Bakajika Muana Nkuba

Scăpat din iad este mărturia lui Bakajika Muana Nkuba, apărută la Editions „Parole de vie” în 1992. Este povestea unui vrăjitor din Republica Democratică Congo, convertit la Hristos. O mărturie minunată şi cumplită!

Născut în 1959 într-o misiune catolică din Zair, Bakajika Muana Nkuba a fost, de foarte tânăr, iniţiat în magie de vicarul parohiei sale, care era şi nepotul Papei Paul XI. Acest preot catolic nu s-a mulţumit să îi dea doar noţiunile de bază ale magiei practice, ci l-a antrenat mai departe în profunzimile lui Satan. Prin rugăciuni precum „Isus, Copilul Pragăi”, „Rugăciunea binecuvântatului Charemagne” etc., l-a dus noaptea în cimitire pentru a întâlni demoni puternici ca „Sfântul Patron Bombard”.

Bakajika a învăţat astfel foarte de timpuriu să iasă din corpul fizic pentru a vizita lumea ocultă invizibilă peste care domneşte Lucifer. Credea că Îl slujeşte pe Dumnezeu, a înţeles mai târziu cine era adevăratul lui stăpân, dar nu s-a putut elibera. În harul Lui suveran, Domnul Isus Hristos i S-a revelat, pentru a-l mântui, a-l elibera pe deplin şi a-l lua în slujba Sa. Hristos i-a rupt lanţurile, iar el a devenit evanghelist şi a denunţat lucrările diavolului. Glorie Numelui Său glorios!

Sursa: http://fr.netlog.com/mpungi/blog/blogid=3522344

Bakajika Muana Nkuba – Scăpat din iad

Conţinut

Cuvânt înainte

1. Începuturile mele în magie

2. Cimitirul

3. Chemări profunde din adânc

4. Lumea satanică şi întâlnirea mea cu Lucifer

5. Roma, Babilonul cel mare

6. Convertirea mea

Concluzie

Cuvânt înainte

Glorie, onoare, putere, măreţie şi mulţumiri Domnului nostru Isus Hristos, pentru darul fără plată al mântuirii sufletului meu!

Căutând o viaţă uşoară, putere şi lux, am căzut în laţurile Diavolului, şi am devenit atât de prins în ele, încât nu puteam să mă întorc de pe drumul meu prin propria mea putere. Astăzi, mulţumită harului şi bunătăţii iubitoare a Domnului, m-am întors înspre lumina Lui admirabilă.

„Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?” (Psalmul 116:12)

De aceea gura mea nu va rămâne închisă şi voi vesti cu glas tare lucrările Lui puternice, fiindcă „sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului; laţul s-a rupt, şi noi am scăpat” (Psamul 124:7)

„Dar, după cum este scris: Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2:9)

Fratele BAKAJIKA MUANA NKUBA

Capitolul 1

ÎNCEPUTURILE MELE ÎN MAGIE

[…]

Un tratat metodic de magie practică:

Stăpânul meu îmi cunoştea neliniştea de a câştiga tot mai multă cunoaştere. Într-o zi mi-a spus că aveam să trecem de la nivelul elementar la cel mediu. În aceeaşi zi mi-a dat o carte mare intitulată „Tratat metodic de magie practică”. Era o fereastră adiţională în lumea mistică ocultă!

Cartea conţinea multe formule şi rugăciuni, pentru a rezolva tot felul de probleme ale vieţii de fiecare zi, pentru a tulbura viziunea normală despre lucruri a omului, şi pentru a face mici miracole precum: transformarea nisipului în zahăr, bucăţi de hârtie în bani de hârtie, bucăţi de frunze de copac în lame de ras, facerea ouălor şi diferite alte lucruri. Din când în când îi dădeam lame de ras tatălui meu, care niciodată nu dădea greş în a fi surprins la vederea lamelor de ras complet verzi, de culoarea frunzelor pe care le folosisem.

În acest domeniu întotdeauna am învăţat cum să invoc diferite tipuri de spirite care locuiesc pe variate stele şi planete. Astfel luna este locuită de spirite al căror rol este să trezească dragostea. Pe Jupiter sunt spirite al căror rol este să dea boli, să semene vrajbă sau să ofere spirite luptătoare pentru a-l apăra pe protejatul lor. Spiritele care locuiesc pe planeta Mercur au sarcina de a provoca pofta şi de a încânta cu tot ce place ochilor omului. Spiritele soarelui dau diferite boli, îndeosebi hidropizie, dureri de cap cu migrene etc.

Cum confecţionam bani de hârtie:

M-am dedat la practicarea tuturor acestora pentru a dovedi că devenisem un bărbat mai presus de alţi bărbaţi. Ceea ce mi-a dat un gen de mândrie maliţioasă, foarte dificil de observat. Produceam bani de hârtie pentru mine însumi, folosind hârtie în dublu exemplar, pe care o tăiam de mărimea bancnotelor pe care le vroiam. Apoi acopeream mormanul cu o batistă albă, aprindeam două lumânări roşii şi recitam o anumită rugăciune.

Cinci minute mai târziu, obţineam banii. Totuşi, trebuia să-i cheltuiesc înainte de apusul soarelui, orice cantitate aş fi făcut. Altminteri riscam să mă îmbolnăvesc sau să am o problemă mintală momentană.

Cum îmi „trăiam viaţa”:

Acum că mă deschideam pentru lume, trebuia „să-mi trăiesc viaţa”, după expresia obişnuită folosită de tinerii din generaţia mea. Dar Isus Hristos este Cel care este viaţa (Ioan 14:6). Cât despre mine, „a-mi trăi viaţa” însemna să mă arunc într-o viaţă de risipă. Am folosit alte rugăciuni pentru a seduce femei.

După ce îndeplineam câteva operaţiuni magice, tot ce trebuia să fac era să-i scriu o scrisoare tinerei pe care o alesesem. Orice reticenţă ar fi avut în trecut, întotdeauna ceda cererilor mele, fiindcă scrisoarea fusese scrisă după rostirea unei invocaţii oculte.

Într-o altă ocazie, invocam de asemenea spiritele care locuiau în mod obişnuit pe lună, pentru a cuceri spiritul tinerei. După un timp, fără a trebui ca eu să fac altceva, tânăra începea să mă caute. Fusese manipulată de spiritele pe care le invocasem asupra ei, până în punctul în care a ajuns în puterea mea.

Cum scăpam de cuceririle mele:

Când vroiam să scap de o tânără pe care o sedusesem, tot ce aveam de făcut era să îndeplinesc o ceremonie şi să rostesc o invocaţie, pentru ca pasiunea femeii să se stingă ca un fier fierbinte în apă. Apoi nu mă mai putea urmări niciodată.

Este interesant de menţionat că invocaţia respectivă era adresată unui spirit numit Adonai, care este unul din numele Domnului din Biblie. Dar era doar o contrafacere, pentru a seduce.

Cum făceam să dispară problemele mele:

Când eram confruntat cu o problemă serioasă, recitam o altă rugăciune pentru a calma lucrurile. Rugăciunea era întotdeauna făcută la miezul nopţii. Apoi vedeam problema diminuându-se, până ce dispărea complet.

Dacă problema fusese adusă înaintea unui tribunal, procedam în aceeaşi manieră. Chiar în ziua următoare, toţi judecătorii îşi schimbau părerea în favoarea mea.

Cum provocam învrăjbiri şi divorţuri:

Pentru a provoca învrăjbiri şi divorţuri, foloseam spirite care locuiau pe planeta Jupiter. Când spiritele erau trimise într-o casă, provocau discordie şi împingeau pe unul dintre soţi să devină în mod clar încăpăţânat, până în punctul divorţului. Similar, prietenii intimi puteau fi împinşi să se certe pentru cel mai mic pretext, iar apoi să meargă pe căi separate.

Cum eram ajutat în lupte:

Pentru a avea putere, invocam spiritele care locuiesc pe Jupiter. La un moment crucial, trimiteam 10000 de spirite de acest tip ca să lupte în locul meu. Tot ce trebuia să fac era să privesc ce se întâmpla, cu mâinile încrucişate. Dar pentru spectatori, eu eram cel care mă luptam.

Este acelaşi fenomen ca cel folosit de unii în meciurile de box, wrestling, karate etc.

Tot ce v-am descris este doar o mică parte din exercitarea practicării magiei pe care o învăţasem din acea carte.

Rugăciunea specială a Sfântului Carol cel Mare:

Mai întâi de toate, este frapant să vezi în acest titlu cuvântul „Sfânt”. Nimeni nu ignoră cine a fost Carol cel Mare. A fost un împărat, un om al războiului, care nu L-a slujit niciodată pe Dumnezeu în nimic, dar care astăzi este numit „Sfânt”. Voi folosi acest caz pentru a demonstra că toţi cei pe care lumea îi numeşte „sfinţi” sunt în realitate doar demoni!

Conform tradiţiei, această rugăciune, gravată pe o piatră, avea să fie găsită de împăratul Carol cel Mare în interiorul mormântului lui Isus. Se crede că i-a dat victorie asupra tuturor adversarilor lui. Noi foloseam rugăciunea aceasta pentru a respinge toate „influenţele diabolice”, împotriva fetişurilor, iar ea ne făcea invincibili. Când o femeie era în durerile naşterii, ne duceam la ea şi recitam rugăciunea de trei ori. Durerile se calmau până ce năşea. Pentru a vindeca o persoană bolnavă, puneam textul la piciorul patului său, şi se vindeca foarte rapid.

Pentru a afla dacă pacientul avea să moară sau să trăiască, recitam rugăciunea în timp ce ţineam două buchete de flori în mână. Apoi ne apropiam de pacient ţinând florile în mână. Dacă pacientul începea să râdă, era un semn că avea să moară. Dacă plângea, însemna că avea să se însănătoşească.

O copie a rugăciunii era atârnată în camera de zi a tatălui meu, pentru a proteja casa şi ocupanţii ei de ori vrajă rea. Pot să relatez aici un eveniment care a rămas în amintirea întregii familii. Într-o zi, un unchi din partea tatălui şi-a folosit puterile magice ca să facă fulgerul să ne lovească casa, dar nimeni nu a fost rănit. Am atribuit supravieţuirea noastră protecţiei pe care ne-o dăduse rugăciunea.

Trebuie să ştiţi să în grupul nostru etnic, anumiţi oameni sunt capabili să provoace un astfel de fulger artificial să lovească, pentru a omorî oameni sau a le distruge proprietatea.

Capitolul 2

CIMITIRUL

Ajung pe noi culmi:

La începutul anului 1973 au început pentru mine cele mai serioase şi mai intense evenimente, care aveau să-mi marcheze viaţa ca magician, şi care m-au condus la descoperirea lumii misterioase de dincolo.

Într-o duminică, după mesă, preotul parohiei, maestrul meu în iniţiere, mi-a dat întâlnire acasă la el la ora 7 p.m. Respectând întâlnirea, am venit la timp. M-a primit cu bunătate şi m-a invitat la cină. Apoi mi-a spus următoarele: „Ţi-am promis să-ţi arăt lucruri mai mari şi să-ţi dau o temelie în viaţă. Eşti curajos?” Am răspuns afirmativ. Apoi m-a întrebat dacă aveam să-l însoţesc undeva. Din nou am răspuns afirmativ. După aceste cuvinte, mi-a spus că aveam să vizităm cimitirul. Mi-a poruncit să nu mă uit nici la dreapta, nici la stânga, nici în urma mea, la dus sau la întoarcere. Trebuia să merg în faţa lui până la intrarea cimitirului. Acolo avea să meargă el înaintea mea ca să intrăm în cimitir.

Ne-am pus amândoi o sutană albă. Un moment mai târziu mi-a dat o sticlă de parfum numit „Aiussarabia”, şi ni l-am turnat pe trup.

Imediat după aceea mi-a dat un clopot şi a luat unul pentru el însuşi. Aveam să sunăm din clopote tot drumul. Erau clopotele folosite în timpul mesei catolice.

Înainte de a ieşi din casa lui şi-a făcut timp să recite o anumită rugăciune, şi am plecat. Mi-a fost teamă să nu fiu văzut mergând în cimitir cu preotul, fiindcă strada care ducea la ea era folosită frecvent, chiar până noaptea târziu. Dar spre marea mea surpriză, nu am întâlnit pe nimeni pe drum.

La intrarea în cimitir m-am oprit, iar el a trecut înaintea mea. Urma să intru după el, având ordinul de a suna din clopot la fiecare pas. Am mers până în mijlocul cimitirului, iar acolo mi-a cerut să îngenunchez alături de el. A început să recite rugăciuni, în timp ce invoca prima persoană înmormântată în cimitir. L-am ascultat cu curaj.

Câteva clipe mai târziu am văzut pe cineva venind să-i răspundă. L-a întrebat de ce fusese chemat. Preotul a răspuns că vroia să contacteze lumea „invizibilă”, fiindcă era însoţit de un vizitator, în acest caz, de mine. Spiritul şi-a dat consimţământul.

Apoi a schimbat invocaţiile, pentru a-l chema pe „Şeful BOMBARD”. Deodată a avut loc un cutremur mare, iar un vânt foarte puternic a început să bată. Apoi BOMBARD mi s-a adresat pe nume. Totuşi, nu i se dăduse numele meu de când eram acolo. Vocea mi-a zis: „BAKAJIKA, de ce eşti aici?” Ignorând motivul prezenţei mele în cimitir, am murmurat că venisem ca să-l însoţesc pe preot. Mi-a spus să aştept, căci avea să-mi spună ce trebuia să fac. Apoi i-am auzit pe preot şi vocea, discutând într-o limbă pe care nu am înţeles-o.

Odată terminată conversaţia, BOMBARD mi-a spus: „BAKAJIKA, vedem că în tine sunt multe îndoieli. Dar pentru a-ţi arăta lucrurile serioase care se întâmplă aici, cere ce vrei, şi voi împlini imediat.” Dorinţa mea arzătoare fusese întotdeauna de a răzbuna moartea fratelui meu. Aşa că i-am zis: „Fratele meu mai mare este înmormântat în acest cimitir. Vreau să-l văd şi să vorbesc cu el.” M-a făcut să aştept un minut, apoi l-am văzut cu proprii mei ochi pe fratele meu mai mare, care era mort de patru ani. El mi-a pus următoarea întrebare: „De ce mă cauţi?” I-am răspuns că vroiam să cunosc mai multe despre circumstanţele morţii lui. Mi-a răspuns: „Eşti deja un om important, din moment ce ai ajuns până aici. Nu depinde de mine să-ţi răspund, fiindcă vei afla mai multe.” Cu aceste cuvinte, a dispărut.

Apoi BOMBARD mi-a vorbit din nou: „Vei cumpăra pentru mine 30 de sticle de parfum Aoussarabia, şi mi le vei aduce. Apoi nu vei mai practica magia practică, fiindcă acum lucruri bune au început să se întâmple pentru tine.” Mi-a promis să-mi reveleze secrete pe care nu le ştiam. Înainte de a pleca din cimitir, preotul mi-a cerut să iau puţin nisip de pe orice mormânt din jur.

Ajunşi înapoi acasă, preotul a intrat primul, mergând cu spatele. A trebuit să-l urmez mergând şi eu cu spatele. Mi-a cerut să arunc nişte nisip pe pământ, ca pentru a bloca intrarea în casă. Înăuntru l-am întrebat de ce nu întâlnisem pe nimeni în timp ce ne duceam la cimitir. Mi-a spus că îndepărtase toţi trecătorii, rostind o rugăciune chiar înainte de plecarea noastră. Apoi l-am întrebat ce rost avea nisipul luat de la mormânt. Mi-a spus că făcuse o barieră pentru ca toate spiritele din cimitir să nu ne poată atinge.

Eram foarte curios să ştiu cui urma să-i dau parfumul şi cum urma să procedez, fiindcă nu văzusem pe nimeni; doar auzisem o voce. Preotul m-a asigurat că urma să pun eu însumi parfumul în mâinile celui care îmi vorbise. […]

O scrisoare din lumea invizibilă:

Două zile mai târziu am găsit la piciorul patului o scrisoare scrisă de BOMBARD, care mă informa despre numărul căsuţei mele poştale (P.O. Box OO/0045+) şi despre numărul meu de telefon (0011/0012, Direcţia Generală, INDIA). Urma să trimit scrisoarea înapoi în lumea invizibilă după ce luam cunoştinţă de conţinutul ei, fiindcă oricine ar fi citit-o ar fi trebuit să moară. Direcţia Generală era situată pe Calea Cimitirului nr. 102, în lumea invizibilă.

Cum comunicam cu lumea invizibilă:

Comunicarea telefonică era asigurată prin intermediul unui aparat asemănător unui aparat portativ de emisie-recepţie, dar mic ca o cutie de chibrituri, sau unui lanţ magic care avea o cruce. Când puneai colţul crucii în gură, intrai în contact cu lumea invizibilă. Acelaşi lanţ putea omorî oameni, dacă îi loveai cu el. Două zile mai târziu, oamenii astfel loviţi mureau după un mic acces de febră. Puteai de asemenea vindeca bolnavii punându-le lanţul în jurul gâtului.

Capitolul 3

CHEMĂRI PROFUNDE DIN ADÂNC

Lumea invizibilă:

În 1976 m-a chemat preotul ca să mă informeze despre expirarea termenului său în Zair. A spus că nu vroia să mă abandoneze în drum, după cuvintele lui. Prin urmare urma să facem un pas uriaş ca să atingem scopul final. Totuşi, credeam că atinsesem apogeul puterilor mele, şi am fost surprins să aflu că mai aveam lucruri de învăţat. Am stabilit o întâlnire cu el ca să mergem în cimitir la miezul nopţii.

Proiecţia noastră astrală:

Când am plecat la miezul nopţii, preotul a luat un covor mic dreptunghiular. Sosind în cimitir, a invocat primul mort îngropat acolo, invitându-l să-şi facă treaba, căci noi aveam să călătorim. După o altă invocare, mi-a făcut un semn şi mi-a cerut să mă aşez cu el pe covor. Imediat, am fost despărţiţi. Trupurile ne-au rămas în cimitir, păzite prin grija primei persoane îngropate, iar în spirit ne-am dus în lumea invizibilă ocultă. Ne-am trezit într-o lume foarte frumoasă, cum nu mai văzusem în viaţa mea, şi într-un oraş foarte frumos.

Am hoinărit de-a lungul drumurilor largi, bine concepute. Erau clădiri uriaşe cu decoraţii foarte rafinate. Am intrat pe Strada Cimitirului, şi la numărul 102 ne-am trezit la sediul Direcţiei Generale a Magiei. Am fost primiţi cu pompă.

Îi văd pe interlocutorii mei:

Deja din pragul clădirii am fost surprins să-mi văd fotografia, în dimensiune mare, expusă în camera de aşteptare. Deoarece vroiam să aflu mai multe, preotul mi-a spus că fotografia fusese făcută în timpul primei noastre vizite la cimitir.

Un moment mai târziu am fost introduşi într-un birou unde i-am găsit pe cei cu care vorbisem la cimitir. Am recunoscut, după constituţia lor, că erau îngeri.

Erau trei indivizi care se numeau, respectiv: Şeful BOMBARD, responsabil cu administraţia tuturor relaţiilor externe; Şeful MADRAC, care era luptător şi judecător, care este invocat în situaţii dificile şi avea puterea de a face inapt, a da boală, a paraliza sau a ucide, în funcţie de situaţia în cauză; şi Domnişoara Marie-Jeanne BRIGNET, o femeie originară din India, care avea grijă de finanţe.

Le-am fost prezentat, ca şi primului om îngropat în cimitirul unde am făcut vizitele. El slujea ca un fel de ofiţer al vămii, pentru a ne facilita accesul în lumea invizibilă.

Cei care frecventează lumea invizibilă:

După ce am întâlnit aceşti oameni din lumea de apoi, am fost prezentat altor fiinţe terestre care aveau relaţii cu invizibilul, în special acelora care locuiau în Zair.

Invitat în holul mare, am găsit multe personalităţi istorice, ale căror vieţi le studiasem la şcoală: erudiţi, oameni de ştiinţă, figuri politice, şi în final, membri ai clerului catolic, cardinali, preoţi etc.

Şedinţa zilei era organizată pentru a mă prezenta lumii invizibile.

L-am văzut pe Papa Paul VI făcându-şi intrarea. El a fost cel care a condus ceremoniile. Nu este nevoie să mai spun că Papa era reprezentatul tuturor oamenilor vii care frecventau lumea invizibilă, şi că deţinea puterea supremă.

Papa era încă în viaţă pe vremea aceea. A rostit un discurs lung, după care am fost botezat maestru de gradul trei, a şaisprezecea putere. Ceremonia s-a încheiat cu o recepţie şi un toast, dar „vinul” era sânge uman.

Anumite aspecte ale lumii invizibile:

Nu era nici zi, nici noapte în acea lume, dar era atmosferă înconjurătoare. După acest prim contact, preotul, cu autorizaţia lui BOMBARD, m-a dus într-o vizită prin acea lume, cu un alt individ. Am făcut un tur al obiectivelor, mergând ici şi colo, printre toate acele clădiri şi edificii somptuoase.

Ne-am oprit în faţa unui gard înalt, închis ermetic. Cineva a venit să deschidă şi ne-a cerut să rămânem în prag. Înăuntru, oamenii cărau sarcini grele; unii erau suspendaţi de un picior, cu capul în jos; alţii erau torturaţi etc. Curios, am întrebat despre ce era vorba. Mi s-a spus că erau oameni care s-au sinucis pe pământ şi care trebuiau să sufere pedeapsa, fiindcă nu aveau dreptul să-şi ia viaţa. Mai departe, acel individ mi-a atras atenţia înspre un loc care avea forma unei fântâni pierdute, atât de mare şi de adâncă încât nu am fost în stare să-i determin lărgimea sau dimensiunile. Mi-a spus că era iadul, dar nu era deschis, căci nu venise vremea.

Fiindcă timpul întoarcerii pe pământ se apropia, ne-am întors la BOMBARD să ne luăm rămas bun. El m-a întrebat dacă îmi era foame. Fireşte, eram saturat de descoperirea acelei lumi noi. Mi-a dat un biscuit mic şi rotund, pe care l-am savurat. Odată mâncat, acest biscuit potoleşte apetitul pentru trei zile.

Întoarcerea noastră pe pământ:

Toate formalităţile fiind îndeplinite, ne-am întors pe pământ. Am fost surprins să aflu că era miezul nopţii când am ajuns la cimitir. În lumea invizibilă, nu sunt ore ca pe pământ. Petrecusem cam treizeci de minute în acea lume.

Aveam obiceiul să ne strângem împreună în lumea invizibilă pentru fiecare sărbătoare catolică din an, şi la convocare, pentru fiecare şedinţă extraordinară.

Trebuia să respectăm anumite interdicţii, printre care: să nu ne spălăm în pielea goală, să nu mergem la cimitir în timpul unei înmormântări, să nu strângem mâna cuiva dimineaţa etc. În fiecare lună trebuia să sacrificăm cocoşi albi şi porumbei… Cu ajutorul covorului meu magic, puteam să călătoresc pe tot pământul celor vii fără nicio formalitate administrativă, şi astfel am putut să călătoresc în toată lumea.

Pe de altă parte, părinţii mei nu-mi înţelegeau activităţile. Într-o zi tatăl meu m-a acuzat că sunt hoţ, dar i-am spus că nu era aşa. I-am promis să-i cumpăr o maşină în zilele următoare. La aceste cuvinte m-a luat drept un aventurier, dar nu a crezut ce i-am spus.

BOMBARD mi-a cerut să cumpăr o bucată de pământ şi să plec din casa tatălui meu. Locul ales pentru mine se afla în vecinătatea spitalului din KANANGA, nu departe de cimitirul oraşului, lângă vechiul amplasament al cimitirului pentru copiii prematuri. […]

Trebuie să mă căsătoresc:

Cam pe vremea aceea, a trebuit să mă căsătoresc din ordinul lumii invizibile. În casă aveam un şifonier care conţinea milioane de zairi. Pentru a nu fi chinuit de soţie, i-am dat unul din sertare, din care putea lua câţi bani vroia, fără ca măcar să mă întrebe. Chiar dacă golea totul până seara, în dimineaţa următoare sertarul era întotdeauna plin.

1 Ioan 2:15-16 ne dă următorul sfat: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.” Dar există copii ai lui Dumnezeu care trăiesc vieţi grandioase, crezând că sunt pedepsiţi de Dumnezeu. Mai degrabă trebuie să ne bucurăm de ceea ce ne dă Domnul, fiindcă El cunoaşte măsura a ceea ce avem nevoie în fiecare zi. […]

Ochelarii mei magici:

Purtam ochelari magici care jucau un mare rol în viaţa mea. Când îi purtam, puteam demasca orice putere ocultă din viaţa mea. Dacă cineva purta fetişuri sau talismane, sau practica vrăjitoria, puteam să detectez aceasta privind prin ochelari. Puteam apoi distruge talismanele şi fetişurile, fără ca posesorul să realizeze. Doar mai târziu, în timp ce încerca să le invoce, observa că nu mai răspundeau.

Puteam să fac aceste lucruri fiindcă deţineam o putere superioară oricărei magii sau farmece obişnuite. Farmecele erau doar o putere minoră în ochii mei, nu reprezentau nimic. Puterea mea se situa la un nivel pe care micii magicieni nu îl puteau atinge. […]

Activităţile mele ecleziastice:

În timp ce am prosperat în activităţile afacerii mele, am menţinut relaţii bune cu clerul catolic, ca şi cu toţi membrii parohiei. Deşi eram tânăr, am fost ales succesiv Preşedinte al Comunităţilor Tinerilor la Parohia Sfântul Bruno, Preşedinte al Prezidiului Legiunii Maria pentru Tineri, apoi co-fondator al Sfintei Familii Curia pentru Tineri, unde am deţinut funcţia de trezorier, secretar şi vicepreşedinte. De fiecare dacă când exista o oportunitate pentru aceste poziţii, îmi depuneam candidatura şi eram ales cu majoritate de voturi, fiindcă niciun obstacol nu-mi putea sta în cale.

Vizitele mele în lumea invizibilă deveniseră foarte frecvente, până în punctul în care cei de sub administraţia mea au aflat de ele, şi le-am cucerit spiritul pentru a-i împiedica să mi se opună.

Într-o zi, când făceam o vizită de sfârşit de an în lumea invizibilă, BOMBARD m-a informat că fusesem ales să conduc parohia Sfântul Bruno. Am crezut că va fi o problemă, fiindcă exista deja un preşedinte. Văzându-mi gândurile, BOMARD mi-a spus că vor fi probleme cu conducerea parohiei mele, şi că fără ştirea mea, membrii comitetului vor propune şi vor susţine candidatura mea, votând masiv pentru mine, spre marea satisfacţie a tuturor.

Problemele conducerii comitetului aveau să fie cauzate de lumea invizibilă, pentru ca să-mi permită să ajung la nivelul manipulării spiritelor oamenilor, adică să-i fac să creadă şi să practice orice le porunceam.

Trebuie să fac aici observaţia că preşedinţia mea a rămas în amintirea tuturor, din cauza activităţilor iniţiate şi a succesului pe care l-am obţinut.

Eram încă în lumea invizibilă când cuvântul lui BOMBARD s-a împlinit. Întorcându-mă pe pământ cam pe 15 ianuarie 1980, am descoperit că fusesem ales preşedinte al comitetului parohiei.

Deschid o paranteză ca să spun că acelaşi lucru se face pentru a numi episcopi şi cardinali şi pentru a alege Papa. Totul este aranjat deja în avans în lumea invizibilă, iar cei vii doar concretizează alegerea.

Am celebrat mesa obişnuită, ca şi pe cele circumstanţiale şi chiar unele pentru morţi. Parohia a avut parte de o creştere considerabilă în timpul întregii durate a preşedinţiei mele. Echipa de fotbal pe care am organizat-o eu era invincibilă, fiindcă eu eram cel care decidea rezultatul meciurilor dinainte, şi impuneam scorul pe care îl vroiam. De aceea, tinerii mă numeau MVIDI MUKULU, care înseamnă „Dumnezeu”.

În timpul unei întâlniri în lumea invizibilă, i-am cerut lui BOMBARD să mi-L arate pe Isus Hristos. Când am pronunţat acest nume, i-am văzut pe toţi îngenunchind şi am rămas uimit, neînţelegând ce se întâmpla. După cinci minute s-au ridicat, iar BOMBARD mi-a interzis formal să mai menţionez acest nume, spunând că aici îi spuneau „BĂTRÂNUL TĂTIC”. Fiindcă am insistat să-L văd, BOMBARD mi-a răspuns că locuia foarte departe, dar că trebuia să ştiu că îi aşezase pe ei în lumea invizibilă ca să slujească celor vii.

Câteva zile mai târziu m-a dus într-o grădină în lumea invizibilă, unde mi-a arătat un bărbat crucificat, al cărui sânge încă mai curgea. Mi-a spus că este bărbatul pe care îl căutam. Din nefericire, era o minciună. Am descoperit mai târziu că bărbatul de pe cruce este un Demon (cu D mare). Este cel pe care catolicii îl reprezintă pe imaginile şi idolii lor…

Fondatorul General:

În dorinţa mea de a cunoaşte totul, i-am cerut din nou lui BOMBARD să mi-l arate pe Directorul General care prezida toate activităţile direcţiei generale. A fost stabilită o întâlnire pentru ziua de miercuri în săptămâna următoare. Aproape de miezul nopţii, m-am dus în lumea invizibilă. Am fost surprinşi deodată de un cutremur foarte puternic, şi am căzut în genunchi. Cel care s-a prezentat avea o statură mult mai mare decât BOMBARD. Ajungând la locul unde am îngenuncheat, a stat în faţa mea şi m-a întrebat de ce îl căutam. Mi-am ridicat capul ca să mă uit la el şi am văzut că avea trei capete. Fiecare cap vorbea pe rând. I-am răspuns că mai întâi vroiam să-l cunosc, iar apoi i-am spus că vroiam să fiu multimiliardar pe pământ.

Mi-a răspuns că mai întâi trebuia să fiu mulţumitor pentru ce îmi dăduse deja, şi că la vârsta de treizeci de ani îmi va da bogăţiile pe care le-am cerut. În încheiere, mi-a cerut să-i ofer ca sacrificiu o capră care nu mai putea da naştere, ceea ce am făcut.

În realitate, Directorul General al lumii invizibile avea un nume: era cunoscut în mod obişnuit ca Fondatorul General FELIX. Cu siguranţă este fondatorul, fiindcă lumea invizibilă îi aparţine complet. Dar în realitate el este Satan, care se deghizează sub diferite forme. […]

Capitolul 4

LUMEA SATANICĂ ŞI ÎNTÂLNIREA MEA CU LUCIFER

Cine sunt vrăjitorii?

V-am descris mai devreme ce vroiau vrăjitorii să facă în viaţa mea. Iar în timpul tuturor activităţilor mele, nu am pierdut niciodată din vedere aceasta. Într-o zi, în 1981, m-am dus în lumea invizibilă să cer informaţii care ar fi putut fi folositoare pentru mine, cu privire la vrăjitori, Diavol şi Dumnezeu.

Când l-am întrebat pe BOMBARD, mi-a vorbit mai întâi despre Dumnezeu. Mi-a spus că Dumnezeu îi pusese acolo ca să le slujească celor vii, dar că cineva nu putea să intre în contact direct cu El altfel decât prin Directorul General, care locuia puţin mai departe de locul unde eram noi. Directorul General era cel pe care, la insistenţa mea, mi-l prezentase BOMBARD: o fiinţă care deţinea o mare autoritate şi care avea trei capete. El era, conform spuselor lui BOMBARD, reprezentantul lui Dumnezeu. Dar nimeni nu se putea apropia de acest Dumnezeu creator, care în lumea invizibilă era numit „BĂTRÂNUL TĂTIC”.

După ce i-am menţionat pe vrăjitori, el m-a iniţiat în acest subiect o noapte întreagă. Iată pe scurt unele informaţii pe care mi le-a dat:

Transmiterea puterilor rele:

Deţinătorul unei puteri rele o transmite în stadii succesive. Mai întâi studiază persoana căreia vrea să i-o transmită, în acelaşi timp ţinând sub observaţie membrii familiei persoanei respective care urmează să fie sacrificaţi mai târziu, ca să le facă vrăji.

După ce a pregătit calea, îi dă victimei o sămânţă diabolică, care plantată în inima victimei o va face să nu divulge niciodată un secret, nici chiar cu preţul sacrificiului. Aceasta îi permite de asemenea să fie în contact permanent cu alţi vrăjitori, şi să devină încăpăţânat pentru a urma această cale şi a merge până la capăt.

În timp ce sămânţa se dezvoltă, cel nou îndoctrinat începe să vadă lumea vrăjitorilor. Dar poate merge acolo numai dacă primeşte propriul mijloc de transport, care poate fi ori un stilou cu bilă, ori un stilou cu rezervor, o trestie sau frunza oricărui copac.

Puţin câte puţin, începe să se familiarizeze cu membrii adunării lui, ca şi cu ierarhia existentă a puterii. Până atunci, este un novice. Nu poate îndeplini niciun act, nici să arunce un farmec rău, atât timp cât nu a fost complet iniţiat.

În primele săptămâni cel nou iniţiat participă gol la adunări, pe când cei care au un rang poartă îmbrăcăminte din frunze de copac. Pentru a încheia iniţierea, noul discipol trebuie să semneze un pact cu stăpânul suveran: Satan. Dar numai după pact va realiza că este un angajament de a-l sluji pe Satan. Deoarece este legat de pact, nu se mai poate retrage, sub ameninţarea de a fi executat. Dar i se promit bogăţii infinite, ca şi faptul că va avea propriul lui avion.

În ziua iniţierii, o vacă frumoasă este sacrificată. Reţineţi că începând cu ora 6 după-amiaza, orice vrăjitor intră în contact cu lumea lui şi cu colegii lui. La ora stabilită de stăpânul suveran, Satan, noul discipol trebuie să treacă pe dinaintea tuturor conducătorilor lui din ierarhie, ca să le devină cunoscut. Înaintea lor este aşezată un vas mare cu tocană, care conţine carnea vacii sacrificate. Novicele trebuie să înainteze până la vas ca să afle ce mâncare se pregăteşte şi ca să-şi ia porţia. La prima vedere va observa că este carne umană. În mod normal, nu va avea destul curaj să se servească. La ordinul bătrânilor se va servi, şi de data aceasta va vedea că este carne de vacă. În spatele vasului stă Satan, gata să primească jurământul, dar novicele încă nu îl vede.

În momentul când îşi ia porţia şi o mănâncă în faţa tuturor, este încurajat de aplauzele audienţei. Atunci semnează un pact de fidelitate şi de ascultare al fiecărui ordin şi a fiecărei sarcini încredinţate lui, şi se angajează să păstreze strict secretul vrăjitoriei pentru el însuşi. După ce mănâncă, devine conştient de prezenţa lui Satan în spatele vasului.

Când se întoarce la altar, bătrânii îi cer să întărească pactul promiţând să sacrifice pe cineva drag lui, în compensaţie pentru ceea ce tocmai a mâncat. Noul iniţiat se trezeşte obligat să ofere numele persoanei şi perioada de timp necesară pentru a o atinge.

De atunci înainte, poate să călătorească oriunde doreşte la bordul propriului aparat. Acum poate de asemenea să arunce farmece rele.

Vrăjitoria (farmecele) se subdivide în trei ramuri mari:

Vrăjitoria familială:

Această ramură a vrăjitoriei are puteri limitate la nivelul clanului sau tribului. Puterea este transmisă între părinţi şi copii, între copiii înşişi, sau între membrii aceluiaşi clan sau trib. Dar vrăjitorii din această categorie nu ating pe cineva în afara acestor limite.

Vrăjitoria regională sau etnică:

Această ramură a vrăjitoriei implică o întreagă populaţie care vorbeşte aceeaşi limbă, în general la nivelul unui grup etnic sau al unei naţiuni. Fiecare grup etnic este condus de un consiliu. De exemplu, Bakongo au propriul lor consiliu, Baluba, Baswahili îl au pe al lor etc.

La acest nivel, toate consiliile diferite sunt în legătură unul cu celălalt. De exemplu, dacă nişte Bakongo vor să ajungă la un membru al grupului lor etnic care se află în regiunea KASAI, le vor cere celor care sunt în acea zonă să îi ajute. Când un consiliu ţine o întâlnire, dezbate cu privire la victimele care trebuie alese pentru execuţie, şi supune spre examinare raportul stăpânului suveran. Dacă el este de acord cu persoana, aceasta este ucisă. Dacă el refuză un candidat, acela nu va fi omorât.

Vrăjitoria internaţională sau universală:

Această ramură aduce laolaltă totalitatea consiliilor din toată lumea, fără deosebire de rasă, sex sau limbă. Consiliile sunt conduse de membri aleşi care exercită cele mai mari puteri. Ele pot funcţiona asupra oricui, oricare ar fi grupul etnic sau limba persoanei. Dintre ei sunt numiţi secretarii generali, care au privilegiul de a se întâlni cu Satan oricând doresc, şi care pot călători oriunde în lume la orice oră din zi.

Secretarii generali şi asistenţii lor se întâlnesc de patru ori pe săptămână: în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă. La fiecare reuniune, fiecare secretar general trebuie să aducă numele a cinci oameni care să fie sacrificaţi. Deoarece deţin putere absolută asupra oricui, ei pot să atingă oamenii slabi de minte, sau să provoace accidente victimelor oferite. Pot să ia orice le taie calea, şi să ofere sacrificii orbeşte, fără discernământ, până în punctul de a-şi extermina propria familie. La acest nivel există o diferenţă între magicieni şi vrăjitori. Şi magicienii fac sacrificii, dar cu mai multă moderaţie şi disimulare, în aşa fel încât este dificil să fie suspectaţi. Chiar dacă slujesc aceluiaşi stăpân, Satan, există un antagonism profund între magicieni şi vrăjitori, afară de situaţiile când trebuie să-şi apere interesele comune.

Cum îşi omoară vrăjitorii victimele:

Un vrăjitor poate proceda la omorârea unei persoane în diferite moduri: prin accident, prin boală etc. Când este pregătit să facă o victimă, ÎNDEPĂRTEAZĂ INIMA persoanei. Victima manifestă apoi fiecare semn al morţii, în acelaşi timp rămânând în viaţă. Poate să-i audă pe toţi bocitorii din jurul său, dar nu poate nici să se mişte, nici să facă ceva, fiindcă inima nu este la locul ei. Realizează că este pregătită pentru înmormântare, şi este conştientă de tot ce se face cu trupul său, până este pusă în mormânt.

La ora 6 seara, bătrânii îl cheamă pe cel care tocmai a sacrificat o persoană, cu intenţia de a-i împietri inima printr-o anumită ceremonie. În acel moment, vrăjitorul pierde orice dorinţă de a plânge şi se alătură bucuriei colegilor lui că a fost capabil să facă o altă victimă. Tot atunci vin vrăjitorii, în manieră ocultă, ca să dezgroape victima, pentru a o lua în lumea invizibilă. Acolo este judecată, înainte de a fi transformată în orice fel de animal: vacă, capră etc., ca să fie pregătită pentru a fi mâncată.

Când se întâlnesc vrăjitorii, în ziua stabilită se aşteaptă ca fiecare vrăjitor obişnuit să aducă un suflet care să fie sacrificat, în timp ce se aşteaptă ca fiecare secretar general sau asistent al său să sacrifice cinci suflete. Mai mult, se aşteaptă ca fiecare secretar general să sacrifice CINCI SUTE de oameni în luna decembrie! Numerele pot să le pară unora exagerate, dar sunt adevărate. Fiecare accident care implică sute de oameni în lume este cauzat de marii magicieni. Ei apar întotdeauna ca murdari, urâţi şi de dispreţuit, şi stau la intersecţii şi în staţii de autobuz ca să provoace oamenii, murdărindu-i. Cei care se supără sau îi insultă sunt însemnaţi, iar vrăjitorul provoacă un accident autobuzului sau taxiului în care au fost luaţi oamenii respectivi, pentru a le cauza moartea. Prin urmare este periculos să insulţi sau să te mânii pe un străin. Vrăjitorul ştie foarte bine că atunci când cineva este supărat sau râde de o persoană, este într-o stare de păcat şi separat de Dumnezeu. Prin urmare profită de situaţie pentru a-şi îndeplini sarcina.

Alte acte rele ale vrăjitorilor:

În vecinătatea unde locuieşte un secretar general, oamenii nu progresează. Femeile tinere nu găsesc niciodată un soţ şi au copii în afara căsătoriei. Sau dacă unele totuşi se căsătoresc, divorţează după ce au mai mulţi copii şi se întorc în casa părinţilor lor. De asemenea, bărbaţii tineri, în ciuda diplomelor, nu găsesc niciodată slujbe. Vrăjitorii le dau o minte de copil, iar aceşti tineri îşi petrec zilele jucând cărţi, dame, discutând despre sporturi etc.

Vrăjitorii transmit de asemenea epidemii, închizând în manieră ocultă creierul victimelor în interiorul fructelor: mango, avocado etc. Pot chiar să pună în vânzare, pe pieţele din lume, carne umană sub deghizarea cărnii de vacă, de exemplu.

Apoi găseşti clienţi stând la coadă cu zecile să cumpere asemenea carne, fiindcă tot ce vine din lumea invizibilă este foarte atrăgător. Cât despre prepararea unei astfel de cărni, va fi lipsită de gust şi va face spumă în timpul procesului de preparare.

Cu privire la cele de mai sus, nu înseamnă că nu mai putem mânca anumite fructe sau mâncăruri, dar trebuie să facem ceea ce spune Biblia: totul trebuie luat cu mulţumiri. „Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4:4-5).

Pentru toate acestea, există o ieşire de siguranţă: ISUS HRITOS! Numai El ne poate elibera dintr-o asemenea robie.

Întâlnirea mea cu Lucifer:

Obişnuit deja să mă aflu în preajma spiritelor, chiar şi în acelor mai puternice, nu am încetat niciodată să întreb care era originea lor şi pe cine slujeau. Mi s-a revelat că erau slujitori ai marelui stăpân Lucifer. Astfel am căutat o oportunitate să-l întâlnesc, dar oportunitatea nu s-a ivit.

După ce am cunoscut organizaţia vrăjitoriei, şi având întotdeauna dorinţa de a cunoaşte mai mult, i-am cerut lui BOMBARD să facă totul ca să mă pună în contact cu „Diavolul”. Când am pronunţat cuvântul „Diavolul”, BOMBARD s-a supărat pe mine şi m-a întrebat de ce îl numesc astfel. A continuat să-mi spună că toţi eram în slujba lui. Ce mare surpriză a fost aceasta pentru mine! A continuat, spunând că acest cuvânt „Diavolul” era un nume depreciativ folosit de locuitori pământului, şi ceea ce trebuia să cunosc începând din acea zi, era că se numea „SOMODIEU AL CELOR DOUĂ INIMI”.

Fericit datorită acestei descoperiri terifiante, i-am cerut apoi lui BOMBARD să mă pună în contact cu el. Mi-a răspuns că era prea ocupat şi că era practic imposibil să-l întâlnesc. Totuşi, era posibil să încerc să-l contactez pe secretarul şi garda lui personală, ca să aflu dacă putea face ceva.

 BOMBARD mi-a dat astfel o rugăciune pentru a-l invoca pe NABAM, garda lui Satan. Mi-a spus că NABAM era foarte periculos pentru cei vii, ceea ce însemna că trebuia să fiu foarte atent să am grijă să nu mă atingă când avea să apară, fiindcă altfel trebuia să mor pe loc.

Ceremonia de invocare urma să aibă loc la miezul nopţii. Ea implica un întreg set de pregătiri ale căror detalii nu le voi menţiona, voi specifica doar că a trebuit să obţin, printre alte lucruri, apă sfântă care se găseşte în bisericile catolice. A trebuit să trasez un cerc în jurul meu cu o bucată de var, şi un cerc pentru NABAM, şi a trebuit să fiu singur în casă, fiindcă NABAM ar fi luat cu el sufletul oricui ar fi fost găsit în casă la acel timp anumit.

Am ales data, pentru a face ca soţia mea şi restul celor din casă să plece. Au fost fericiţi datorită tuturor banilor şi darurilor pe care li le-am dat, ca să le ofere rudelor cu care aveau să petreacă weekendul.

Cu curajul diabolic care mă anima, am încercat actul. Am respectat toate regulile invocării, iar NABAM mi-a apărut în mijlocul unui vânt puternic. I-am dat să bea apă sfântă. Apoi mi-a pus întrebarea. „De ce m-ai chemat?” I-am răspuns că aveam nevoie să-l întâlnesc pe Satan. El mi-a interzis formal să-l numesc Satan, cerându-mi să-l numesc SOMODIEU AL CELOR DOUĂ INIMI. A lăudat puterea stăpânului său şi mi-a propus bijuterii: un colier, un inel etc., care aveau să-mi dea succes în acţiunile mele, cu condiţia să nu le port în bisericile unde se ruga cineva Dumnezeului creator.

I-am refuzat oferta, deoarece colierul pe care îl avea putea fi deja folosit fără condiţii, şi am insistat să-l văd pe SOMODIEU AL CELOR DOUĂ INIMI. Vroiam ca lucrurile să meargă repede, ca să economisesc timp şi să descopăr alte lucruri. Atunci el a stabilit o întâlnire cu mine două zile mai târziu, şi mi-a trimis prin corespondenţă o rugăciune adecvată pentru invocare.

În ziua întâlnirii, la miezul nopţii l-am invocat pe stăpânul suveran. În camera în care stăteam, numită „sanctuar”, am auzit un cutremur foarte puternic, însoţit de un vânt foarte violent, atât de violent încât am crezut că copacii de afară fuseseră rupţi. Deodată am văzut apărând înaintea mea o şopârlă care, în timp ce vântul bătea, s-a făcut tot mai mare în numai câteva secunde. Când a ajuns la dimensiunile unui crocodil, s-a transformat într-o fiinţă verticală, dar al cărei trup era acoperit cu solzi coloraţi ca smaraldul, cu excepţia mâinilor şi capului. Avea înfăţişarea unui tânăr cam de treizeci de ani.

El a vorbit cel dintâi, întrebându-mă de ce îl chemasem. I-am răspuns că doresc să fiu considerat unul dintre miliardarii pământului, şi că am vrut de asemenea să-l întâlnesc. S-a făcut că se scarpină şi a scos din unul din solzi o listă lungă cu nume de om, separate de o linie roşie. Mi-a arătat lista, şi am fost surprins să văd scrise acolo numele tuturor membrilor familiei mele, cei vii de o parte, iar cei morţi de cealaltă. Mi-a cerut să numesc, dintre cei vii, cinci persoane pe care urma să le sacrific lui, pentru a obţine pe loc bogăţiile pe care le cerusem. Pentru câteva secunde am rămas zăpăcit, iar apoi l-am rugat să-mi dea timp să mă gândesc, spunându-i că îl voi chema din nou ca să-l informez de decizia mea. După un moment de ezitare, mi-a spus că locuia sub MAREA ROŞIE. Cât ai clipi din ochi, şi-a luat rămas bun şi a dispărut. Ezitasem fiindcă de când eram în afacere, nu mi se ceruse niciodată să fac un sacrificiu uman.

Din acea zi nu l-am mai invocat niciodată pe Lucifer în acest mod, dar m-am dus să-l vizitez la el acasă. Am stabilit o întâlnire; apoi ne-am dus la Marea Roşie să-l întâlnim. Stând pe mal, pe partea Arabiei Saudite, am rostit invocarea. S-a făcut o deschidere în apă şi am intrat prin ea. Am fost salutaţi de NABAM, înăuntrul unei clădiri decorată cu cel mai splendid gust. Apoi marele stăpân a venit să ne întâmpine. Prima întrebare pe care mi-a pus-o a fost dacă îi adusesem cele cinci persoane cerute. M-am scuzat, iar el mi-a acceptat scuzele. Dar nu era obiceiul lui să accepte o scuză de la oricine, şi pentru oricare motiv.

Apoi mi-a revelat că deja condusese lumea de trei ori, sub conducerea Papilor, în timpul primei şi celei de a doua cruciade, şi în timpul războiului de o sută de ani. Lucifer a fost cel care s-a întrupat în acei Papi. Ceea ce se explică de la sine, deoarece un adevărat slujitor al lui Dumnezeu nu poate lansa un război ca să omoare oameni, având în vedere că există vărsare de sânge.

Am aflat de asemenea că Fondatorul General cu trei capete pe care îl văzusem era tot el, deghizat într-o altă formă. Mai mult, Isus reprezentat pe cruce de Babilonul cel mare nu este altul decât însuşi Lucifer, stăpânul trinităţii diabolice, având emblema celor trei capete.

Mi-a spus că făcea totul pentru a mă aduce mai aproape de el, fiindcă mă iubea mult. M-a autorizat să fiu prezent la reuniunile lui şi să-i asist pe alţii în misiunile lor macabre: omorârea oamenilor cu miile; provocarea accidentelor; distrugerea bisericilor unde începea o trezire, prin trimiterea spiritelor rele ca să-i descurajeze pe cei credincioşi sau ca să le dea slăbiciune spirituală, sau prin trimiterea spiritelor de imoralitate, o armă eficientă pentru a anihila orice putere cu adevărat spirituală.

Câte jafuri şi masacre au fost înfăptuite de noi! Câte grupuri creştine şi biserici au fost dispersate! Prin toate aceste practici, eram deja exclus de pe lista copiilor lui Dumnezeu. „Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui” (Levitic 20:6). Mă aruncam pe mine însumi în abis. Acum ştiu că eram destinat pentru iad, dar Lucifer ne spunea că aveam să ne obişnuim.

Lucifer venea să mă viziteze acasă în timpul zilei, în mod deschis, dar nimeni nu realiza că era prinţul acestei lumi. Oamenii credeau că era unul din dealerii de diamante care îmi erau tovarăşi. Mergeam să agăţăm femei, iar soarta care le aştepta era moartea, după multă suferinţă şi blesteme în viaţă. Mulţi prostituaţi şi multe prostituate au avut astfel relaţii sexuale cu un spirit rău sau cu un mare magician, care pe dinafară arăta ca un om decent.

Primisem de la Lucifer nişte ochelari magici, prin care puteam să detectez orice vrăjitor sau vraci, şi să-i determin nivelul puterii. Acei ochelari nu trebuie să fie confundaţi cu cei obişnuiţi pe care îi port acum. […]

Capitolul 5

ROMA, BABILONUL CEL MARE

[…]

Rolul „sfinţilor” catolici:

Fiecare sfânt din repertoriul catolic pe care Roma îl foloseşte ca să seducă lumea, nu este un sfânt în adevăratul sens al cuvântului. Sunt oameni morţi, cu origini şi stiluri de viaţă adesea dubioase, veneraţi de catolici. Mulţi dintre ei au fost magicieni sau rozicrucieni, slujindu-l pe Diavol în timpul vieţii. Trupurile sfinţilor sunt „recuperate” după moarte prin mijloace oculte. Trupurile sunt apoi mumificate, la fel ca ale papilor, şi păstrate în cavourile din Bazilica Sfântul Petru.

Când o nouă parohie se deschide undeva, toate spiritele se adună împreună în lumea invizibilă şi aruncă sorţii ca să ştie ce sfânt îi va fi desemnat. Odată ce un nume este ales, Lucifer ordonă Papei să ia o bucată din trupul acelei persoane. Bucata este apoi preparată, fiind închisă într-o piatră de culoare albă, care va fi pusă în interiorul altarului noii biserici. De acum acel demon va fi cel care va patrona toate activităţile parohiei care i-a fost desemnată. Nu ignorăm că unui demon i se dă misiunea să facă rău omului. El se va strădui să implanteze o doctrină falsă în adepţii acestei religii, şi să-i stârnească să înmulţească păcat după păcat.

Piatra de culoare albă este în mod normal expusă sub draperia care acoperă altarul. Înainte de celebrarea mesei, fiecare preot trebuie să sărute piatra. Scopul sărutului este să facă asistenţa să creadă, fără a contesta, tot ce i se va spune, prin intermediul puterilor magice investite în interiorul pietrei. Aceeaşi piatră este folosită pentru a comunica dorinţele preotului, patronului parohiei, adică persoanei moarte al cărei trup este închis în piatră. Spiritul este cel care aduce spiritele membrilor parohiei în supunere faţă de voia lumii invizibile. Dumnezeu nu ne autorizează să comunicăm cu morţii, să avem un cult faţă de ei. Când oamenii sunt conduşi la acest act idolatru, profanează constant Numele Mântuitorului.

Iată adevărul biblic cu privire la această problemă: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!” (Marcu 12:27) Dumnezeu nu are nevoie de morţi, chiar dacă ei ar putea fi cu El, ca să transmită mesajul Lui omului. Ceea ce este confirmat în Luca 16:27-31, când bogatul îi cere lui Lazăr, care era mort, să se întoarcă să-i avertizeze pe fraţii lui. Răspunsul lui Avraam a fost ferm. Dumnezeu nu are nevoie de morţi ca să le vorbească celor vii.

Deschid o paranteză ca să spun că în tot timpul însărcinărilor mele ecleziastice la conducerea Parohiei Sfântul Bruno, am descoperit că mesa în sine nu este nimic altceva decât un act de magie. O spun ca un membru practicant.

Succesiunea Papei Paul VI şi corectarea Bibliei:

În 1978 am participat la o adunare mare în lumea invizibilă, pentru a alege un succesor Papei Paul VI. Aceasta s-a făcut, şi am votat pentru Ioan Paul I. În timpul investirii lui, a primit misiunea de a modifica Biblia prin îndepărtarea următoarelor pasaje: 1 Corinteni 6:6-16, 2 Corinteni 6:14-17, şi întreaga carte Apocalipsa. Mai mult, trebuia să lucreze în unitate contrafăcută cu toţi păgânii, misionarii, pastorii şi creştinii de orice crez, pentru a lupta mai bine împotriva Aceluia pe care Îl numeau: „CEL MARE”. Această mişcare a unităţii este numită şi „ecumenism”.

Papa Ioan Paul I nu a acceptat cu uşurinţă modificarea Bibliei. De aceea Lucifer l-a judecat a fi incompetent şi l-a eliminat din lumea celor vii. Lumea a avut multe pretexte pentru a-i justifica moartea. Succesorul lui, Ioan Paul II, acceptând misiunea, a fost înscăunat şi investit cu mari puteri.

Primesc o promovare:

Pentru a ţine evidenţa tuturor isprăvilor sinistre pe care le-am înfăptuit, mi s-a permis să construiesc un oraş întreg, numit ORAŞUL PARADISULUI, în care urma să locuiesc şi să-mi exercit toate activităţile. Oraşul urma să aibă o fabrică de textile, un supermarket etc.

Anii au trecut şi mi-am disimulat toate activităţile oculte sub acoperirea comerţului ilegal cu diamante. Apoi lumea invizibilă mi-a comunicat data aleasă pentru moartea mea fizică, care avea să aibă loc în anul 2043, în timpul lunii noiembrie, ziua şi ora urmând a fi decise ulterior.

Mă mut în capitală:

În 1983 am hotărât, cu permisiunea lui BOMBARD, să părăsesc oraşul KANANGA ca să mă mut în capitală, KINSHASA. Aceasta mi s-a permis pe 6 noiembrie 1983, şi mi-am luat rămas bun de la fraţii mei. În aceeaşi noapte mi-am luat covorul magic şi bagajul, iar prin intermediul cimitirului, m-am dus la KINSHASA.

Am sosit acolo prin vechiul cimitir BINZA-DELVEAU. După o şedere la Hotelul Okapi, am locuit în DELVEAU şaisprezece luni, înainte de a intra în legătură cu unii fraţi şi cu nişte cunoştinţe.

În timp ce îndeplineam dubla mea misiune ecleziastică şi magică, am participat la jubileul arhiepiscopului de KINSHASA din 22 septembrie 1984. Am fost filmat lângă el în timpul inaugurării Spitalului Sfântul Iosif în LIMETE, purtând ochelari albi cu rame negre, şi pantaloni negri cu jachetă bej.

Activităţile mele s-au intensificat, dar nu aveam nici odihnă, nici pace în inimă. Ca toţi ceilalţi, mă temeam să nu primesc o misiune imposibilă, al cărei eşec era întotdeauna însoţit de condamnarea la moarte.

Vizita mea sub pământ:

Toţi cei care erau condamnaţi la moarte era aduşi sub pământ ca să fie exterminaţi. Atunci am decis să merg acolo să arunc o privire, cu permisiunea autorităţilor supreme. Pentru a o face, trebuia să mă întâlnesc cu „Regina Coastei”, care avea să-mi dea acces în lumea subterană.

Prin urmare m-am dus la Pointe-Noire, în Republica Populară Congo, pentru a mă întâlni cu Regina Coastei, pe ţărmul Coastei Atlanticului. Acolo am pătruns sub ocean, vizitând birourile ei şi slujitorii ei.

Trebuie menţionat aici că Regina Coastei vine în marile noastre oraşe în formă fizică, pentru a-i seduce pe vânătorii de fuste şi a-i răpi. Cei care au relaţii sexuale cu ea se vor trezi posedaţi, şi vor fi blestemaţi toată viaţa lor. Moda seducătoare pe care le poartă tinerele astăzi vine întotdeauna de la Regina Coastei.

Sub pământ am descoperit multe alte lucruri. Erau fabrici unde oamenii erau ocupaţi, creând modele de maşini frumoase sau echipament de lux. Când modelele sunt gata, le aduc pe pământ, în lumea fizică, pentru a fi construite. Era o fabrică de electronice, unde erau făcute televizoare, radiouri şi multe alte aparate pentru casă. Am văzut camere mari pentru cercetare şi studiu, unde mari oameni de ştiinţă şi oameni învăţaţi precum Einstein, Arhimede, îşi elaborau şi perfecţionau invenţiile şi formulele.

Am vizitat de asemenea o clădire alcătuită din trei încăperi. „Camera Neagră”, unde sunt executate victimele. „Camera Intermediară”, unde victima este pusă într-o presă pentru a i se extrage apa din corp. Apa obţinută în acel mod trece pe la Lucifer şi îi este trimisă Papei. Este ceea ce se numeşte „apă sfântă binecuvântată de Papă”, care o are pusă în sticle. Corpul victimei este apoi transferat în „Camera de Uscare”, unde este ars. Cenuşa va fi adăugată celei de Florii, şi va fi folosită pentru a unge frunţile celor credincioşi în prima zi a postului mare.

Am rămas sub pământ două săptămâni, pentru a mă familiariza cu acest mediu, apoi am ajuns pe pământ.

Nu am părăsit niciodată compania lui Lucifer. Ieşeam împreună, în maşini mari Mercedes, care nu erau cu adevărat maşini normale. Frecventam toate locurile de primă clasă din KINSHASA, precum KIMPWANZA, VIS-A-VIS, Hotelul Intercontinental etc. Acolo seduceam femei, care aveau să moară câteva luni mai târziu. Îmi amintesc, dintre multe altele, de o anumită BASOSILA, care s-a dus să moară la KIKWIT câteva luni mai târziu.

La intrarea în baruri, Lucifer pune zeiţe goale ca să le facă farmece celor care vin să bea.

Antihristul şi semnul fiarei:

Pe 29 august 1985, sub autoritatea Papei, au fost scrise 16 articole care justifică evenimentele prezise în Apocalipsa 13:16-18. Fiindcă am luat personal parte la întâlnirea care a pregătit pentru publicare aceste articole, vă voi da acum traducerea listei celor 16 articole, luată din înregistrările oficiale ale întâlnirii, semnate de Papa Ioan Paul II:

Articolul 1: Nimeni nu va putea să trimită o scrisoare prin poştă fără semn.

Articolul 2: Nimeni nu va angajat de o companie fără semn.

Articolul 3: Niciun copil nu va putea studia dacă părinţii lui nu au semnul.

Articolul 4: Toate armamentele vor fi plasate sub autoritatea unei organizaţii mondiale, şi nimeni nu le va putea cumpăra sau vinde fără semn.

Articolul 5: Nimeni nu va putea cumpăra sau vinde produse alimentare, nici nu va putea fi fermier, fără acest semn.

Articolul 6: Nimeni nu va putea să facă tranzacţii bancare fără acest semn.

Articolul 7: Dacă cineva nu acceptă sau este împotriva acestor articole, va fi pedepsit sever, chiar până la pedeapsa cu moartea.

Articolul 8: Nimeni nu va putea să călătorească fără să aibă acest semn.

Articolul 9: Toate navele de explorare a spaţiului vor fi plasate sub autoritatea acestei organizaţii mondiale.

Articolul 10: Nimeni nu va putea să importe sau să exporte nimic fără să aibă acest semn.

Articolul 11: Va fi o monedă unică, folosită universal.

Articolul 12: Va fi o biserică unică, iar toţi membrii acestei biserici mondiale se vor închina în aceeaşi zi, duminica.

Articolul 13: Sărăcia şi lipsa vor fi eliminate. Standardul de viaţă în naţiunile în dezvoltare vor fi îmbunătăţite.

Articolul 14: Nimeni nu va putea să vâneze sau să pescuiască fără acest semn.

Articolul 15: Fiecare companie mondială de transport va fi tratată deosebit de bine.

Articolul 16: Nimeni nu va putea să primească îngrijire spitalicească fără să aibă semnul.

Capitolul 6

CONVERTIREA MEA

Activităţile mele scad:

Aproape de sfârşitul lui 1984, am observat că dacă ceream o anumită sumă de bani, lumea invizibilă îmi trimitea a zecea parte din ceea ce ceream. Situaţia m-a supărat, fiindcă nu înţelegeam motivul.

Atunci am decis să mă întorc la KANANGA, ca să verific la faţa locului ce se întâmpla. Dar oportunitatea de a călători nu s-a prezentat. Mai întâi de toate, covorul pe care îl foloseam ca să călătoresc îmi fusese luat, şi nu aveam destui bani ca să plec. Telefonul meu special dispăruse şi el, şi nu-mi rămăsese nimic pentru comunicare, cu excepţia rugăciunilor mele şi a colierului.

Un nou destin

La începutul lui august 1985, am vizitat un văr din vecinătatea NGABA, pe Strada KINGULU nr. 20. Soţia lui mi-a cerut să o însoţesc la o întâlnire de rugăciune. Am pus crucea colierului în gură, ca să cer permisiunea lui BOMBARD. Mi-a interzis să mă duc. Apoi am găsit o scuză şi am scăpat, pretinzând că mă grăbesc tare. Dar am promis să o însoţesc altădată.

O săptămână mai târziu m-am dus din nou acolo, iar soţia vărului meu şi-a reînnoit invitaţia. Am refuzat din nou, după ce l-am consultat pe BOMBARD. Trecând pe acolo încă o dată, ea a insistat din nou. În ziua aceea BOMBARD nu mi-a răspuns când l-am chemat. Am decis să merg cu ea.

Era 6:30 p.m. când am sosit împreună pe Strada KAZIAMA nr. 42, tot în NGABA. Când am intrat în clădire, am găsit nişte tineri repetând la tobe, şi bărbaţi şi femei aşteptând să înceapă întâlnirea, în timp ce citeau Biblia în gând. Părându-mi rău că mă aflam într-un asemenea mediu, i-am reproşat soţiei vărului meu că m-a ridiculizat, aducându-mă în mijlocul acelor oameni „profani”. Am rămas aproape de intrarea clădirii şi am început să tatonez spiritual mediul în care mă găseam. Dar nu am putut să intru în contact cu lumea invizibilă, pentru a adopta o atitudine. La 5:00 p.m. a început totul: imnuri, mijlociri… Cu încăpăţânare, am continuat să încerc să înţeleg ce se întâmpla exact, dar în zadar.

În timp ce ei mijloceau, mi-am întins mâna astrală (mâna trupului meu spiritual) ca să le blochez rugăciunile. După aceea am simţit un foc puternic arzându-mă. Fiecare încercare a mea a eşuat, şi am continuat să-i privesc la lucru.

Odată ce mijlocirile s-au terminat, asistenţei i s-a cerut să aştepte profeţia. Imediat după aceea, un frate a început să profeţească avându-mă ca ţintă direct pe mine. Iată ce a spus profeţia: „Fratele nostru care este lângă uşă este foarte iubit de Domnul. Domnul vrea să-l pună în slujba Lui. El îi cere să facă un lucru. Să se întoarcă la El şi să renunţe la toate practicile lui magice. Va pierde toate bunurile pe care le-a dobândit prin magie, dar Domnul va păşi alături de el.” Mi-a spus că purtam o servietă cu găuri, ceea ce însemna că voi pierde tot ce dobândisem prin magie. Apoi a spus că a văzut o farfurie întorcându-se în faţa mea, ceea ce însemna că Dumnezeu mă va instala într-o viaţă liniştită dacă mă dădeam Lui, şi că mă va lua în slujba Sa.

Vă puteţi imagina surpriza mea când l-am auzit pe acel tânăr dând detaliile vieţii mele, în timp ce proprii mei fraţi şi surori de aici din KINSHASA nu ştiau cine eram cu adevărat! Am fost profund convins de adevărul profeţiei, dar înăuntrul meu mă îndoiam foarte mult de ortodoxia ei. Am devenit iritat împotriva acelui frate şi am aşteptat până la căderea nopţii ca să vin şi să-l cern ca pe grâu. După întâlnire, un slujitor al lui Dumnezeu a venit să mă îndemne, dar datorită puterilor mele oculte am detectat că nu era curat înaintea lui Dumnezeu! Aşa că am făcut o rugăciune ca să-l distrag, iar apoi a început să vorbească despre lucruri nesemnificative. De aceea slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie sfinţi şi pregătiţi în fiecare zi.

Începând din acea zi, toată îmbrăcămintea mea a dispărut, pentru că toate veniseră din lumea invizibilă. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu robele preotului meu. Cele trei valize pline de bani de care mă foloseam, au dispărut şi ele. Unul după celălalt, automobilele mele s-au stricat… În ce încurcătură am intrat! De acum înainte, nu am mai avut contact cu lumea invizibilă, deşi încă aveam colierul magic, pudra magică şi cărticica magică de rugăciuni.

Isus mă cheamă la Sine:

Într-o zi la 4 p.m., eram singur şi ocupat să trasez diagrama organizaţiei companiei pe care vroiam să o încep în lumea invizibilă, neştiind că lucrurile luaseră o întorsătură diferită. Am auzit o voce chemându-mă, dar nu am fost capabil să o localizez. Am crezut să era un vis sau o neînţelegere, şi mi-am continuat lucrul.

Mai târziu, pe la 2 a.m., am auzit o voce chemându-mă. Am sărit, gândind că era BOMBARD, şi m-am dus în toaletă ca să vorbesc cu el, dar nu era nimeni acolo. Acesta s-a întâmplat de două ori la rând, dar am decis să nu mai răspund.

Aceeaşi voce s-a auzit treizeci de minute mai târziu. Am ascultat-o cu atenţie. Nu era vocea lui BOMBARD. Vocea era melodioasă şi plină de compasiune. Mi-a cerut să abandonez ce mai rămăsese. L-am întrebat cine este, iar El mi-a răspuns: „EU SUNT DOMNUL TĂU ISUS HRISTOS… EU, ISUS, SUNT CEL CARE TE CHEM…” Pentru mine era ceva incredibil… să vorbesc cu Isus Hristos! De unde aş fi putut începe? Dar era o realitate de netăgăduit!

Era o realitate mai profundă decât lumea ocultă pe care o cunoşteam. Nu auzisem niciodată pe cineva spunând că Isus a mai vorbit oamenilor de când S-a suit la cer. În noaptea aceea am fost chinuit, încercând să înţeleg, dar fără succes. L-am invocat pe BOMBARD, dar nu mai puteam intra în contact cu el. Simţeam nelinişte, care nu ştiu în ce fel a fost risipită.

În timpul următoarei mele întâlniri cu sora mea, Theresa, ea mi-a indicat adresa bisericii din BANDAL, pe Strada KINKOLA nr. 39. M-am dus să verific informaţia şi am găsit oameni în mijlocul rugăciunii, dar m-am întors acasă. În ziua următoare m-am dus acolo din propria mea voie, iar Cuvântul lui Dumnezeu care a fost predicat în ziua aceea mi-a atins inima. Acest cuvânt, predicat de Fratele BEYA WETU, descria felul în care ILIE aranjase altarul şi Îl chemase pe Domnul să ardă jertfa (1 Împăraţi 18:30-40).

Am perseverat în rugăciune, iar în octombrie 1985 am primit o scrisoare de la fratele meu cel mic din KANANGA, care îmi spunea că parcela mea de lângă spital fusese confiscată de un cumpărător, şi mă invita să mă întorc la KANANGA să rezolv problema. Am înţeles că tot prima profeţie se împlinea. Apoi au dispărut ochelarii mei magici. În ziua aceea erau în casa fratelui BADIBANGA. Când a venit să-mi spună că a pierdut ochelarii, nu am răspuns nimic, ştiind bineînţeles ce se întâmplase.

În acelaşi an, în timpul unui serviciu de pocăinţă ţinut în BANDAL, m-am gândit că era inutil să păstrez obiectele care au rămas, şi cu sinceritate am dat unuia din fraţii mei colierul şi cărticica de rugăciuni. Şi aceasta a fost RUPEREA LEGĂTURILOR MELE CU MAGIA.

Câteva luni mai târziu, tatăl meu mi-a scris că soţia mea părăsise casa noastră, abandonându-i pe copiii noştri.

Un an de luptă pentru eliberare:

M-am trezit complet lipsit de toate, pentru a-mi începe viaţa din nou de la zero. A fost dificil de îndurat, dar mâna lui Dumnezeu a fost constant peste mine, pentru a mă păzi de ce era mai rău. Eram urmat de un grup de rugăciune localizat în zona BANDALUNGWA. Acolo am primit o eliberare completă. Eliberarea mea a durat UN AN!

Când un satanist îşi părăseşte stăpânul, Satan face totul pentru a-i încetini activităţile, pentru a fi concediat de la serviciu, şi îi trimite blesteme şi boli prin intermediul demonilor. Acei demoni îi sugerează de asemenea persoanei să-L părăsească pe Domnul, spunând că El este cauza tuturor acelor rele.

Am trecut prin aceste încercări. Am petrecut zile întregi fără mâncare, şi toţi cei care m-ar fi putut ajuta şi-au închis uşa pentru mine. Nu aveam o pereche decentă de pantofi sau de pantaloni de purtat! Diavolul vroia să putrezesc în sărăcie.

În acea vreme mintea îmi era colonizată de demoni, care mă făceau să-mi amintesc filmul fericirii trecutului meu, sugerând că ar trebui să mă întorc în tabăra lor. A trebuit să cer ajutorul unor fraţi, care s-au jertfit pe ei înşişi în rugăciune pentru a înlătura opresiunea.

În timpul acelei perioade de mare persecuţie, Diavolul şi acoliţii săi au decis să mă omoare, temându-se că le voi divulga toate secretele. Mii de demoni au început să mă atace, chiar şi fizic, şi m-au ameninţat cu moartea. Dar mulţumiri fie aduse Domnului nostru ISUS HRISTOS, care m-a ţinut în mâna Lui!

Zâmbetul a început să-mi revină pe buze, deşi nu aveam deloc resurse financiare. În timp, Domnul şi-a îndeplinit proiectul pe care îl avea ca să mă formeze, dându-mi pe rând darurile profeţiei, vindecării şi deosebirii duhurilor, şi misiunea de medic.

Când am început să-L slujesc pe Domnul, tot nu ştiam cum să înţeleg voia lui Isus Hristos pentru mine. Prin urmare am căutat să lucrez ca să mă susţin financiar, dar nu am reuşit. Atunci mi S-a revelat Domnul, printr-un frate, că mă chema să-L slujesc cu program întreg. Prin harul lui Dumnezeu m-am recăsătorit, căci prima soţie îmi fusese impusă de lumea întunericului. Avem o MARE PACE, deşi nu avem milioane cu care să trăim.

Soţia mea s-a îmbolnăvit şi nu a fost diagnosticată nicio boală, în ciuda durerii ei extreme. Ne-am rugat Domnului, iar El a vindecat-o. O mare uscăciune ne invadase ca un nor.

Astăzi pot să afirm, împreună cu fratele nostru Pavel, că „lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos.” (Filipeni 3:7-8)

Din acea zi contemplu gloria lui Dumnezeu în viaţa mea, fiindcă El a declarat că niciodată nu mă va lăsa, nici nu mă va părăsi (Evrei 13:5).

Îi aduc mulţumiri lui Dumnezeu pentru dragostea pe care mi-a arătat-o, scoţându-mă din groapa pierzării în care mă năpustisem, ca să mă transforme astăzi într-un străjer pentru poporul Lui, cum mi-a declarat într-o profeţie cu privire la mine.

Comuniunea noastră fiind cu Tatăl şi cu Fiul Său (1 Ioan 1:3), din toată inima am trimis o invitaţie, pledând faţă de toţi cei care sunt încă în sistemul romano-catolic şi în grupurile sale asociate, ca şi faţă de toţi vrăjitorii, sataniştii şi magicienii, rugându-i să iasă din aceste lucruri, fiindcă nu există viaţă în ele. Iar Domnul le va ura bun venit.

„De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6:17-18)

Dumnezeu nostru este viu. El este Regele regilor, Domnul domnilor. El arată îndurare cui doreşte El, iar planul Lui este un plan de mântuire şi fericire pentru oricine crede în El!

Fratele BAKAJIKA M. N.

Concluzie

După ce ai citit această carte, dacă nu eşti sigur că eşti mântuit şi că mergi direct în cer dacă moartea te-ar cere acum, trebuie să te pocăieşti de păcatele tale, să te întorci la Domnul Isus Hristos şi să spui această rugăciune simplă cu o inimă sinceră:

„Doamne Isuse, ştiu că sunt păcătos şi că nu mă pot mântui prin faptele mele bune. Ştiu că merit să merg în iad. Îmi pare rău că am păcătuit, că am practicat idolatria sau lucruri pe care le consideri abominaţii. Te rog să mă ierţi. Spală-mi păcatele în scumpul Tău sânge. Prin credinţă, Te primesc acum în viaţa mea, ca Mântuitor şi Stăpân, şi ca singura mea speranţă de mântuire. Vino în inima mea acum şi mântuieşte-mă după promisiunea Ta. Scrie numele meu în a Ta Carte a Vieţii! Cer toate acestea în scumpul Tău Nume, şi Îţi mulţumesc că îmi răspunzi acum. Amin!”

Trebuie de asemenea:

- să încetezi imediat practicarea magiei, vrăjitoriei, satanismului sau idolatriei religioase.

- să arzi sau să distrugi orice obiecte, cărţi sau documente asociate cu aceste practici.

- să te alături unui grup sau unei biserici de creştini adevăraţi, unde vei putea primi botezul în apă prin scufundare, după porunca Domnului, şi învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu conform adevărului, pentru a deveni un adevărat ucenic al lui Hristos.

DOMNUL ISUS HRISTOS SĂ VĂ PĂZEASCĂ ŞI SĂ VĂ BINECUVINTEZE!

EL SE ÎNTOARCE FOARTE CURÂND!

Bakajika Muana Nkuba, Rescued from Hell. Copyright © Bakajika Muana Nkuba & Parole de Vie Publishing House 1996.

Pentru a downloada cartea în limba engleză, clic pe Rescued from Hell.

Pentru a downloada cartea în limba franceză, clic pe Rescapé de l’enfer.

Pentru a citi cartea online în limba engleză, clic aici!