubire încât am rămas uimite când am văzut cât farmec avea. Era îmbrăcat într-o haină albă ce flutura după el, şi mijlocul îi era încins cu un brâu de aur. Când între noi şi mire a mai rămas o distanţă de vreo 4-5 m, am simţit că nişte magneţi puternici atrăgeau pe mireasă spre mire, şi invers. Aşa o lucrare tainică a fost aceasta: nu pot descrie transformarea lăuntrică ce a produs-o iubirea care ne-a unit. M-am trezit din vis simţind fiorii cercetării Duhului Sfânt, fiind tare impresionată de frumuseţea mirelui şi a miresei. Adormind din nou, visul a continuat. Eram deja pe vârful muntelui, dar nu mai vedeam nici pe mire, nici pe mireasă. Acolo era un loc foarte frumos, cu pajişti verzi unde se plimbau mai multe fete ca într-o zi de sărbătoare. Eu căutam cu ochii printre ele ca să văd unde este mireasa ce o văzusem mai înainte, dar nu o mai vedeam. Pe vârful muntelui mai era si un templu unde ştiam că se încheiau actele de cununie. Toate fetele aşteptau să se deschidă uşa templului să intre pentru cununie. Eu tot aşteptam să vină mireasa cea împodobită ca să intru şi eu împreună cu ea. Pe mirele pe care îl aştepta ea, îl aşteptam şi eu, dar nu ştiam cum se numeşte acel mire. Din templu a ieşit cineva care a strigat: "Cine vrea să i se facă cununia, să intre în templu!" Deodată, am văzut două fete care se duceau pentru cununie: una era îmbrăcată în negru, iar cealaltă într-o haină pestriţă. Am întrebat-o pe cea care era îmbrăcată în negru de ce nu s-a îmbrăcat în haină albă, ca o mireasă şi mi-a răspuns că hainele acelea negre sunt cele mai elegante şi acelea îi plac ei, chiar pentru a se prezenta cu ele la cununie. Cealaltă a zis că ea nu a avut timp să se îmbrace cu alte haine, dar se simte destul de bine în haina în care se găsea, si se va cununa în haina cea pestriţă. Eu ştiam că am haină albă de mireasă, dar aşteptam să vină mirele si atunci să mă îmbrac cu ea. Mirele întârzia si eu stăteam la uşă aşteptându-l. Atunci a apărut şi mireasa ce o văzusem în primul vis pe munte - şi ea îl aştepta pe mire. Din templu a apărut un crainic care a strigat din nou: "Să intre cine mai este pentru cununie!", iar dacă nu ne prezentam, preotul care face cununia va pleca si nu se vor mai putea încheia actele de cununie.
Am intrat si am văzut preotul: era îmbrăcat ca preoţii din vechime, în haină preoţească si a strigat: "Veniţi cei ce sunteţi pentru cununie, îndrăzniţi!" Eu nu prea vroiam să merg în faţă, crezând că poate va veni mirele, iar eu să pot îmbrăca haina de mireasă si aşa să mă prezint în faţa preotului. Mireasa de pe munte, la fel stătea retrasă şi aştepta pe mire. Atunci un prooroc a venit la noi şi a zis că el ne va fi naş: "Nu vă temeţi că eu vă voi duce până în faţa preotului. Acum trebuie să spuneţi numele celui cu care vă cununaţi, ca să se poată încheia actele, iar când va veni mirele veţi fi cununate, purtându-i deja numele." Abia atunci am îndrăznit să trecem şi noi în faţă. Preotul ne-a spus să stăm pe scaun lângă o masă şi să completăm un act, în care să spunem cu cine vrem să ne cununăm. A mai adăugat: "Eu vă voi spune tot felul de nume: de oameni cu vază, de împăraţi, regi, scriitori, bogătaşi, oameni cu renume şi de rang mare. Voi alegeţi dintre toate aceste nume, numele celui cu care vreţi să vă cununaţi" şi a insistat aşa, spunând tot felul de nume. A întrebat pe cea îmbrăcată în haina neagră, elegantă, cu cine vrea să se cunune, că oricare nume îl va alege, cu acela o va cununa. Ea s-a tot gândit, apoi şi-a ales un om cu vază, scriitor şi învăţat; preotul i-a spus să scrie numele pe acel formular, că apoi o cunună. A întrebat-o pe cea cu haină pestriţă şi ea şi-a ales un om foarte bogat, cu renume în afaceri şi a cununat-o şi pe ea cu numele ales. Era interesant că atunci când se făcea actul, preotul îşi întindea poala veşmântului peste cine se cununa, şi acolo trebuia mărturisit numele celui ales. M-a chemat si pe mine si la fel a înşirat multe nume, întrebând cu cine vreau să închei cununia. Eu am început să plâng pentru că nu ştiam cum se numeşte mirele meu şi mă temeam să nu spun alt nume şi el când va veni să vadă că l-am schimbat cu altul. Plângeam pe genunchi sub veşmântul preotului şi mă rugam lui Dumnezeu să-mi descopere numele mirelui meu. Preotul a întrebat cu insistenţă si pe mireasă: "Spune tu, fiică, cu cine vrei să te cununi, că dacă vei alege chiar un rege sau pe cel mai cu renume, sau cu cea mai înaltă cultură, cu acela te vei cununa." Ea a răspuns printre suspine că nu-i ştie numele si nu vrea să greşească să scrie alt nume. Atunci, proorocul care ne era nas, i-a zis să spună măcar înfăţişarea mirelui, dacă l-a văzut. "Atâta ştiu - că mirele meu e cel mai frumos mire, cel mai puternic, cel mai minunat si cel mai bogat mire." Preotul a întrebat-o de unde este mirele ei. Ea a plâns din nou pentru că nu ştia de unde este, dar prin puterea Duhului Sfânt ce a venit dintr-o dată peste ea, a izbucnit: "Mirele meu este din ceruri!" Preotul a strigat să audă toţi cei de afară: "Auziţi: mirele ei e din ceruri!" apoi a insistat din nou: "Cum se numeşte mirele tău?" Ea a plâns din nou pentru că nu ştia numele, dar aceeaşi putere a Duhului Sfânt a venit peste ea si cu o bucurie negrăită a strigat: "Mirele meu se numeşte EMANUEL!" Preotul a strigat din nou: "Auziţi: mirele ei se numeşte Emanuel!" si i-a cerut apoi să scrie numele mirelui ei «Emanuel». Atunci proorocul care era naş, a început să proorocească despre durerea ce se va naşte pe scoarţa pământului şi greul ce va veni si va cuprinde tot pământul si a strigat: "Ferice de cei ce au parte să intre în odaia de nuntă, căci vor fi izbăviţi si ocrotiţi. Grăbiţi-vă să intraţi la nuntă că uşa se va închide, dar ferice de cei ce au ca mire pe cel mai puternic dintre toţi mirii, pe cel al cărui nume este EMANUEL! Sub adăpostul numelui Său vor fi izbăviţi si ocrotiţi, dar vai de toţi cei ce şi-au ales oameni cu nume mare căci sunt morţi si fără putere - în ziua de groază ei nu vor putea să scape pe nimeni dintre cei ce şi-au pus încrederea în ei." Când a auzit mireasa că iubitul sufletului ei, mirele pe care îl aştepta este Domnul cel mare, puternic si viteaz, s-a umplut de o mare bucurie şi a început să cânte prin Duhul Sfânt - sub veşmântul preotului - o cântare despre ziua întâlnirii cu mirele ei. Prin această lucrare, Domnul a vrut să ne arate ca şi în pilda celor zece fecioare (Matei 25), că nu toate fecioarele au putut intra la nunta sfântă: numai cinci, ce au avut ulei în vase, au putut ieşi în întâmpinarea mirelui, iar celorlalte cinci li s-au stins candelele şi au rămas afară. Fata îmbrăcată în haină neagră, elegantă, reprezintă partea din popor care nu poartă haina albă cum ne cere cuvântul lui Dumnezeu în Apoc. 3:18, 19:8. Ei îmbracă haina prefăcătoriei, o formă de evlavie, dar când li se pune în faţă slava si deşertăciunea acestei lumi, aleg gloria si ştiinţa ei - titlul de vază. Fata îmbrăcată în haina pestriţă reprezintă o a doua parte din popor: cei care nu au vreme să îmbrace haina albă. Această parte este arătată prin Cuvânt în Apoc. 3:15-18 - nu este nici rece, nici în clocot, îi merge doar numele că trăieşte dar este moartă. Această parte ar vrea să fie si cu Domnul, dar si cu lumea. Ei nu au timp să se pregătească: afacerile, rangul, lăcomia de a strânge cât mai mult, au pus stăpânire pe ei si nu mai au timp să se apropie de Domnul. Haina lor este pestriţă si aşa vor fi găsiţi la venirea Domnului. Mireasa de pe munte ce a avut haina albă şi podoabe de mireasă sunt cei ce iau crucea pe umeri si calcă pe urmele Domnului Isus. Ei dispreţuiesc ruşinea, gloria şi plăcerile acestei lumi si caută să-şi păstreze haina curată până la sfârşit, trăind în umilinţă, smerenie si ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Această mireasă umblă călăuzită nu de voia ei, nici de îndemnurile firii pământeşti, ci de Duhul Sfânt. De aceea Duhul Sfânt a mărturisit prin gura ei că mirele ei este EMANUEL. Duhul Sfânt adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu (Rom.8:16).
Si Duhul si Mireasa zic: "Vino!" Si cine aude, să zică: "Amin, vino Doamne Isuse!" (Apoc. 22:17). Domnul să ne ajute pe toţi să ne pregătim pentru venirea Lui, îmbrăcând zi de zi haina de in subţire, ca să ne putem bucura împreună cu El, la nunta sfântă. Sufletul meu suspină după El neîncetat, strigând: "Vino Doamne Isuse!" si în taină parcă-L aud: "Da, Amin! Eu vin curând!"
AMIN
O ÎNTÂLNIRE DEOSEBITĂ CU DOMNUL
În vara anului 1965 stăteam ca de obicei seara în casă si coseam la maşina de cusut până târziu - lucram ca si croitoreasă la domiciliu si aveam mult de lucru, în camera unde lucram era culcată în pat o soră de-a mea mai mică - avea 8 ani. Ea era înfiată de o mătuşă de la Cluj si fiind în vacanţă, a venit acasă. Ea vroia să doarmă cu mine în cameră, care era o anexă lângă bucătărie. Cum stăteam si lucram, am auzit deodată râsete si gălăgie - imediat mi-am dat seama că era tineretul lumii necredincioase care ieşise de la film si venea pe stradă vorbind si râzând. Atunci un gând mi-a pătruns în minte, un gând ce mi-a adus o întristare lăuntrică: "Uite cum Satan le dă bucurii trecătoare la slujitorii lui. Ei sunt veseli, nici o întristare nu-i tulbură. Se bucură de ce au văzut pe ecran - o minciună - ca si cum ar fi realitate, în mintea lor nu se întreabă dacă e adevăr sau minciună; ei sunt veseli si râd de parcă toată lumea ar fi a lor." Apoi m-am gândit la noi credincioşii: de ce mulţi dintre noi suntem mai mult trişti - până acolo că vrăjmaşul vine si ne răpeşte bucuria care ne-a dat-o Domnul prin Duhul Sfânt? Unii se îndoiesc că sunt sigilaţi, la alţii vine necredinţa când se dă o lucrare prin Duhul Sfânt: oare a fost de la Domnul sau nu? Tot la fel si cu vedeniile: sunt de la Domnul sau sunt false?
Mi-am pus întrebarea: de ce vin aceste stări peste noi? De ce vrăjmaşul reuşeşte să ne răpească adevărata bucurie? Mi-am adus aminte de cuvântul Domnului "Oile Mele îmi cunosc glasul şi nu se duc deloc după un străin." M-a cuprins o întristare şi am început să plâng. Atunci mi-au trecut prin faţa ochilor multe exemple din Biblie: cum Domnul s-a arătat direct, fără a se folosi de vedenii sau vise lui Avraam, lui Iacov, lui Moise, lui Iosua, lui Samuel, soţiei lui Manoah, atât în vechiul cât si în Noul Testament, atâtea mărturii. Vrăjmaşul nu mai avea putere să le aducă în gând îndoiala că a fost sau nu Domnul, pentru că ei L-au văzut şi aveau dovezi concrete.
Dar noi suntem uşor clătinaţi pentru că totul se petrece în duh şi când Domnul dă o vedenie sau descoperire prin Duhul Sfânt, cei din jur pot să spună că e o iluzie pentru că ei nu văd si nu simt nimic.
S-a aprins în mine dorinţa după ceva real, palpabil. Doream să ştiu de ce nu se arată Domnul si astăzi la fel; m-am pus pe genunchi şi am început să plâng spunând Domnului dorinţa mea: "Doamne Isuse! - eu cred că Tu ai lucrat si lucrezi prin Duhul Sfânt prin darul proorociei, prin vedenii si vise, dar vezi că aici suntem atacaţi de vrăjmaşul prin necredinţă de multe ori. Ştiu că Tu Te-ai arătat viu la cei doi ucenici în drum spre Emaus, Te-ai arătat Măriei, celor 12 ucenici, lui Pavel şi la mulţi alţii... Te rog ascultă-mă! Vreau şi eu să Te văd, să Te aud real - nu prin vedenii, nici prin vise. Vreau şi eu o dovadă vie pentru ca vrăjmaşul să nu mă poată ataca prin duhul necredinţei." Ca dintr-un izvor curgeau lacrimile mele - altceva nu ştiam decât să cer întruna: "vreau să Te văd, vreau să Te aud."
Cât timp a trecut, nu ştiu - probabil câteva ore. Văzând că nu primesc răspuns, m-am gândit: mă culc, poate Domnul îmi va vorbi ca lui Samuel în vis. M-am pus în pat, dar somnul nu venea; am udat perna cu lacrimi si am rămas neclintită în cererea mea. M-am ridicat din nou, m-am pus pe genunchi: deodată, am auzit un glas care se ruga undeva prin apropiere -era o rugăciune de mijlocire cum nu am auzit niciodată astfel de cuvinte, apoi n-am mai înţeles pentru că rugăciunea era prin Duhul Sfânt în limbi străine. Am ascultat atentă să aud de unde se aude glasul, am deschis uşa, dar nu am mai auzit nimic. Am început să mă rog din nou strigând printre lacrimi "Doamne, vreau să-Ţi aud glasul, Doamne vreau să Te văd!" Când m-am adâncit în rugăciune, am auzit glasul mai clar si mai aproape. M-am ridicat din nou si am ieşit afară să văd cine e: în curte era linişte deplină. M-am dus să ascult la uşa camerei părinţilor să văd dacă nu se roagă ei cumva - am ascultat peste tot dar nu se auzea nimic. Venind în cameră, am înţeles că era glasul Domnului si am zis ca Samuel: "Acum vorbeşte Doamne că vreau să Te ascult." Lacrimile îmi curgeau fără încetare si am simţit că mi s-a turnat de sus Duh de rugăciune (Zah. 12:10).
Glasul s-a auzit din nou dar mai puternic decât prima si a doua oară. De prezenţa Domnului, casa a început a se zgudui ca de cutremur: geamurile si uşa zăngăneau, candelabrul se clătina şi patul se mişca puternic, dar toate acestea nu mi-au produs nici o frică pentru că ştiam că e prezenţa Domnului -mi-am amintit că atunci când Domnul s-a pogorât pe muntele Sinai, s-a zguduit tot muntele (Exod l9:18). Am înţeles clar că din cauza prezenţei Domnului se zguduia casa; îi auzeam glasul si eram sub o prezenţă mare a harului lui Dumnezeu, încât simţeam că mă ridică de pe genunchi în sus. în starea aceea de cercetare, am văzut un sol trimis din cer, îmbrăcat în haine albe care m-a prins de mâna dreaptă şi m-a ridicat în sus până am ajuns la o poartă albă. în faţa porţii era o treaptă înaltă, în jur de un metru şi nu puteam să o urc singură, îngerul care m-a dus a bătut la uşă, uşa s-a deschis şi au apărut doi îngeri care m-au prins de sub braţ, m-au urcat treapta sus si m-au lăsat lângă uşă. Când am privit înăuntru, era atât de minunat că nu pot reda în cuvinte. Era o sală foarte mare, cât vedeai cu ochii, în faţă spre răsărit era ceva ca o masă împărătească deosebit de frumoasă şi greu de descris: partea exterioară era din aur strălucitor iar partea de deasupra era din cristal ca un fel de vitrină în care erau tot felul de aparate foarte complexe cum nu am văzut pe pământ. După această masă stătea în picioare Domnul Isus. Când L-am văzut, L-am cunoscut. Nu era într-o strălucire ca să nu îl pot privi, ci era aşa cum mi s-a mai arătat: cu părul auriu bogat, lăsat pe umeri, faţa albă si o privire blândă de nespus, îmbrăcat într-o haină albă, încins cu un brâu de aur - stătea în picioare si mă privea. Mi se părea că toată strălucirea cerului se răsfrânge pe chipul Său - era plin de măreţie si splendoare. Deşi mă privea atât de blând si duios si nu insufla nici o teamă, totuşi sfinţenia Lui m-a făcut să mă văd dintr-o dată o fiinţă vinovată si păcătoasă care nu merit să văd chipul Lui.
Din faţa Domnului până la uşa din mijloc era un culoar cu lăţimea de 2-3 m, de o parte si de cealaltă era oştirea cerului: îngeri, heruvimi si serafimi. De la uşă începând, prima ceată erau îngeri cu două aripi, apoi erau heruvimi cu patru aripi, apoi serafimi cu sase aripi. Toţi stăteau în semn de închinare pe genunchi, cu faţa în jos. îngerii, cu două aripi îşi acopereau capul cu aripile si strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Heruvimii îşi acopereau cu două aripi capul cu două trupul si la fel strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Serafimii, cu două aripi îşi acopereau capul, cu două trupul si celelalte două le ţineau ridicate în sus - vârfurile aripilor se atingeau - şi strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Glasurile lor erau puternice, ca vuietul unor ape mari. Au început a cânta în limbi cereşti, din care am înţeles numai cuvântul "Aleluia" pe care îl repetau des.
Atunci m-am prăbuşit cu faţa în jos şi am strigat: "Sunt o fiinţă păcătoasă de pe pământ şi locuiesc în mijlocul unui popor păcătos, cu buze necurate si eu nu sunt vrednică să văd slava Domnului şi nici oştirea Lui" şi plângeam întruna. Domnul a zis îngerilor care m-au adus pe uşă: "Spuneţi-i să vină în faţa Mea că vreau să-i vorbesc gură către gură." îngerii m-au ridicat şi mi-au zis: "Du-te în faţa Domnului că te cheamă." Eu m-am aruncat din nou cu faţa la pământ si am strigat: "Nu pot, nu sunt vrednică să văd pe Domnul şi să stau în faţa Lui să-mi vorbească." Atunci Domnul a zis îngerilor: "Aduceţi-o la Mine!" Cei doi îngeri m-au luat unul de-o parte, altul de cealaltă parte si m-au dus în faţa Domnului. Acolo iarăşi m-am proşternut cu faţa în jos plângând: "Doamne Isuse, sunt o fiinţă păcătoasă de pe pământ si nu sunt vrednică să-Ţi văd faţa; am cerut să-mi vorbeşti şi să Te văd, dar n-am ştiut ce cer - Te rog iartă-mă!" Domnul mi-a zis: "Ridică-te, stai în capul oaselor că vreau să-ţi vorbesc." Deodată, o putere a intrat în mine, m-a ridicat de jos pe genunchi si puterea aceea m-a ţinut în faţa Domnului. Ce minunat era Domnul Isus! Dac-aş încerca să-L descriu, nu aş putea, căci as micşora slava Lui în cuvintele mele.
A ridicat mâna în sus şi a strigat cu glas tare: "Cât este de adevărat că sunt viu si că trăiesc..." si toată oştirea cerească a strigat ca vuietul unor ape multe "Amin! Aleluia!", "...atât este de adevărat că-ţi port de grijă..." si iarăşi a strigat oştirea cerească "Amin! Aleluia!" "...Când ceasul de pe perete va arăta ziua hotărâtă şi ora fixată scrisă pe dosarul tău, voi dezvălui taina tabloului cu cele 12 bolduri aurii." îngerii, heruvimii si serafimii iarăşi au strigat "Amin! Aleluia!" Pentru că la cuvântul Domnului toate lucrurile iau fiinţă, dintr-o dată, în mâinile mele a apărut un dosar, iar pe peretele din faţa mea, în spatele Domnului Isus, a apărut un ceas care arăta ora nouă fără zece minute. Eu m-am gândit că era vorba de sfârşitul vieţii mele fiindcă doream foarte mult să plec acasă la Domnul. Domnul mi-a cunoscut însă gândul şi a zis: "Nu e vorba de sfârşitul vieţii tale de pe pământ ci despre planul Meu când voi descoperi taina tabloului auriu care va fi tocmai când ceasul va arăta ora fixă scrisă pe dosarul tău." Pe peretele din dreapta a apărut imediat un tablou: în mijloc era desenat ca o tablă aurie punctată. Pe marginea tabloului erau bătute 12 bolduri aurii cam de mărimea unui nasture mai mare. Apoi, Domnul mi-a spus unele lucruri, dar mi-a atras atenţia asupra a ceea ce puteam si ce nu puteam spune când mă voi întoarce pe pământ.
Splendoarea chipului Domnului Isus, harul, măreţia şi frumuseţea prezenţei Sale nu pot fi exprimate în cuvinte omeneşti. Cuvintele mele sunt prea sărace si dac-aş încerca să spun ce am văzut şi simţit, nu voi face altceva decât să micşorez slava lui Dumnezeu. Domnul Isus a făcut semn îngerilor să cânte o cântare si mi-a dat voie să cânt şi eu cu ei. După ce îngerii au cântat cântarea, s-a auzit un ciocănit la uşă. Cei doi îngeri păzitori au deschis uşa, s-au uitat cine e, au închis şi au spus Domnului că este o persoană cu un copil în braţe şi vrea să ştie dacă mai este viaţă în copil sau nu. Domnul a zis îngerilor "Persoana respectivă nu are voie să-Mi vadă faţa nici să-Mi audă glasul pentru că a întristat pe Duhul Sfânt, dar aduceţi copilul şi i se va da răspuns." îngerii au adus copilul - arăta ca mort - şi Domnul I-a pus în interiorul mesei împărăteşti care avea acea aparatură deosebit de complexă. Domnul a apăsat pe un buton şi dacă ar fi fost viaţă în copil, un ac sensibil.al unui mic ecran ar fi rămas în dreptul unui bec care trebuia să se aprindă, dar becul nu s-a aprins. Atunci Domnul a luat copilul, l-a dat îngerilor, şi a zis: "Spuneţi-i că prea târziu s-a gândit să întrebe despre viaţa copilului; nu mai are viaţă." Pe loc mi-a fost dat să înţeleg că acest copil reprezintă pe Duhul Sfânt în viaţa acelei persoane. Acea persoană a avut odată viaţă din Dumnezeu, dar pentru că a întristat pe Duhul Sfânt păcătuind mereu, a ajuns în acea fază. Am înţeles că în felul acesta Domnul a răspuns la frământările ce erau în mintea mea şi a altor fraţi şi surori cu privire la acea persoană pe care o cunoşteam şi ştiam că nu trăieşte viaţa conform Cuvântului lui Dumnezeu şi totuşi se pretindea a fi într-o stare bună. Noi ne întrebam mereu dacă Dumnezeu poate lucra printr-o persoană care nu-şi trăieşte viaţa în sfinţenie si mereu face certuri în adunare. Prin această lucrare am înţeles căci chiar dacă cineva se pretinde insuflat de Domnul si chiar dacă unele lucrări pe care le prooroceşte corespund cu adevărul, dar viaţa persoanei nu este trăită în sfinţenie şi mânia, iuţimea, strigarea, răutatea etc, nu sunt înlăturate, vrăjmaşul cel vechi ocupă locul pe care Duhul Sfânt l-a părăsit Întotdeauna rămâne cuvântul de verificare din Matei 7:15-20. Oştirea cerului a cântat din nou o cântare închinându-se şi strigând: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul." Apoi Domnul mi-a zis: "Acum trebuie să cobori." Mie mi-a părut foarte rău că trebuia să vin înapoi şi nu puteam rămâne acolo. Am zis: "Doamne lasă-mă aici la Tine, nu mă mai trimite pe pământ căci e aşa de greu acolo şi sunt atâtea lacrimi, suspine si întristări. Te rog, Te rog Doamne, lasă-mă aici!" Domnul mi-a răspuns: "Trebuie să te duci pe pământ. Gândeşte-te la fraţii şi surorile tale de credinţă care sunt copiii Mei şi trec prin aceleaşi stări ca si tine şi atâtea duhuri de necredinţă caută să le stingă nădejdea. Trebuie să te duci si să le spui ce ţi s-a arătat ca să fie si ei întăriţi. Aşa cum Eu te-am întărit pe tine, du-te si spune-le cuvintele Mele ca să fie mângâiere pentru ei. Căci Eu şi azi lucrez prin Duhul Sfânt cu cei ce se smeresc".
Când Domnul a spus că trebuie să cobor, am simţit imediat dorinţa să vin pe pământ ca să spun ce mi-a arătat Domnul. Cei doi îngeri care m-au dus în faţa Domnului, m-au luat pe sub braţ şi m-au dus până la uşă; au deschis-o si m-au dat în primirea solului ce mă adusese. Acest sol m-a coborât din nou în camera mea. Casa s-a zguduit din nou cu putere şi cei doi pereţi din colţul de sus de la tavan s-au crăpat în diagonală până jos, semn ce se poate vedea până în ziua de azi - urmele crăpăturilor au rămas pe pereţi. Eu m-am bucurat în Duhul Sfânt până aproape s-au ivit zorile, pentru că mi s-a împlinit dorul, si am primit dovada de netăgăduit că L-am văzut si L-am auzit pe Domnul. M-am mirat cum de nu s-a trezit sora mea care dormea în pat aşa de liniştită.
Dimineaţa ea s-a trezit mai devreme şi s-a dus în camera părinţilor. Eu nu m-am dus imediat, ştiind că la ora 9, aveam obiceiul să ne strângem toată familia la rugăciune. La ora 9, m-am dus la rugăciune si tata era deja cu Biblia în mână - citea un Psalm. Când a terminat de citit m-a întrebat: "înainte de rugăciune ne spui ceva?" M-am uitat la el mirată: de unde ştia tata că trebuie să le spun ceva? Tata a insistat: "Hai, spune-ne. Sora ta Lidia ne-a spus că a visat un vis: la voi în cameră au venit foarte mulţi îngeri şi toţi cântau o cântare, iar tu erai între îngeri si cântai cu ei în cor." (Lidia a spus părinţilor că tot timpul cât va sta în vacanţă, vrea să doarmă cu mine în căsuţa mică, pentru că acolo a auzit îngerii cântând). Atunci am început să le spun toată lucrarea, dar abia puteam să vorbesc de plâns, căci puterea harului era încă vie în inima mea. Toate lucrările pe care le spuneam că le-am văzut acolo, parcă încă le trăiam. Niciodată nu pot mulţumi Domnului îndeajuns că mi-a dat acea dovadă vie care să-mi fie îmbărbătare toată viaţa mea.
Ce a promis, Domnul a dus la îndeplinire; mi-a purtat de grijă până acum si aşa cum este scris în Isaia 46:3-4, îmi va purta de grijă si mai departe. Cu privire la ora fixă scrisă pe dosar, cine a putut ştii ce înseamnă 10 minute? Am aşteptat luni de zile si au trecut si ani si nu ştiam cum se va împlini lucrarea. Dar după ce au trecut 10 ani, taina aceasta a fost dezvăluită, în 17 octombrie 1975, în timp ce eram internată la maternitate, după naşterea celui de-al treilea copil, am fost foarte bolnavă: aveam dureri mari si o temperatură foarte ridicată(40°-41°C). Medicul a stat lângă mine până la ora 12 noaptea si a zis că nu mai are ce face pentru mine. Atunci a apărut o mână cu un vas auriu cu apă; mâna s-a muiat în apă si m-a stropit din cap până-n-picioare si dintr-o dată, toate durerile au încetat. Domnul m-a vindecat, slăvit să fie Numele Lui în veci! După aceea a apărut îngerul care m-a dus la poarta cerească în 1965. M-a luat de mâna dreaptă zicându-mi: "Vino să vezi Cetatea Sfântă." Si atunci Domnul mi-a desluşit taina cu privire la Cetatea Sfântă cu 12 porţi aurii, care fusese reprezentată în tabloul cu cele 12 bolduri aurii în anul 1965. Această lucrare am spus-o în amănunţime în adunări în mai multe Idealităţi, cu scopul ca poporul Domnului să fie înştiinţat în aceste zile când venirea Domnului este aşa de aproape, ca să se pregătească. Domnul a spus că unora le va sluji pentru mărturie, iar altora pentru mântuire. Doresc ca Domnul să lucreze prin Duhul Sfânt la inimile tuturor celor ce vor citi aceste rânduri, să le slujească pentru mântuire si nicidecum ca mărturie.
Amin
TATĂL MEU
În anul 1980, după o lungă si grea suferinţă, s-a stins din viaţă mama a doua. A avut o operaţie la fiere, după care s-a simţit mai bine pentru o lună, apoi au început dureri tot mai mari. Doctorii au constatat că are cancer si, după 5 luni de dureri cumplite, s-a stins din viaţă.
Cu doi ani înainte de a fi operată mama, tata s-a îmbolnăvit de prostată. După toate analizele făcute medicii au stabilit diagnosticul: cancer la vezică. Boala a durat mai mult -tata avea o mare ambiţie să nu stea pe pat si a dus mult timp boala pe picioare. Dorea foarte mult să rămână în viaţă. Noi, de asemenea doream si credeam că Dumnezeu va face această lucrare, căci nici o boală nu este prea grea în faţa puterii Sale. Cu toţii am insistat înaintea Domnului să-l vindece, dar în urma rugăciunii de mijlocire Domnul ne-a vorbit că nu se vindecă: tata va trebui să plece. Tata ne întreba des să-i spunem care a fost răspunsul Domnului, dar noi nu îndrăzneam să-i spunem adevărul pentru că vedeam că prea mult dorea să trăiască.
În timpul acesta a trecut mama din viaţă si aceasta l-a, afectat într-atât pe tata, încât a căzut la pat. La înmormântarea mamei, l-am adus în familia noastră si l-am dus la un medic specialist pentru a încerca tot ce mai era cu putinţă, dar fără nici un rezultat. Atunci am chemat acasă pe un slujitor al Domnului să-i facă ungerea cu untdelemn după rânduială bisericii, în timpul rugăciunii, Duhul Sfânt a vorbit printr-un frate că "Scurt este timpul si durerile se vor sfârşi, căci va părăsi pământul." După rugăciune, fratele prin care a vorbit Domnul, a spus că nu va trece mai mult de o lună, si bolnavul va fi în ţărâna pământului. Atunci a înţeles clar si tata că hotărârea nu se schimbă si că mai sunt doar puţine zile de suferinţă. Din acel moment, el s-a schimbat complet. Până atunci vorbea cu noi, se silea să mănânce si cerea să-i punem casetofonul cu cântări si predici, dar de când a înţeles că va pleca în curând, nu i-a mâi trebuit să asculte nimic, mânca foarte puţin, iar cu noi vorbea foarte rar. Era mereu îngândurat, parcă gândurile lui se concentrau la clipa plecării. A stăruit mult să-l ducem acasă, că vrea să moară în casa şi-n patul lui. Spunea că are unele lucruri de pus în rânduială cu privire la familie, la copii (eram 12 copii de la amândouă mamele). Unul din fraţii mei a venit si l-a dus acasă, iar după două săptămâni s-a* împlinit ce a fost hotărât. Tata a trecut din viaţă exact cum a spus Domnul: când s-a împlinit o lună de la data lucrării, a fost înmormântat. Deşi am ştiut că trecerea lui a fost hotărâtă, noi am rămas foarte întristaţi. Cu trei zile înainte de a muri, sora mea m-a sunat la telefon, spunându-mi să mergem acasă, că tata este grav de tot si doreşte să ne mai vadă o dată. Imediat am plecat în adevăr era foarte grav. M-am dus lângă el, l-am sărutat pe faţă si am plâns pe umărul lui spunându-i: "Tată, ai dorit să ne vezi si iată, am venit toţi copiii. Spune-ne măcar o vorbă." Ne privea plângând dar nici o vorbă nu ne-a spus. De câte ori se deschidea uşa, se uita să vadă cine a intrat, si din ochi îi curgeau lacrimi, pentru că si noi plângeam. L-am rugat din nou: "Tată, măcar o vorbă spune-ne. N-ai nimic să ne spui?" A încercat să ne zică ceva; mişca din buze, dar grai nu a avut, iar noi nu am înţeles nimic. Avea dureri îngrozitoare si se chinuia greu. A fost conştient până în clipa plecării, dar de vorbit nu a mai vorbit nimic. Pe mine m-a durut mult aceasta: cum a plecat tata dintre 12 copii fără să spună măcar un cuvânt? Mă întrebam ce o fi vrut să ne spună când îşi mişca buzele iar lacrimile îi curgeau pe obraz... în data de 8 octombrie 1980, tata a trecut din viaţa aceasta în viaţa cealaltă. Eu plângeam după el în fiecare zi. A fost tată bun, care a suferit mult până ne-a crescut si mi-am amintit si de luptele grele ce le-a avut.în biserică, fiind conducător de adunare. Mă gândeam: "Oare s-a împăcat cu toţi cei cu care a avut divergenţe? I-a iertat pe toţi? Nu cumva după o viaţă de pocăinţă să fi rămas cu vreo legătură nedezlegată, sau cu vreun lanţ al răutăţii si să nu poată ajunge la cununa pentru care s-a luptat o viaţă întreagă." Mă acuzam pe mine că nu am vorbit cu el despre aceste lucruri când a fost la mine, pentru ca el să fie pregătit în această privinţă. Aceste gânduri mă frământau foarte mult si am vărsat lacrimi, cerând Domnului să-mi arate unde e sufletul lui si dacă a fost pregătit a-L întâlni pe Domnul. Rugăciunea mea a fost ascultată si, după două luni si jumătate, în 27 dec. 1980, Domnul mi-a arătat ce I-am cerut printr-un vis de noapte.
Mi se părea că eram în curte la casa părintească si deodată, am văzut pe tata intrând în curte. Era îmbrăcat într-o haină albă lungă până la pământ. La faţă arăta întinerit, ca la vreo treizeci de ani; era el - chipul lui, dar trăsăturile feţei erau mult înfrumuseţate. I-am ieşit înainte si i-am zis: "Cum tată, ai venit din nou acasă? Acum nu mai este nimic de ascuns - ştim că ai murit şi dumneata de asemenea ştii că ai murit. Cum de ai venit din nou acasă?" "Pentru că aţi plâns mult după mine", a răspuns tata. "Aţi spus că nu v-am zis nimic înainte de a pleca de la voi." Am intrat cu el în casă si am şezut pe patul unde a zăcut când a fost bolnav. Am şezut lângă el şi l-am întrebat: "Tată, când ai plecat dintre noi, ai avut dureri mari? Spune-mi cum te simţi acum? Nu te mai doare nimic?" Tata a răspuns: "Nu. Acesta este trup ceresc, în trupul acesta ceresc nu mai este suferinţă, nici durere. Trupul acesta nu are nici greutate - este uşor ca un fulg." în vis mi se părea că în jurul lui eram cinci dintre copii. El a ridicat o mână si a zis: "Uitaţi-vă cum este trupul acesta ceresc." Mâna era transparentă ca la radiografie.
"Acum vreau să vă spun de ce nu v-am răspuns nimic când am plecat de la voi. Până m-am simţit mai bine, mi-a fost greu să vorbesc despre plecarea mea pentru că am văzut că voi doreaţi mult să rămân între voi, si eu doream la fel, gândin¬du-mă că ar fi mai de folos să rămân decât să fiu în ţărâna pământului. Nu ştiam ce înseamnă să fi mutat la Domnul. Crezând că Domnul îşi va schimba hotărârea şi îmi va mai lungi zilele, nu am mai vorbit cu voi despre trecerea mea ca să nu vă întristez. Când am văzut că hotărârea nu se schimbă, că trebuie să plec, durerile erau deja prea cumplite si nu mai puteam vorbi. As fi vrut să vă vorbesc dar nu am mai avut grai. Acum vă voi spune ce am vrut să vă spun atunci: să păstraţi sfaturile ce vi le-am dat cât am fost între voi, să păziţi credinţa adevărată în Domnul Isus, să fiţi smeriţi si umili si să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea cerească, nu după chipul veacului acestuia, ci aşa cum v-am învăţat. Să rămâneţi la cele smerite, căci smerenia merge înaintea slavei, iar mândria merge înaintea pieirii. Dar lucrul cel mai principal este SĂ NU ÎNTRISTAŢI PE DUHUL SFÂNT. Acesta este lucrul de care se ţine cont sus.
Acolo unde sunt, este un loc bine pregătit, unde se strâng duhurile credincioşilor. Este un loc nisipos si cu verdeaţă, dar nisipul nu este ca pe pământ ci este argintiu. Locul acela este străbătut de izvoare de apă ce curg limpezi, iar pe marginea lor sunt nişte pomi cu frunze late ca palmierii. Noi stăm la umbra lor pe marginea apei si ne odihnim." Era minunat că în timp ce tata povestea cum este locaşul de odihnă, mi se arăta în vedenie tot ce spunea el. "Noi acolo ne odihnim, dar lucrul cel mai important este că în fiecare dimineaţă, în răcoarea zilei, vine Domnul Isus la noi. îl întâmpinăm toţi în picioare, apoi El ne spune să stăm jos si stă de vorbă cu noi. Atâta suntem de fericiţi când vine Domnul Isus, că nu vă pot spune în cuvinte ce bine e acolo cu Domnul. După ce stăm de vorbă, ne spune să ne odihnim că în răcoarea zilei următoare vine iarăşi la noi. Acolo ni s-a spus că vom sta până la învierea de apoi, la înviere vom fi mutaţi şi vom fi pururea cu El. Locaşul se numeşte «Sânul lui Avraam»." în timp ce tata vorbea, eu îl mângâiam pe mâini şi îl sărutam pa faţă, spunându-mi în gând: "Uite e tata cu adevărat, a venit la noi" şi eram tare fericită. Amintindu-mi de o soră ce murise nu cu mult înainte de el, l-am întrebat dacă a întâlnit-o si dacă e şi ea în acelaşi loc cu el. Tata a zis: "Nu copii, nu e în acelaşi loc. Ea este în alt locaş, unde se află cei ce au fost credincioşi pe pământ însă nu şi-au păstrat viaţa în sfinţenie până la sfârşit si au întristat pe Duhul Sfânt; ei nu sunt nici cu noi, nici la un loc cu cei răi, care nu s-au pocăit şi nu au cunoscut pe Domnul. Spre deosebire de locul unde suntem noi, Domnul Isus nu merge deloc la ei - ei nu văd pe Domnul până la judecată, în locul în care sunt ei, în fiecare dimineaţă merge un înger puternic si stă de vorbă cu ei. El le aduce aminte de tot ce au făcut când au întristat pe Duhul Sfânt. Ei stau tot timpul sub semnul remuşcării si le pare rău de ceea ce au făcut, că nu au preţuit îndeajuns jertfa Domnului Isus. Lor li se spune că vor trece pe la judecată si după cum vor fi judecaţi (dacă mila va birui judecata în vederea faptelor ce le-au făcut în Numele Domnului) vor vedea pe Domnul; dar, când vor fi judecaţi după fapte, dacă mila nu va birui judecata, Domnul le va spune că niciodată nu i-a cunoscut. Ei stau tot timpul sub semnul întrebării - ce va fi cu ei la judecată? Aceasta este o stare foarte grea pentru ei. Luaţi bine seama la ce vă spun: "NU ÎNTRISTAŢI PE DUHUL SFÂNT" (Efes. 4:30-32). Păstraţi-vă viaţa curată că atunci când vine timpul să plecaţi si voi de pe pământ, să fim toţi împreună cu Domnul. Prin orice greutăţi si încercări veţi trece, luaţi bine seama ce vă spun: nu întristaţi pe Duhul Sfânt, ca să aveţi parte de întâia înviere."
Eu mă gândeam la marea bucurie ce mi s-a dat să-l văd pe tata si să-l aud. Atât de mult mă bucuram de sfaturile ce ni le dădea, încât m-am gândit că ar fi fost bine dacă toţi fraţii si surorile mele l-ar fi putut auzi. Gândindu-mă aşa, am zis: "Tată ştii că ai 12 copii si toţi te-au iubit si le este dor de dumneata si ar vrea să te vadă si să te audă. Dacă ai venit acasă pentru mai mult timp, sau pentru câteva zile, ce zici, n-ar fi bine să trimitem după toţi ca să vină să te vadă?" El s-a uitat cu drag la noi si a zis: "Nu copii, nu trimiteţi după ei. Eu pentru voi am venit. Voi m-aţi iubit mai mult, aţi plâns mai mult după mine. Pentru ei e destul să le spuneţi să asculte sfaturile ce vi le-am dat si să-şi îndrepte paşii după Cuvântul Domnului, păstrând credinţa adevărată. Vreau să vă mai spun un lucru: cât s-a ţinut înmormântarea trupului meu, duhul meu era deasupra sicriului si am văzut tot. Am văzut cum plângeaţi în jurul sicriului şi vă părea rău după mine, dar am văzut pe unii dintre copiii mei şi fraţii voştri că n-au plâns după mine, nici nu le-a părut atât de rău, de aceea nu prea au stat lângă sicriu. Lor le este de-ajuns să le spuneţi ce v-am spus. Am văzut serviciul de înmormântare cum s-a făcut; duhul meu a fost deasupra sicriului până la cimitir. Când trupul mi-a fost pus în groapă si acoperit cu pământ, duhul meu s-a înălţat la locul de odihnă." În timp ce ne vorbea, dintr-o dată a dispărut din mijlocul nostru. Noi am rămas uitându-ne unul la altul miraţi: "Ce a fost asta? A fost tata între noi, a vorbit cu noi si deodată a dispărut?" Vorbeam între noi de tot ce ne-a spus el despre locul de odihnă, dar discuţia noastră a fost întreruptă, căci tata a apărut din nou, fără să fi deschis vreo uşă. Atunci eu l-am întrebat: "Tată te rog să ne spui cum s-a întâmplat: ai fost între noi, ai vorbit cu noi si dintr-o dată ai dispărut, iar acum ai apărut iarăşi între noi?" Tata a zis: "O, asta e mirare pentru voi? V-am spus înainte că în răcoarea zilei vine Domnul Isus la noi si noi trebuie să-L întâmpinăm toţi în picioare, apoi Domnul stă de vorbă cu noi, dar trebuie să fim toţi prezenţi, nici unul să nu lipsească. Am plecat pentru că a trebuit să fiu prezent acolo să-L întâmpinăm pe Domnul. Acum Domnul Isus a stat de vorbă cu noi si a plecat în locaşul slavei, iar eu m-am întors la voi să mai stăm de vorbă." "Dar cum tată" am zis eu, "cum ai parcurs aşa distanţă mare atât de repede? Te-ai dus, ai stat de vorbă cu Domnul Isus si te-ai întors?" M-am uitat la mâinile lui şi-mi păreau că sunt foarte fine si lucioase. Mă gândeam că sunt aşa din cauza vitezei cu care s-a dus si s-a întors. Tata mi-a răspuns: "M-am dus cu calul de foc si am coborât cu calul de foc." Atunci m-am gândit "Până acum tata ne-a vorbit clar, dar acum ne vorbeşte în pilde si nu-l înţelegem." Am îndrăznit totuşi să-l întreb: "Cum vorbeşti aşa, tată? Care-i calul de foc cu care te-ai dus?" Ne-a arătat o vergea cum ar fi coada de undiţă, lungă cam de 2-3 m, de culoare albă sidefie, iar de la un capăt la altul era legat mai larg, pe lângă vergea, un fir auriu de grosimea degetului mic. El mi-a zis: "Acesta-i calul de foc. Când am urcat, m-am prins cu mâinile de capătul de sus al firului si puterea Duhului Sfânt m-a înălţat. Când am coborât am stat cu picioarele pe capătul de jos al firului, cu mâinile m-am ţinut de vergeaua albă si prin puterea Duhului Sfânt am coborât. Eu fiind mai curioasă din fire, am luat de la tata din mâini ceea ce el numea calul de foc ca să-l pipăi, să văd si eu cum e când îl ai în mâini. Când am atins vergeaua sidefie, am simţit o putere foarte mare care m-a pătruns din cap până în tălpile picioarelor, dar când am pus mâna să pipăi firul auriu, am simţit că-i pericol, ca si cum as fi atins un fir de înaltă tensiune, iar corpul meu pământesc a fost gata să se descompună că nu a putut suporta acea înaltă putere. Nu pot exprima ce am simţit în acel moment, dar mi-am dat seama că în trupul pământesc nu-i cu putinţă să suporţi acea putere. Am lăsat repede firul strigând: "Tată, de ce nu mi-ai spus că firul acela auriu e înalta si minunata putere a Duhului Sfânt pe care nu o poate suporta decât trupul ceresc? Doar ai ştiut că eu sunt în trup pământesc si uite, era gata să mi se descompună trupul." Atunci, cu o bunătate cerească în glas, tata mi-a spus: "Cum, tu nu ai ştiut că acest cal de foc e puterea Duhului Sfânt? Nu ştii tu căci carul de foc ce s-a arătat când a fost răpit Ilie a fost puterea Duhului Sfânt si Duhul Sfânt este cel ce face transformarea unui corp pământesc într-un corp ceresc? Duhul Sfânt e cel ce ne înalţă şi tot prin puterea Duhului Sfânt putem cobori la clipeala ochilor, ca îngerii; putem apărea si dispărea, acesta este corpul ceresc. Tot prin puterea Duhului Sfânt se va face si răpirea. De aceea e nevoie să aveţi Duhul Sfânt să-L păstraţi si să nu-L întristaţi, ca să aveţi parte de răpire."
Eu mă frământam în mintea mea cum de a venit tata înapoi, că ştiam că a murit. Atunci mi-am amintit că între oameni este vorba că atunci când visezi că un mort vine înapoi, "vine să ducă pe cineva din familie." Ştiam că cea mai mare dintre surori era bolnavă grav de la moartea tatălui; la înmor¬mântare, din cauza întristării si a slăbiciunii, a leşinat de două ori. După înmormântare a fost mult timp internată în spital, iar medicii i-au dat diagnosticul de leucemie. Eu, ştiind-o bolnavă, m-am gândit că tata a venit după ea, dar nu vrea să ne spună nimic ca să nu ne întristăm. M-am gândit atunci să-l întreb pentru ca să nu vină această întristare peste noi fără veste. Am zis: "Ştii tată, de la înmormântarea dumitale sora noastră este grav bolnavă - medicii spun că are leucemie. Dacă pentru asta ai venit, spune-ne ca să ştim mai dinainte, să ne pregătim sufleteşte, înţelegând că acesta este planul lui Dumnezeu, căci ar fi mult mai greu să vină asta aşa, dintr-o dată peste noi, fără să ştim nimic." Tata s-a uitat cu dragoste la noi şi ne-a răspuns: "Copii, ce bine ar fi pentru ea să fie acolo sus la locul de odihnă ar fi în bucurie si pace. Pentru ea ar fi mult mai bine acolo decât pe pământ, dar să nu vă frământe gândul acesta acuma: ea nu va muri, va rămâne între voi că e lipsă de ea să mai rămână, să vă sfătuiască, să vă mai ajute. Ea se va face bine căci e hotărât să mai rămână pe pământ." Atunci m-am gândit: "Uite cu ce luciditate vorbeşte tata; el nu e în duh, deşi dacă ar veni cineva să-l vadă, ar zice că nu e el, ci un duh, o arătare." Atât eram de bucuroasă si-i mângâiam pe mâini zicând în mine: "Ce-mi pasă ce-ar zice alţii - eu ştiu că e tatăl meu în corp ceresc." Mi-am amintit că Domnul Isus când s-a arătat ucenicilor după învierea Sa, ucenicii se gândeau că e un duh sau o nălucă si El le-a cerut ceva de mâncare si a mâncat în faţa lor peste fript si fagure de miere, ca să le arate că nu este doar un duh, ci un trup ceresc cu viaţă. Atunci m-am gândit să-l încerc pe tata cu mâncare, ca să văd dacă e el, sau numai duhul lui. L-am întrebat: "Tată nu ţi-e foame, n-ai vrea să mănânci ceva?" si el a răspuns "Ba da, dă-mi ceva de mâncare." Eu ştiam că-i plăceau foarte mult strugurii si nu-i refuza niciodată, aşa că i-am adus o farfurie cu struguri copţi, frumoşi, cu boabe mari. Tata a luat struguri si a mâncat cu poftă. Mă uitam la el si mă gândeam cu bucurie: "E tata, e chiar el, nu e numai un duh. Este el personal în trup ceresc, că mănâncă la fel ca Domnul Isus după înviere."
Apoi tata ne-a spus: "Pentru că aţi plâns mult după mine si v-a fost dor de mine, mi s-a îngăduit să vin să mă vedeţi, să vă spun cum este acolo unde suntem si ne odihnim, si cât de mult ne bucurăm când vine Domnul Isus si stă de vorbă cu noi. încă un lucru să ştiţi: noi ştim ce faceţi voi pe pământ. Din când în când ni se îngăduie să vă vedem, dar voi nu ne vedeţi pe noi. Acum v-am spus tot, de aceea să nu mai plângeţi după mine că nu are rost; dacă mai plângeţi, îl întristaţi pe Domnul Isus. El m-a luat din dureri si suferinţă, m-a dus la odihnă si fericire, aşa că nu aveţi de ce să mai plângeţi după mine."
La aceste cuvinte m-am trezit din vis. Eram plină de bucurie că l-am văzut pe tata în trup ceresc, că am vorbit cu el si tot ce mi-a spus a fost minunat; cel mai minunat lucru a fost că eu vedeam tot ce-mi povestea tata si fiind trează atunci, mă gândeam la tot ce am văzut plină de bucurie. Deodată am auzit la geam afară, o melodie minunată cântată, parcă, de o orchestră simfonică. M-am gândit: "Cine poate fi aşa de dimineaţă la colindă? Crăciunul a trecut - nu pot fi colindătorii. Ajunul Anului Nou nu e încă. Oare cine vine să cânte? Cine poate fi?" M-am ridicat repede si m-am uitat pe geam: a fost ceva extraordinar. L-am văzut pe tata stând în picioare cu un acordeon în braţe, dar sunetele muzicii nu erau ca de la un simplu acordeon, ci era o simfonie deosebită, cântată ca de o orchestră întreagă. Tata cânta si cu vocea, nişte cuvinte bine înţelese de mine. Într-adevăr, tata cânta foarte frumos în timpul vieţii lui. în tinereţea lui, a cântat ca si cantor, în strană la biserică, până l-a chemat Domnul la pocăinţă. Felul în care cânta acum însă, era ceva ceresc. Eu cântam după el cuvintele cântării si căutam să le memorez cât mai bine. Pe masă aveam casetofonul si m-am ridicat repede să înregistrez; când am apăsat pe clapa de înregistrare, tata n-a mai cântat; a dispărut. Domnul a îngăduit să rămână în mintea mea versurile cântării si melodia, dar eu fiind în trupul pământesc, vocea mea slabă e ca un instrument dezacordat în comparaţie cu felul în care cânta tata cu glasul lui ceresc.
Se poate înţelege din textul cântării că e cântată de cineva care a ajuns deja la Domnul Isus, si nu de o persoană care încă e pe pământ. Copiii care erau cu mine în casă nu l-au văzut, nici nu l-au auzit. Iată cuvintele cântării:
Curând de tot se va sfârşi
Orice suspin de pe pământ,
Acolo sus ne-om întâlni
Şi nu ne vom mai despărţi.
Cor: înainte dar să înaintaţi si înapoi să nu vă daţi
Căci Domnul vă va întări spre El înainte să păşiţi.
Nainte să înaintaţi prin Duhul Sfânt, nu vă-nfricaţi
Căci Domnul vă va întări spre El înainte să păşiţi.
Căci în curând ne-om întâlni
Si nu ne vom mai despărţi
Acolo nu mai sunt dureri
Si nici lacrimi, nici întristări.
Curând ajunge-ve-ţi si voi
Si iar vom fi-mpreună toţi
Si nu ne vom mai despărţi
Cu Domnul vom fi în vecii.
AMIN
CETATEA SFÂNTĂ
Binecuvântat să fie din veşnicie în veşnicie Numele lui Dumnezeu căci a Lui este înţelepciunea si puterea, El schimbă vremurile si împrejurările, El descoperă ce este ascuns si adânc, El ştie ce este întuneric şi El este lumina. Slăvit şi lăudat să fie Domnul căci a găsit cu cale să trimită un semnal de deşteptare pentru pregătirea noastră în vederea venirii Sale şi a găsit potrivit să descopere prin Duhul Sfânt starea în care se găseşte Biserica în vremea aceasta şi încercările prin care va avea să treacă poporul, pentru ca cei ce au aţipit să se trezească şi să se pregătească în vederea venirii Domnului Isus. Dacă vom fi găsiţi vrednici, vom avea parte de răsplătirile pe care Domnul a arătat în această lucrare că le-a păstrat celor ce vor răbda până la sfârşit. Solul ceresc care a fost trimis la mine în spital si mi-a zis: "Vino să vezi cetatea sfântă", m-a dus si mi-a arătat pe o înălţime o cetate zidită în patru colţuri. Cetatea avea 12 porţi de jur împrejur si era lucrată cu multă măiestrie, din pietre scumpe, ce străluceau ca mărgăritarele în soare. Porţile erau câte trei pe fiecare parte a cetăţii. Deasupra porţilor erau mai multe rânduri de odăi, cum ar fi mai multe rânduri de etaje. Ultimul nivel se termina cu nişte turnuri foarte, înalte, ce ajungeau aproape până la nori. în partea din faţă, cum era văzută cetatea, s-a făcut o deschizătură prin care se vedea înăuntru ca într-o odaie ce avea trei pereţi (al patrulea era cel prin care se vedea înăuntru). Cum priveam, am văzut lângă peretele din faţă un altar lung cam de un metru şi jumătate, si înalt de un metru. Altarul era acoperit cu o placă de aur (Exod 30:1-3), iar pe placă, deasupra, era Chipul lui Dumnezeu "stând în picioare, ca o statuie înaltă, în mijloc era o masă, căreia i se zicea Masa Altarului. Mi s-a spus că Altarul, Masa, Chipul lui Dumnezeu si pereţii, au fost poleiţi cu aur curat, că acolo se cobora si se vedea slava lui Dumnezeu (Exod 25:23-24). Din pricina strălucirii si a prezenţei Domnului, tot locul acela era socotit sfânt, numindu-se "Altarul Domnului."
Masa Altarului era acoperită cu o faţă de masă roşie si peste ea mai era o faţă de masă neagră, cu nişte ciucuri foarte mari, si care aproape acoperea faţa de masă roşie. Câţiva bărbaţi, socotiţi bărbaţi de slujbă (bătrânii poporului), stăteau fără nici un respect faţă de Altarul si Masa lui Dumnezeu: şedeau pe masă cu picioarele sub ei (turceşte), şi de acolo l ţineau o predică la poporul care era strâns într-un loc în faţa Altarului, numit "Curtea Altarului". M-am uitat mirată cum cetatea, porţile, odăile si turnurile străluceau în diferite culori si nuanţe, după felul pietrelor din care era construită. Numai Altarul si Chipul lui Dumnezeu nu străluceau, decât foarte puţin. Se vedea că erau poleite cu o strălucire falsă - nu era • strălucirea originală. Poleiala aceea radia foarte puţină lumină, cum ar fi fosforul noaptea. Altarul si Chipul lui Dumnezeu trebuiau să strălucească mai mult decât toată cetatea, dar străluceau puţin din pricina poleirii false, în faţa Altarului era o mulţime marc de oameni - aşa de deasă, că abia puteai să treci prin ea. Poporul era tare nepăsător: oameni vorbeau unii cu alţii, râdeau, unii priveau cetatea, iar alţii priveau la Chipul lui Dumnezeu, dar fără nici un respect - priveau ca la o statuie.
Atunci a apărut Domnul între altar şi popor si a zis: "Vezi ce au făcut bătrânii poporului din sfânta Mea cetate? Tot locaşul sfântului Altar a fost poleit numai cu aur curat ce strălucea, că abia putea poporul să privească strălucirea casei Mele si a Chipului Meu. Acum, tot aurul l-au schimbat cu o strălucire falsă, ca poporul să nu mai aibă nici o teamă de Numele Meu. Dar nu numai atât au făcut bătrânii poporului; au făcut mai mult decât atât: pe robii Mei, care păzesc mărturia adevărată si se tem de Mine, i-au îndepărtat de la Altarul Meu, i-au dat la o parte şi i-au împins la ţărâna pământului, de unde strigă la Mine să le apăr pricina, în schimb, iată pe cine ţin ei aproape de Masa Altarului!" Atunci au apărut, aproape de Masa Altarului, câteva bănci şi pe ele stăteau nişte bărbaţi copleşiţi de tot de somn. Ei apăreau nişte oameni lumeşti: nici la îmbrăcăminte, nici la înfăţişare nu aveau nimic să arate că sunt nişte credincioşi. Atunci Domnul a zis: "Aceştia sunt oameni care şi-au lepădat credinţa si mărturia cugetului curat. Iată pe cine ţin ei aproape de Masa Altarului." Mai la o parte, lângă Masa Altarului, era un grup de fete, care mai de care mai după moda lumii: unele cu capul gol, cu cocuri mari, sau cu părul tăiat, cu rochii scurte si toate stăteau foarte nepăsătoare. Atunci Domnul mi-a zis: "Acestea sunt fiicele destrăbălate ale Sionului. Iată pe cine ţin ei aproape de Masa Altarului. O mânie aprinsă Mi s-a ridicat până în nări si nu pot să-i mai sufăr, de aceea, în curând Mă voi judeca cu ei."
Domnul m-a dus să văd unde sunt robii Lui. Trecând după Domnul prin Curtea Altarului, am văzut că o porţiune era pavată si unde nu era pavată, era numai ţărână si acolo, pe la margini si prin locuri mai ascunse, pe genunchi, cu faţa la pământ, erau robii Domnului si plângeau, în timpul acesta bătrânii de la Masa Altarului luau săgeţi si aruncau cu ele în robii Domnului, care sub loviturile lor gemeau si plângeau si mai tare. Atunci Domnul a zis: "Din pricină că robii Mei sunt îndepărtaţi de la Altar si trebuie să geamă sub loviturile lor, strigătele lor au ajuns până la Mine si Mă voi scula să-Mi apăr pricina; totuşi Mărturia Mea este păstrată dreaptă. Acum haideţi să vedeţi cum era Slava Casei Mele la început si cum strălucea ca aurul curat." Ne-a dus într-un loc pe o ridicătură unde era o deschizătură foarte mică; de acolo se putea vedea Slava Domnului cu aşezămintele de la început la Altarul Domnului şi-n Cetatea Sfântă. Privirea mea a fost atrasă întâi de Chipul lui Dumnezeu, care strălucea aşa de puternic încât de strălucirea Lui, a trebuit să-mi plec capul jos cu frică si am simţit puterea Duhului Sfânt si am zis: "Da, Chipul lui Dumnezeu reprezintă puterea Duhului Sfânt si prezenţa Domnului deasupra Altarului." Pereţii Altarului erau toţi poleiţi cu aur si pe masă era o pâine albă, mare - parcă erau trei pâini si totuşi era numai una, crescută tare si rumenă. Mi s-a spus că reprezintă puterea din Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt. Faţa de masă nu era nici roşie, nici neagră cu ciucuri, ci era albă si avea pe margini o tivitură cu fir auriu. Câţiva bărbaţi puşi după rânduială lui Dumnezeu, rupeau pâinea si o împărţeau la cei sinceri ce se apropiau cu frică de Altarul Domnului si cu frică luau bucata de pâine si o strângeau la piept ca pe o merinde. Aceştia erau foarte puţini faţă de mulţimea mare adunată în Curtea Altarului.
Atunci s-a auzit o voce care a strigat: "Scris este: Dumnezeu trebuie să strălucească în Sion, pentru ca poporul care priveşte Slava si Chipul lui Dumnezeu să stea cu frică si cutremur în Casa Domnului." Domnul a zis: "Aceasta este strălucirea Casei Mele în orânduirile drepte si aşezămintele dintâi, dar ei au schimbat strălucirea Slavei Mele cu o strălucire falsă, ca poporul să nu mai stea cu frică, ci nepăsător, si de aceea mă voi judeca cu ei." Atunci s-a auzit o strigare si şapte îngeri au apărut cu şapte trâmbiţe. Când primul a sunat din trâmbiţă, un glas a strigat: "Vino şi vezi!" A apărut un cal alb si o fiinţă îmbrăcată în alb călare pe cal, care a pornit pe pământ. Apoi, la a doua trâmbiţă, a apărut un cal roşu, care venea într-o alergare iute, gata de luptă. Aşa un zgomot făcea calul acesta înaintea lui, pe rotocolul pământului, încât oamenii ieşeau din case cu mâinile în cap, ţipând de groază, şi animalele fugeau şi ele si se ascundeau. Pe unde trecea calul roşu, aşa zdrobea cu copitele pământul, încât, în urma lui rămâneau oraşe sate nimicite, sânge si groază mare. Când îngerul cu a treia trâmbiţă a sunat, voce a strigat: "Vai, vai, vai, vai de lucrătorii fărădelegii care au pângărit Slava Casei Mele, că-n mânia Mea Mă voi judeca cu ei şi-n urgia Mea îi voi zdrobi, fiindcă ei sunt de vină că poporul a ajuns în starea de adormire si de nepăsare în care se găseşte, că nu l-au hrănit din pâinea aleasă pusă pe Masa Altarului ci le-au dat învăţătură după inima lor. Casa Mea trebuie să treacă prin foc, pentru ca să capete din nou strălucirea adevărată." Atunci s-a strigat: "Vino şi vezi." S-a produs un cutremur si de cutremurul acela a început să cadă poleiala falsă de pe pereţi şi de pe Chipul lui Dumnezeu. Bărbaţii de la masă au dispărut şi feţele de masă au căzut amândouă. Era o mare neorânduială şi cei ce au privit nepăsători la Casa Domnului, au început a se împrăştia şi a se ascunde de frica Domnului, zicând: "Vai, ce a ajuns Casa Domnului."
Când au sunat al patrulea şi al cincilea înger din trâmbiţe, mi s-a arătat ce se petrece pe pământ, dar nu mi-a mai rămas în minte mai mult decât că am zis: "Sunt lucruri scrise în Apocalipsa; Dumnezeu împlineşte ce-i scris asupra locuitorilor pământului." După aceea, al şaselea înger a sunat si s-a auzit o strigare: "Prigoana credincioşilor!" Toţi credincioşii au fost strânşi si o lege nouă a fost citită, că vor fi liberi să-şi manifeste credinţa, dar numai în condiţiile puse de ei. între altele, s-a spus si că să nu se mai facă deosebire între unii si alţii, să fie toate cultele la fel, să nu se ţină mai sfinţi unii decât alţii, să nu se deosebească de lume cu nimic, nici prin îmbrăcăminte; nimeni nu mai are voie să atragă atenţia la cineva să se poarte cuviincios sau să mustre pe cineva când păcătuieşte. Fiecare e liber să facă ce vrea pe propria lui conştiinţă. Au fost mai multe puncte însă nu mi le mai amintesc. Când s-a terminat de citit, unii din popor au ridicat mâinile în sus si au strigat că ei primesc - că niciodată nu le-a plăcut să se ţină mai sfinţi, mai buni, nici să se deosebească de lume prin îmbrăcăminte. Câţiva dintre credincioşi s-au ridicat în picioare plini de Duhul Sfânt, spunând că ei nu primesc noile ordine, că ei vor să ţină credinţa aşa cum au primit-o la început si au strigat: "Orice ne-ar costa, noi vom ţine credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna." Mai mulţi din popor au zis atunci că si ei rămân la credinţa cea adevărată. Atunci au luat dintre ei pe câţiva mai însemnaţi, socotindu-i periculoşi si i-au dus, căutând să-i înduplece si cu binele si cu răul ca să primească ordinele date. Le-au promis că dacă primesc noile ordine, pe ei îi vor pune în fruntea poporului; ei să lămurească poporul că s-au convins că sunt bune noile legi. Fiindcă ei nu au cedat, le-au zis că ei au aţâţat poporul si au revoltat pe mulţi: "Acum voi să-i potoliţi, că pe noi nu ne mai ascultă!" dar credincioşii au rămas tari în mărturisirea lor. Atunci, aşa o mânie i-a apucat împotriva credincioşilor, că a început din plin prigoana. Pe cei ce i-au dus, i-au torturat în fel si chip si i-au omorât. Au fost duşi si alţii si au făcut la fel cu ei, dar nici ei nu au cedat. Credincioşii erau urmăriţi, prinşi si duşi la moarte, dar era interesant că din ce numărul martirilor creştea, Chipul lui Dumnezeu a început să-şi capete strălucirea si Altarul -aşezămintele de la început. S-a văzut din nou Masa si faţa de masă albă, cu tivitură de aur, si după ea erau câţiva bărbaţi, pe care nu i-au prins încă, împărţind din pâinea de pe masă la cei rămaşi din popor, care cu frică se apropiau să-şi ia bucata de pâine. După ce o luau, aşa curaj primeau că se duceau singuri si strigau: "Si noi suntem credincioşi! Vrem să murim pentru Hristos ca să se împlinească numărul martirilor si să vină Domnul să ne ia cu El!" Când numărul martirilor a fost mai mare, Cetatea strălucea ca o bijuterie de aur în soare. Atunci s-a auzit o strigare: "îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţă." Când a sunat trâmbiţa, o voce a strigat: "Răpirea Bisericii!" A apărut un nor alb cam la doi metri de pământ, si credincioşii au început a învia. Ieşeau din pământ ca dintr-o apă, îmbrăcaţi în haine albe si cu părul ca după botez, lins pe cap. Când ieşeau până la jumătate, începeau a striga: "ALELUIA!" şi-şi luau zborul în norul alb. Cei ce au fost în trup şi au fost pregătiţi pentru răpire, au fost transformaţi la clipeală şi s-au înălţat în nor după cei ce-au înviat. Norul a început a se . înălţa în sus şi când s-a îndepărtat mai mult de pământ, norul parcă era un stol de porumbei. Când au ajuns aşa de sus că pământul a dispărut de sub ei, a apărut Domnul. Venea de sus îmbrăcat într-o haină strălucitoare lungă; după picioare si împrejurul Domnului erau valuri de lumină - Chipul Domnului strălucea şi părul capului era ca de aur. Când au ajuns credincioşii aproape de Domnul, un magnet puternic a atras pe credincioşi spre Domnul şi pe Domnul către credincioşi. Aşa strigăte de "ALELUIA" si "OSANA" au fost în văzduh când s-au întâlnit, că văzduhul era ca într-un clocot de strigătele lor. Domnul a schimbat hainele albe ale credincioşilor într-un alb strălucitor, ce arăta ca zăpada când bate soarele pe ea. Domnul a trecut în fruntea lor şi Biserica după Domnul; aşa şi-au luat zborul în sus. Aceasta a fost întâlnirea din văzduh cu Domnul.
Deasupra, era o cetate numai din aur şi în faţă era o poartă mare. Poarta s-a deschis prin mijloc şi de o parte si de cealaltă erau îngeri cu trâmbiţi în mâini, sunând din ele şi strigând: "Biserica a fost răpită! Biserica a fost scăpată din necazul cel mare! Mielul cu sângele Lui a răscumpărat-o de pe pământ!" Biserica striga: "Osana, Aleluia Mielului!" şi aşa au intrat pe poartă. Prin mijlocul cetăţii curgea un râu cu apă limpede si pe marginea râului erau pomi cu roade, iar în mijloc era Domnul. De bucurie că au ajuns acolo, unii au băut apă, alţii au luat si au mâncat din fructele pomilor, alţii au luat harfe si au început a cânta. Atunci m-am gândit ce să fac si eu: să beau apă sau să iau harfa si să cânt, dar imediat mi-a venit în minte Cuvântul scris: când vor întâlni pe Domnul, credincioşii vor zice: "Acesta-i Domnul în care ne-am încrezut! Să ne bucurăm si să ne veselim de mântuirea Lui." Atunci m-am dus la Domnul, m-am prins de haina Lui cu amândouă mâinile si plângând în hohote am strigat: "Isuse, Isuse, atât de mult Te-am dorit pe pământ si atât de mult am dorit ziua ca să Te întâlnesc, să nu fie vis, nici vedenie, ci să fie realitate. Acuma, când văd slava Chipului Tău, Te întreb Isuse cum de m-ai adus la o aşa slavă, că tot ce am făcut noi pe pământ este egal cu nimica faţă de slava ce ai pregătit-o pentru noi; nici suferinţa, nici lipsa, nici martirajul, nici moartea nu sunt vrednice să fie puse alături de o aşa slavă." Şi tot plângeam si întrebam pe Domnul cum de ne-a pregătit o aşa slavă, că noi prea puţin am suferit pentru El.
Domnul ne-a lăsat pe fiecare să ne stamparăm dorul cum am vrut. Din El curgea o putere ca un izvor si noi simţeam cum ne răcoreşte inimile acea putere si am zis: "Da, aşa e scris: că vom fi desfătaţi în totul de plinătatea slavei Lui." Domnul Isus ne-a strâns în jurul Lui si ne-a zis: "Acum, Eu însumi vă voi încinge cu brâie de aur în jurul coapselor" si a venit si ne-a legat cu brâie de aur pe la mijloc: în partea dreaptă le-a lăsat mai lungi, ca nişte cordoane. Când Domnul ne-a legat cu brâiele de aur, aşa o putere din Duhul Sfânt am simţit, că toţi am început a vorbi în limbi cereşti si atât de minunată si frumoasă era acea vorbire, că am simţit că plutim în harul acela. Atunci mi-am zis: "Am auzit pe mulţi credincioşi vorbind în limbi, dar aşa vorbire frumoasă n-am auzit niciodată pe pământ." După aceasta, am fost împărţiţi în şapte. Credincioşii s-au mirat: "Cum, si Biserica răpită mai este împărţită?" si Domnul a spus, că fiecare după cum şi-a sfinţit viaţa si după cum L-a preţuit pe Domnul si a căutat să fie aproape de El, aşa va fi aşezat lângă Domnul. Apoi a apărut o mulţime de cai albi si ne-a spus să ne urcăm pe caii albi, ne-a dat la fiecare o trâmbiţă de aur si ne-a aşezat în şapte cete în urma Lui. Fiecare a văzut atunci unde îi era locul, iar cei ce erau lângă El au avut bucuria de a pune capul pe Domnul si cu mâinile puteau să se prindă de veşmântul Domnului. Aceştia străluceau mai tare, fiindcă ei primeau lumina de la Domnul. Pe măsură ce cetele erau mai departe de Domnul tot mai puţin străluceau. Ultimii, din a şaptea ceată străluceau mai puţin; vedeau pe Domnul doar de la distanţă, deşi erau în acelaşi loc; cum dorim noi acum să fim mântuiţi, aşa era acolo dorinţa în noi să fim mai aproape de Domnul, dar nu se mai putea schimba nimic: fiecare avea locul pe care si l-a pregătit jos pe pământ. Domnul ne-a zis: "Sunaţi din trâmbiţă şi strigaţi: "împărăţia a trecut în mâinile lui Hristos si El va împăraţi!" Toţi au sunat din trâmbiţă şi au strigat: "Aleluia! împărăţia a trecut în mâinile lui Hristos şi El va împăraţi o mie de ani!"
Domnul a trecut înaintea noastră pe un cal alb, iar noi am mers după El până la o poartă care ni s-a spus că nu s-a deschis niciodată si că se va deschide numai când Hristos şi Biserica vor intra pe această poartă. Cu un toiag alb, Domnul Isus a atins poarta si a strigat: "Deschide-te poartă! Biserica e răpită! Hristos a luat împărăţia!" Poarta s-a deschis şi a intrat Domnul cu Biserica în strigăte de bucurie si veselie, încât răsunau ca vuietul de ape multe cântările şi strigătele în cinstea Mielului: "Osana! Aleluia! împărăteşte Domnul domnilor! Aleluia, împărăteşte Hristos Domnul, împăratul împăraţilor, încins cu brâu de aur, brâu de putere, brâu de tărie! Aleluia Mielului, care a biruit si ne-a răscumpărat de pe pământ!" Cuvintele acestea de slavă apăreau scrise pe brâul de aur al Domnului Isus, care Ii era pus în diagonală peste umăr. Şi alte cuvinte de slavă ce nu se pot reda în cuvinte pământeşti.
Pe urmă ni s-a spus să coborâm să vedem ce se întâmplă pe pământ; s-a arătat ce s-a întâmplat pe pământ după răpirea Bisericii: nenorociri mari şi pedepse asupra locuitorilor pământului, încât oamenii au rămas foarte rari. Cei ce au fost buni de luptă, au fost strânşi în jurul unui oraş şi l-au încercuit gata să-l nimicească. Atunci Domnul a spus că oraşul încercuit e Ierusalimul si El se va lupta împotriva celor ce voiau să-l nimicească şi va scăpa Ierusalimul din mâinile lor. Biserica a rămas în văzduh, unde cânta biruinţa Domnului asupra vrăjmaşilor Ierusalimului, Ierusalimul fiind umbrit de puterea Lui. Domnul s-a luptat cu ei si i-a nimicit, îngrămădindu-i pe toţi într-o vale adâncă (ni s-a spus că acea vale, e valea lui losafat) si vor rămânea acolo până se va împlini mia de ani, apoi, acolo va avea loc judecata tuturor. Domnul cu Biserica şi-au luat zborul pe un munte, care s-a spus că e Muntele Sionului. Dacă a fost un munte de pe pământ sau din cer nu ştiu, căci era umbrit de puterea Domnului si era învăluit în lumină, har, bucurie si măreţie, care în cuvinte omeneşti nu se pot descrie. Domnul a spus: "în corpurile în care sunteţi acum, sunteţi asemenea îngerilor - puteţi urca în cer si coborî pe pământ, căci pe pământ a început Domnia de o mie de ani. Biserica a sunat din trâmbiţă si a strigat din nou: "Osana, Aleluia împăratul împăraţilor, Domnul domnilor a luat împărăţia! Pe pământ domneşte pacea! Vrăjmaşii Domnului sunt nimiciţi!"
La aceste cuvinte de slavă, eu m-am trezit; le strigam cât puteam de tare, căci de puterea si de harul acela minunat, nu ştiam unde mă găsesc. Abia după câteva minute mi-am dat seama că mă aflu pe pat în spital. Nu ştiu dacă cineva din salon m-a auzit sau nu, căci puterea Domnului a venit din nou peste mine si mi-a spus: "Iată: du-te si spune robilor Domnului si celor ce vestesc Cuvântul Domnului de la amvoane si păzesc mărturia lui Isus Hristos, să ţină credinţa aşa ca la început, să nu lase adevărul călcat în picioare; să vestească Cuvântul aşa cum este, să ţină sus si tare mărturia adevărată, orice i-ar costa si orice ar suferi, chiar dacă viaţa îi va costa - să ţină sus si tare adevărul, să nu cedeze în faţa vrăjmaşului înăbuşind adevărul. Fiecare să caute să trezească pe alţii pentru a se pregăti, căci răpirea Bisericii se va face în scurtă vreme. Această înştiinţare este dată ca un semnal de deşteptare pentru Biserică, înainte de răpire vor veni greutăţile prin care vor avea de trecut credincioşii, dar când vor începe aceste prigoniri, nu va mai fi zăbavă: în grabă vor urma toate si cei ce se vor deştepta în această vreme si vor ţinea credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna, aşa cum este arătat în Cuvântul Domnului, vor avea parte de răpire, dar cu judecăţi aspre va judeca Domnul pe cei ce au călcat în picioare Cuvântul Adevărului si mărturia lui Isus Hristos si pe cei ce au schimbat strălucirea lui Dumnezeu în strălucire falsă, înăbuşind Adevărul si îndepărtând pe robii Domnului - aşa aspru vor fi judecaţi, cum nici nu se gândesc. Faţa de masă roşie, pe care au pus-o în locul celei albe, este păcatul ce domneşte azi în biserică, iar faţa de masă neagră este făţărnicia cu care caută să acopere păcatul: păcatul nu-i îndepărtează, nu-i scot afară, ci îl acoperă doar cu făţărnicia. Faptul că s-au suit ei si s-au aşezat pe masă, este că au îndepărtat pâinea - hrana poporului, Cuvântul Adevărului - si şi-au luat ei întâietatea si dau învăţătură după placul lor -învăţătură prin care poporul nu poate să crească, să fie trezit în vederea venirii Domnului. Poleiala aceea străină de pe pereţii Altarului si de pe Chipul lui Dumnezeu este forma prin care ei caută să înăbuşe lucrarea Duhului Sfânt, care este strălucirea Casei Domnului, căci mărturia lui Isus Hristos este Duhul proorociei si lucrările si darurile Duhului Sfânt sunt strălucirea adevărată ce trebuie să se vadă la Altarul Domnului. Dar ei au poleit strălucirea adevărată cu o strălucire falsă, lipsită de putere, înlocuind puterea Duhului Sfânt cu forme, programe omeneşti, modernizând credinţa."
"Tu du-te si spune, fie că le va sluji de mântuire, fie că le va sluji de mărturie." înştiinţarea a fost dată pentru trezirea Bisericii.
AMIN.
SULUL AURIU
Într-o noapte am văzut în vis o vedenie: vedeam coborându-se din cer un sul auriu, care se desfăşura în coborârea lui. Lungimea sulului era de aproximativ 1 m, iar diametrul de aprox. 30 cm. În derularea sulului se vedea ceva scris ca pe o panglică, dar fiind la înălţime nu puteam citi scrisul.
Pe măsură ce sulul cobora, am putut citi scrisul. Panglica sulului era împărţită în mai multe rubrici. În prima rubrică era scris numele şi prenumele unor familii. În a doua rubrică era scris planul lui Dumnezeu cu privire la fiecare familie (câţi copii erau rânduiţi de Domnul pentru ea). În a treia rubrică scria câţi copii se găsesc în familiile acestea În a patra rubrică: observaţii – de ce nu sunt toţi copii cuprinşi în plan, la număr.
M-am uitat mirată la cele scrise şi m-am gândit; Oare chiar aşa în amănunţime se ţine cont de toate lucrurile?. Când s-a coborât aproape în faţa ochilor mei sulul a apărut rubrica unei familii pe care o cunoşteam bine. M-am gândit că acum o să văd dacă e adevărat ce scrie în sul, pentru că am cunoscut bine familia. M-am uitat la planul lui Dumnezeu cu privire la familia respectivă şi scria 10 copii. Am tresărit că scria 10 copii, căci în familie erau numai 9 copii. Ştiam că părinţii i-au primit pe toţi câţi le-a dat Domnul, nu s-au împotrivit la naşteri, dar nu au mai mulţi.
M-am uitat la observaţii, să văd de ce au numai 9, când trebuia să aibă 10 copii. La observaţii era scris că mama a pierdut 3 sarcini, fiecare de trei luni, 3 + 3 + 3 = 9 luni de sarcină cât ar fi trebuit să poarte un copil. Aceste sarcini nu au evoluat, în schimb familia respectivă a îngrijit un copil timp de doi ani, în Numele Domnului. Era scris şi numele copilului respectiv. Într-adevăr familia a ţinut un copil dintr-o familie numeroasă (11 copii ) din alt oraş, ce era la şcoală. Părinţi nu i-au găsit gazdă, chiria fiind foarte scumpă pentru ei, dar părinţii din familia aceasta (cu 9 copii) au spus că unde încap cei 9 copii ai lor mai încape încă unul. Ei l-au ţinut ca pe copilul lor, timp de doi ani în Numele Domnului. Cuvântul Domnului spune că –Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre cei mai neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut- Mat 25:40. Chiar dacă aceşti părinţi au uitat ce au făcut pentru acest copil, Domnul nu a uitat.
Am înţeles din această lucrare că lucrurile nu sunt cum le văd oameni la suprafaţă, ci Domnul are un plan pentru fiecare familie în parte. Dacă oamenii zădărnicesc planul Domnului vor fi traşi la răspundere şi vor trece pe la judecată. Ferice de cine poate zice ca Iacov: Aceştia sunt copii pe care mi i-a dat Domnul: (Genesa 33:5). La fel a spus şi Iosif când l-a întrebat tatăl său Cine sunt aceştia? Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici (Gen 48:9). Isaia întăreşte acest lucru spunând în cap 8:18: Iată, eu şi copii pe care mi i-a dat Domnul, suntem nişte semne în Israel, din partea Domnului. În nici unul din aceste versete nu zice Iată copii pe care eu i-am avut ci scrie Iată copii pe care mi i-a dat Domnul. Domnul să ne ajute ca şi noi să ne putem prezenta în faţa Domnului cu toţi copii ce El i-a hotărât în familiile noastre.
Amin.
Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.
Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.
Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine, când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.
Psalmul 127:3,4,5.
Ferice de oricine se teme de Domnul, şi umblă pe căile Lui!
Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit, şi-ţi merge bine.
Nevasta ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale.
Aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul.
Psalmul 128:1,2,3,4
SCHEMA RUBRICILOR DIN SULUL AURIU
Numele
familiei Planul lui
Dumnezeu:
copiii hotărâţi de
Domnul pentru
familie Numărul de
copii găsiţi
în familie Observaţii:
De ce nu se găsesc toţi copiii cuprinşi în plan
Familia
……………
7 5 Împotrivire-
zădărnicirea planului
Familia
……………
12 11 Un copil trecut la Domnul
Familia
……………
8 4 Mama bolnavă-medicii i-au spus să nu mai aibă copii pentru că îi va fi viaţa în primejdie
Familia
………….
10 7 Întârzâiere de plan: părinţii s-au păzit să nu aibă copii aşa de des
Familia
………….
16 16 Mama bolnavă – a primit toţi copii
Familia
……………
7 7 Patru copii primiţi cu murmur şi cârtire
Familia
………….
3 3 A îngrijit de văduve şi copii pe lângă copii ei
Familia
…………… 8 6 Medicii, fără comsiţământul mamei, au oprit naşterea de copii
Familia
………….
10 9 Mama a pierdut trei sarcini la trei luni fiecare: 3+3+3=9 luni de sarcină- copilul nu s-a născut, în schimb părinţii au îngrijit un copil în numele Domnului 2 ani
Dintre familiile scrise pe sulul auriu, unele î-mi erau cunoscute şi am putut recunoaşte adevărul celor scrise în observaţiile de pe sul, căci chiar aşa erau în realitate, în familiile respective.
Amin.
ÎNŞTIINŢARE DIN PARTEA DOMNULUI ÎN AUGUST 1999
Într-un vis de noapte Domnul mi-a arătat mult popor strâns la rugăciune, care aştepta ca Domnul să le vorbească. Ni s-a spus că un mare proroc e trimis de Domnul să ne spună Cuvântul dat de Domnul pentru timpul şi vremea ce o trăim noi acum. Toţi se îmbulzeau să ajungă mai aproape să audă care e mesajul trimis de Domnul.
În faţa poporului stătea un bărbat îmbrăcat în alb cu o filă albă în mână. Pe mijlocul filei albe era pusă o panglică foarte îngustă dar mult mai albă decât fila respectivă, şi a strigat: „Luaţi aminte fiecare din voi bărbaţi, femei, tineri, tinere, bătrâni şi chiar copii. Panglica aceasta îngustă reprezintă calea îngustă trasată de urmele Domnului Isus. Toţi câţi aţi fost chemaţi de Domnul la mântuire a trebuit să intraţi pe poarta cea strâmtă când v-aţi hotărât să-L urmaţi pe Domnul Isus şi apoi să mergeţi pe calea îngustă. Dar cei mai mulţi, după ce aţi intrat pe poarta strâmtă, în loc să mergeţi pe calea îngustă v-aţi lărgit calea. Acesta este Cuvântul Domnului pentru voi toţi: întoarceţi-vă, întoarceţi-vă fiecare din voi din pornirile inimii voastre şi mergeţi pe calea cea îngustă, căci altfel vă veţi înşela singuri, crezând că mergeţi bine. Căci la capătul cărării e pusă din nou poarta cea strâmtă şi numai cei ce au mers pe pământ pe calea îngustă vor putea intra pe poarta cea strâmtă care e măsurătoarea sfinţilor şi această poartă e din aur curat şi are aceleaşi dimensiuni ca şi poarta strâmtă pusă la începutul cărării voastre. Numai cei ce nu şi-au lărgit cărarea şi se vor încadra în această măsurătoare vor avea parte de răpire, iar cei ce şi-au lărgit calea vor merge pe la judecată".
Atunci mulţi din popor au întrebat care sunt indicaţiile puse pentru calea îngustă şi care sunt punctele văzute de Domnul şi considerate ca lărgirea cărări. Solul Domnului a zis: „Citiţi în Matei de la capitolul 5, capitolul 6 şi capitolul 7 şi veţi găsi indicaţiile pentru cei ce vor să intre pe poarta cea strâmtă şi vor să meargă pe calea cea îngustă. Verificaţi-vă fiecare pe voi înşivă dacă vă încadraţi în cele scrise şi dacă le împliniţi sau aţi lăsat la o parte ce e scris şi v-aţi lărgit cărarea, în loc să fiţi cu inima curată, blânzi, milostivi şi împăciuitori, să vă iubiţi vrăşmaşii rugându-vă pentru ei şi pentru cei ce vă fac rău şi vă batjocoresc, voi v-aţi lărgit cărare, spunând că Domnul e bun şi iartă. Aveţi în inimă ură, iuţime, mânie, răutate şi răzbunare în loc de răbdare şi dragoste. Alţii au lărgit calea spunând că e deajuns dacă te pocăieşti şi crezi în Domnul Isus, predându-te Lui. Mulţi ţin de formă pocăinţa, merg oricum pe cale cu toate bagajele de păcate şi poftele firii pământeşti, în loc de post, rugăciune şi înfrânare, trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, căreia îi trebuie îmbuibare, libertate, mândrie, plăceri şi un trai uşor, după felul de vieţuire al neamurilor, spunând că nu e păcat a te împotrivi chiar naşterilor de copii. Mai ales partea tânără - a zis Domnul - băgaţi de seamă părinţilor, căci tineretul şi-a lărgit cărarea, ei nu mai ţin cont aproape deloc de indicaţiile puse pentru calea îngustă, în loc de umilinţă şi supunere le place mândria şi moda lumii, în loc de rugăciune distracţiile, în loc de supunere şi ascultare sunt neascultători şi răzvrătiţi, în loc de cântări duhovniceşti izvorâte prin Duhul Sfânt le place muzicile stridente şi chiar muzica cu ritm rock sau altele de felul acesta care au un ritm însufleţit de duhul lui satan şi tinerilor le place aceste melodii la care le pun cuvinte creştineşti. Dar aceste cântări nu sunt plăcute Domnului, că le înviorează numai firea iar duhul geme înlăuntrul inimii lor. Petrec timp liber la plimbare, la distracţii şi la altarul lui Baal - TV - în loc să lucreze pentru Domnul căutând pe bolnavi, pe bătrâni, pe orfani, pe văduve, pe mamele cu mulţi copii ce au nevoie de ajutor ca să nu cadă sub povară. Unii tineri îşi risipesc timpul cu diferite sporturi, lupte şi jocuri însufleţite tot din duhul lui satan. Mulţi iubesc muzica lumească şi-o ascultă ore întregi, iar alţii îşi risipesc timpul citind diferite romane care au fost scrise sub influenţa unor duhuri străine, unele de groază, de răzbunare, iar altele de dragoste care aprind poftele firii, şi au influenţe aceste duhuri asupra celor ce le citesc. Mulţi nu vor să mai ştie de nici o îngrădire şi trec hotarul pus de Domnul ajungând pe pământul străin, de unde mulţi nu se mai pot întoarce şi rămân robi păcatului pentru totdeauna. Acum este timpul să le ieşiţi în cale arătându-le cât e de gravă starea, că şi-au lărgit cărarea. Cei ce ascultă, se căiesc şi se recunosc se pot întoarce, mai este pentru ei izbăvire. Dar voi ca părinţi reduceţi din dorinţele lor. Nu le daţi voie să facă tot ce ei cred că e bine zicând că nu-i păcat nici una nici alta. Tăiaţi aceşti lăstari de amărăciune prin care e împiedicată creşterea lor spirituală -duhovnicească - tăiaţi aceste legături străine prin care satan i-a legat şi are unele drepturi asupra lor că au luat din lucrurile lui. Căci altfel se vor trezi înşelaţi la sfârşitul cărării, pentru că nu vor avea parte de răpire şi vor trece pe la judecată. Dar mulţi vor fi pierduţi pentru totdeauna dacă nu vor înţelege acum să-şi cerceteze umbletele şi să se apropie de Domnul mergând pe urmele Lui pe calea îngustă.
Căutaţi fiecare din voi, tot poporul în întregime, să tăiaţi toate pretenţiile fireşti prin care aţi căutat să vă asemănaţi cu lumea, lărgindu-vă cărarea, dacă vreţi să aveţi rezultat bun al călătoriei, să vă puteţi bucura de împlinirea făgăduinţelor făcute şi de mila păstrată pentru cei ce se tem de Domnul. Iar la sfârşitul cărării, celor ce au mers pe calea îngustă li se va da voie să intre pe poarta cea strâmtă de aur prin care toţi cei sfinţii vor trece spre cetatea de sus. Iar cei ce nu vor înţelege se vor trezi la sfârşit că s-au înşelat singuri, vor plânge cu amar, dar va fi prea târziu pentru mulţi care astăzi nesocotesc sfatul şi Cuvântul Domnului.
Acum e timpul de-a |ua hotărâri noi, a alerga drept pe calea îngustă care e trasată de Domnul"-
AMIN
INSTIINTARE 01.12.2002.
În timpul cât s-a dat lucrarea a fost şi o vedenie. S-a arătat o odaie unde era o masă pregătită, pe ea era hrană pentru popor şi un sol al Domnului stătea la uşă ca să facă deosebirea pe care să-i lase să intre şi pe care să nu-i lase să intre la masă; şi solul stătea afară la uşă şi aştepta. S-a înfăţişat un sol din partea vrăşmaşului şi a zis aşa: "Doamne, cum să îngădui Tu poporul acesta să intre la masa Ta pentru că eu am atâtea pâre şi condamnări împotriva lor." A venit cu o listă mare, a pus-o în faţă şi a spus: "e vinovat poporul pentru că nu a răbdat, nu a răbdat, nu a iubit, nu a iertat. Mulţi poartă în inima lor ură, poartă în inima lor răzbunare, în multe cămine s-au văzut certuri, s-au auzit cuvinte nepotrivite, s-a văzut mânie, s-au auzit strigări, cuvinte care sunt vrednice să fie condamnate, nu să-i primeşti la masa Ta." Atunci a spus: "Unii au umblat cu nebăgare de seamă, şi-au pătat veşmintele (se vedeau, în adevăr, unii pe veşminte toţi stropiţi ca şi cum ar fi trecut prin belţi); pe aceştia să-i primeşti la masa Ta?; pe aceştia mai degrabă să-i condamni, nu să-i primeşti la masă."
Şi atunci Domnul a spus: "Da, este adevărat că sunt vrednici de condamnare, dar, pentru cei care Mă înţeleg şi care intră cu cuvinte de căinţă, am putere, pentru că Eu am dat legea ca să fie pedepsiţi cei ce vor face păcatul şi împotriva cărora se aduce pâră, dar Eu sunt mai mare ca legea dată pentru că Eu am dat legea şi vreau să dau iertare pentru cei ce se căiesc şi intră cu cuvinte de iertare şi de căinţă şi cu hotărâri noi." Si arunci a spus Domnul că de aceea a adus aminte aceste lucruri ca fiecare să-şi aducă aminte în care parte e vinovat faţă de Domnul, pentru că este o parte, sunt unii care fac cântăriri şi judecăţi nedrepte, sunt unii care clevetesc, sunt unii care vorbesc de rău; a spus Domnul că este o parte împietrită, care nu poate să iubească, nu poate să rabde şi păstrează chiar ura în inimă. S-a arătat că aceştia stăteau ca şi sub un umbrar care era deasupra lor şi ziceau: "pentru ce să ne condamne Domnul pentru că noi avem dreptate la ce spunem, noi nu putem să iubim pentru că noi avem motivele noastre cu privire la unele persoane care nu sunt vrednice de iubit şi noi avem motive serioase, pe noi nu ne poate condamna." Şi atunci a spus Domnul: "Dacă voi judecaţi, ce-am să mai judec Eu; voi trebuie să iertaţi, voi trebuie să iubiţi, pentru ca în felul acesta împietrirea din inima voastră să piară pentru că sunteţi vinovaţi de împietrire, pentru că în loc să simţiţi, voi condamnaţi."
Şi atunci, după ce Domnul a făcut cercetarea poporului, s-a văzut că a venit partea tânără. Şi atunci a zis vrăşmaşul: "Doamne, dar pe aceştia să-i primeşti la masa Ta? Uită-te cum sunt, au umblat cu nebăgare de seamă, au umblat încoace şi încolo, au sărit chiar gardul grădinii." Şi, dovadă că unii au sărit gardul grădinii, unii erau încinşi cu brâe străine pe la mijloc şi unii erau cu nişte legături, pentru că în afara grădinii erau unele locuri care erau incluse, ca şi cum să nu intre acolo orişicine, dar erau locuri ca nişte curse întinse de vrăşmaşul, dacă intră cineva să se prindă în legăturile acelea. Şi unii parcă s-au băgat acolo dar cum s-au luptat să iasă, să vină înapoi, au venit cu câte o bucată de legătură, unii la mâini, unii la picioare, unii au intrat cu scai, erau cu scai după ei, lipiţi de vestmânt. Şi a zis vrăşmaşul: "Pe aceştia să-i primeşti la masa Ta? Pe aceştia e bine să-i condamni, nu să-i primeşti la masa Ta." Atunci a spus Domnul: "Da, dar ei sunt miei din turma Mea, care au steluţa în frunte (sunt pecetluiţi cu Duhul Sfânt), şi dacă Eu nu-i las să intre şi nu-i hrănesc, se vor duce din nou şi vor sări gardul, pentru că se vor duce şi vor mânca buruieni otrăvite dacă Eu nu-i hrănesc şi vreau să-i hrănesc, numai le cer să recunoască c-au umblat uşuratic, să recunoască c-au sărit gardul grădinii şi să se silească să dea de pe ei jos tot ce-au luat de acolo, pentru că vreau să-i hrănesc, pentru că am în vedere ca să-i hrănesc şi să-i adap, ca să se bucure că sunt miei în turma Mea"
Şi Domnul arunci a arătat că este o parte zdrobită în popor, sunt unii care nu a spus Domnul că sunt vinovaţi de o parte sau alta, dar ei aveau partea că ziceau: "Doamne, noi nu mai putem duce crucea." Şi erau căzuţi jos şi ziceau: 'Tu, Doamne, ştii că noi nu mai putem, suntem zdrobiţi de tot şi noi nu mai putem." Şi atunci Domnul a spus: "Eu sunt Cel care v-am dus şi vă duc povara, Eu sunt Cel care vă ajut, apropiaţi-vă şi vă hrăniţi ca să primiţi putere, să primiţi tărie să puteţi merge mai departe." Domnul a spus că, chiar în această clipă, El vrea să dea iertare poporului, vrea să dea semnul iertării, vrea să dea semnul îndurării şi mulţi vor simţi când vor pleca de aici că s-au întâlnit cu Domnul şi Domnul le-a dat putere ca să poată iubi ce n-au iubit, să poată să rabde, sa. poată să îşi schimbe vederile să vadă lucrurile aşa cum le vrea Domnul. Domnul să ne ajute la toţi şi Domnul să fie slăvit că ne-a înviorat prin cuvântul Lui şi ne-a mângâiat. Slavă Domnului.
AMIN
ÎNŞTIINŢARE 05-01-2003
Ia aminte poporule, lasă-ţi inima lucrată de Duhul Harului şi nu daţi aţipire ochilor voştri ci deschideţi-vă ochii ca să vedeţi vremea în care trăiţi şi să ştiţi ce aveţi de făcut. Să preţuiţi vremea de cercetare, să preţuiţi clipele care vi s-au pus la îndemână ca să vă faceţi descărcarea poverilor, ca să vă faceţi mărturisirea punctelor care vă apasă şi nu vă lasă să aveţi înaintare. Vi s-a pus la îndemână îndurarea şi clipa în care vreau să mă ocup îndeaproape de voi.
Iată că solia cerească e trimisă să coboare în mijlocul poporului şi să treacă printre rânduri şi să se oprească la cei ce gem, la cei ce suspină, la cei ce suferă să se oprească la cei ce nu mai pot duce greurile, să se oprească la cei ce au luat hotărâri, la cei ce au făcut juruinţă că mă vor sluji cu scumpătate, ca să li se dea puterea de care au nevoie ca să mă slujească.
Şi iată solia cerească se apropie şi în dreptul unora care vor să-şi rupă legăturile dar sunt mari şi nu pot singuri, şi iată vreau să le vin în ajutor, vreau să le rup legăturile ca să nu zică că m-ar fi slujit şi nu au putut din cauza legăturilor vrăşmaşului.
Iată am să las duh de putere, duh de înviorare semnul treceri Mele prin mijlocul tău şi Duhul Harului î-şi face lucrarea şi vor cădea legături la pământ, vor cădea la pământ lanţurile păcatului şi vor fi rupte unele lacăte care au ţinut pe unii legaţi strânşi. Dar luaţi bine seama preţuiţi clipa de cercetare ţi nu staţi nepăsători căci vreau să Mă îndur, sârguinţa voastră să fie pentru lucrurile care vă apropie de Mine, pentru lucrurile care vă aduc viaţa şi în felul acesta veţi simţi că a fost vremea în care M-am apropiat de o mare parte din popor care a şchiopătat de multă vreme şi s-au văzut unele răni din pricina cărora s-a făcut şchiopătarea şi de aceea trimit solia cerească.
Şi totuşi se vede o parte care se adăpostesc sub tufe de împietrire, de necredinţă şi de nepăsare. Luaţi bine seama partea care încă nu puteţi să Mă înţelegeţi că e vremea în care M-am coborât cu judecata şi încă N-am rostit judecata împotriva unora dintre voi, ci încă e pusă la îndemână mila şi îndurarea. Ieşiţi de sub umbrele de împietrire, de nepăsare, ieşiţi din locurile îndosite unde v-aţi urmat pornirile inimi voastre şi a-ţi zis. NU NE VEDE DOMNUL, v-aţi ascuns de oameni dar ochiul Meu v-a văzut, când v-aţi făcut înaintarea pe cărări pustiite şi unii din voi v-aţi dezbrăcat haina de neprihănire şi v-aţi îmbrăcat în haina nelegiuirii şi a-ţi dat la o parte brâul de putere şi v-aţi încins cu brâul neadevărului.
O parte, parte care vrăşmaşul a zis căci va avea din tine pradă, intră în ascultare, Eu nu am nimic de pierdut, nu am nimic de lăsat prădă vrăşmaşului. Eu vreau să vă aduc îndurarea, ieşiţi la loc larg, ieşiţi la raza de lumină. Astăzi vreau să simţiţi şi voi izbăvirea, astăzi să simţiţi că se face despietrirea inimii voastre, desţeleniţi-vă ogorul inimii, lăsaţi-vă prelucraţi de Duhul Harului şi veţi căpăta îndurare, veţi căpăta milă. Da poporule să şti că nu în zadar am hotărât o clipă de binecuvântări căci vreau să vă sfinţesc îndeaproape pentru că sunt unii dintre voi a căror inimi se vede că a scăzut undelemnul din pricina valurilor şi a vânturilor care au bătut şi vreau să las picurul de untdelemn proaspăt, vreau să fac umplerea cu putere, cu tărie.
Intraţi cu cereri deosebite, faceţi-vă rost de o inimă plină de milă, plină de iertare să puteţi ierta, să puteţi iubi. Să puteţi răbda orice vi se cere să răbdaţi, ca în felul acesta cântărirea care se face în dreptul vostru să se facă cu îndurare şi să se strige A biruit, îndurarea şi mila s-a revărsat, binecuvântarea Domnului peste cei ce au ascultat glasul Lui. ALELUIA .
AMIN.
ÎNŞTINŢARE DATĂ DE DOMNUL ÎN DATA DE 22.06.02
În data de 22.06.02 Domnul mi-a arătat într-un vis de noapte o lucrare pentru popor cu privire la cei ce urmează să încheie legământ cu Domnul prin Botezul în apă şi cu privire la starea poporului din vremea acesta.
Sa arătat un râu mare cu apa limpede iar pe malul râului era multă verdeaţă. În partea dreaptă, pe malul râului erau mulţi candidaţi îmbrăcaţi în alb. în partea stângă era un atelier de şlefuire şi prelucrare a pietrelor, în mijloc in formă de piramidă erau multe pietre aduse dintr-o cariera de piatră.
Pietrele erau cu colţurile neşlefuite.
Din atelierul de prelucrare a ieşit o fiinţă îmbrăcată în alb, care sa îndreptat spre candidaţii de botez şi le-a spus: " înainte de a intra în apa botezului şi a face legământ cu Domnul fiecare din voi trebuie să treacă pe la atelierul de prelucrare şi şlefuire, astfel degeaba vă botezaţi căci pietrele acestea vă reprezintă pe voi.
Ca să puteţi fi zidiţi ca pietre vi în casa Iui Dumnezeu trebuie să vă lăsaţi şlefuiţi pe toate părţile. Orice răutate, ură ,mânie, clevetire ,răzvrătire, neascultare şi orice colţ al mândriei trebuie tăiate şi şlefuite până să se vadă în voi chipul lui Hristos.
Acesta este rezultatul naşteri din nou, că veţi face roade vrednice de pocăinţă.
Dar dacă nu vă lăsaţi şlefuiţi şi nu veţi face roade de pocăinţă nu va fi de nici un folos botezul, degeaba vă veţi boteza". Atunci a spus :"vă dau un exemplu a luat o piatră cu colţuri neprelucrată din grămada de pietre, a băgat-o cu mâna în apă şi a scos-o afară, arătând-o şi spunând apa nu a schimbat nimic din structura ei, cum am băgat-o în apă am scos-o.
Tot aşa este cu cel ce se botează fără a avea naşterea din nou; nu-i va fi de nici un folos , ci mai degrabă va fi osândit". Pe urmă a intrat într-o adunare unde era mult popor ,ca la un serviciu divin, dar poporul era tare nepăsător şi cei mai mulţi nu dădeau nici un respect că sunt în faţa Domnului unde se vesteşte Cuvântul Lui.
Un duh de împietrire şi de somn copleşea poporul, doar la cântare erau mai atenţi, dar nu erau prelucraţi de Domnul ci ca să critice care au cântat mai frumos şi care au cântat mai fals. Dar nu erau prelucraţi de Domnul nici cei ce cântau nici cei ce ascultau şi asistau ca la un spectacol. La predicarea Cuvântului erau indiferenţi şi plictisiţi .La fel la rugăciune, cei mai mulţi aţipeau, doar puţini erau sinceri, în a căror rugăciune se simţea putere, căci era făcută prin Duhul Sfânt. Solul Domnului s-a uitat la popor şi a zis: "Domnul a rânduit timpul de Libertate ca să-l preţuiţi folosindu-l cu folos ,nu să îl risipiţi în zadar ci să cereţi putere şi tărie din Duhul Sfânt de care aveţi mare nevoie ca să rămâneţi în picioare prin încercările care vor veni.
Căci în curând, curând de tot va venii Domnul şi îşi va răpi poporul. Dar înainte de răpire vine o furtună puternică (o prigoană mare) şi toţi care au stat de formă în adunare vor fi smulşi şi nici locul nu li se mai vedea în Casa Domnului
Ne-a pus în faţa unui ecran şi ne-a zis : „Uitaţi-vă ce furtună mare vine. Foarte puţin mai este până se va dezlănţui „.în ecran se vedea un nor mare adus de furtuna care se apropia cu fulgere şi trosnete. „Iată pentru ce vi sa dat timpul de libertate.Ca să creşteţi spiritual, să fiţi zidiţi sufleteşte, să faceţi stăruinţe după Duhul Sfânt şi umplerea cu putere ca să puteţi să staţi în picioare la tot ce va veni. Să vă strângeţi la nopţi de veghe , ca să fiţi treji şi să nu vă prindă somnul nepăsării. Că scurt şi vine Domnul şi cei ce vor fi găsiţi veghind vor pleca cu Domnul. Martirii au udat cu sângele lor pământul din dragoste pentru Domnul, renunţând la toate plăcerile lumii acestea. Dar voi ce faceţi cu timpul de libertate ?
Unii vin şi fac vânzări şi cumpărături în Casa Domnului, aduc moda şi chipul veacului în adunare, iar alţii să nu se lase mai prejos se iau după ei, în loc să înveţe de la Domnul să fie blânzi şi smeriţi cu inima ,căci Domnul stă împotriva celor mândrii şi dă har celor smeriţi. Luaţi bine seama, faceţi-vă verificarea şi îndreptaţi-vă căile şi faptele după Cuvântul Domnului. Vegheaţi în vederea rugăciunii căci în curând vine Domnul. Să nu credeţi că va mai fi mult până vine Domnul ,la sfârşitul acestei prigoane va veni Domnul
Cuvintele acestea nu sunt pentru alte generaţie ci sunt date pentru poporul de acum".
AMIN.
OGORUL DE LUCRAT ŞI RĂSTIGNIREA FIRII PĂMÂNTEŞTI
Printr-o înştiinţare din timpul nopţii, Domnul mi-a arătat un ogor foarte mare care era semănat pe rânduri. Lucrătorii ogorului erau repartizaţi în aşa fel ca fiecare să lucreze, să sape rândul din dreapta lui. Fiecare răspundea personal de felul cum lucrează până la asfinţitul soarelui, trebuia să termine cu săpatul rândului căci atunci venea stăpânul ogorului să-şi plătească lucrătorii.
Stăpânul şi-a pus slujitori care trebuiau să supravegheze pe lucrătorii ogorului ca fiecare să lucreze bine. Pe care nu ştia să sape îl învăţa cum să taie buruienile şi să smulgă rădăcinile ca plantele semănate să nu fie înăbuşite de buruieni şi să poată creşte ca să aducă roadă.
Pe cei ce se opreau din lucru îi îndemna să nu stea, să lucreze ca nu cumva să rămână în urmă, că e mai greu să-i ajungă pe ceilalţi lucrători din urmă. Pe cei ce o luau prea înainte îi sfătuia să se întoarcă înapoi şi să ajute pe cei mai slabi care de abia puteau să-şi sape rândul. La început lucrul a mers bine un timp, căci fiecare s-a apucat cu drag de lucru şi râvnă de a săpa cât mai bine rândul. Dar n-a durat mult îndemnul şi râvna de a lucra. Unii s-au obosit, alţii discutau între ei rezemaţi în sape zicând: avem timp până apune soarele să terminăm de săpat rândul, mai ales partea tânără, deşii au pornit cu mult curaj şi râvnă repede li sa stins zelul şi au început să sape numai de formă pe deasupra. Rădeau de la suprafaţă buruienile fără să sape pământul ca să taie şi rădăcinile buruienilor. Alţii dădeau cu sapa cam la o jumătate de metru şi trăgeau pământ proaspăt peste buruienile nesăpate ca să nu se mai vadă şi să dea impresia că a săpat peste tot, dar în urma lor buruienile ieşeau repede la iveală şi rândul se deosebea între toate că era plin de buruieni
Supraveghetorii au observat acest lucru şi i-a întors pe mulţi înapoi pe rânduri arătându-le buruienile nesăpate şi lucrul făcut de formă, lua sapa şi le arăta, uite aşa se sapă, se dă cu sapa mărunt dar adânc ca toate buruienile să fie tăiate şi rădăcinile se scot cu mâna, se scutură de pământ şi se aruncă de o parte ca să se usuce să nu mai dea lăstari din nou, ca sămânţa bună să poată creşte şi să nu fie înăbuşită de buruieni. Unii au înţeles sfatul şi au început a lucra cum i-a învăţat, dar alţii au fost mai obraznici şi au început a comenta:
- ce parcă eu nu ştiu a săpa? De rândul meu eu răspund, n-ai la ce te amesteca tu să-mi spui ca să sap bine şi-l lua în râs pe supraveghetor, n-ai altceva de făcut decât să te întorci pe rânduri să cauţi buruienile netăiate?
Să arate că ei fac ce vor şi nu le pasă de supraveghetori au început a râde între ei şi aruncau cu bulgări de pământ unii după alţii zicând:
- avem timp până apune soarele să terminăm cu săpatul, la început terenul era drept apoi începea să fie deluros şi din ce în ce urcuşul era mai mare şi acolo cu mult greu se putea lucra, fiindcă trebuia să-ţi menţii poziţia să nu cazi, şi pământul era pietros, mai înţelenit şi se săpa mai greu. Foarte puţini se mai ţineau serios de lucru şi aceia erau parcă storşi de puteri.
Atunci a apărut un sol al Domnului văzând că supraveghetorii nu mai sânt ascultaţi şi a strigat tare să fie auzit de toţi.
<< Luaţi bine seama fiecare. De nu veţi lucra aşa cum aţi fost învăţaţi să tăiaţi buruienile şi să scoateţi toate rădăcinile lăstarilor de amărăciune desţelenindu-vă ogorul inimi ca să poată creşte sămânţa cuvântului în voi aducând roadă, să ştiţi că cu nici un chip nu veţi avea parte de răpire şi veţi trece pe la judecată ca să daţi socoteală de felul cum aţi lucrat şi de lucrarea ce a-ţi făcuto de formă. Fiecare să înţeleagă că lucrarea ogorului nu e o pierdere de timp făcută de formă fiecum, ci e o poruncă şi o datorie sfântă şi pentru lucrarea făcută fiecare va fi ori răsplătit ori osândit. Luaţi seama că soarele a coborât mult spre asfinţit şi cei mai mulţi stau nepăsători şi cu ogorul nelucrat >>.
În faţa noastră a apărut o clădire mare albă ce avea mai multe trepte care trebuiau urcate. În faţa uşii era o fiinţă îmbrăcată în alb ce a strigat mai multe nume să intre pentru examinare. Fiecare aştepta cu teamă şi cu emoţie să-şi audă numele strigat. Cei ce au fost strigaţi au intrat prima dată într-o odaie care era ca un magazin de prezentare. Erau expuse haine albe prima categorie şi haine albe cusute la gherghef cu fir auriu – li se spuneau haine de sărbătoare – diferite podoabe de aur şi învelitori de preţ vălul supunerii al umilinţei al smereniei vălul de neprihănire lucrate dintr-o ţesătură foarte fină. Brâuri de preţ pentru bărbaţi şi femei, brâul adevărului, brâul de tărie de supunere de putere împodobite cu pietre scumpe.
O fiinţă cerească a spus celor ce au intrat acolo: îmbrăcaţi-vă în haine albe, luaţi-vă şi haine de sărbătoare, învelitori şi brâuri de preţ, împodobiţi-vă cu podoabe sfinte, cu podoabele neprihănirii să puteţi ieşi în întâmpinarea Mirelui că e gata să apară. Unii au primit cu mare bucurie această veste şi îşi luau haine şi îşi alegeau brâuri şi podoabe ca să poată ieşi în întâmpinarea Mirelui. Dar o mare parte au rămas nepăsători ca şi cum pe ei nu i-ar interesa nimic, că sânt bine aşa cum sânt. De acolo se deschidea o altă uşă. Acolo era sala unde se făcea examinarea fiecăruia personal. Se intra pe rând după cum erau strigaţi. Când ieşeau de la examen unii erau foarte trişti şi posomorâţi. De trişti ce erau, nu voiau să stea de vorbă cu nimeni, nici nu răspundeau celor ce-i întreba cum a fost la examen. Alţii spre deosebire de aceştia ieşeau de la examen foarte bucuroşi şi transformaţi de bucurie parcă şi faţa le strălucea, dar nici ei ca să nu-şi întrerupă bucuria nu răspundeau la întrebările ce li se punea de cei ce erau afară şi aşteptau să intre la examen. Când am auzit numele meu strigat am început să tremur de frică şi emoţii. Când am intrat înăuntru, mi s-a dat voie să asist cum se face examinarea altei persoane.
Într-un capăt şi altul al sălii se găseau două suporturi solide pe care era pusă o cruce aşezată orizontal. Pe această cruce mi s-a spus că trebuie răstignită firea şi cu pretenţiile fireşti şi fiecare trebuie să treacă pe la cruce, pe cruce trebuie să stea sub forma răstignirii până când firea şi pretenţiile ei erau răstignite şi căpătai chipul unei făpturi noi după asemănarea chipului lui Hristos. Un sol al Domnului supraveghea toată lucrarea. După ce erai pus pe cruce, te acoperea cu un văl alb şi acolo trebuia să stai răstignit până deveneai o făptură nouă în Hristos. Din când în când solul Domnului venea şi ridica vălul alb uitându-se dacă s-a făcut procesul de transformare a făpturii noi în cel răstignit. Dacă firea şi pretenţiile fireşti încă nu erau răstignite lăsa vălul peste tine zicând: mai trebuie să stai, NU A LUAT ÎNCĂ HRISTOS CHIP ÎN TINE. Cel care nu voia să suporte răstignirea şi zicea că nu mai poate să suporte răstignirea, că nu mai poate să stea pe cruce era lăsat să se scoale dar era CĂZUT la examen. I se spunea TU VEI TRECE PE LA JUDECATĂ, NU VEI AVEA PARTE DE RĂPIRE. Cel ce accepta răstignirea firii până ce devenea o făptură nouă era transformat într-o frumuseţe deosebită şi lumină cerească îi radia pe faţă. Ieşea de acolo slăvind pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt plini de bucurie. Am văzut o altă persoană pusă pe cruce şi solul Domnului repeta condiţiile care trebuie acceptate pentru răstignirea firii pământeşti.
Orice pretenţie trebuie să cadă jos, orice gând de înălţare, de mândrie, de răzbunare, orice mânie, orice iuţime, orice strigare, trebuie să piară din fiinţa ta. Orice dorinţă de realizare pământească trebuie supusă voinţei lui Hristos. Cu lepădarea de sine orice dorinţă pământească trebuie pusă pe altarul jertfei până vei putea spune:
Nu voia mea ci voia ta sa se faca.
Pentru a accepta această lucrare se cere să treci pe la cruce, unde nu era deloc uşor şi se auzeau suspine, plânsuri şi gemete de durere şi fiecare clipă se părea aşa de lungă pe crucea răstignirii. Persoana de pe cruce de la un timp a întrebat pe solul Domnului: nu-i de ajuns¬?
mai trebuie să stau pe cruce ? că simt că nu mai pot, şi i sa răspuns nu-i de ajuns, mai trebuie să stai şi să simţi durerile răstignirii firii tale până vei devenii o făptură nouă vie pentru Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc şi pe urmă celelalte, soţ, soţie, copii şi rudele. Toate durerile răstignirii ţi se vor pare mici faţă de bucuria care o veţi simţii când vei devenii o făptură nouă în HISTOS. Durerile au devenit tot mai mari şi fiinţa de pe cruce a strigat: VREAU SĂ DEVIN O FĂPTURĂ NOUĂ dar durerile sânt uneori mai mari ca durerile naşterii unui copil simţi din creştet până în picioare numai fiori. Atunci solul Domnului a ridicat vălul alb şi a strigat. SLAVĂ DOMNULUI S-A FĂCUT TRANSFORMAREA SE VEDE CHIPUL FĂPTURII NOI , te poţi scula de pe cruce, nu uita că eşti o făptură nouă şi cei jur trebuie să vadă în tine CHIPUL LUI HRISTOS . Atunci de bucurie cei ce au luat examenul au început să cânte şi lăudau pe Hristos prin Duhul Sfânt în limbi cereşti şi apoi au continuat cu această cântare dată tot prin Duhul Sfânt:
POPORUL MEU DE PE PĂMÂNT
RĂSCUMPĂRAT CU SÂNGE SFÂNT
VEGHAZĂ-NTR-UNA CU MULT DOR
CĂ ÎN CURÂND APAR PE NORI
VEGHEAZĂ NU TE ODIHNI
ŞI CRUCEA DUO ZI DE ZI
CĂCI ÎN CURÂND VOI APĂREA
ŞI SUS LA MINE TE VOI LUA
FII TREAZ NU STA ÎN NEPĂSARE
LUCREAZĂ-NTR-UNA MAI CU SPOR
CĂ VREMEA S-A APROPIAT
ŞI VIN CURÂN VIN SĂ TE IAU
PRIN DUHUL SFÂNT SĂ-NAINTEZI
ŞI FIREA SĂ ŢI-O RĂSTIGNEŞTI
CU CAPUL STAI MEREU PLECAT
ACUM NU-I VREMEA SĂ TE-NALŢI
MULŢI ZIC CĂ EU MAI ZĂBOVESC
ŞI MAI E TIMP PĂNA SOSESC
ŞI STAU CU OGORUL NELUCRAT
ŞI FIREA MULŢI LĂSTARI A DAT
PREA MULT VĂ ÎNGRIJIŢI DE FIRE
ŞI MULŢI VAŢI DEPĂRTAT DE MINE
ŞI-N LOC CA SĂ VĂ PREGĂTIŢI
CĂRAREA SFÂNTĂ O LĂRGIŢI
VEGHEAŢI ÎN POST ŞI-N RUGĂCIUNE
NU VĂ-NDREPTAŢI PRIVIREA-N LUME
CU-A EI PLĂCERI NU VĂ-NTINAŢI
CĂ VREAU SĂ VĂ PĂSTRAŢI CURAŢI
FĂŢI TU ASTĂZI VERIFICAREA
ŢI-E HAINA ALBĂ; CUM ŢI-E STAREA?
ÎMBRACĂ-TE ÎN SĂRBĂTOARE
SĂ-MI POŢI IEŞI SPRE-NTÂMPINARE
CĂ ŢI-AM DAT TIMP DE PREGĂTIRE
C-APROAPE-I ZIUA DE RĂPIRE
MAI E PUŢIN ŞI VOI VENII
DA AMIN,AMIN,VIN
AMIN.
Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!!!
Apocalipsa. Cap.22.vers.14
LUPTA ÎMPOTRIVA DUHULUI DE AMĂGIRE DIN BISERICI
Într-o noapte am avut o vedenie. Mă găseam într-o grădină de pomi fructiferi plantaţi foarte frumos. Toţi erau pomi de soi ales. Grădina era împrejmuită cu un gard înalt, iar în partea de răsărit avea o poartă la care erau puşi paznici. În grădină am văzut o femeie îmbrăcată în alb plimbându-se printre pomi. Mi s-a spus că este pusă să păzească grădina. Eu am întrebat pe femeia din grădină: „Dacă sunt paznici la poartă, de ce este pusă şi ea păzitoare în grădină?". Atunci mi-a explicat că mai sunt hoţi ce sar peste gard şi ea trebuie să păzească înăuntru să nu fure roadele. Dar mai este şi un animal sălbatic ce vine des în grădină şi face multă stricăciune. Pe acest animal ea trebuie să-l alunge şi să nu-l lase să strice pomii din grădină.
„Dar cum de nu-l opresc paznicii şi nu-l alungă paznicii de la poartă?", am întrebat eu. „Tocmai aici este problema mare. întrucât chiar ei îi deschid uşa să intre fiindcă animalul seamănă la cap pe cerb, deşi în rest nu seamănă pe cerb, că trupul şi forma lui e ca a girafei. Numai că nici blana nu e ca la girafă, ci e negru de tot ca un ţap sălbatic. Ei când îl văd venind să intre în grădină se bucură, căci zic că este scris în Cântarea Cântărilor despre Domnul Isus «vino repede iubitule ca o căprioară, sau ca puiul de cerb». Şi aşa îi deschid poarta să intre crezând că reprezintă pe Domnul".
„Animalul acesta este foarte şiret şi viclean. Intră în grădină şi se preface că mănâncă iarbă printre pomi şi cu ochii pândeşte dacă cineva nu-l urmăreşte ce face şi când este sigur că nu este urmărit, atunci nu mai mănâncă iarbă, ci începe să strice pomii şi roadele din ei". „Stai" - mi-a zis - „ascunsă după pomi şi vei vedea ce stricăciune face acest animal în grădină".
N-a trecut mult şi animalul a intrat în grădină. Era, în adevăr, ca o girafă foarte mare, dar blana nu era cu pete, ci era de un negru sclipitor, gâtul îi era foarte lung, coamele le avea ramificate ca cerbul, dar vârful coarnelor nu era ca la cerb, în sus, ci vârful coamelor era încovoiat în jos. A început să pască iarbă printre pomi, dar cu ochii urmărea să vadă dacă este cineva în grădină care să-l urmărească ce face.
Crezând că nimeni nu-l urmăreşte, şi-a ridicat capul şi având gâtul foarte lung, a ajuns până la coroana pomilor. Unde a văzut pomi mai încărcaţi cu roade a început repede să le mănânce şi ce nu putea mânca zdrobea în dinţi şi le arunca pe jos. Iar alte roade întregi le rupea, le arunca jos şi le zdrobea cu copitele. Unde nu erau roade aşa de multe, îşi băga coarnele printre ramurile pomilor şi le rupea ramurile, stricându-le coroana. La alţi pomi aşa îşi încâlcea coamele între ramurile lor că despica pomul în două, până la rădăcină. La alţi pomi le rodea scoarţa de pe tulpină, ca să se usuce. La pomii tineri le mânca ramurile tinere care trebuiau să crească să formeze coroana pomului şi îi lăsa aşa de ciuntiţi, de parcă o foarfece le-ar fi tăiat ramurile. La unii pomi ce nu aveau roade, ci numai frunze, le mânca frunzele şi arătau ca arşi de foc fără roade şi fără frunze.
„Vezi" - mi-a zis femeia - „ce mare stricăciune face acest animal în grădină? El este un duh puternic de amăgire, al satanei, care imită lucrările lui Dumnezeu, un duh de falsificare a lucrărilor rânduite de Dumnezeu în Biserică". Dumnezeu a rânduit să fie în Biserică apostoli, şi sunt oameni aleşi, puşi de Dumnezeu în slujbă. Dar satan a ridicat şi el apostoli nepuşi, ne aleşi, care au o înţelepciune mare, dar nu de la Dumnezeu, ci înţelepciunea lui lucifer. Dumnezeu a rânduit în Biserică evanghelişti şi sunt evanghelişti insuflaţi de Duhul Sfânt, folosiţi de Domnul. Dar sunt şi evanghelişti şi învăţători mincinoşi care strică Cuvântul lui Dumnezeu. Au o învăţătură după placul inimii lor şi vestesc o evanghelie a slobozeniei în care nimic nu mai este socotit păcat, zicând că totul este îngăduit, numai să crezi că prin credinţa în Domnul Isus eşti mântuit, că Domnul a făcut tot. Asigură pe oameni că vor fi mântuiţi, măcar că ei trăiesc în păcatele lor şi nu sunt născuţi din nou, fiind fără evlavie, plini de pofte şi păcate.
Dumnezeu a rânduit în Biserică să fie proroci şi sunt proroci ai Domnului trimişi de Domnul în lucrare şi care trebuie să spună tot ce văd şi ce aud de la Domnul. Dar ca Domnul să-i folosească în lucrarea Lui, ei trebuie să stea aproape de Domnul şi să-şi păstreze vasul în sfinţenie, ca Domnul să-i poată folosi ca pe un vas curat unde să nu se amestece nimic străin. Satan, prin duhul de amăgire, a ridicat proroci mincinoşi, şi încă trei categorii de proroci falşi. Prima categorie sunt prorocii care prorocesc din râvna şi îndrăzneala lor, fără să-i trimită Domnul. Dar aceştia se cunosc imediat că greşesc în lucrare şi se încurcă de multe ori, iar cuvintele spuse de ei nu se împlinesc. Aceştia se pot cunoaşte repede că imită lucrarea Domnului şi se pot opri uşor. Li se pune în faţă Cuvântul, să se verifice şi să vadă că au greşit. Pentru că Duhul Domnului nu greşeşte. Aceştia, dacă se opresc şi se căiesc, pot fi iertaţi.
Este o a doua categorie de proroci mincinoşi care prorocesc în Numele Domnului, dar nu sunt trimişi de Domnul. Aceştia mai mult laudă şi înalţă pe oameni, să meargă înainte că Domnul este cu ei. Fac promisiuni şi fac pe oameni să tragă nădejde, dar nu se împlinesc proorociile lor pentru că Domnul le zădărniceşte planurile. Aşa, mulţi ajung la deznădejde şi nu ştiu ce să mai creadă, dacă nu pot deosebi prin Duhul Domnului lucrarea falsă. Aceşti proroci se cunosc după roadele lor. Ei nu trăiesc în sfinţenie şi curăţie şi n-au roadele Duhului Sfânt şi în ei se văd faptele firii pământeşti.
Apoi, sunt a treia categorie de proroci falşi, care sunt cel mai greu de deosebit. Aceştia au un duh de ghicire şi numai prin duh de cunoştinţă, dat de Domnul, se poate cunoaşte. Aceştia îţi spun tot prin ce ai trecut prin viaţă, suferinţă, boli, necazuri, ba mai spun şi viitorul, care până la un punct şi într-o oarecare măsură se împlineşte. Apoi te lasă dezamăgit să aştepţi în zadar făgăduinţele să se împlinească.
Aceşti proroci prind repede firul lor de legătură şi dacă sunt crezuţi îşi desfăşoară uşor lucrarea. Aceşti proroci provin majoritatea din prorocii ce au fost buni odată, dar care nu au rămas în ascultare, sfinţire şi curăţie. Duhul Sfânt s-a depărtat de la ei fiindcă ei nu s-au oprit să se verifice la timp, făcându-şi controlul de unde s-a întrerupt firul cu Domnul şi nu şi-au pus viaţa în rânduială. Un duh străin s-a furişat adăugând câte puţin până a reuşit să intre, ocupând locul un duh de ghicire, iar Duhul Sfânt s-a retras de tot. Şi ei văzând că se descoperă tainele multora, cred că merg înainte cu Domnul, dar ei nu mai urmăresc să vadă că lucrările nu-şi mai au împlinirea. Chiar dacă li se spune că nu merg bine, ei nu primesc sfatul şi mustrarea. Pentru că zic că Domnul este cu ei că se descoperă tainele din inimile oamenilor. Aceşti proroci ghicitori sunt cei mai periculoşi întrucât fac pe oameni să creadă despre lucrarea de rătăcire că este lucrarea lui Dumnezeu.
Tot aşa, sunt duhuri de amăgire false, care imită lucrarea de vindecare a bolnavilor. Aceştia cheamă pe bolnavi să se roage pentru ei şi privind la bolnavi prin privirea ochilor, dacă bolnavii cred şi se uită în ochii lor, prin duh de hipnotism, unii se vindecă. Aşa cum Domnul Isus a spus orbului „uită-te ţintă" şi a fost vindecat (Marcu 8:25) şi cum Petru şi loan, la Poarta Frumoasă au spus ologului să se uite la ei şi a fost vindecat (Fapte 3:4-5), tot aşa, acest duh de amăgire lucrează prin privirea ochilor. Imitând lucrarea Domnului, cei mai muţi bolnavi au o senzaţie că au simţit ceva curent prin ei când duhul acela a acţionat asupra lor prin privirea ochilor. Dar ei nu sunt vindecaţi şi boala mai departe apasă peste ei, vindecarea ce li s-a părut că au primit-o a fost ceva de moment. Ei rămân mai departe bolnavi şi psihic şi-n trup.
Dar, Domnul când face o vindecare, mai întâi vindecă sufletul, iartă păcatele şi apoi vindecă şi trupul şi omul vindecat de Domnul simte uşurarea şi vindecarea în suflet şi trup şi o bucurie pe care nimeni nu i-o poate lua. Tot o lucrare falsă este practicarea celui de-al doilea botez în Numele Domnului Isus care anulează botezul în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, care sunt una în mărturisirea lor.
Tot aşa cum sunt vedenii şi vise date de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt , sunt vedenii şi vise false care imită lucrarea lui Dumnezeu şi mulţi răstălmăcesc vedeniile şi visele, după semnele neamurilor, a zodiacului şi a horoscoapelor. Pe când, Duhul Sfânt când dă vise sau vedenii aduce şi lumina şi cunoştinţa prin Duhul Sfânt, nu să-i încurce pe oameni şi să nu înţeleagă nimic, ci să-i descurce şi să-i lumineze.
Tot la fel, darul vorbirii în felurite limbi prin Duhul Sfânt aduce zidire sufletească celui ce rămâne sub călăuzirea Duhului Sfânt şi-n ascultare de Cuvânt. Dar cei ce păcătuiesc cu voia şi continuă a păcătui şi vorbesc în limbi, un duh ia locul Duhului Sfânt şi ei prin vorbirea în limbi vorbesc împotriva Domnului şi hulesc pe Duhul Sfânt. Orice lucrare făcută de Duhul Sfânt printre oamenii puşi în slujbă nu trebuie să se facă cu aplaude aduse oamenilor, nici cu reclame, nici scoşi în evidenţă oamenii, nici cu înscenări teatrale care să atragă pe oameni În orice lucrare făcută de Domnul prin, Duhul Sfânt trebuie lăsat Duhul Sfânt să-şi facă lucrarea, iar omul văzut ca o unealtă umilă de care se foloseşte Dumnezeu. „Căci Domnul Isus niciodată n-a trimis pe ucenici înaintea Lui să-l facă reclamă, ci de cele mai multe ori spunea celor vindecaţi să nu spună nimănui" (Matei 8:4; 9:30; 12:16). Alte ori alegea doi, trei ucenici mai apropiaţi de El, îi ducea mai la o parte şi le explica unele lucruri. Sau când făcea o lucrare mai deosebită, ca la învierea fiicei lui lair, a scos pe toată lumea afară, numai părinţii fetiţei, Petru, Iacov şi loan au rămas de faţă cu El.
„Apoi" - a mai spus femeia din grădină - „şi cei ce suflă peste bolnavi şi cad pe jos, pe spate, sau când întinde mâna spre ei cad jos, este tot o lucrare străină făcută prin hipnotism. De aceea, niciodată să nu vă uitaţi în ochii celor ce zic că fac lucrări mari, căci privind în ochii lui sunteţi atacaţi de acel duh, ci chemaţi pe Domnul cu sângele Lui să vă apere împotriva oricărui duh străin. Toţi cei care au văzut slava şi puterea Domnului au căzut cu faţa la pământ şi nu pe spate (Daniel 8:18; 10:9; Ezechiel 1:28; 3:23). Iar în 1 Corinteni 14:25 zice că dacă intră un necredincios, sau unul fără daruri între cei credincioşi, tainele inimii lui vor fi descoperite şi el va cădea cu faţa la pământ". În vremea aceasta au pătruns şi fel de fel de duhuri de imită lucrarea Duhului Sfânt şi în felul acesta dărâmă multe suflete şi amăgeşte pe mulţi care nu rămân pe temelia adevărată a Cuvântului lui Dumnezeu. Deci, aceste duhuri străine au putere şi asupra altora prin acceptare, prin aprecierea acestor lucrări şi prin privire. Domnul, în vremea aceasta, caută oameni smeriţi şi sinceri pe care să-i împuternicească cu sabia Cuvântului Său şi cu puterea Duhului Sfânt care să iasă împotriva acestor duhuri de amăgire, luptând împotriva acestui animal care, prin puterea satanei, caută să imite lucrările lui Dumnezeu, aducând multă stricăciune în grădina Domnului, căutând să doboare chiar şi pe cei aleşi.
Femeia a dat săbii albe slujbaşilor aleşi de Domnul şi le-a zis:
„Luptaţi cu ele împotriva acestui animal şi aşa să ziceţi: «În Numele Domnului Isus şi împuterniciţi de El prin Duhul Sfânt îţi poruncim, duh de amăgire, de falsificare, duh care imiţi lucrările Iui Dumnezeu, să ieşi afară din grădina Domnului. Duh de rătăcire, duh de minciună, duh de ghicire şi de hipnotism, îţi poruncim, în Numele Domnului Isus să ieşi afară, să nu-ţi mai manifeşti lucrarea de rătăcire. Noi suntem ocrotiţi şi apăraţi de Domnul cu sângele Lui şi ce-a pus El în noi este mai tare decât puterea ta de amăgire, de aceea, îţi ordonăm în Numele Domnului Isus, ieşi afară din grădina Domnului. Aici este locul Duhului Sfânt ca să-şi facă lucrarea. Te legăm în Numele Domnului Isus să nu-ţi mai poţi face lucrarea în poporul Domnului, du-te în adânc, nu mai face stricăciuni în grădină. Aici este grădina Domnului, tu n-ai ce căuta aici. Afară Afară! îţi poruncim în Numele Domnului Isus, sângele Domnului să te îndepărteze şi sa te mustre duh de amăgire şi falsificare».
Împuterniciţi de Domnul cu sabia Cuvântului şi cu Duhul lui cel Sfânt, luptaţi cu acest animai până va fi scos afară şi alungat. Nu. vă temeţi, căci ceea ce a pus Domnul în voi este mai puternic decât el'. Şi aşa a început lupta cu acest animal, dar o luptă foarte grea, căci animalul furios a început a lovi cu coarnele şi cu copitele în cei ce luptau contra lui, şi lupta a fost aprigă, dar până la urmă a fost biruit şi scos afară.
Atunci am zis femeii: „Văd că Domnul te-a pus păzitoare în grădina Lui şi te-a împuternicit cu puterea Duhului Sfânt şi cu înţelepciunea Lui pentru a lupta împotriva acestui animal. Dar ţi s-a dat şi darul proorociei şi al cunoştinţei, de ştii aşa de bine lucrurile false şi tactica vrăşmaşului".
Ea mi-a răspuns: „Da. Stăpânul grădinii, când m-a pus păzitoare, mi-a dat şi toate darurile duhovniceşti date prin Duhul Sfânt şi rânduite în Biserică şi eu le-am păstrat curate, intacte, aşa cum mi le-a dat, şi nu s-a amestecat nimic străin". „De unde poţi şti şi să fii aşa de sigură că nimic străin nu s-a amestecat şi nici nu s-a falsificat, sau cum poţi fi sigură că este un proroc al Domnului sau un ghicitor, când amândoi îşi fac lucrarea aproape identic în grădina Domnului"? „Stăpânul meu" - a zis femeia - „când mi-a dat darurile Duhului Sfânt şi darul prorociei, mi-a spus şi secretul cum să lucrez şi cum să le păstrez, şi ca să nu greşesc mi-a dat o măsurătoare cu un semn, care este secretul între mine şi Domnul şi eu singură îmi fac verificarea şi sunt sigură pe lucrarea Domnului".
Atunci am început a plânge şi am zis: „Spune-mi şi mie secretul, că văd că lupta duhului de amăgire este puternică în vremea aceasta şi vrea să atace chiar pe cei aleşi şi mulţi împreună cu mine nu mai putem înainta de frică să nu fim atacaţi, spune-ne secretul cu măsurătoarea, cum ne putem verifica, să ştim dacă nu s-a amestecat nimic străin". „Cum să nu vă spun secretul" - a zis ea - „căci de aceea mi l-a dat Stăpânul, să-l spun şi la alţii şi să-l arăt". S-a dus repede şi s-a întors cu o faţă de masă şi a desfăcut-o şi în ea erau boabe de grâu. Dar, bob cu bob, grâul parcă era ales, nu era nici un bob sec, nici fărâmiţat, nici tăciunat, nici pleavă sau paie. Între grâu şi în mijlocul grâului era un pahar de aur lucrat foarte fin şi frumos, L-a luat în mână şi mi-a zis: „Vezi paharul acesta? Este unui singur, dar el este format din trei pahare". Şi a scos încă două pahare din el şi le-a pus pe masă şi erau trei pahare şi nu puteai deosebi unul de celălalt, aşa de fin erau lucrate, şi totuşi când se puneau unul în altul, era un singur pahar.
Acest pahar reprezintă puterea din Sfânta Treime, putere din Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care sunt una în mărturie şi-n lucrare. Darul Duhului Sfânt se manifestă prin această putere a Sfintei Treimi care este una. Dar pe pahar mai era făcută o măsurătoare ca o gradaţie, şi mi-a zis: „Vezi, aici este măsurătoarea credinţei ca să poţi fi folosit de Domnul şi să lucrezi împreună cu El, trebuie să-L crezi pe Dumnezeu. Fără credinţă este cu neputinţă să fii plăcut lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să lucreze cu darul după măsura de credinţă arătată aici pe pahar. Cine nu ajunge aici la această măsură de credinţă în Dumnezeu, nu poate fi folosit în lucrarea Domnului. Dar nu-i voie nici să treacă de măsurătoare. Din râvnă sau îndrăzneală să pună de la el, nu-i voie între grâul ales, care este Cuvântul Domnului, să amesteci paie şi pleavă, nu-i voie nici să scoţi, nici să adaugi.
Duhul prorociei este mărturia lui Hristos, Duhul Sfânt este Duhul Adevărului şi nu poate să spună neadevăr. Măsurătoarea pusă, la care trebuia să ajungă şi să lucreze un proroc, este arătată prin Cuvânt. Dumnezeu nu se foloseşte de un vas murdar. Acesta este secretul şi măsurătoarea pusă de Cuvântul lui Dumnezeu şi cine lucrează aşa nu va da greş. Frica de Domnul este înţelepciunea cerească şi nu lasă pe cel ce se teme de Domnul nici să adauge, nici să scoată, nici să tacă atunci când Domnul vrea să vorbească, nici să vorbească atunci când Domnul vrea să tacă. Aceasta este măsurătoarea cu secretul dat de Stăpânul.
Acum, Verificaţi-vă fiecare, încercaţi-vă dacă aţi ajuns la măsura de credinţă, sau vă îndoiţi uneori de Cuvântul Domnului, sau dacă aţi adăugat din îndrăzneală, Verificaţi-vă care vă este starea şi fiecare să intre într-o verificare sinceră cu el însuşi şi va vedea singur care este starea lui.
Atunci a împărţit săbii albe şi a zis: „Slujbaşi ai Domnului sculaţi-vă şi cu sabia Cuvântului şi prin puterea Duhului Sfânt luptaţi contra acestui animal care este duhul de amăgire care intră şi falsifică lucrarea Duhului Sfânt".
Amin
Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.
Marcu 16:16
MARTURIA LUI ISUS ESTE DUHUL
PROOROCIEI
Când ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune,
diavolul ştie că primim puteri împotriva lui
de aceia i se opune din răsputeri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu