Cum m-am întîlnit cu EL,
Aş vrea să vă prezint o
întîmplare deosebită din viaţa mea pe care am
trăit-o cînd eram studentă şi în
urma căreia viaţa mea nu a mai fost
niciodată aceiaşi. Această
experienţă am trăit-o în ultimul meu an de
studenţie şi în urma ei concepţia
mea despre lume şi viaţă s-a schimbat
radical şi pentru totdeauna,
determinîndu-mă în final să îl accept pe
Dumnezeu şi pe Domnul Isus
Cristos în viaţa mea cu toată convingerea.
Mai apoi I-am devenit o
slujitoare înflăcărată şi devotată şi L-am urmat
cu multă pasiune şi devotament
tot restul vieţii mele. Şi iată de ce.
Numele meu este Tatiana şi m-am
născut înainte de cel de-al doilea
război mondial, în anul1935 în
fosta Uniune Sovietică.
Am fost crescută şi educată de
părinţii mei care erau atei şi comunişti,
într-un spirit ateist, aşa cum
era defapt mai toată lumea pe vremea aceea
la noi. Nu ştiam nimic despre
Dumnezeu şi nici nu aveam vreun interes
în a-L cunoaşte.
După terminarea Liceului, am
devenit studentă la Facultatea de
Medicină din Moscova. Schimbînd
mediul de acasă cu cel din facultate,
aici am început să mai aud de la
unii din colegii mei vorbindu-se despre
Dumnezeu, dar eu am rămas
indiferentă şi dezinteresată de acest subiect.
Ca studentă, mi-am văzut de viaţa
mea de student şi anii de studenţie
au trecut destul de repede unul
după celălalt. Eram în ultimul an de
facultate şi mai aveam cîteva
luni pînă la absolvire. Învăţam din greu
pentru examenele finale ce le mai
aveam de susţinut pentru a-mi obţine
diploma de medic.
Într-una din acele zile, m-am dus
la Biblioteca Centrală din oraş ca să
studiez şi să aprofundez nişte
subiecte legate de specialitatea mea.
Ajunsă la Bibliotecă, la un
moment dat am auzit foarte clar o voce care
mi-a vorbit, deşi nu era nimeni
în jurul meu, şi vocea aceasta era atît de
clară şi de puternică încît
lucrul aceasta a avut un impact deosebit de
puternic asupra mea. Îmi amintesc
şi acum cuvintele pe care le-am auzit
atunci şi cred că ele nu mă vor părăsi şi nu le voi
uita niciodată
Vocea aceea mi-a spus pe un ton
foarte hotărît şi autoritar:
“-Nu căuta fericirea pe pămînt şi
nu căuta bogăţii pe pămînt. Nu căuta
nimic, căci pămîntul este
blestemat şi plin de păcate şi de sîngele
oamenilor nevinovaţi.”
Eu m-am gîndit atunci căci
probabil acesta era rezultatul războiului (era
vorba de cel de-al doilea război
mondial). Şi apoi vocea a continuat:
“-Nu, pămîntul este plin nu de
sîngele celor care au căzut pe front, ci
de sîngele acelora care au fost
martirizaţi, chinuiţi şi omorîţi de-a lungul
anilor pînă în zilele acestea.”
Atunci eu am întrebat:
-Bine, dar ce legătură am eu cu
asta, ce vină am eu de toate aceste
lucruri sau de vărsarea sîngelui
martirilor ... ? Ce trebuie acuma eu să
fac...?
Şi vocea mi-a răspuns:
“-Pocăieşte-te şi împacă-te cu
Domnul Isus căci vreau să te folosesc în
lucrarea Mea de mai departe.”
După această întîmplare, am ajuns
acasă foarte speriată şi tulburată de
ceea ce mi se-ntîmplase. Cum aş
putea eu să le spun părinţilor mei, care
pe lîngă faptul că erau atei mai
aveau pe deasupra şi o poziţie înaltă în
societate, despre această
întîmplare neobişnuită. Cum vor reacţiona ei şi
ce vor zice?
Totuşi, m-am hotărît să ascult de
ce mi-a spus această voce şi să mă
pocăiesc ca să devin creştină,
deşi nu prea ştiam ce însemna lucrul
acesta. Mi-am luat inima în dinţi
şi le-am spus părinţilor mei ce se
întîmplase la Bibliotecă, de
vocea pe care am auzit-o acolo, de mesajul
pe care l-am primit şi de ceea ce
mi s-a cerut să fac.
Părinţii, foarte surprinşi de
cele auzite, mi-au propus să mă ducă să
consult un medic psihiatru, dar
eu am refuzat categoric şi le-am spus
că mă simţeamt foarte bine şi că
sînt pe deplin sănătoasă aşa că nu este
nevoie să consult nici un medic.
A doua zi am plecat la facultate
şi am ieşit de acolo, plimbîndu-mă pe
străzile Moscovei, cu gîndul şi
speranţa că voi întîlni pe cineva, poate un
om al lui Dumnezeu care să mă
ajute sau să îmi spună ce să fac cu
privire la situaţia ciudată în
care mă aflam acuma, spunînd mereu în
gînd că:
"Dacă este vreun om cu frică
de Dumnezeu şi dacă Dumnezeu există cu
adevărat şi conduce lumea acasta,
atunci să mă întîlnesc acuma cu acest
om şi el să îmi vorbească despre
Dumnezeu şi să îmi spună ce să fac."
Nu m-am plimbat prea mult pe străzile oraşului, cînd
la un moment
dat îmi iese în cale un bărbat
îmbrăcat foarte elegant, care mă abordează
şi mă întreabă foarte direct:
-Tu îl cunoşti pe Dumnezeu? La
care eu i-am răspuns surprinsă:
- Nu.
Apoi bărbatul mă întreabă mai
departe:
-Dar vrei să-L cunoşti? Eu i-am
spus că da şi el îmi spune apoi:
-Iată, eu am să-ţi spun totul
despre Dumnezeu.
Şi a început să îmi spună şi să
îmi istorisească despre cum a fost creată
lumea şi toate lucrurile din ea,
şi continua să vorbească de parcă ar fi ştiut
toată Biblia pe de rost, lăsînd
impresia că ştia chiar mai mult decît era
scris în Biblie. La un moment
dat, l-am întrebat:
-Bine, dar de unde ştii dumneata
aşa de bine toate lucrurile acestea şi le
istoriseşti fără să faci măcar
vreo pauză sau întrerupere, şi mi le spui de
parcă le-ai fi învăţat pe de
rost?
Şi el mi-a răspuns:
-Le cunosc fiindcă m-a trimis Cel
de Sus şi EL mi-a dat înţelepciunea să
cunosc toate aceste lucruri
despre care îţi vorbesc acum.
Atunci l-am întrebat ce să fac.
Şi el a spus:
-Iată, eu am să te conduc la un
loc ferit şi ascuns care este secret. Acolo
se adună mai mulţi oameni ai lui
Dumnezeu şi acolo îţi voi face cunoştinţă
cu ei şi ei îţi vor spune ce
trebuie să faci mai departe.
La care eu, puţin nedumerită îl
întreb:
-Dar de ce nu îmi spui dumneata
ce să fac, fiindcă văd că le ştii pe toate?
-Nu, acolo o să te înveţe ei ce
trebuia să faci, îmi răspunse bărbatul.
Am plecat apoi împreună cu acest
bărbat pînă la o căsuţă mică aflată la
periferie unde am intrat şi unde
am găsit cîţiva oameni bâtrîni care se
rugau. Bărbatul care mă însoţea a
intrat şi el cu mine.
Cînd am intrat înăuntru, toţi
care erau de faţă s-au uitat la noi puţin
nedumeriţi, crezînd că sîntem soţ
şi soţie. Bărbatul care era cu mine era
îmbrăcat foarte elegant, şi după
ce a închis uşa a spus:
-Iată, v-am adus un suflet la
mîntuire. Acum voi să o prelucraţi şi să îi
spuneţi tot ce trebuie să facă
iar după aceea să îi faceţi şi botezul în apă,
dar să nu o ţineţi mai mult de 3
zile pînă la botez.
După ce le-a spus aceste lucruri,
bărbatul a dispărut pur şi simplu
dintre noi. Nu a ieşit pe uşă
pentru că uşa era închisă şi el nu a deschis-o
iar geamurile încăperii erau şi
ele închise.
Toţi care eram de faţă am rămas
şocaţi de ceea ce tocmai am văzut, atît
oamenii aceia bătrîni cît şi eu,
şi pe toţi ne-a apucat o groază şi o spaimă
de nedescris. Ne întrebam cu toţii: ”-Doamne, dar
asta ce-a fost?”
Am văzut cu toţii că uşa nu s-a
deschis şi că bărbatul pur şi simplu a
dispărut din mijlocul nostru de
parcă s-ar fi evaporat instantaneu.
Toţi am căzut în genunchi cu faţa
la pămînt şi am început să ne rugăm şi
să îi mulţumim lui Dumnezeu
pentru acest sol al Său pe care l-a trimis.
După aceea, cei care erau acolo
mi-au vorbit şi mi-au explicat multe
lucruri din Biblie. Eu însă ştiam
deja foarte multe lucruri din Biblie de la
acest bărbat pe care îl
întîlnisem şi de care aveam acum cu toţii
convingerea că era un înger
trimis de Dumnezeu.
Eu niciodată nu citisem Biblia şi
nici nu am ţinut vreodată o Biblie în
mînă, dar spuneam şi ştiam acum
multe lucruri de profunzime din ea.
Apoi bătrînii aceştia mi-au spus:
-Iată, mîine vom organiza şi îţi
vom face botezul.
În ziua următoare nu am mai
plecat la facultate. M-am dus acasă, mi-am
pregătit lucrurile pe care mi
le-au spus bătrînii să mi le pregătesc şi m-am
întors la ei unde am primit
botezul.
După botez, m-am întors acasă şi
le-am spus părinţilor mei că m-am
botezat şi că eu am devenit de
acum creştină şi nu voi mai merge la
facultate. Le-am spus că nu mă
interesează să ştiu mai mult, la care
părinţii mei au fost foarte
indignaţi. Au insistat foarte mult să îmi termin
studiile, mai ales că aveam puţin
pînă la absolvire. Apoi, m-au întrebat:
-De ce nu vrei să îţi termini
şcoala? La care eu le-am răspuns că nu am
nevoie de mai multă şcoală, că
atîta cît cunosc îmi este de ajuns şi că eu
vreau de acum să îl urmez pe
Dumnezeu. Atunci, ei foarte furioşi, mi-au
spus:
-Bine, dacă aşa vrei du-te unde
ştii de la noi, să ne părăseşti şi să uiţi de
noi şi de locul acesta unde ai
crescut şi unde ai fost pînă în ziua de azi.
Atunci mi-am luat cu mine nişte
haine şi am plecat de la ei. Dar
încotro s-o apuc acum şi unde să
plec? Neştiind încotro să mă îndrept,
am plecat din nou la aceiaşi
căsuţă unde erau bătrînii aceia. Acolo ei
mi-au aranjat unde să dorm şi
mi-au pregătit tot ce aveam nevoie. Am
găsit şi de lucru la un spital de
noapte unde am început deja să lucrez.
Mai tîrziu, m-am căsătorit şi am
locuit împreună cu soţul meu care era
şi el creştin, la periferia
oraşului în Moscova. După căsătorie am născut
3 copii. La scurt timp, după
cîteva zile de la naşterea celui de-al patrulea
copil, într-o zi m-am dus la un
magazin să cumpăr de mîncare pentru
familie şi pentru micuţul meu nou
născut. Am încercat să traversez
strada, şi în timpul acesta m-a
lovit o maşină care mă aruncă la pămînt,
accidentîndu-mă foarte grav. În
urma impactului am căzut la pămînt ca
moartă şi am rămas fără
cunoştinţă.
În timpul acesta, eu simt cum ies
din corpul meu fizic şi imediat după
aceea, îl văd iar pe bărbatul
acela care îmi vorbise pe stradă despre
Dumnezeu cu cîţiva ani în urmă,
dar care de data aceasta el era
îmbrăcat în haine albe. Era
acelaşi înger pe care mi-l trimisese iar
Dumnezeu.
El m-a luat şi apucîndu-mă de
mînă, m-a ridicat sus. Eu stăteam acuma
cu el şi mă uitam la corpul meu
care zăcea întins pe jos, auzindu-i în tot
acest timp pe toţi cei aflaţi la
faţa locului tot ce vorbeau între ei. Între
timp a venit şi miliţia care a
început să facă fotografii la locul unde
avusese loc accidentul. Între
timp a apărut şi maşina salvării cu medicii de
la prim ajutor.
Aceştia, după ce m-au văzut şi au
evaluat situaţia în care eram, s-au uitat
neputincioşi la corpul meu şi
m-au băgat în salvare.
Eu, în tot acest timp, priveam cu
îngerul de lîngă mine la ce se întîmpla
şi voiam să strig:
"-Nu vă mai chinuiţi cu
trupul acela şi nu învinovăţiţi pe nimeni, căci eu
nu sînt moartă, sînt vie.
Iată-mă, sînt aici!"
Dar îngerul mi-a interzis să le
vorbesc, spunîndu-mi:
-Eu îngăduiesc ca tu să vezi
totul, dar tu nu trebuie să le vorbeşti pentru
că ei sînt foarte slabi. Ei nu
vor rezista şi nu vor înţelege cînd te vor auzi,
şi la auzul cuvintelor tale vor
fi foarte tulburaţi.
Apoi medicii mi-au luat trupul,
l-au pus în maşina salvării şi au plecat
spre spitalul de urgenţă. Îngerul
mă ţinea de mînă şi am plecat împreună
cu el, plutind prin aer deasupra
maşinii salvării, pînă am ajuns la spital.
Acolo m-au scos din salvare, m-au
dus în sala de operaţie şi mi-au pus
repede corpul pe masa de operaţie
începînd să mă pregătească pentru
operaţie. Imediat a venit şi
medicul şef, care după ce a evaluat şi el
situaţia, a spus dezamăgit:
-Nu mai facem nici o operaţie
căci este deja moartă. Nu mai dă nici un
semn de viaţă.
În timpul acesta îngerul mi-a
spus:
-Lasă-i pe ei să facă ceea ce
ştiu căci eu mă voi întoarce şi dacă va
trebui, voi lua unele măsuri de
urgenţă şi voi rezolva eu problema cu
trupul tău.
Şi apoi a continuat:
-Acum tu vei pleca cu mine să
vezi nişte lucruri mari şi deosebite, pentru
ca apoi să le spui şi la alţii
cînd te vei întoarce înapoi pe Pămînt.
Şi puţin curioasă, l-am întrebat:
-Dar trebuie să mă mai reîntorc
pe Pămînt?
La care el a răspuns:
-Să vedem ce hotărîre va fi luată
de sus.
După aceea, îngerul împreună cu
mine am început să zburăm în sus,
îndreptîndu-ne spre cer şi
ridicîndu-ne spre stele cu o viteză uimitoare. În
acest timp,el începe să îmi
vorbească şi să îmi spună:
-Viaţa ta de creştin a fost o
viaţă plină de rîvnă. Tu ai făcut multe lucruri,
dar să vedem ce este scris din
tot ce ai lucrat tu pe pămînt.
Şi deodată, în depărtare se
zăreşte o luminiţă mică ca o stea
strălucitoare. Atunci îngerul îmi
spune:
-Vezi tu steaua aceea sus? Şi eu
am zis:
-Da. Vai ce departe este! La care
el îmi spune:
-Da, după măsurile voastre
pămînteşti sînt miliarde şi miliarde de
kilometrii, dar după măsurile
noastre cereşti, este o distanţă
neînsemnată, o nimica toată.
Şi continuam să zburăm cu o
viteză fantastică, cînd la un moment dat
am ajuns la steaua aceea care arăta
ca o luminiţă, dar pe care o vedeam
acum ca o planetă mare şi
deosebit de frumoasă. Mergînd mai departe,
am văzut deodată un oraş foarte
mare şi foarte frumos care avea porţi la
intrare. Am intrat pe porţile
lui, dar la intrare erau nişte îngeri care
stăteau la porţi. Aceste porţi
păreau că sînt de fier şi erau deosebit de
frumoase, aproape imposibil de
descris în cuvinte, şi deodată văd că în
faţa mea de departe venea pe
străzile oraşului o lumină care strălucea
foarte intens, strălucirea ei
depăşind în intnesitate pe cea a soarelui,
soarele părînd o mică scînteie în
comparaţie cu strălucirea acestei flăcări
ce venea înspre mine. Pe măsură
ce flacăra aceasta se apropia tot mai
mult de mine, eu tremuram tot mai
tare şi simţeam cum mă trece o
senzaţie de frică şi de groază.
În timp ce flacără se apropia tot
mai tare de mine, aceasta prindea tot
mai mult contur schimbîndu-şi
mereu culorile, şi deodată din flacăra
aceea apare ... Domnul Isus. Eu
nu îl văzusem niciodată pînă atunci pe
Domnul Isus, dar totuşi atunci
cînd L-am văzut, L-am cunoscut
numaidecît.
El mi s-a adresat cu o voce
blîndă, dar nu mi-a spus pe nume, Tatiana.
A spus un alt nume. La care eu am
zis:
-Nu eu sînt aceea Doamne. Eu sînt
Tatiana.
Şi EL mi-a răspuns:
-Nu, numele Tatiana
l-a purtat trupul tău pe Pămînt, dar duhul tău poartă
un alt nume pe care Eu l-am pus
cînd m-am înălţat de la Calvar.
Am vrut atunci să memorez acel
nume, dar nu am putut pentru că nu
mi-a fost îngăduit. Apoi Domnul
Isus mi-a spus:
-Iată, tu ai ajuns aicea sus şi
slujitorul Meu care este acuma cu tine îţi va
arăta lucruri mari şi importante.
Vei vedea lucruri deosebite. Vei vedea
ceea ce nu ai putut să auzi sau
să vezi vreodată pe Pămînt, dar toate Eu
am să ţi le pun în minte în
ordine să le memorezi, ca atunci cînd vei
merge iar jos pe Pămînt să le
răspîndeşti şi să le faci cunoscute în toată
lumea printre popoare, dar mai
ales printre creştini pentru ca ei să le
cunoască.
Şi atunci am zis:
-Doamne, Domnul meu, n-aş putea
să rămîn eu aici şi să plece în schimb
acest înger? El ar putea face o
lucrare mult mai mare decît o pot eu ca
femeie. Şi după cum ştiu şi îmi
amintesc, trupul meu de jos de pe
Pămînt este accidentat. Este mort
şi fără viaţă.
Atunci Domnul Isus mi-a spus:
- Da, dar tu nu poţi să rămîi
aici în această Împărăţie pentru că tu eşti
goală.
M-am uitat atunci la mine şi am
văzut că eram îmbrăcată într-o haină
albă ce avea mînecile largi şi
lungi prin care nu mi se vedea trupul, şi am
zis:
- Doamne, dar uite că eu am
această haină aşa de frumoasă cum nu am
mai avut niciodată. Această haină
nu este haina mea?
Şi Isus mi-a răspuns:
-Nu. Tu nu ai înţeles de care
haină şi de ce goliciune vorbesc Eu. Duhul
tău nu are roade ca să rodească
în această Împărăţie. În Împărăţia
aceasta de Sus
Eu aduc numai acele suflete omeneşti
care pot să rodească aici.
Şi atunci am zis:
-Doamne, dar eu am lucrat atît de
mult pe Pămînt! Îmi amintesc că de
cînd m-am pocăit şi pînă cînd am
avut accidentul acesta, am avut copii
şi multe probleme. Nu am lipsit
niciodată de la Biserică, nici Duminica.
Seara sau noaptea, mă duceam pe
furiş şi citeam zilnic Biblia. Mă rugam
şi dădeam şi bani la biserică
cînd se adunau pentru cheltuieli sau pentru
săraci şi văduve. Am ajutat şi
săraci.
Domnul Isus a chemat atunci un
înger care a venit cu o carte mare pe
care a deschis-o şi îngerul a
început să răsfoiască prin ea, spunînd:
- Uite că aici este scris mai
mult decît îţi aminteşti tu. Nimic nu a scăpat
din ceea ce tu ai făcut, dar
vreau să îţi spun un lucru, tu ai umblat la
Biserică nu pentru ca să primeşti
mîntuirea. Numărul prezenţelor tale în
Biserică nu înseamnă şi mîntuire.
Tu ai umblat la Biserică ca să asculţi
cuvîntul Meu, să cunoşti mai mult
despre învăţăturile biblice şi să
cunoşti mai multe despre Mine şi
despre viaţa de dincolo de mormînt. Şi
într-adevăr tu te-ai îmbogăţit
nespus de mult în lucrurile acestea. Ai
cîntat cîntece frumoase de laudă
despre Mine, este adevărat. Asta a fost
slujba ta acolo. Ai dat şi bani,
iată şi suma de bani pe care ai dat-o. Ai
postite 300 de zile.
Nu îmi amintesc exact cîte zile
mi-a spus îngerul atunci, dar am înţeles
că tot ceea ce am făcut în viaţă
pe Pămănt, era scris în cartea aceea.
Apoi Domnul Isus, mi-a spus:
-Iată, îţi fixez în mintea şi
memoria ta toate aceste lucruri.
Am rămas foarte mirată că mi-am amintit
atunci toate aceste detalii şi leam
memorat. Apoi Domnul Isus a
chemat un alt înger, mai puternic şi
mai frumos, ce avea şi aripi.
Acesta a venit din depărtare în zbor, şi a stat
în partea dreaptă lîngă Domnul
Isus şi apoi a deschis o altă carte şi a
spus:
-Tu trebuia să posteşti 500 de
zile pînă azi, dar ai postit doar 300. Ai
primit multe binecuvîntări şi
unele binecuvintări în bani din care tu a
trebuit să dai atîţia bani părţii
cereşti şi atîţia bani părţii pămînteşti la cei
nenorociţi, dar tu nu ai dat nici
un sfert din suma care trebuia să o dai.
Tu a trebuit să vesteşti
evanghelia, ai fost pregătită să vesteşti
evanghelia la un număr de
persone, dar din gura ta, la nici un sfert din ei
tu nu le-ai vestit-o şi ei n-au
auzit-o. Ar fi trebuit să mergi la spital căci
acolo erau suflete care strigau
după ajutor şi spuneau că dacă Eu sînt cu
adevărat, să meargă cineva să le
spună. Şi Eu ţi-am pus de multe ori în
gînd lucrurile acestea, dar tu ai
spus că:
”Eu sînt femeie. Să plece alţii
să le vestească că eu nu am timp să plec,
eu am familie şi copii şi e
destul că mă rog pentru ei.”
Şi îngerul a continuat să îmi
spună toate lucrurile pe care eu trebuia să le
fac şi nu le-am făcut.
Atunci am lăsat capul în jos şi
am început să plîng. Şi Domnul Isus mi-a
spus:
-De ce plîngi? Şi eu am spus:
-Am înţeles că am pierdut
mîntuirea şi voi vedea cerul doar pentru o clipă
şi apoi voi merge în iad. Dar El
a spuns:
-Nu, tu nu ai pierdut mîntuirea
pînă în clipa de azi, dar vreau să te întorci
înapoi pe Pămînt. Îţi voi trimite
solul Meu să-ţi repare trupul şi să-ţi facă
toate operaţiile. Îngerii din cer
le vor face prin mîinile medicilor, iar
mijlocul trupului tău îl vor
reface ei direct, fără intervenţia doctorilor
pentru ca să îţi dau şansa şi
timpul să împlineşti aceste lucruri pe care nu
le-ai făcut.
Să spui aceste lucruri cînd te
întorci pe Pămînt la toţi creştinii şi la toţi
oamenii care vor să îl cunoască
pe Dumnezeu şi să ajungă în Rai, oriunde
te vei duce, pentru ca ei să se
trezească. Dacă nu îşi vor îndeplini datoria
sfîntă faţă de lucrurile pe care
Eu le-am lăsat, cu nici un chip ei nu vor
ajunge aici unde eşti şi tu acum.
Te-am adus aici în vizită doar ca tu să
vezi o părticică din Împărăţia
Mea. La mulţi li se pare că este simplu să
ajungă în Împărăţia de Sus şi ei
cred că dacă dau un ban sau se duc la
Biserică duminică dimineaţa şi
seara, şi în cursul săptămînii, ei sînt
mîntuiţi?
Departe de a ajunge aceşti oameni
în Împărăţia aceasta. Ei trebuie să
lucreze zilnic în via Mea şi să
aducă rod. Ei nu au roade, ei sînt numai
nişte mlădiţe uscate. Unii din ei
mai au puţină vlagă şi Eu mereu doresc
să îi întăresc să aducă roade.
Binecuvîntările pe care Eu le
primesc de la Tatăl Meu vi le dau vouă. Ele
toate se înregistrează în cer şi
se spune partea pe care voi trebuie să o
întoarceţi cerului şi partea dată
pentru cei de jos, în numele Meu. Prin
aceasta se glorifică numele Meu.
Cu aceasta se stabileşte locul fiecăruia
în Împărăţia de Sus şi prin
aceasta vei putea şi tu şi toţi cei care vor
să ajungă sus să îşi cîştige
meritul de a fi şi de a rămîne aici. Da,
ştiu că ţi-ai făcut multe planuri
pe Pămînt. Ţi-ai pus în gînd să ai casa
ta, ţi-ai dorit să ai copilaşi
sănătoşi şi soţul tău să aibă de lucru. Eu
am ştiut gîndurile tale, am
ascultat şi ţi-am dat de toate, dar tu nu teai
gîndit niciodată cum să
administrezi binecuvîntările Mele.
Iată, am vrut să îţi arat ce
înseamnă să nu faci voia Mea! Casa ta a
rămas jos, copii şi soţul ţi-au
rămas şi ei, iar trupul tău zace
neînsufleţit şi tu eşti aici fără
dreptul de a rămîne în Împărăţia
aceasta. Acum gîndeşte-te, ce ai
făcut tu cu toate binecuvîntările
Mele? Iată cît de rău le-ai
administrat.
Atunci am început din nou să
plîng şi am spus:
-Domnul meu, Mîntuitorul meu, dar
Tu ştii că din gura mea nu au ieşit
cuvinte stricate şi eu am răbdat
şi am suferit totul.
Şi El a spus:
-Este adevărat, dar tu niciodată
nu ai dat partea cuvenită pentru
cer. Eu am lăsat cerul şi am
venit pe Pămînt şi am dat ce a fost mai
scump de la Tatăl Meu, VIAŢA MEA,
dar tu nu ai vrut să dai din
binecuvîntările care ţi le-am dat
Eu şi-mi aparţineau Mie, nu ţie.
Ai uitat şi le-ai pus în folosul
tău, şi le-ai administrat aşa încît tu să
te desfeţi în binecuvîntările
Mele, pe cînd în jurul tău erau atîţia
care strigau şi aveau nevoie de
pîine, de haine, de cuvinte de
mîngîiere, de salvare, de
rugăciune, de susţinere şi de ridicare, şi
toate aceste lucruri tu nu le-ai
făcut.
Am început să plîng iar, şi am
spus:
-Dar acum ce pot să fac? Nu mai
pot da timpul înapoi şi nici nu
mai am aceiaşi vîrstă. Oricîte
binecuvîntări aş primi acum, le-aş da
pe toate mai departe, nu mi-aş
opri mie nici una, ca să mă mai pot
reabilita în faţa Ta.
Atunci Domnul Isus mi-a spus:
-Asta nu se poate, te vei
întoarce înapoi pe Pămînt, dar înainte vei
pleca şi vei mai trece şi
printr-o altă împărăţie ca să-ţi dai seama de
lucrurile acestea, căci tot ce se
vorbeşte şi este scris în Biblie este
ADEVĂRAT. Foarte mulţi se
înşeală. Să le spui cînd vei ajunge
jos, căci ei cred că dacă s-au
botezat în apă şi merg la Biserică,
dacă se roagă şi mai dau un ban
pe la biserică sau la săraci, ei sînt
mîntuiţi.
Solul Meu o să te ducă să îţi
arate unde sînt aceşti oameni. Te-am
adus aici ca tu să vezi toate
aceste lucruri căci Am văzut că în tine
este ceva mai mult decît este în
ei. Am hotărît să te aduc la porţile
Împărăţiei Mele şi să te las să
treci dincolo de aceste porţi, pentru ca
Eu să îţi vorbesc faţă în faţă
despre toate aceste lucruri.
La un moment dat, Domnul Isus a
ridicat mîna dreaptă în sus, şi
îngerul cu cartea aceea a
dispărut, apoia a apărut un grup de îngeri
care a început să-mi spună toate
lucrurile pe care le-am făcut în fiecare
zi.
Vă daţi seama cît de surprinsă am
fost atunci cînd ei mi-au numărat şi
cîte cuvinte am rostit, cîte
lucruri am făcut, cîte gînduri am avut. Totul miau
scos la iveală. Absolut nimic nu
se putea ascunde sau trece cu vederea.
Apoi un alt înger, a adus un
cîntar şi a pus totul pe cîntar. Şi Domnul Isus
mi-a spus:
-Acuma alege! Dacă la dreapta va
fi mai mult, vei fi în partea dreaptă,
adică aici în Împărăţia Mea de
Sus. Dacă la stînga va fi mai mult, vei fi în
Împărăţia de Jos.
Eu am început să plîng cînd am
văzut că în partea stîngă era un pic mai
mult, şi am zis:”Dar cum se
poate? Eu m-am socotit o femeie temătoare
de Dumnezeu şi toţi din jurul meu
spuneau despre mine că eu sînt sfîntă,
şi mă luau ca exemplu în
îmbrăcămintea mea, în vorbirea şi în umblarea
mea.”
Şi Domnul Isus mi-a spus:
-Da, lucrurile acestea le-ai
făcut cu adevărat. Le-am pus pe cîntar pe
toate, dar nu au avut o valoare
prea mare căci tu nu ai nici un snop.
Tu n-ai făcut ceea ce ar fi
trebuit să faci şi binecuvintările Mele le-ai
administrat în mod egoist pentru
profitul tău. EU ţi-am dat de multe ori
mai mult decît trebuia să ]ţi
dau, şi tu trebuia să înţelegi că nu ţi-am dat
pentru că tu meritai, ţi-am dat
pentru ca tu să ai de unde să dai şi la
alţii. Cu cît îţi dădeam mai
mult, cu atît tu dădeai mai puţin, şi cu cît tu
aveai mai mult, cu atît mai rău
administrai ce primeai, lăsîndu-ţi ţie mai
mult.
Atunci un alt înger din mulţimea
de îngeri mi-a spus:
-În anul cutare după război aveai
numai pîine şi apă în casă şi abia puteai
să-ţi cumperi un litru de lapte
pentru copii şi erai mulţumită şi fericită.
După ce Tatăl Ceresc a început
să-ţi dea prin Domnul Isus binecuvîntări, tu
ţi-ai făcut casă şi ţi-ai luat
maşină pentru soţ. De ce ai făcut lucrurile
acestea? Te-ai folosit de
lucrurile cereşti pentru viaţa de jos şi ele toate
acolo vor rămîne ... .
Atunci am început iar să plîng şi
am spus:
-Atunci nu ştiu cine va ajunge în
cer.
Şi Domnul Isus a spus:
-Sînt foarte puţini care vor
ajunge aici, iar unii e posibil să ajungă la
judecată, dar la judecată se va
pune totul pe cîntar cum s-a pus şi la tine.
După aceea Domnul Isus a dispărut
şi eu am rămas cu îngerul care se uita
la mine. Şi imediat după aceea
îmi spune:
-Trebuie să mergem, că aşa a spus
Stăpînul să te duc să vezi şi o altă
împărăţie. Eu mă gîndeam pe drum
că oare la ce împărăţie vom merge
acum, dar îngerul care îmi citea
şi cunoştea gîndurile, mi-a spus:
-Te gîndeşti acum la ce împărăţie
am să te duc. Ai să o vezi, nu te frămînta
şi nu te gîndi la asta.
Mergeam cu el şi păşeam prin
atmosfera aceea pe care nici nu ştiu cum
să o descriu, dar ce era
interesant era că deodată a apărut în faţa noastră
un rîu cu apă curgătoare şi am
început să calc pe apa aceea în urma
îngerului. Acolo unde călcam apa
devenea tare. Dacă călcam eu întîi în
apă, mă scufundam, dar dacă călca
întîi îngerul şi eu în urma lui după el,
mergeam pe apă ca pe ceva tare.
M-am mirat şi mi-am dat atunci
seama cît de mare şi cît de necuprinsă
este puterea lui Dumnezeu pe care
noi abia dacă o putem înţelege.
Şi pe măsură ce mergeam înainte,
în depărtare se vedeau drumuri.
Am ajuns la un moment dat într-un
loc pe care nu l-am mai văzut pînă
atunci.
Mi-am dat seama că acum intram şi
păşeam deja în cealaltă împărăţie
de care îmi vorbise Domnul Isus.
Pe măsură ce ne apropiam tot mai
mult de ea, se auzeau de departe
strigăte şi ţipete disperate, lacrimi şi o
durere jalnică şi sfîşietoare se
simţea pretutindeni. Nu ştiam ce se
petrece, dar bănuiam că acum ne
apropiam de împărăţia iadului, aşa că
i-am spus îngerului:
-Se poate să nu mergem acolo
pentru că eu nu pot. Eu sînt o fire calmă
şi liniştită de felul meu. Eu nu
m-am certat niciodată nici cu copiii mei şi
nici cu soţul meu, şi nu mi-a
plăcut niciodată gălăgia, durerile şi plînsul,
dar ceea ce se aude de-acolo...,
nu ştiu, n-aş vrea să merg.
Şi îngerul a spus:
-Trebuie să te duc pentru că aşa
a spus Domnul Isus.
Apoi îngerul a plecat înainte şi
la un moment dat a ajuns la nişte porţi de
fier. Cînd a ajuns lîngă ele, din
spatele lor au ieşit nişte îngeri puternici
îmbrăcaţi ca militarii, purtînd
pe ei nişte haine negre cu nasturi mari şi
galbeni de culoare aurie şi
ţineau în mînă săbii. Cînd l-au văzut pe
îngerul Domnului Isus care era cu
mine, au deschis porţile şi au căzut
jos la pămînt în faţa lui. Atunci
îngerul mi-a spus:
-Cînd apar eu aici, nimeni nu mai
are putere.
Am intrat înăuntru, trecînd
dincolo de acele porţi, şi i-am spus îngerului:
-Vai, dar eu nu pot să văd aşa
ceva. Şi îngerul a spus:
-De ce? La care, spre
surprinderea mea după ce am văzut acolo pe unii
care se aflau, i-am spus:
-Dar uite, eu îi cunosc pe unii
de aici. Acesta a fost cu mine în biserică.
Pe sora aceasta o cunosc, pe
fratele acesta îl cunosc şi pe el. El a fost
pastorul nostru cîţiva ani de
zile. Pe aceştia îi cunosc. Cum de au ajuns
ei aici?
Erau aşa de chinuiţi acolo şi
cînd m-au văzut, au zis:
-Cum de ai ajuns şi tu aici?
Parcă tu erai mai temătoare de Dumnezeu,
mai înfrînată. Noi am fost mai
libertini, şi uite că am ajuns aici cu toţii
acum.
M-am uitat la ei şi i-am
întrebat:
-Ce faceţi voi aici? Atunci
îngerul mi-a spus:
-Vorbeşte tot ce vrei să
vorbeşti, nu-ţi fie frică! Întreabă tot ce vrei să
întrebi.
Atunci i-am întrebat din nou:
-Ce faceţi aici? Şi ei mi-au
răspuns:
-Ne-au adus aici şi aşa după cum
poţi să vezi, sîntem chinuiţi tot timpul.
Avem rar cîte o pauză. Demonii de
aici ne pun într-o vană mare şi toarnă
peste noi un fel de apă ca o
flacără de foc care ne arde de simţim că ne
topim. Apoi forţaţi de demoni, ne
deschid gura şi ne toarnă în gură cu o
pîlnie, apă cu flăcări că ne iese
foc pe urechi, pe nas, pe gură şi pe ochi.
Dacă am avea aici măcar un strop
de apă am putea stinge focul acesta
care ne arde şi ne chinuie
cumplit şi ne-ar mai potoli setea şi arsurile
ce le avem. Nu ştim exact cît vom
sta aici. Unii din noi ştim, alţii nu.
Şi cum îi priveam cu îngerul care
mă însoţea, la un moment dat apare
în faţa noastră o clădire mare.
Pe Pămînt nu sînt clădiri aşa de mari.
Am intrat amîndoi în această
clădire şi ne-am dus pe coridorul ei.
Acolo s-a deschis o poartă şi
dincolo de această poartă era locaşul ...
Şarpelui cel bătrîn, al
Diavolului ce şedea pe un tron de flăcări de foc,
cu o cunună de flori roşii pe
cap, ţinînd în mînă o furcă cu trei coarne
de culoare galbenă aurie, şi cînd
a lovit cu ea în podea, au ieşit scîntei.
Atunci au sărit toţi slujitorii
lui şi au venit şi nimeni nu vorbea în faţa lui.
Deodată, diavolul a spus:
-Aceştia toţi au fost odată
creştini şi nu au făcut voia Celui Înviat.
Chinuiţi-i acum, că pînă la
judecată ei sînt ai noştri, iar după judecată nu
se ştie ai cui vor fi. Vor fi ai
noştri sau nu încă nu ştim.
Atunci am înţeles cu durere că ei
vor sta în acest loc teribil şi îngrozitor
pînă la judecată, şi l-am
întrebat pe înger:
-Cînd va fi judecata? E imposibil
să fie curînd? am zis eu, şi îngerul a
spus:
-Nu, ziua judecăţii e stabilită
la sfîrşitul miei de ani a Împărăţiei lui
Dumnezeu a Domnului Isus pe
Pămînt.
Şi mi-am dat seama că pînă la
împlinirea celor o mie de ani era încă
mult, aşa că ei trebuiau încă
mult timp să mai sufere în acel loc
îngrozitor.
Apoi îngerul mi-a spus:
-Da, ei suferă aici. Unii suferă
de o mie de ani, dar sînt alţii care suferă
de mai mult de o mie, sînt dintre
ei care sînt chiar doua mii de ani. Ei
trebuie să sufere aici pînă la
ziua judecăţii, iar atunci se va hotărî
soarta lor. Nu se ştie ce va fi
cu ei după aceea.
-Dar cum au putut ei greşi de au
ajuns aici? l-am întrebat pe înger.
Şi el mi-a răspuns:
- Foarte simplu. Iată, ne vom
duce acum şi vei întîlni pe unul din ei.
Tu nu îl cunoşti şi nici el nu te
cunoaşte, dar el o să-ţi spună totul despre
el în prezenţa mea şi va
recunoaşte totul.
Şi îngerul s-a dus şi a stat de
vorbă cu sufletul acela şi acesta i-a spus
tot răul pe care l-a făcut cînd
era în viaţă şi a trăit pe pămînt.
Printre altele i-a spus cum el
iubea cearta, cum îi plăcea să-i vorbească
pe alţii de rău şi cum la el asta
era o mîngîiere şi o bucurie. Îi plăcea să-i
critice şi să-i blameze pe toţi.
A iubit banii şi averile şi a început să se
ridice şi să prospere. Îi plăcea
să fie onorat şi să-şi dea importanţă. A
spus toate aceste lucruri şi le-a
recunoscut singur în faţa îngerului,
spunîndu-i că:"Da, sînt
adevărate." Apoi îngerul a continuat:
-Aceste patimi au apărut la el
după 5 sau 6 ani de pocăinţă şi el este
încărcat acum de ele. El nu şi-a
mărturisit niciodată păcatele sale în faţa
lui Dumnezeu, nu le-a plîns şi nu
s-a căit de ele. Nu s-a lăsat de ele şi de
aceea el nu poate să vină în
Împărăţia de Sus căci el nu este pregătit, iar
cînd va fi judecata i se va pune
pe cîntar tot ce a făcut, şi lucrurile bune,
rugăciunile, lacrimile,
milosteniile, ajutorul dat săracilor şi văduvelor, pe
cei pe care i-a mîngîiat şi tot
ceea ce a făcut şi vorbit, dar se vor pune pe
cîntar şi toate lucrurile şi
faptele rele pe care le-a făcut.
La judecată se va vedea şi se va
ştii absolut tot ce a făcut fiecare suflet
pe Pămînt, dacă ceea ce a făcut a
făcut prin credinţă şi dragoste sau nu.
Poate iubirea lui Dumnezeu îi va
reabilita pe unii dintre ei, dar pe asta nu
se poate miza. Aceştia niciodată
nu vor ajunge în cetatea Împărăţiei de
Sus, în oraşul Cel de Sus, în
veşnicii unde locuieşte Domnul Isus. Aceştia
vor fi în altă parte a
universului, vor fi în alt loc stabiliţi şi vor avea alt
destin, altă veşnicie cu alte
legi, cu alte forme de convieţuire, etc. .
Apoi, ne-am dus cu îngerul care
mă însoţea mai departe, dar eu i-am
spus atunci că nu vreau să merg
şi să intru mai departe în această
împărăţie căci mi-e groază şi nu
pot suporta să îi văd pe cei care sînt
chinuiţi acolo.
Dar el a spus:
-Nu se poate, aşa am ordinul de
sus şi asta mi s-a ordonat să fac.
Şi am continuat atunci să mergem
mai departe şi mai adînc, şi am văzut
tot felul de lucruri
îngrozitoare. Dar cel mai groaznic lucru a fost cînd
am trecut dincolo de un perete
mare şi negru de fier turnat, de 10 metri
grosime, şi cînd l-am văzut m-am
mirat foarte mult cum au putut să-l
construiască, iar la capăt era o
uşă care scîrţîia puternic. La un moment
dat uşa aceasta s-a deschis şi am
intrat pe ea şi acolo i-am văzut pe atei,
pe comunişti şi pe toţi cei care
l-au hulit şi l-au respins pe Dumnezeu şi
pe Domnul Isus, cu toţii erau
aici.
Pe mulţi dintre cei ce erau aici
i-am cunoscut. Printre ei au fost şi cei ce
m-au învăţat pe mine la şcoală,
şi spre marea mea durere, i-am văzut aici
şi pe părinţii mei.
Chinul care era aici nu se putea
compara cu chinul pe care l-am văzut
acolo unde erau cei care au fost
odată creştini. Aici unde eram acum,
chinul era mult mai mare şi mai
cumplit şi mult mai greu de suportat.
Aici era plin de toate animalele
şi fiarele cîmpului, tîrîtoare şi şerpi
care îi muşcau. Tigrii se
năpusteau asupra lor şi rupeau din ei, dar carnea
lor se punea înapoi la loc, şi ei
erau cuprinşi atunci de o durere
groaznică.
Gemetele şi ţipetele sînt aici
tot timpul, fără întrerupere. Este o grozăvie
de nedescris să îi vezi în
chinurile şi sufeinţele în care se zbat aici
neîncetat.
Cînd au privit cu ochii spre mine
m-au recunoscut, şi unul dintre ei a zis
şi m-a strigat pe nume:
- Ferice de tine că ai lăsat
totul pe Pămînt şi l-ai urmat pe Domnul Isus,
căci noi care sîntem acum aici nu
mai avem nici o şansă şi nici o
speranţă.
În timpul acesta, am început să
plîng. Şi bieţii de ei credeau că eu
plîngeam de mila lor, dar eu
plîngeam defapt gîndindu-mă la mine şi la
starea mea, pentru că deşi eram
mai bună decît ei, totuşi nu aveam
dreptul să rămîn în Împărăţia de
Sus a Domnului Isus.
Am rămas deosebit de impresionată
şi de marcată după ce am văzut
toate chinurile şi suferinţele de
aici, de felul cum suferă oamenii care nu
îl cunosc şi nu îl acceptă pe
Dumnezeu, cum suferă creştinii care au făcut
păcate şi au acceptat să ducă o
viaţă urîtă în ochii lui Dumnezeu, cum
suferă cei care nu au acceptat
călăuzirea Duhul Sfînt în viaţa şi în faptele
lor, ci s-au călăuzit ei pe ei
înşişi, devenind astfel nişte atei religioşi.
Este îngrozitor să vezi toate
aceste lucruri şi multe, multe alte lucruri şi
scene pe care le-am mai văzut în
această călătorie şi pe care îmi este
aproape imposibil să le descriu
în cuvinte omeneşti.
Atît Împărăţia de Sus a Domnului
Isus cît şi Împărăţia Diavolului
întrec cu mult imaginaţia
oricărui om de pe Pămînt, şi este de cele mai
multe ori imposibil să le descrii
prin cuvinte omeneşti.
După ce am ieşit afară din acest
loc şi am părăsit împărăţia
întunericului împreună cu îngerul
care mă însoţea, am revenit amîndoi
înapoi pe Pămînt. Am trecut prin
atmosfera Pămîntului, şi m-am văzut
la un moment dat deasupra
oraşului meu natal. Totul părea posomorît.
Înainte să plec în această
călătorie, oraşul mi se părea frumos, dar acum
clădirile păreau posomorîte şi
oraşul era întunecat şi neluminat.
Ne îndreptam cu îngerul spre
locul unde era trupul meu şi aşa am ajuns
la morga spitalului unde mi-am
văzut corpul ... care zăcea mort.
Am intrat cu îngerul în morgă şi
m-am uitat la corpul meu fără viaţă şi
îngerul mi-a dat voie să îl
pipăi. Era ţeapăn şi rece.
Apoi, îngerul mi-a spus:
-Au trecut 3 zile de cînd l-ai
părăsit în această călătorie.
Eu i-am spus atunci că trebuia
deja să fiu înmormîntată, şi l-am întrebat
de ce nu l-au înmormîntat pînă acum
şi de ce l-au ţinut aşa de mult în
morgă. La care îngerul mi-a spus:
-Pentru că am ordonat eu lucrul
acesta şi pentru că am avut
împuternicire de la Domnul Isus,
dar acum tu vei intra iar în corpul tău.
Eu voi lucra la capul tău ca să
îţi pun creierul la loc, voi închide cutia
craniană şi tu vei rămîne aşa cum
ai fost şi-ţi vei căpăta iar simţurile şi
cunoştinţa. Tu ai avut capul
zdrobit şi picioarele şi şira spinării tale au
fost rupte.
Apoi a continuat:
-Picioarele şi mîinile ţi le vor
pune ei în ghips. Eu voi sta aici şi te voi
veghea pînă te vei însănătoşi,
iar cît priveşte coloana vertebrală şi
creierul, eu am să ma ocup de ele
şi am să le pun eu la loc.
Şi atunci l-am întrebat pe înger:
-Bine, dar cînd vor vedea
medicii, ce vor spune ...?
Şi îngerul mi-a răspuns:
-Nu-i nimic. Nu este nimic căci
trupul este îngheţat. Cînd îmi voi pune
mîinile peste el, acesta se va
dezgheţa.
Şi într-adevăr, cînd îngerul a
pus mîinile peste el, trupul îngheţat a
devenit moale.
În timpul acesta, eu am simţit că
sînt absorbită de o putere uriaşă înapoi
în corp, şi atunci am intrat din
nou în el. Am simţit apoi la capul meu
cele două mîini calde ale
îngerului şi atunci am devenit deodată iar
conştientă şi mi-am recăpătat din
nou toate simţurile. În timpul acesta
femeia de serviciu a spitalului a
intrat în morgă, şi cînd am văzut-o i-am
zis:
-Nu aveţi ceva să-mi daţi să mă
învelesc, căci îmi este tare frig aici pe
masa asta rece pe care m-aţi pus.
Femeia de serviciu, parcă
înebunită de ceea ce-a văzut, a trîntit uşa de
la morgă fugind şi strigînd cît o
ţinea guara:
-Au înviat morţii, au înviat
morţii!
A venit imediat medicul şef, care
se temeau şi el să se apropie, dar cînd a
intrat în morgă m-am apropiat de
el şi l-am întrebat:
- De ce vă temeţi, ce s-a
întîmplat? la care el vizibil tulburat şi marcat de
ceea ce vedea acum în faţa
ochilor săi, îmi spune:
-Capul tău era zdrobit şi
creierul tău ieşit afară din craniu. Acum este la
loc şi, tu poţi să vorbeşti şi să
vezi totul clar...?!
Atunci i-am spus doctorului şi
celor care erau acolo de faţă:
-Am să vă povestesc totul, nu vă
fie frică, numai puneţi-mi mîinile şi
picioarele la loc în ghips ca să
mi se vindece mai repede, căci îngerul stă
aici cu mine.
Eu îl vedeam pe înger, dar ei nu
îl puteau vedea.
Atunci, încă speriaţi, m-au scos
afară din morgă, dar femeia de serviciu
tot nu avea curajul să se apropie
şi striga în gura mare că diavolul a făcut
minuni. Şi eu i-am spus atunci:
-De ce îi dai cinste diavolului,
căci Dumnezeu este cel care a făcut
minunea?
Dar în necredinţa ei, biata de ea
nu mai ştia ce să creadă şi striga întruna
pe coridoarele spitalului că
diavolul a făcut minuni.
Mi-au pus mîinile şi picioarele
în ghips care apoi s-au vindecat, şi îngerul
stătea lîngă mine în fiecare
seară şi-l vedeam, dar cei din jurul meu nu-l
puteau vedea. Seara cînd mă
rugam, el apărea lîngă patul meu şi îmi
spunea cu blîndeţe şi dragoste:
-Dormi în pace. Şi în dimineaţa
următoare cînd mă sculam mă simţeam
mai bine. Cu fiecare zi ce
trecea, îmi reveneam şi mă refăceam tot mai
mult şi la scurtă vreme mi-au dat
drumul acasă. Cînd medicii de la
spital i-au dat soţului meu
vestea că voi fi externată, lui nu îi venea să
creadă.
Am părăsit spitalul la scurt timp
şi m-am întors acasă, dar aici spre
surprinderea mea am găsit multă
durere şi jale. Soţul meu cumpărase şi
pregătise deja sicriul pentru
înmormîntarea mea, la cimitir groapa era
săpată, colacii pentru pomană au
fost cumpăraţi, iar familia şi rudele erau
pregătite pentru a merge la
înmormîntarea mea. Am văzut şi hainele din
garderoba mea pe care ei le-au
pregătit deja pe toate pentru a le da pe la
săraci.
Cînd am ajuns acasă, vă puteţi
închipui ce şoc mare a fost pentru toţi.
Le-am povestit la toţi experienţa
călătoriei mele în afara trupului, pe unde
am fost, ce am văzut şi tot ce mi
s-a spus că trebuie să spun.
Le-am spus în detalii tot ce am
văzut, am auzit şi am simţit în cele două
împărăţii în care am fost dusă în
aceste 3 zile.
Soţului meu i-a venit cu greu să
creadă toate acestea, şi deşi locuiam şi
trăiam alături de el zi de zi în
aceiaşi casă, el mă întreba mereu:
- Tatiana, eşti tu cu
adevărat...? Nu eşti o altă femeie care seamănă cu
soţia mea şi pe care doctorii au
trimis-o în locul ei...? Doar eu am fost
la spital şi te-am văzut cu capul
zdrobit moartă şi îngheţată în morgă.
Tu nu ai nici o tăietură pe cap
şi nici o urmă de accident acum. Capul
tău este întreg şi coloana ta
vertebrală ruptă este acum dreaptă, cum
aşa?
Şi i-am povestit iar soţului meu
totul, cu lux de amănute, dar chiar şi
după un an de zile de la acest
eveniment, lui tot nu îi venea să creadă
că eu sînt soţia lui adevărată,
pînă cînd într-o noapte, Dumnezeu i-a
arătat în vis că tot ceea ce i-am
spus eu era adevărat, şi de atunci încolo el
nu s-a mai îndoit.
S-a convins apoi şi mai mult şi
şi-a dat seama de adevăr cînd am început
să scriu despre această
experienţă şi să trimit mii şi mii de scrisori în
toată fosta Uniune Sovietică şi
prin toată lumea. Am reuşit să le traduc în
mai multe limbi şi am făcut şi
casete pe care le-am trimis peste tot ca să îi
avertizez de toate aceste lucruri
pe creştini, dar şi pe cei care îl caută
sincer pe Dumnezeu, după cum mi-a
cerut Domnul Isus.
Domnul Isus transmite acest mesaj
în special creştinilor şi le spune pe
această cale să nu îşi asume lor
binecuvîntările lui Dumnezeu şi să nu
folosească aceste binecuvîntări
pentru propriul lor interes sau beneficiu,
pentru că nici cel puţin trupul
lor nu le aparţine. Acesta este templul
Duhului Sfînt care trebuie prin
tot ce spune şi face să îl glorifice pe
Tatăl şi pe Fiul.
Domnul Isus spune creştinilor să
ducă o viaţă sfîntă şi curată, să
cîntărească tot ceea ce fac şi
vorbesc, pentru că nu este de ajuns ca ei să
frecventeze o biserică. Ei
trebuie să postească şi să se roage mai mult,
dar în acelaşi timp au nevoie şi
de fapte prin care Dumnezeu să fie cu
adevărat glorificat şi lăudat.
Încredinţaţi-vă mai mult postului
şi rugăciunii, şi nu faceţi lucruri sau
fapte prin care voi să primiţi
laudele sau recunoştinţa de la cei din jur, ci
faceţi aceste fapte astfel ca
toată lauda, cinstea şi gloria să fie aduse celor
în drept să le primească, adică
Tatălui Ceresc şi Domnului Isus.
Domnul Isus mi-a mai arătat că
mulţi creştini lucrează pe pămînt doar
pentru ca ei să fie înălţaţi şi
onoraţi. Ei vor să fie apreciaţi şi ridicaţi în
slavă pămîntească şi cei din jur
să îi cinstească, dar Dumnezeu spune:
"Eu vreau ca slava să mi-o
dea toată Mie. Le-am dat binecuvîntări. Ei sînt
robi fără drepturi.Eu I-am
răscumpărat prin Fiul Meu. Nici trupul lor nu
le aparţine şi nici sufletul şi
duhul."
De aceea, iubiţi fraţi şi surori
şi toţi cei care veţi citi aceste rînduri,
administraţi cu înţelepciune tot
ce v-a dat Dumnezeu.
Nu veniţi la El cu mîna goală,
căci nu frecventarea unei biserici vă
salvează sufletul. Este adevărat
că şi aceasta trebuie să faceţi, dar veniţi
la El cu snopi, veniţi la El cu
roade, veniţi la El cu toată credinţa ce o
aveţi în voi şi transmiteţi şi la
alţii din credinţa voastră, cinstindu-i în felul
acesta pe Tatăl şi pe Fiul.
Daţi ce este mai scump pentru
Domnul şi în numele Domnului. El a
părăsit Împărăţia de Sus, din
care am văzut şi eu o părticică, şi a venit aici
jos pe pămînt, printre noi şi
pentru noi, ca să îşi dea viaţa pentru
răscumpărarea noastră.
Ce putea să facă mai mult? Ce
dovadă mai mare a dragostei Sale ne putea
oferi?
Este cumplit să te întîlneşti
odată cu Domnul Isus şi apoi să fii întors de la
poarta Împărăţiei Sale.
De aceea în Numele Lui Cel Sfînt
şi Preaînalt, Domn al Gloriei Eterne, vă
rog la încheiere, administraţi cu
înţelepciune şi cu dragoste tot ce aveţi şi
tot ce faceţi. Faceţi voia Lui în
toate căile voastre. Nu căutaţi la foloasele
voastre proprii ci căutaţi la
folosul altora. Căutînd la folosul altora, le daţi
şi lor şansa să poată ajunge şi
ei la Dumnezeu în Împărăţia de Sus.
Dumnezeu să vă binecuvînteze şi
să ne salveze pe toţi pentru a ne putea
întîlni fericiţi la sfîrşitul
acestei călătorii pămînteşti, acolo Sus în
minunata Lui Împărăţie. Dăruiţi
şi la alţii mesajul acesta minunat al Său.
Amin
Sfîrşit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu